A fost altceva, de fapt…

Este foarte ușor ca un scop splendid să impresioneze pe cineva. 

Impactul unui vis frumos poate fi așa de mare, încât să genereze imediat acțiune din partea celui care a văzut deja foarte clar frumusețea respectivă. 

Ce poate să facă un om care într-o bună decide că visul lui cel mare este, de exemplu, să câștige un milion de dolari? Evident, pasul următor este să treacă la acțiune. Dorința este prezentă în mintea și în inima lui, așa că are toate șansele ca ea să se transforme în realitate. Dorința se constituie în energia necesară efectuării primului pas. 

Acest om este liber să își spună, ba chiar să își repete zilnic: „Voi persevera până când îmi voi atinge scopul!” 

Perfect! Bravo lui! Perseverența să îi fie ghidul care să îi lumineze calea! Pentru un scop așa de măreț cum este cel de a ajunge în posesia sumei de un milion de dolari, perseverența este o cerință obligatorie. 

Temerarul care pornește pe drumul câștigării unui milion de dolari știe de la bun început că trebuie să își facă din perseverență prietenul lui cel mai bun, însoțitorul permanent al tuturor eforturilor pe care le va depune. Dorința fiind mare, entuziasmul este și el pe măsură, adică tot mare, astfel că îl poate susține perfect pe temerar, pe drumul său. 

În prima zi de acțiune, totul decurge ca pe roate. Entuziasmul este la cote maxime. Asta înseamnă că, dacă vreun obstacol se ivește în cale, perseverența îl va depăși fără probleme. Nu contează că scopul încă nu a fost atins. 

Urmează a doua zi. Dacă și acum se află obstacole pe drum, exploratorul succesului, înarmat cu ideea de perseverență, le va depăși cu bine. În a treia zi este posibil ca obstacolele să persiste. 

Și ce se întâmplă oare dacă și în a patra zi obstacolele persistă, iar rezultatele mulțumitoare tot nu au apărut? Temerarul va trece peste ele, ajutându-se de perseverență, exact așa cum și-a propus de la bun început. 

În teorie, totul decurge bine și frumos. Dar în realitate? 

Ei bine, în realitate oamenii se comportă altfel decât am prezentat eu în acest exemplu idealizat. Este o mare diferență între a îmbrățișa cu dragoste ideea de perseverență și perseverența în sine. Între a spune „Voi persevera!” și acțiunea concretă de a persevera este o diferență ca de la cer la pământ. 

În viața reală, foarte mulți oameni pornesc la drum plini de entuziasm, hotărâți să persevereze până la atingerea scopului. Apoi, pe drum, apare oboseala. Apar obstacolele. Rezultatele refuză să se arate. Ei acționează cât acționează, apoi, dezamăgiți de lipsa rezultatelor, renunță. Oare asta înseamnă că au perseverat? Nu! 

Tu trebuie să știi acum ceva foarte important. Din clipa în care ai renunțat, tot ceea ce credeai că a fost perseverență se anulează instant. 

Să spunem că în prima zi acționezi cu putere, chiar dacă rezultatele refuză să se arate. Asta înseamnă că ai putea spune că ai perseverat. Dacă acționezi și în a doua zi, dar fără rezultate, poți spune că ai perseverat. Dar, dacă în a treia zi ai renunțat, toată perseverența ta din primele două zile se anulează. Gata! Nu a fost vorba despre perseverență, ci doar despre simple încercări. Nu ai perseverat, ci doar ai crezut că perseverezi. A fost doar o simplă încercare, nu o hotărâre puternică de a nu te opri niciodată. 

Nu contează câți metri parcurgi pe drumul care te duce spre scopul tău. Contează să ajungi la destinație. Dacă, de exemplu, drumul până la destinație are o mie de metri, dar tu te oprești după nouă sute nouăzeci și nouă de metri, toată distanța pe care ai parcurs-o s-a anulat instant. E ca și cum nu ai înaintat deloc. Ai rămas pe undeva pe drum, dar nu ai ajuns la destinație. Iar asta echivalează cu situația în care nici măcar nu ai pornit la drum. Fie că nu ai înaintat nici măcar un metru, fie că mai ai de mers un metru până când să ajungi la destinație, dar te oprești, este același lucru. 

La fel este și cu perseverența. Ori mergi și nu te mai oprești niciodată, ori nu mai mergi deloc. Dar nu poți spune: „Știi, eu am perseverat, dar n-am văzut rezultate, așa că m-am oprit.” 

Să știi că, dacă te-ai oprit, înseamnă că nu ai perseverat. Motivul cu „N-am avut rezultate...” nu stă în picioare atunci când vine vorba despre perseverență. 

Cei care sunt cu adevărat perseverenți au un principiul simplu și clar: 

MERGI CONTINUU! 

Chiar dacă momentan nu ai obținut rezultate, mergi mai departe! Perseverează! Nu poți să știi niciodată când anume vei obține rezultatul dorit, așa că înaintează. 

Atâta vreme cât ești în viață, trebuie să înaintezi mereu, indiferent de ceea ce crezi tu despre prezența sau absența rezultatelor. 

Perseverența înseamnă să mergi mai departe, chiar și în situația în care ai încasat numai eșecuri și dezamăgiri, chiar și atunci când ți se pare că nu mai există nicio speranță de reușită, niciodată. Asta înseamnă perseverența. 

Omul perseverent nu știe ce înseamnă să tragă pe dreapta și să se relaxeze. Planul lui mental este întărit zi de zi cu afirmații mobilizatoare, în ciuda tuturor eșecurilor. Faptul de a fi nemulțumit de rezultatele de moment poate fi o cauză pentru renunțare sau, dimpotrivă, pentru perseverență pasionată. Dacă tu îți dorești cu adevărat ceva, dar cu adevărat, constrângerea limitărilor pe care le întâmpini nu te împiedică să perseverezi. 

Cei care au un vis magnetic, cei care se străduiesc permanent să înainteze pas cu pas, nu știu ce înseamnă confortul unei vieți obișnuite. Ei se adaptează la orice fel de împotriviri și își mențin clipă de clipă fluxul intens de gânduri care să îi însuflețească. Tu ești apt să obții prosperitatea pe care o dorești și să ajungi pe cele mai înalte culmi ale succesului. Prin perseverență, viața ta întreagă devine o arhitectură a vibrațiilor magice pe care numai cei dotați cu energie mentală pozitivă le cunosc. 

Stăruința poate cu adevărat să elimine piedicile și să îți clădească edificiul succesului dorit.

Claudiu Neacșu

Un contract special…

Cred că oricine știe ce înseamnă un contract. 

Dacă ar fi să folosesc o definiție simplă, contractul este un fel de înțelegere între doi sau mai mulți oameni, însă o înțelegere scrisă pe hârtie. De ce scrisă pe hârtie? Fiindcă scrisul și hârtia rămân. Dacă oamenii se răzgândesc, hârtia nu uită și nu se răzgândește. Dacă oamenii pot avea unele probleme cu memoria, hârtia nu are astfel de probleme. Din momentul în care ai scris și ai semnat, scrisul și semnătura rămân, nu se pierd. Pin urmare, contractul presupune o obligație, iar cei care semnează contractul trebuie să respecte obligația. 

Contractul este un fel de asigurare că ceea ce promiți nu rămâne la stadiul de simplă promisiune și care riscă să nu fie confirmată în realitate. Hai să spunem că oamenii dorm mai liniștiți atunci când știu că au încheiat un contract. Siguranța înseamnă liniște, iar liniștea înseamnă un somn mai bun și mai odihnitor. 

Dar hai să vedem cum ar fi să închei un contract cu tine însuți. Ți se pare ciudată ideea asta? Și de ce ar fi nevoie să închei un contract cu tine însuți? 

Un contract presupune existența a măcar două părți care să semneze. Însă, dacă este vorba despre o singură persoană, adică despre tine, care sunt acele două părți? Semnezi tu de două ori pe același contract? 

Reține că acum vorbim despre un contract special, nu despre orice fel de contract. Dar, chiar dacă este special, acest contract trebuie să conțină niște precizări cu privire la drepturi și obligații. Da, contractul îți asigură drepturi, dar, în același timp, te obligă la ceva anume. 

Hai să începem cu drepturile. Contractul special îți dă dreptul de a te bucura de o viață excepțională. Cea mai fierbinte dorință a ta s-a îndeplinit deja. Asta înseamnă că trăiești pe deplin fericirea de a-ți vedea visul cu ochii și de a savura în mod palpabil acest vis. În loc să te plafonezi într-o viață modestă și lipsită de satisfacții deosebite, ai la dispoziție fericirea de a-ți vedea îndeplinite idealurile în care ai investit efort, perseverență, voință. 

Un întreg univers de posibilități se deschide în fața ta. Avalanșa de succes te urmează aproape în fiecare zi, ca și cum ar fi ceva absolut banal. Ai o viață socială activă. Poți pătrunde în cercuri superioare, unde întâlnești noi resurse prin care să îți crești și mai mult succesul deja construit pe baze solide și trainice. Ești un om biruitor, un om dotat cu puteri superioare, un luptător curajos și care este dispus să revină oricând pe câmpul de luptă. 

Abundența este parte firească a vieții tale, ca recompensă a credinței cu care ți-ai urmărit visul. Orice fel de afacere ai începe, ea devine un succes incontestabil. 

Acestea sunt drepturile pe care ți le asigură contractul cu tine însuți. 

Da, da, drepturi, dar hai să trecem la partea de obligații. Este o parte mai puțin plăcută, dar absolut necesară pentru ca tu să ajungi să te bucuri de drepturile specificate în contractul acesta mai special. 

În continuare citești despre obligațiile tale. Trebuie să crezi cu sinceritate în posibilitatea că vei avea succes. Aceasta este o obligație extrem de importantă. Trebuie să sfidezi riscurile și obstacolele. Dacă proiectul tău este mai dificil, trebuie să îl urmezi cu migală, să îți faci un program disciplinat de lucru și să te ții cu dinții de acest program. 

Insistența cu care să îți urmezi visul este, de asemenea, o obligație ultraimportantă. Consideră-te neînfrânt și elimină-ți toate punctele slabe. Luptă cu fanatism (iar aici este vorba despre un fanatism în sens pozitiv, desigur), ca și cum toate incertitudinile s-au evaporat, iar succesul tău este o certitudine. 

Cum reacționezi atunci când trebuie să dai piept cu obstacolele? Dai înapoi sau mergi tot înainte? Desigur, mergi tot înainte. Din sărăcie nu ai cum să ieși dacă nu te încumeți să urmezi cele mai mărețe strategii de succes. Din orice fel de eșec tragi o învățătură extrem de prețioasă, o experiență care devine forța pozitivă canalizată spre obținerea continuă de realizări concrete. 

Dacă îți pasă cu adevărat de succesul tău, ai obligația de a ucide orice fel de anxietate care îți mai bântuie prin suflet și să investești cea mai mare cantitate de voință. Numai așa poți influența decisiv mersul evenimentelor. Numai așa poți transforma imposibilul în posibil. Perseverența, după ce o transformi în obiectul zilnic al unui antrenament feroce, devine magnetul care îți aduce succes după succes. Este posibil să îți atingi visul, dar numai dacă urmezi fără șovăială ceea ce acum se află în imaginația ta. 

Dacă stăpânești în modul cel mai însuflețitor jocul posibilităților care se deschid în fața ta, vei constata că mintea subconștientă te ajută să iei numai acele decizii de valorificare totală a oportunităților. Ai obligația de a nu cădea niciodată în groapa pesimismului, de a nu te îngrijora cu privire la eventualele eșecuri. Ai obligația să transformi în lecții toate eșecurile. Perseverența exemplară este ca o garanție a succesului. 

Menține-ți viziunea și acționează cu fermitate, cu înverșunare, optimist și fără nicio îndoială. Deschide-ți mintea și imaginează-ți că schimbarea pentru care lupți a venit deja. Ai pornit pe un drum provocator, un drum al înălțării spre culmile succesului. Menține-te destul de maleabil încât să fii capabil să te încurajezi chiar și în cele mai grele momente ale tale. Tu îți poți controla în profunzime resorturile acelea supraomenești de explorare a celor mai îndrăznețe visuri. 

Marea ta provocare este să te ferești de tot ceea ce înseamnă aspirație mediocră și să urmezi numai principii care să formeze un adevărat propulsor spre realizări uriașe. 

Desigur, lista obligațiilor poate continua. Ideea este să înțelegi perfect importanța respectării acestor obligații. 

Nu este de ajuns să închei un contract cu tine însuți. Important este să îi respecți toate clauzele. Numai așa vei face ca obiectivele să devină câștiguri. Dacă nu te abați de la îndeplinirea obligațiilor specificate în contractul special cu tine însuți, drepturile scrise în acel contract vor deveni într-o bună zi realitatea pe care o dorești așa de mult.

Claudiu Neacșu

Ei cunosc realitatea...

Oamenii cu o dorință fierbinte nu se mulțumesc cu inerția unei vieți în care niciodată nu primesc atât cât merită. Ei sunt gata să schimbe direcția și, din momentul în care au luat această hotărâre, nu se vor clinti din decizia de a-și transforma zi de zi destinul. Amânarea nu este o opțiune pentru ei. Chiar dacă au de-a face și cu obstacole, ei se comportă sfidător cu ele. Dificultățile îi ambiționează și mai tare. Greutățile îi fac conștienți de faptul că succesul veritabil vine treptat, prin multă muncă, prin respect față de valorile care contează cu adevărat. 

Este bine cunoscut „conflictul” veșnic dintre visători și realiști. 

Visătorii sunt cei implicați în mod consecvent în procesul de autodepășire, cei care au o manie pozitivă de a învinge toate adversitățile, de a depăși inerția și mentalitatea de victimă. Ei nu se mulțumesc cu ceea ce au și doresc mereu să obțină maxim de rezultate. Ambiția lor este nemăsurată, iar conduita de luptător este pe măsura acestei ambiții. Ei nu își fac griji pentru ziua de mâine, fiindcă sunt conștienți de comanda care le aparține, de potențialul nelimitat care zace în interiorul lor. Ei văd foarte clar viitorul. Și, pentru acest viitor, ei acționează sârguitori, fără să amâne niciun pas care îi poate conduce spre următorul salt calitativ. Sunt capabili să își înfrângă nerăbdarea, fiindcă sunt determinați să urmărească fiecare eveniment care să îi proiecteze în planul biruinței. Deși dorința lor de perfecțiune este nesecată, nu se descurajează atunci când se întâmplă să eșueze. 

Înfrângerile nu pot să îngenuncheze ideea prezentă în creier. Ideea întotdeauna vibrează la cote maxime și îi ajută să treacă peste toate momentele grele. Visătorii nu se tem să riște calculat pentru îndeplinirea visului lor. Orice fel de eșec nu este motiv de scuze, ci, dimpotrivă, o ocazie pentru a schimba strategiile și pentru a depăși impasul de moment. 

Observi că pot să dezvolt o listă foarte lungă de calități pe care visătorii le pot dovedi. Și totuși, oamenii realiști, adică cei aflați în tabăra opusă, consideră că visătorii sunt rupți de realitate, pierduți în lumea lor de himere și utopii. 

Dar ce aș putea să scriu eu despre realiști? Nu prea multe. Nu că nu aș vrea, ci că nu prea am ce. Realiștii știu doar atât: aici și acum. Pentru ei contează numai ceea ce se vede, iar ceea ce este vizibil acum este foarte mic în comparație cu viziunea visătorilor. 

Realiștii declară răspicat că ei și numai ei cunosc realitatea. Mai mult, ei le spun visătorilor, ori de câte ori au ocazia: „Trezește-te la realitate și nu mai visa!” 

Cu alte cuvinte, visătorii sunt, în opinia realiștilor, oameni care nu au legătură cu realitatea sau cu ceea ce se întâmplă real și concret în lumea asta, nu în lumea imaginară sau în tot felul de proiecte care este posibil să se materializeze cândva. 

Dar oare visătorii sunt într-adevăr rupți de realitate? Nu, nici pe departe. Dimpotrivă, dorințele visătorilor sunt teribil de concrete. Dacă ar fi să stai lângă un visător și să îl asculți cum își descrie dorințele, vei primi un fluviu de detalii concrete. 

Dorințele realiștilor nu pot fi descrise cu o astfel de abundență de detalii palpabile. De fapt, dorințele realiștilor sunt extrem de sărace și pot fi descrise în câteva cuvinte sau în câteva fraze. Îți pot spune eu, de pe acum, cam ce își doresc realiștii: o casă, o mașină, o familie fericită, un job plătit bine, vacanțe în locurile frumoase ale lumii. În mare, cam acestea sunt dorințele realiștilor. 

Desigur, sunt dorințe firești, de oameni normali. Nu sunt nici pe departe dorințe greșite. Numai că ele se încadrează într-un spațiu motivațional foarte limitat. 

Dorințele visătorilor nu sunt niciodată limitate. Pentru visători nu se oprește totul la stadiul de dorință. Ei și acționează. Iar realiștii asta nu pot înțelege. Visătorii conduși de dorințe care pot fi descrise cu torente de fraze extrem de detaliate și palpabile acționează într-un mod foarte concret. 

Din acest punct de vedere, am putea spune că visătorii sunt chiar mai bine ancorați în realitate decât realiștii. Fiecare pas cu care visătorii înaintează reprezintă o realizare palpabilă. Dacă nu ar fi așa, visătorii ar ști că nu se pot apropia de visul lor. Iar asta ar fi dureros pentru ei. Însă visătorii găsesc întotdeauna calea prin care să se îndepărteze de durere și să se apropie, cu pași mici și concreți, de realitatea care numai lor le aparține. 

Recomandarea mea este să urmezi exemplul visătorilor. Dacă faci eforturi să anticipezi cu seriozitate momentul în care vei prospera și te vei bucura de realitatea visului tău, acel moment va veni spre tine cu siguranță din ce în ce mai mare. 

Dorința ta fierbinte acționează ca un magician care transformă visul în realitate. Responsabilitatea propriului tău viitor îți aparține. Dacă ai așteptări mici, vei obține rezultate mici. Dacă ai așteptări mari, vei obține rezultate mari. 

Victoria înseamnă să pornești acum, în mod concret, ofensiva spre cele mai îndrăznețe piscuri, într-o aventură care îți poate schimba viața. Conștiința propriului tău succes determină acea evoluție care altora li se va părea neobișnuită sau pur și simplu noroc. Ei bine, nu. Îndrăzneala ta titanică este cea care comandă și face ca acumularea de pas după pas să devină o obișnuință, un mod de viață. 

Poți trece fiecare prag, dacă ești suficient de încăpățânat. Este perfect dacă ești talentat în domeniul în care vrei să reușești, dar este grozav dacă îți păstrezi în toate ocaziile stăpânirea de sine. Afirmațiile pozitive pe care le folosești îți oferă libertatea de a acționa și de a învinge, de a-ți perfecționa constant mijloacele de acțiune, de a fi mereu tot mai productiv. 

Realismul înseamnă să simți că poți reuși în ceea ce ți-ai propus și să crezi cu tărie că într-adevăr vei reuși. 

Credința și visul fierbinte formează declanșatorul lanțului de reacții care duc la succes, în cele din urmă. Obsesia cu care îți urmărești visul și înverșunarea cu care lupți vor face diferența.

Fii devotat visului tău și vei reuși să-l vezi transpus în realitate!

Claudiu Neacșu

Ce-ar fi fost dacă și ei voiau asta?...

Aș vrea și eu să am ocazia de a discuta față în față cu cineva care să susțină că dorința de a obține cât mai multă siguranță nu este firească. Bineînțeles că este firesc să dorești cât mai multă siguranță! 

Chiar și cei mai neînfricați oameni au nevoie, la un moment dat, să se știe într-un loc călduț, să se bucure de tihna zilei de azi și de gândul liniștitor îndreptat spre ziua de mâine, o zi în care vei avea deja pregătite cele necesare unui trai cel puțin decent. 

Siguranța minimă a zilei de mâine este un fel de regulă pe care societatea a instituit-o, ca urmare a progresului, a ascensiunii spiritului uman. 

Tu ți-ai mai putea acum imagina o lume în care oamenii să trăiască numai din vânat, așa cum se întâmpla în stadiul primitiv al omenirii? E clar că lumea este cu totul altfel. 

Cu foarte mult timp în urmă, oamenii preistorici trăiau în peșteri și se hrăneau cu carnea animalelor pe care reușeau să le vâneze. Dacă vânătoarea era un succes, oamenii din peșteri aveau ce să mănânce. Dacă vânătoarea însă nu reușea, ei nu aveau altă cale de urmat decât să moară de foame. Și atât. Nu exista o entitate statală care să le ofere ajutor social sau salarii pentru o anumită muncă. 

Viața era extrem de dură pe atunci. Succesul echivala cu viața. Eșecul echivala cu dispariția. Nu exista niciun fel de protecție pentru cei care nu reușeau să obțină performanțe atunci când plecau la vânătoare. 

Oamenii preistorici nu își puteau permite să se întoarcă de la vânătoare și să le spună celorlalți membri din familie: „Știți, azi nu am fost în forma mea cea mai bună, așa că nu am reușit să vânez nimic.” Nici vorbă de așa ceva. 

Oamenii preistorici erau oameni orientați sută la sută spre obținerea succesului. Pe ei nu trebuia să îi convingă nimeni că, dacă nu acordă destulă atenție vânătorii, vor fi sortiți pieirii. Ei ȘTIAU că trebuie să obțină performanță la vânătoare. Nu beneficiau de niciun fel de protecție socială. Dacă aveau succes la vânătoare, era bine. Dacă nu aveau succes și rezultate, nu mai era bine. Și nu aveau cui să se plângă, în cazul în care vânătoarea nu le reușea. Pur și simplu își acceptau soarta. 
Bineînțeles, unii membri ai societăților preistorice și-au dat seama că, totuși, lumea asta de tip junglă, în care doar cei puternici supraviețuiesc, nu este tocmai în regulă. De-a lungul timpului, pe măsură ce societatea evolua, tot mai mulți oameni înțelegeau că legea junglei nu reprezintă binele. 

Încetul cu încetul, s-au implementat reguli noi, reguli în favoarea celor care nu posedau spiritul acela de luptător care riscă totul sau aproape totul pentru succes. Mintea umană trebuia să înțeleagă până la urmă că noi, rasa inteligentă, trebuie să ne îndepărtăm cât mai multe de comportamentul animalic. 

Toți suntem de acord asupra faptului că au dreptul la viață chiar și cei mai slabi oameni, chiar și cei care nu doresc deloc să muncească. Nu mai spun de cei care într-adevăr nu pot să muncească sau să își întrețină singuri existența. 

Oare are vreun om curajul să apară la un post de televiziune și să declare răspicat că cei care nu pot fi învingători ar trebui să moară? Dacă cineva ar avea un astfel de curaj nebun, în secunda următoare ar fi aruncat direct la zdup. 

Este clar că o anumită formă de protecție și siguranță a devenit legea nescrisă a lumii. S-a dezvoltat mentalitatea conform căreia existența vieții trebuie garantată printr-o anumită procedură. 

Toți oamenii cunosc azi noțiunea de „salariu”. Există un sistem în care angajatorul (de stat sau privat) solicită forța de muncă a oamenilor. În schimbul forței de muncă, angajatorul oferă salariul. 

Între angajat și angajator se realizează un schimb. Angajatul îi oferă angajatorului o parte din timpul său și munca sa. Angajatorul îi oferă angajatului un salariu lunar. Dacă angajatul nu mai vine la serviciu, angajatorul nu îi mai oferă salariul. Și invers: dacă angajatorul nu mai oferă salariul angajatului, angajatul nu mai vine la serviciu. 

Salariul este soluția supraviețuirii pe termen scurt. Dacă facturile ar putea fi plătite o dată la câțiva ani, dacă plata pentru mărfuri sau servicii s-ar face o dată la câțiva ani, poate că mulți oameni nu ar mai fi prea preocupați pentru a merge la un serviciu. 

Însă facturile se plătesc lunar. Pentru mâncare este nevoie zilnic de bani. 

Este clar și logic că serviciul este o necesitate pentru un număr extrem de mare de oameni. Este firească dorința de a avea un job, cu salariul oferit lunar. 

Însă eu cred că nu este firească mentalitatea conform căreia salariul este singura cale de a câștiga bani. Există multe domenii în care orice fel de progres ar fi imposibil dacă ar implica mentalitatea de angajat (adică cea a schimbului salariu - timp și muncă). 

Și hai să îți dau un exemplu simplu: munca de scriitor. Imaginează-ți puțin că toți scriitorii din lume nu ar mai scrie romane decât dacă ar primi salariu lunar pentru munca de scriere a romanelor. Ce crezi că s-ar întâmpla? 

Iată ce s-ar întâmpla: dintr-o dată nu ar mai apărea romane noi pe piață. Librăriile ar da faliment, în toată lumea. 

Ar fi foate greu și pentru industria cinematografică, fiindcă producătorii de filme ar trebui să se bazeze numai pe munca de creație a scenariștilor, văduviți de creațiile romancierilor, adică de romanele care conțin idei de filme. 

Însă scriitorii sunt oameni care muncesc fără să ceară salariu lunar. Munca de creație a unui roman se poate întinde pe cel puțin un an. Și, în tot acest timp, scriitorii nu au niciun fel de garanție că romanele lor se vor vinde așa de bine, încât să le asigure plata facturilor, lună de lună. 

Și totuși, scriitorii muncesc conștiincioși, zi de zi, la scrisul lor. 

Numai cine nu a încercat să scrie măcar un roman nu știe ce grea este această muncă. Dar scriitorii nu se plâng. Ei muncesc să scrie romane, chiar dacă răsplata nu e sigură. Aceasta este munca de întreprinzător, munca a cărei răsplată nu este niciodată garantată. 

Progresul nu ar fi posibil fără munca întreprinzătorilor. Dacă, de exemplu, cei care au muncit pentru a crea și perfecționa avionul, ar fi cerut plata salariului lunar pentru această muncă, avionul nu ar fi existat. 

Toată lumea trebuie să știe că proiectele în care câștigurile se primesc numai dacă există rezultate și succes reprezintă o necesitate pentru umanitate. 

Ce-ar fi fost dacă și întreprinzătorii ar fi cerut salariu pentru munca lor?

Claudiu Neacșu

Nu se vede nimic…

Din partea celor din jur poți avea parte de o anumită presiune, în sensul de a obține cât mai repede rezultate vizibile, consistente, convingătoare. 

Prietenii, cunoscuții, vecinii sau colegii au obiceiul de a-ți pune întrebări de genul: „Ce mai faci?”, „Cu ce te mai ocupi?”. 

Bineînțeles, firesc este să le spui cu ce te ocupi acum. Ei nu pot percepe la adevărata dimensiune visul care te macină pe tine. Visul are o proiecție în viitor, într-un timp în care rezultatele nu se văd și în momentul prezent. Doar tu poți vedea acele rezultate, cu ochii minții tale. Gândurile tale sunt numai ale tale. 

Și hai să presupunem că cel mai măreț gând al tău este de forma: „Vreau să câștig un milion de dolari.” Te întâlnești la o cafenea cu prietenii tăi și le spui: „Mă ocup cu un proiect în care voi câștiga un milion de dolari.” 

Evident, dacă în acest proiect tu nu ai reușit să câștigi nici măcar banii cu care să îți cumperi un automobil nou, prietenii tăi se vor uita ciudat la tine, ba chiar nu se vor putea abține să nu îți arunce în față remarci de genul: „Un milion de dolari?... Tu vorbești serios?” 

În cazul în care ei vor alege să nu îți spună în față ce părere au, în sinea lor vor fi convinși că tu doar fabulezi și îți pierzi timpul aiurea. Oricum, pentru cei din jurul tău, ceea ce ai realizat deja poate avea greutate mult mai mare decât ceea ce spui, crezi sau visezi că vei face. 

Oare este în totalitate corectă concepția în care contează numai ceea ce se vede acum, în momentul prezent? Hai să vedem cam ce am putea răspunde la această întrebare. 

Imaginează-ți un tânăr cu vârsta de douăzeci de ani. Numele lui este Robert și decide să se apuce de culturism. 

Robert are un vis măreț: să devină un culturist de talie mondială. Însă acum, în momentul prezent, el are un trup așa de firav, încât i se văd coastele. După două săptămâni de mers la sală, coastele tot i se mai văd. Și este vorba despre două săptămâni în care Robert a făcut eforturi serioase, adică a tras din greu de fiare. Transpirație multă. Muncă imensă. Și care sunt rezultatele? Nu se văd. Nici măcar după trei luni de antrenamente intense, Robert nu se poate lăuda că arată ca un culturist de nivel mondial. 

Dacă am presupune că, prin absurd, niciunul dintre prietenii lui Robert nu știe ce este culturismul sau ce antrenament îndelungat necesită el, toți ar spune că eforturile lui Robert sunt zadarnice, pierdere de timp. 

Iată un posibil dialog dintre Robert și Victor, unul dintre prietenii săi: 

- Salut, Robert? Ce mai faci? 
- Salut, Victor. Eu fac bine. M-am întors de la sală. 
- Da? Dar ce faci acolo? 
- Mă antrenez din greu. Fac culturism. 
- Și ce înseamnă asta? 
- Înseamnă că voi fi culturist, un tip cu foarte mulți mușchi pe el. 
- Tu, cu mulți mușchi pe tine? Hai, fugi de-aici! 
- Da. Ce ți se pare așa de incredibil? 
- Păi tu nu vezi că ești piele și os? 
- Și ce contează asta? Eu mă antrenez și voi fi plin cu mușchi. 
- Mă pufnește râsul. Mă uit la tine, văd ce slăbănog ești, iar tu îmi zici mie că vei fi plin de mușchi. Ia spune, de cât timp te antrenezi la sală? 
- De cinci luni. 
- Ha, ha, ha! De cinci luni? Păi nu se vede nimic. Ce faci tu acolo, la sala aia? Admiri peisaje? 
- Nu. Mă antrenez din greu. 
- Cum te antrenezi din greu, dacă eu văd acum ce slăbănog ești? 
- Iar eu văd că nu înțelegi nimic. 
- Și ce-ar trebui să înțeleg? Mă uit la tine și am impresia că, dacă vântul începe să bată mai tare, te va lua pe sus. 

Dialogul se va opri în punctul acesta. Robert își dă seama că nu are cu cine să discute. Victor are argumentul momentului prezent. Robert are argumentul momentului viitor. 

Aceste două momente (prezent și viitor) foarte rar sau foarte greu pot găsi un numitor comun. În prezent, Robert este un tip slab, piele și os. Într-un moment viitor, Robert este un tip plin cu mușchi, un culturist de mare succes la nivel mondial. 

Numai că Victor, prietenul său, nu poate vedea acel moment viitor. El vede numai ceea ce există acum. 

În culturism, rezultatele nu se văd imediat. De fapt, rezultatele sunt așa de mici și apar așa de greu, încât se pare că ele nici nu există. 

Dar nu numai în culturism este valabilă această regulă a rezultatelor aparent inexistente. În foarte multe domenii poți avea de-a face cu progrese așa de lente, încât ceilalți au impresia că bați pasul pe loc și nimic nu se întâmplă. 

Acestei iluzii a progresului inexistent îi cad pradă foarte mulți oameni. Ei nu pot înțelege că există domenii în care poate să treacă o perioadă cu rezultate care nu se văd. Pașii sunt așa de mici, încât par să nu conteze. Ei nu se văd, dar există. 

Însă nu mărimea pașilor, ci numărul lor și modul în care ei se multiplică prezintă însemnătate. Celulele din corpul uman sunt așa de mici, încât nici nu se pot vedea cu ochiul liber. Dar nu mărimea celulelor contează, ci felul în care ele se multiplică, precum și numărul lor. 

Succesul este un proces, o acumulare continuă de unități foarte mici. Această acumulare se face într-o anumită perioadă de timp. Este firesc ca, într-un anumit interval, să nu se vadă niciun progres, din cauza numărului insuficient de unități adunate. 

Tu ești acum o ființă vizibilă, concretă, reală. Însă, cândva, erai doar un ghemotoc format din două celule, apoi din patru celule, apoi din opt celule.... Din cauza numărului (încă) mic de celule, acel ghemotoc era invizibil cu ochiul liber, ca și cum nici nu ar fi existat. Însă tu ești acum vizibil și concret din cauza creșterii continue a numărului de celule invizibile cu ochiul liber. 

Ai înțeles ce am vrut să spun cu acest exemplu, nu-i așa? 

De fiecare dată când când cineva îți spune „Te ocupi de atâta timp de proiectul ăsta, dar nu se vede nimic concret...”, dă-i să citească aceste rânduri.

Claudiu Neacșu

O mie sau un milion?...

De foarte multe ori m-am întâlnit cu întrebarea: „De ce unii oameni reușesc să devină milionari în dolari, iar alții nu?” Tu ce ai răspunde la această întrebare? 

Evident, dintr-un lot de persoane care vor răspunde la această întrebare-provocare, vom obține tot felul de răspunsuri, nu doar unul singur. Unii vor spune că milionarii în dolari sunt oameni cu stofă de afacerist, obișnuiți să se aventureze în tot felul de combinații și alianțe care să le aducă mereu tot mai mulți bani. Alții vor spune că milionarii în dolari sunt cei care, prin anumite conjuncturi norocoase, au reușit să ajungă la resurse financiare uriașe. 

Vor exista și răspunsuri care să amintească despre munca imensă a oamenilor deciși să devină milionari în dolari. De asemenea, mulți se vor grăbi să spună că milionarii în dolari sunt cei care riscă foarte mult și nu se tem să ia decizii radicale în ceea ce privește domeniul afacerilor. 

De fapt, care este răspunsul corect? Eu îți propun să facem acum un mic experiment imaginar. La acest experiment vor participa două persoane. Prima persoană se numește Victor. A doua persoană se numește Robert. 

Celor doi participanți la experiment le punem această întrebare: „Dacă ar fi să alegi între o mie de dolari pe care să îi primești acum și cu siguranță sută la sută și un milion de dolari după o anumită perioadă, dar fără să fii sigur dacă și când vei primi acel milion de dolari, ce vei alege?” 

Bun, acum să ne imaginăm că Victor alege să primească pe loc o mie de dolari. Alegerea lui are o motivare foarte simplă: ce-i în mână nu-i minciună. Victor preferă să fie pragmatic, realist, cu picioarele pe pământ. Mia de dolari este reală, este prezentă acum, nu în viitor. În plus, mia de dolari se oferă pe loc, fără alte discuții. Pentru a primi o mie de dolari, Victor nu are nevoie să își întocmească nu știu ce proiecte de viitor, să se înhame la tot felul de riscuri, să încaseze eșecuri, să facă încercări care să nu reușească. Nu. Banii pe loc, aici și acum. Cert, nu incert. Imediat, nu mai târziu. Într-o manieră sigură, nu cu riscuri. 

Oare cine ar putea să spună că alegerea lui Victor este greșită, dacă el se consideră un învingător, un om care a primit imediat ceea ce și-a dorit? A ales o mie de dolari, a primit o mie de dolari. A primit, nu a pierdut. Prin urmare, el este un învingător. Banii pe care acum, nu mai târziu, îi ține în mână, reprezintă un câștig, o victorie, o realizare palpabilă și care nu lasă loc niciunei discuții inutile. 

Robert, însă, gândește altfel. El analizează bine, bine această ofertă. El înțelege că i se pune în față o alegere extrem de importantă. Iar în această alegere există o miză deloc de neglijat: un milion de dolari. Desigur, miza celor o mie de dolari este și ea foarte tentantă, fiindcă o mie de dolari primiți pe loc, nu cine știe când, îți pot satisface anumite nevoi sau dorințe, fără să mai trebuiască să aștepți, să mai riști, să te mai lansezi în tot felul de proiecte dificile și cu bătaie lungă. 

Și totuși, Robert gândește ALTFEL decât Victor. El găsește puterea de a rezista tentației celor o mie de dolari câștigați ușor, rapid, fără efort, fără așteptare, fără risc. 

Și iată cum gândește Robert: 

„Înțeleg că aș putea primi pe loc o mie de dolari. În același timp, înțeleg că este posibil să primesc cândva un milion de dolari, dar nu este sigur că îi voi primi. Și nici măcar nu știu când anume îi voi primi, dacă îi voi primi. Dar știu că ESTE POSIBIL să primesc un milion de dolari. Alegerea trebuie să o fac acum, nu mai târziu. Asta înseamnă că trebuie să văd dincolo de prima tentație care mă încearcă. 

Dacă aș alege să primesc pe loc o mie de dolari, ar trebui să văd și ce anume voi face cu mia de dolari. Păi, ce aș putea face cu o mie de dolari? Poate că i-aș cheltui pentru a petrece într-o vacanță frumoasă, timp de câteva zile. Dacă aș face așa, după un timp eu aș avea doar o amintire din ce în ce mai palidă a zilelor frumoase ale vacanței, ca și cum nu ar fi fost acea vacanță. Iar mia de dolari, gata, nu mai este. S-a dus. Și cu ce am rămas? Doar cu o simplă amintire tot mai slabă. 

Sau, dacă aș alege să folosesc mia de dolari pentru a-mi cumpăra un telefon mobil mai bun, ce s-ar întâmpla după aceea? După un timp apare un alt model de telefon mobil, mult mai performant, iar telefonul meu va fi deja învechit. Numai că, evident, eu nu voi mai primi o altă mie de dolari, pentru a-mi cumpăra și acel model de telefon mobil de ultimă generație. 

Și iar mă întreb cu ce m-am ales, până la urmă. Cu nimic, de fapt. Mia de dolari s-a dus pe ceva trecător, iar eu am rămas cu o amintire a ceea ce a fost cândva. E ca și cum nu am rămas cu nimic concret. 

Și atunci, dacă eu tot nu rămân cu nimic în cazul în care aș alege să primesc pe loc mia de dolari, de ce să nu aleg milionul de dolari? 

Ce s-ar putea întâmpla dacă aleg milionul de dolari? Vor fi doar două variante posibile. 

În prima variantă, cea în care eu nu voi primi niciodată milionul de dolari, e la fel ca atunci când aș fi ales mia de dolari, unde am văzut că, până la urmă, tot cu nimic am rămas. 

În a doua variantă, cea în care eu chiar voi primi milionul de dolari, totul se schimbă. Viața mea va fi complet altfel. Prin urmare, asta trebuie să fac: aleg milionul de dolari.” 

Și uite așa Robert s-a decis. 

Prin acest experiment imaginar eu cred că am reușit să dau un răspuns la întrebarea „De ce unii oameni reușesc să devină milionari în dolari, iar alții nu?” 

Gândirea celor care devin milionari în dolari se aseamănă cu gândirea lui Robert, participantul la experiment imaginar descris mai sus. 

Tu cum alegi să gândești?

Claudiu Neacșu

SANINA

Dacă este firesc ca un om să tindă mereu spre construirea și întărirea unui sistem de relații armonioase cu cei din jurul său, este minunat atunci când acest om face eforturi să își perfecționeze neîncetat ființa spirituală, precum și capacitatea lui de a oferi persoanelor dragi un ghid de înțelegere superioară a lumii și a vieții.

Sanina, personajul principal din romanul cu același nume, urmărește un țel aflat dincolo de conveniențele  de zi cu zi ale societății în care trebuie să parcurgă calea obișnuită și binecunoscută tuturor. Ea nu se mulțumește să trăiască în limitele tiparului primit la naștere, ci își oferă întrebări profunde de fiecare dată când destinul o pune la încercare și caută explicații prezente deja într-un plan mental și sufletesc situat deasupra zbaterilor comune tuturor ființelor dotate cu rațiune. Mai mult, evoluția ei în sfera conceptelor suprapămânești se întrepătrunde cu același tip de evoluție a oamenilor care o iubesc și pentru care ea poate reprezenta tot ceea ce ei au mai prețios. 

În romanul „Sanina” există această frază: „Exact ca și trupul, sufletul are nevoie de hrană bună, proaspătă, digerabilă. Sigur că aceasta este constituită din emoții.”

Într-adevăr, oamenii se hrănesc și cu emoții și chiar au nevoie de acest fel de hrană. Și oare unde ar putea găsi ei cel mai repede și mai ușor nutrientul acesta așa de necesar tuturor și numit „emoție”? În povești, desigur. „Sanina” este o poveste încărcată cu semnificații de ordin spiritual, dar și cu emoții care reușesc să ajungă la cei „înfometați”, adică la cititorii pregătiți să „devoreze” firul narativ al romanului.

Scriitoarea Corina Rodica Farago a reușit, prin opera intitulată „Sanina”, să pună la dispoziția celor însetați de revelații împletite cu evenimente cruciale un izvor abundent de trăiri intense și consumate în iureșul surprizelor mai mult sau mai puțin dorite. Dincolo de experiențele care o încearcă pe Sanina se află un tărâm al învățămintelor menite să pună adevărul într-o nouă lumină și să îl facă accesibil tuturor celor suficient de curajoși pentru a se avânta în lecturarea acestei povești mustind de substanță intelectuală și metafizică.

Romanul „Sanina” este în primul rând despre iubire, renaștere, ideal, prietenie, împăcare și speranță. Îndrăznesc să spun că poate fi considerat lectură obligatorie pentru toți cei doritori să se îmbogățească în plan emoțional și cognitiv.

Claudiu Neacșu

Răscrucea de drumuri…

A stabili un scop nu pare cine știe ce mare lucru. Pornești de la dorință, apoi adaugi un plan sau un proiect cât mai detaliat, în așa fel încât să știi că ai o direcția cât mai clară spre care să te îndrepți, precum și un ghid care să îți fie de folos. Dacă există un ghid sau un fel de manual de utilizare a procedurii de obținere a succesului, ar trebui să fie totul în regulă, nu-i așa? 

Ei bine, ar trebui, dar nu se întâmplă așa. Ghidul de atingere a succesului ar trebui să îți ofere siguranța că vei depăși toate obstacolele și vei apuca destul de repede ziua în care să savurezi succesul așa de dorit. Drumul pare a fi drept și fără hârtoape, adică un fel de călătorie plăcută, lipsită de tensiune sau dificultăți. Ba chiar ai impresia că după colț te așteaptă succesul instantaneu. 

De după colț nu vine niciun fel de succes instantaneu. Iar drumul nu este niciodată drept și lipsit de gropi. Aceasta este învățătura pe care nu trebuie să o pierzi niciun moment. 

Dacă te avânți spre obiective ambițioase, atitudinea mentală interioară este esențială. Ea este un catalizator care canalizează spre rezultate energia ta. Și trebuie să menții funcțional acest catalizator mai ales atunci când, pe drumul spre succesul mult râvnit, întâlnești o răscruce care te obligă să iei o decizie extrem de importantă. 

Continui sau renunți? Cazi pradă negativismului sau te încăpățânezi să mergi mai departe, cu cutezanță și fără șovăială? 

Îți amintești că ai pornit la drum cu un plan rațional, cu un ghid care cuprinde toate instrucțiunile necesare atingerii succesului. Instrucțiunile sunt clare, logice, fără cusur. Însă, în momentul în care ajungi la răscruce și trebuie să iei o decizie esențială, rațiunea nu mai este suficientă. Echilibrul tău interior pare că nu mai stă pe temelii prea solide. Și uite așa rațiunea își pierde din însemnătate. 

Nu este slab cel ce pierde, ci este slab cel ce renunță. Aceasta este o afirmație pe care niciodată nu trebuie să o subestimezi. Răscrucea întâlnită pe drum te poate tenta să renunți la planul tău, oferindu-ți tot felul de motive destul de puternice pentru care să faci asta. Tot felul de temeri profită de faptul că ai ajuns la această răscruce și te asaltează cu cereri: „Renunță! Renunță! Renunță!” 

Oare tu poți să rămâi nepăsător în fața unui asemenea asalt perfid? 

Să știi că factorii care să te abată de la drumul tău profită de orice fel de ezitare care te încearcă. Și, dacă se întâmplă asta, rațiunea nu te mai ajută prea mult. Ghidul acela care părea a fi excelent nu mai pare a fi acum chiar așa de eficient. Altfel spus, ghidul devine neutilizabil. Însă asta nu înseamnă că trebuie să devii un sceptic și să te întorci la viața ta obișnuită, convins că era mai bine să nu fi pornit niciodată pe drumul spre obiectivul acela așa de frumos. Răscrucea este doar o încercare. Atâta tot. 

Răscrucea nu este un obstacol cu adevărat serios. Ea doar îți creează un disconfort. Dacă acest disconfort devine prea presant pentru tine, este cazul să te înarmezi cu afirmații pozitive, să îți reamintești importanța țelului pe care ți l-ai stabilit inițial și să devii stăpân pe propria ta voință. 

O carieră cu realizări fără limite presupune și o doză de fanatism. Desigur, vorbesc despre un fanatism în sens pozitiv, benefic pentru ființa ta și folositor altor oameni. Dacă, după ce ai ajuns la răscrucea care vrea să te oprească din drum, rămâi conștient de profunzimea crezului tău și te menții deschis la alte viitoare oportunități din care poți alege, dincolo de această răscruce poate porni un adevărat sprint spre destinația la care nu ai renunțat. 

Aspiră cu aceeași tărie la succes și fă din munca asiduă minunăția care te conduce spre locuri neobișnuite. Devii eficient numai dacă ești destul de hotărât în a vedea jumătatea plină a paharului. 

Atunci când frica de viitorul incert te constrânge să faci un pas înapoi, tu continuă să depui încă un efort asiduu și mai aruncă încă o privire spre obiectivul final, spre țelul acela care cândva îți producea euforie numai prin faptul că te gândeai la el. În loc să acționezi superficial, migălește cu intensitate la proiectul tău și nu te îngrijora de eventualele obstacole sau răscruci pe care le poți întâlni. 

Ceea ce pentru unii este invizibil, pentru tine este exact forța care generează noi construcții pe șantierul evoluției tale spre succes. A fi ambițios este un merit uriaș, o capacitate care nu are cum să te pună în poziția de ratat, ci, dimpotrivă, te îndreaptă spre o direcție a provocărilor sublime. 

Pe lângă dispoziția ta de a depune eforturi supraomenești pentru dobândirea succesului, abilitatea de a fi relaxat și răbdător face parte din lista cu ingrediente necesare îndeplinirii dorinței tale. Cu fiecare treaptă pe care ai urcat, așteptările devin mai mari și te forțează să îți pui și mai mult mintea la contribuție. În loc să dai vina pe alții pentru ceea ce ți se întâmplă acum, ține cu dinții de planul tău inițial și acționează cu constanță, cu stăruință în creșterea fără limită a energiei tale interioare. 

Răscrucea care te pune să alegi este mult mai puternică decât orice fel de proiect rațional. Prin urmare, pe altceva va trebui să te concentrezi atunci când întâlnești răscrucea. Dacă vrei să mergi mai departe, nu înseamnă că trebuie să riști orbește, ci să îți pui la punct o planificare riguroasă a următorilor tăi pași, dar, în același timp, să lași sentimentele pozitive să te domine. 

Un spirit pozitiv nu îți permite să stagnezi, ci te transformă într-un învingător. El focalizează avalanșa de energii benefice succesului și te disciplinează în lupta de explorare a hotarelor succesului. 

Niciun fel de limitare nu te poate ajuta. Niciun obstacol nu este un motiv așa de serios încât să nu cauți să îți îmbunătățești constant planul spiritual și să nu treci imediat de limitele autoimpuse. 

Potențialul tău de succes este nelimitat. Acționează sistematic pentru visul tău!

Claudiu Neacșu

Cine se teme de repetări?...

Părerea general acceptată este că minunile apar peste noapte. Nu mă pot pronunța asupra minunilor de felul acesta, însă știu că există un fel de minuni care nu apar peste noapte, ci în urma unui efort îndelungat, zi după zi, săptămână după săptămână, an după an chiar. Iar efortul nu este suficient. El trebuie completat cu dorință clocotitoare de a cuceri înălțimile care să îți ofere starea de împlinire și conștiința țelului atins. 

Spre un scop măreț înaintezi cu migală, pas cu pas, înverșunându-te să te încrezi în forțele tale și în capacitatea ta de a te adapta în cursul marelui maraton spre succces. Dacă vrei să realizezi ceva remarcabil, ai nevoie să înlături din mintea ta orice fel de pesimism și să pornești la drum cu gândul de a sfida orice fel de provocare sau obstacol care s-ar putea pune în fața ta. Și ai nevoie de răbdare, multă răbdare. 

Te lansezi într-o acțiune în care se fac acumulări după acumulări, în cantități mici și repetate constant. Pentru a face performanță ai nevoie de repetări. 

Știu, atunci când aud cuvântul „repetări”, mulți oameni par să facă alergie. Adică nu le place deloc când ceva se repetă. Nu le place să repete ei ceva și nu le place când altcineva le furnizează în mod repetat același lucru. Astfel de oameni se plictisesc repede și vor mereu diversitate și noutate. Este foarte frumoasă această dorință a lor, numai că de foarte multe ori este necesară și disciplinarea. 

Hai să ne gândim puțin la ceea ce trebuie să facă cineva care vrea să devină campion mondial la tenis de câmp. Ei bine, dacă el își spune mereu „Dar mă plictisesc să tot repet loviturile astea în minge!”, este clar că nu va ajunge niciodată campion mondial la tenis de câmp. Nu va ajunge nici măcar un jucător mediocru de tenis de câmp. 

Sau hai să vedem ce performanță ar obține cineva care dorește să devină culturist, dar își spune mereu „Iar trebuie să ridic greutățile alea? Dar m-am plictisit de atâtea ridicări!” Ar deveni culturist atunci când va urca porcul în copac, adică niciodată. 

Dacă vrei cu adevărat performanță și succes, nu mai este loc de mofturi de genul „Oh, m-am plictisit! Iar trebuie să repet? Dar e foarte plictisitor!” 

Adevărul este că în foarte multe proiecte care pentru oameni pot reprezenta succesul este nevoie de repetări sistematice ale unor acțiuni. Zi de zi. An după an. 

Desigur, repetările nu au cum să fie ceva plăcut în sine. Da, repetările pot fi plictisitoare. Însă ele reprezintă o condiție a obținerii de performanță la cel mai înalt nivel. 

Uită-te puțin la călugării Shaolin și la performanțele lor incredibile. Arta lor pare a fi perfectă, iar trupurile lor sunt oțelite, gata de luptă. Și cum au ajuns la acest rezultat? Desigur, prin multe repetări, zi după zi, lună după lună, an după an. Pentru ei, repetările sunt un mod de viață. Piatra pe care s-au antrenat ani de zile s-a tocit. Nimeni nu concepe să se plângă din cauza repetărilor infinite. Nimeni nu știe ce este aceea plictiseală din cauza repetărilor. 

Călugării Shaolin știu doar că trebuie să se antreneze. La infinit. Repetări după repetări, fără un termen-limită la care să spună „Gata, m-am plictisit de atâtea repetări!” 

În sport, în afaceri, precum și în alte domenii, performanța se produce prin acumulări sistematice. Performanța, de prea multe ori, este compusă din bucăți foarte mici de realizări. Aceste bucățele nu pot fi obținute toate deodată. Ar fi de dorit să se întâmple așa, dar nu se întâmplă. 

Fiecare bucățică de realizare vine în urma unei acțiuni. Fiecare acțiune trebuie să fie repetată, chiar dacă acțiunea de a repeta nu este prea agreată. Trebuie să te obișnuiești cu repetările, să trăiești cu ele. Repetările trebuie să devină un mod de viață. Inteligența are rolul ei, însă repetările sunt vitale pentru obținerea unui succes solid și sănătos. 

Faptul de a repeta la infinit o anumită acțiune aduce după el antrenarea altor calități absolut necesare atingerii performanței și succesului. Concentrarea pe repetări îți aduce o anumită luciditate în ceea ce privește capacitatea ta de a înfrunta obstacolele și orice fel de influențe care caută să te îndepărteze de la drumul tău. Repetările infinite devin un obicei care se alătură rețetei succesului. 

În avântul tău spre performanță poți face și greșeli, însă peste aceste greșeli te ajută să treci următoarele repetări. Voința doritoare de miracol se oțelește prin numărul de acțiuni repetate. Dispare scepticismul, fiindcă simți cum prin acțiuni repetate poți avea controlul asupra convingerilor auto-limitative și asupra evoluției succesului tău. 

Repetările fac parte din setul de principii care te conduc spre bogăție și succes. Nu trebuie să fii foarte talentat pentru a duce la capăt o acțiune care necesită repetări infinite. Dacă ești destul de combativ cu toate tentațiile de a renunța și îndrăznești să să ataci cu toate forțele tale banalitatea și patimile negative, toată ființa ta va vibra pentru maximizarea căilor spre succes. 

Vrei să fii un as al perseverenței? Vrei cu onestitate să atingi culmile succesului? Atunci luptă pătimaș și înverșunat pentru succesul tău. Rezistă tuturor tentațiilor de a abandona planul pe care l-ai început! Din situațiile disperate poți ieși dacă aduci de partea ta curajul imens de a înfrunta riscurile, afluxul de motivație interioară adusă la cele mai înalte cote, ambiția de a nu renunța niciodată, nici măcar atunci când toate acțiunile repetate nu ți-au adus niciun rezultat. 

Legea universului spune că succesul va veni la timpul său. Tu concentrează-te la pasul aflat în fața ta, apoi continuă să repeți acest pas de câte ori este nevoie, chiar și de o infinitate de ori, ca un maniac (în sens pozitiv, desigur) al repetării unor acțiuni care îți vor aduce succesul. 

Repetarea nu trebuie să fie o constrângere. Repetarea trebuie să fie pentru tine o cale prin care să valorifici neobosit tot ceea ce poate fi valorificat din noianul de oportunități care te înconjoară. 

Crede cu tărie în succesul tău și fă din autodisciplină arma superioară prin care să treci la următoarea etapă a vieții tale, cea a realizărilor de excepție. 

Claudiu Neacșu

Este a mea…

Respectul de sine este ceva normal. Totuși, una este să te respecți pe tine și alta este să acorzi o grijă exagerată imaginii corpului tău. Nu este ceva rău să arăți cât mai bine, e adevărat. 

Dacă observăm cu atenție ceea ce se întâmplă în lume, vedem că deja se dezvoltă o întreagă industrie a modei, a fitnesului, a tehnicilor de creare a unui trup minunat. 

„Este corpul meu și trebuie să am grijă de el.” Cam asta spun cei care într-adevăr sunt preocupați de aspectul lor și, în același timp, de igiena și sănătatea trupului lor. 

Da, igiena trupului este esențială. În timpurile acestea moderne, un om decent nu are cum să se lipsească de igienă și de atenția acordată propriului său trup. Dacă tu ai avea cumva curajul să ieși pe stradă îmbrăcat în zdrențe și fără să te fi spălat de săptămâni întregi, cei din jurul tău ar fi imediat intrigați. Ei ți-ar atrage atenția și ți-ar recomanda să faci ceva în privința igienii trupului tău. Nu-i așa că, dacă nu îți îngrijești măcar la nivel minimal trupul, cei din jur ar sări imediat cu gura pe tine? Exact așa s-ar întâmpla. Trupul neîngrijit atrage urgent atenția celor din jur. 

Fiindcă există această grijă pentru propriul trup, la nivel mondial s-a dezvoltat o industrie colosală a produselor cosmetice, de îngrijire a corpului sau de întreținere a lui. De asemenea, în mai toate orașele s-au deschis săli speciale în care cei interesați vin, plătesc abonament și își antrenează trupul, cu scopul de a-și clădi un aspect fizic cât mai plăcut la vedere. 

„Este trupul meu și trebuie să am grijă de el!” Cam asta spun cei care într-adevăr țin la părerea altora despre aspectul lor fizic. 

Oare este ceva greșit să ai grijă de trupul tău, ba chiar să îl antrenezi sistematic pentru a-l face cât mai puternic? Nu, nu este deloc greșit. 

„Este trupul meu și trebuie să am grijă de el!” 

Este incredibil cum reușesc mulți oameni să meargă sistematic la sală, unde trag de fiare sau folosesc plini de pasiune tot felul de aparate, pentru întărirea musculaturii. Ei se țin de programul de antrenament, fără să își piardă răbdarea, ba chiar sunt deciși să se ocupe ani la rând de aceste antrenamente. 

„Este trupul meu și trebuie să am grijă de el!” 

De prea multe ori putem auzi această afirmație. Atunci când te întâlnești pentru prima dată cu un om, el își va face din primele clipe o primă impresie despre tine, pe baza imaginii tale și care îi rămâne impregnată în creier. 

Se spune că prima impresie contează. Dacă o fi așa, eu cred că e ceva destul de trist. Da, este trist că oamenii se lasă impresionați de aparențe. 

Cuvântul „aparență” echivalează „înfățișare înșelătoare”, conform uneia dintre definițiile existente în DEX. Altfel spus, cei care se lasă rapid influențați de aspectul fizic al unui om pe care tocmai l-au întâlnit, se lasă, de fapt, înșelați. Dacă ei fac cunoștință cu cineva care arată impecabil, este bine îmbrăcat și zâmbește într-un mod de-a dreptul fermecător, apoi se lasă impresionați de acest aspect fizic impecabil, e ca și cum se lasă înșelați. 

Da, știu că sună cam dur asta. Dar acesta este adevărul. Prea mulți oameni se grăbesc să îi echiteze pe ceilalți în funcție de aspectul fizic sau în funcție de modul în care vorbesc sau se exprimă. Este o mare greșeală aceasta. 

Oare de ce se lasă oamenii impresionați de superficialitate? Nu știu răspunsul exact, însă știu că această superficialitate face ravagii în politică, în afaceri, în tot felul de domenii în care oamenii interacționează unii cu alții. 

Oamenii nu îl votează pe politicianul care le prezintă un program politic rațional, consistent, pragmatic, ci pe politicianul care le devine simpatic. Oamenii acordă imediat simpatie mai multă celui care vorbește tare și mult (chiar și fără noimă), ignorându-l sau ironizându-l pe cel care vorbește puțin sau deloc, dar are mintea plină cu idei extrem de interesante. 

Această inclinație de a aprecia instant ceea ce îți „fură” ochii este o capcană perfidă. Partea interesantă este că, după ce constată că au fost înșelați, oamenii sunt foarte revoltați. Oare de ce mai sunt revoltați, dacă ei n-au avut grijă să nu dea atenție superficialității? 

Da, aceasta este trista realitate. Cum am putea schimba o astfel de realitate? 

Există o metodă: oamenii să învețe să nu se mai lase impresionați de aspectul fizic sau de modul în care cineva le vorbește. Oamenii ar trebui să învețe să descopere în profunzime ceea ce se află în mintea cuiva, să caute permanent să vadă dacă acea persoană pe care tocmai au cunoscut-o ascunde dincolo de frunte o comoară de idei dintre cele mai strălucite. 

Desigur, pentru a face asta, trebuie să treci de momentul primei impresii și să ai răbdare să afli tot ceea ce spune sau scrie omul acela, să afli ce gândește cu adevărat sau ce capacități mentale are. 

Și mai este ceva ce ar trebui să facă toți oamenii: să acorde atenție și îngrijirii minții lor, nu doar îngrijirii trupului. 
Este foarte bine că oamenii spun „Este trupul meu și trebuie să am grijă de el!”, însă ar fi excelent dacă ei ar spune cât mai des „Este mintea mea și trebuie să am grijă de ea!” 

Îngrijirea minții presupune să o alimentezi permanent cu idei pozitive, cu gânduri mărețe și mobilizatoare, cu credința care face ca totul să devină magic. 

Așa cum trupul poate fi un model pentru alții, mintea ta trebuie să le arate celorlalți oameni că nu ești dispus absolut deloc să te plafonezi, ci, dimpotrivă, ești gata de implicare în cele mai înflăcărate acțiuni. 

Puterea interioară izvorăște din antrenarea minții. Omul nesigur pe forțele lui de a da piept cu obstacolele nu și-a antrenat suficient de mult și de intens creierul. 

Așadar, acordă atenție îngrijirii propriei tale minți, la fel cum acorzi atenție igienei și aspectului trupului tău. Mintea te ajută numai dacă ai grijă de ea. Și sunt multe momente în viață în care ai nevoie de o minte cât mai bine antrenată.

Claudiu Neacșu

Se îndepărtează mereu...

Obsesia celor cu mentalitate de învingător este să înainteze mereu spre orizontul pe care îl văd permanent în fața ochilor. Am putea spune că au încheiat un pact cu ei înșiși și cu toată energia lor interioară, un pact care ei reprezintă însăși ordinea lumii. Dacă ei au convingerea că va veni sigur ziua în care vor triumfa, vor înainta cu înverșunare pe drumul pe care au pornit. Voința lor este stabilă și se menține concentrată pe punerea în aplicare a planului stabilit, chiar dacă de multe ori vor fi nevoiți să amâne celebrarea victoriei. 

Nu întotdeauna îți reușește din prima un plan. Se poate întâmpla să îți fixezi un termen de realizare a proiectului, iar acest termen să se îndepărteze mereu de tine, de parcă nu ai înaintat nici măcar cu un pas. 

Oare cât de pasionat ar trebui să fii de țelul tău, în așa fel încât să nu te poată influența nici măcar cel mai mare eșec? 

Dacă vrei să afli răspunsul la această întrebare, ar trebui să simți la nivelul cel mai profund că numai în mâinile tale se află cheia succesului. 

Campionii știu cum să își folosească resursele interioare, într-un mod disciplinat și riguros. După ce s-a produs în interiorul lor iluminarea care îi proiectează mental spre viitorul dorit, se declanșează îndârjirea și devotamentul cu care vor începe să acționeze. 

Tu știi foarte bine că, dacă pornești într-o expediție, nu vei ajunge niciodată să atingi linia orizontului. Oricând de mult ai merge, oricât de mari eforturi ai face, orizontul va fi mereu la mare depărtare, intangibil. Dacă nu ai ști că orizontul nu poate fi atins niciodată, ai merge mereu spre el, sperând că într-o bună zi vei avea fericirea de a pune mâna pe el. Ai înainta cu gândul că poate, la un moment dat, vei da peste punctul de cotitură care să întoarcă totul în favoarea ta. Și mereu vei constata că orizontul se află încă la mare distanță de tine. 

Oare dacă ar fi să comparăm linia orizontului cu țelul pe care ți-l poți stabili în viață, se poate întâmpla ca acest țel să nu fie atins niciodată, așa cum nici linia orizontului nu poate fi atinsă? Da, se poate întâmpla. Sau, dimpotrivă, nu se poate întâmpla. 

Dacă s-ar întâmpla mereu ca țelul să fie la fel ca linia orizontului, adică intangibil, nu ar mai exista atâtea și atâtea exemple de oameni care chiar și-au îndeplinit visul. Sunt foarte multe astfel de exemple, așa că nu are rost să le amintesc aici. 

Întrebarea care merită pusă este: „Oare ce se întâmplă dacă tot înaintezi spre îndeplinirea visului tău, dar visul întârzie mereu să se îndeplinească?” 

Unii oameni consideră că întârzierea este ceva rău. Dacă vrei să atingi linia orizontului, dar tot nu ai atins-o, unii ar crede că asta este ceva negativ, un mare eșec. Oare chiar așa să fie? Nu, nu este așa. 

Nu contează dacă ești aproape de atingerea țelului sau, dimpotrivă, acest țel pare a fi un fel de linie de orizont care se îndepărtează mereu. 

Hai să vedem ce se întâmplă cu un călător care încearcă tot timpul să atingă linia orizontului. El va merge continuu, evident. Va face mișcare în aer liber. Această mișcare este benefică sănătății lui. Mușchii picioarelor se antrenează continuu și devin din ce în ce mai puternici. 

Cu cât călătorul se ambiționează mai tare să atingă linia orizontului, cu atât mușchii picioarelor lui devin mai puternici. Se întăresc și plămânii lui. Va respira mai bine. Sângele va circula mai bine, iar inima va deveni și ea mai sănătoasă. 

Desigur, se întărește și partea mentală. Cu alte cuvinte, călătorul care tot nu a atins linia orizontului devine mereu mai sănătos și mai puternic. Și asta ce înseamnă, de fapt? Înseamnă dezvoltare. 

Dacă înaintezi mereu spre o linie a orizontului care nu poate fi atinsă sau care se îndepărtează mereu, nu înseamnă că ești într-un eșec continuu. Faptul de a avea mereu în fața ochilor un obiectiv duce la autodepășire. Dacă iei cumva decizia să te oprești, această autodepășire încetează. La fel, faptul de a șovăi duce la adevăratele înfrângeri. 

Instinctul te poate înșela uneori, spunându-ți că, dacă tot nu ai atins linia orizontului, e ca și cum ai fi în cădere liberă, pe toboganul eșecului, numai bun să te consideri un ratat. Adevărul este că nimic nu trebuie să te descurajeze, nici măcar perspectiva eșecului. 

Nu există cu adevărat eșec. Concentrează-te cu dârzenie la țelul tău și stai pe câmpul de luptă, orice ar fi. În bătălia pentru atingerea scopului ești nevoit să te autodepășești, ceea ce reprezintă un aspect pozitiv. 

Dacă observi că roadele întârzie să se arate, acesta nu este un motiv de tristețe sau de descurajare și renunțare. Menține-ți optimismul și continuă dârz să înaintezi. Tu ești cel responsabil de succesul tău. Dacă ești constrâns să aștepți mai mult timp succesul, bucură-te pentru ocazia de a te căli în focul celei mai dure lupte. Vei deveni astfel mult mai abil în arta de a te afirma pe scena rezervată numai celor care știu cum ajungă în vârful ierarhiei succesului. 

Pentru a elimina incertitudinile, îți este de mare folos să elimini critica distructivă, anxietatea, gândurile referitoare la insucces. Înarmează-te cu îndrăzneală și cu conduita celor care sunt siguri că își vor atinge țintele, apoi imaginează-ți cu cât mai multe detalii că sărăcia a rămas undeva în urmă, acolo unde este inevitabil să rămână. 

Comportă-te în așa fel încât să devii o sursă de inspirație pentru alți oameni care vor să îți urmeze exemplul, dovada vie a faptului că, dacă dorința s-a fixat în profunzimea sufletului, ea reușește să activeze toate energiile cu ajutorul cărora întreprinzătorul preocupat de viitorul său devine un propulsor spre tărâmurile minunate ale succesului. 

După ce deja ți-ai programat succesul, perfecțiunea rămâne un fel de linie de orizont care niciodată nu va fi atinsă. Asta nu înseamnă că nu trebuie să tinzi spre perfecțiune. 

Fă-ți promisiunea că vei înainte mereu spre țelul tău și rămâi receptiv la tot ceea ce te ajută să izbândești în ceea ce ți-ai propus.

Claudiu Neacșu

Pe el cum îl înfrunți?...

Profesorii sunt oameni minunați, dacă ne gândim că ei îi modelează pe viitorii locuitori maturi ai societății. Profesorii sunt constructori de suflete și minți. Ei merită tot respectul nostru. Creierele copiilor din băncile clasei se luminează în funcție și de devotamentul și pasiunea cu care profesorii își exercită meseria. 

Este adevărat că amintirea dascălilor îi urmărește pe copii pentru tot restul vieții lor. După douăzeci sau treizeci de ani de la terminarea școlii, foștii elevi își amintesc cu drag zilele în care profesorii stăteau în fața lor, în sala de curs, transmițându-le câte ceva din secretele lumii și ale vieții. O imagine foarte frumoasă! 

Însă nu numai despre imagine este vorba. Școala este folositoare. Școala posedă un sistem de transmitere a cunoștințelor. Societatea nu ar putea funcționa dacă nu ar exista sistemul școlar prin care tot felul de informații din știință, tehnică sau artă să fie comunicate viitorilor membri ai societății, adică elevilor care vin la școală, stau în bănci, îi ascultă pe profesori, iau notițe, apoi își fac temele acasă. 

Olimpiadele școlare le transmit elevilor ideea foarte bună că nu trebuie să te complaci în mediocritate sau să fii leneș, ci să te întreci mereu cu tine însuți. 

Și totuși, ceva lipsește din acest sistem școlar, ceva esențial. Și ar fi tare bine pentru toți dacă s-ar completa acest gol. 
Hai să-ți explic. Școala îi învață pe elevi cum să învingă. Profesorii le cer mereu să obțină note cât mai mari. Cei cu note mari primesc laude, iar cei cu note mici primesc critici. Se fac ședințe cu părinții, la care profesorii prezintă tot felul de probleme cu care se confruntă elevii. 

Sistemul de evaluare a cunoștințelor are un scop clar: să identifice punctele slabe ale elevilor și să le remedieze. Iar scopul final este ca viitorii oameni maturi să fie apți să îmbrățișeze cu succes o anumită meserie. 

Nimănui nu îi place să aibă de-a face vreodată cu un medic slab pregătit în meseria lui. Toți vor să întâlnească oameni învingători. Toți se simt foarte confortabil să colaboreze cu cineva despre care au aflat că avea numai note de 9 și 10 la școală. Nimeni nu vrea să aibă de-a face, din punct de vedere profesional, cu cineva care la școală avea numai note de 4 și 5 și care cu mare greutate reușea să treacă școala. 

Este clar că notele mari la școală sunt un motiv de mândrie pentru elevul care a obținut acele note, dar și pentru părinții lui. Notele mari reprezintă succesul și viitorul foarte promițător. Notele mari reprezintă calea spre o viitoare carieră înfloritoare. Notele mari reprezintă triumful, gloria, competența, tăria voinței, dinamismul celui care nu se mulțumește cu puțin, ci vrea mai mult, mereu mai mult. 

În fața notelor mari, reacțiile sunt numai de laudă, de apreciere. Notele mari sunt un fel de declanșator al așteptărilor optimiste. În plan mental, elevul cu rezultate bune și excelente la învățătură se vizualizează ca un fel de maestru determinat și capabil oricând să țâșnească spre înălțimi, spre piscurile rezervate elitelor. 

Biologia, literatura, geografia, istoria, limbile străine, matematica, fizica, chimia... sunt materii care se predau în școală și care sunt folositoare. Toți trebuie să recunoaștem asta. Dacă un elev obține note mari la aceste materii școlare, el va primi laude, distincții, diplome, adică recunoașteri ale efortului și capacității sale. 

Dar oare ce primește un elev care, din anumite motive, nu reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor celorlalți? Ce se întâmplă în mintea lui dacă, în loc de aprecieri, primește critici sau ironii din cauza rezultatelor mediocre la învățătură? Se va simți un învingător sau un învins? Este evident că se va simți un învins, un ratat care nu prea mai are ce să aștepte de la viață.  

Oamenii nu prea au înțelegere pentru cei care nu dovedesc că pot fi învingători. Și atunci, elevul care acum nu reușește să le dovedească părinților și profesorilor că poate fi și el un învingător, va trăi toată viața cu un stigmat care îl ține undeva pe la marginea societății. Și va sta mereu acolo, la marginea societății, fără să mai facă niciun efort pentru a-și depăși condiția, fără să mai viseze la lucruri mari, fără să mai spere că va fi cândva victorios. Nu îl vor mai interesa punctele lui slabe, iar criticile nu îl vor mai afecta în niciun fel. 

Și, dacă s-a ajuns într-o astfel de situație, cu ce l-a ajutat școala pe acest om? Cu ce i-a ajutat școala pe cei care, după ce au primit numai critici din cauza notelor mici, s-au fixat pe treapta cea mai de jos a ierarhiei sociale, într-un mediu în care nu ai cum să aspiri la mai mult succes, la bunăstare, la o viață care într-adevăr merită trăită? 

Profesorii cer mereu performanță și îi recompensează pe cei care obțin performanță. Dar ce se întâmplă cu cei care nu reușesc să obțină performanță? Pe ei cum îi ajută școala? 

Eu cred că în școală ar trebui introdusă urgent o nouă materie de studiu. Această materie s-ar putea numi „Arta gestionării eșecurilor”. Ar fi un obiect foarte important de studiu. 

Profesorii îi învață acum pe elevi cum să fie învingători, dar nu îi învață NIMIC despre ceea ce ar trebui ei să facă din momentul în care, în loc de victorii sau rezultate excelente, obțin eșecuri sau rezultate mediocre. 

E ca și cum profesorii le-ar transmite subtil ideea: „Dacă nu ești în stare să obții performanță, sunt nevoit să-ți dau notă mică. Stai pe locul pe care îl meriți!” Și atât. 

Ei bine, nu e în regulă așa. Elevii termină școala și nu știu ce să facă în situația în care se confruntă cu eșecuri. 

E bine să lupți pentru succes. Dar ce faci atunci când trebuie să înfrunți eșecul? Este minunat să dorești succes. Dar ce faci atunci când, în loc de succes, primești eșec? Pe el cum îl înfrunți? 

Noi vedem acum că cei mai mulți oameni se comportă dezastruos atunci când au de-a face cu eșecuri. De fiecare dată când nu le reușește ceva, ei bat în retragere, renunță, caută scurtături, caută zone mai sigure sau se complac în mediocritate. Acesta este semnul clar că școala nu i-a învățat nimic, dar absolut nimic, despre atitudinea corectă în fața eșecurilor. 

Oare nu ar trebui ca școala să îi învețe pe copii și arta de a înfrunta și de a gestiona eșecurile? 

Îi învață acum școala pe copii cum să se comporte în fața eșecului? Nu îi învață! Oare trebuie să îi învețe și așa ceva? Da, trebuie!

Claudiu Neacșu