Pe el cum îl înfrunți?...

Profesorii sunt oameni minunați, dacă ne gândim că ei îi modelează pe viitorii locuitori maturi ai societății. Profesorii sunt constructori de suflete și minți. Ei merită tot respectul nostru. Creierele copiilor din băncile clasei se luminează în funcție și de devotamentul și pasiunea cu care profesorii își exercită meseria. 

Este adevărat că amintirea dascălilor îi urmărește pe copii pentru tot restul vieții lor. După douăzeci sau treizeci de ani de la terminarea școlii, foștii elevi își amintesc cu drag zilele în care profesorii stăteau în fața lor, în sala de curs, transmițându-le câte ceva din secretele lumii și ale vieții. O imagine foarte frumoasă! 

Însă nu numai despre imagine este vorba. Școala este folositoare. Școala posedă un sistem de transmitere a cunoștințelor. Societatea nu ar putea funcționa dacă nu ar exista sistemul școlar prin care tot felul de informații din știință, tehnică sau artă să fie comunicate viitorilor membri ai societății, adică elevilor care vin la școală, stau în bănci, îi ascultă pe profesori, iau notițe, apoi își fac temele acasă. 

Olimpiadele școlare le transmit elevilor ideea foarte bună că nu trebuie să te complaci în mediocritate sau să fii leneș, ci să te întreci mereu cu tine însuți. 

Și totuși, ceva lipsește din acest sistem școlar, ceva esențial. Și ar fi tare bine pentru toți dacă s-ar completa acest gol. 
Hai să-ți explic. Școala îi învață pe elevi cum să învingă. Profesorii le cer mereu să obțină note cât mai mari. Cei cu note mari primesc laude, iar cei cu note mici primesc critici. Se fac ședințe cu părinții, la care profesorii prezintă tot felul de probleme cu care se confruntă elevii. 

Sistemul de evaluare a cunoștințelor are un scop clar: să identifice punctele slabe ale elevilor și să le remedieze. Iar scopul final este ca viitorii oameni maturi să fie apți să îmbrățișeze cu succes o anumită meserie. 

Nimănui nu îi place să aibă de-a face vreodată cu un medic slab pregătit în meseria lui. Toți vor să întâlnească oameni învingători. Toți se simt foarte confortabil să colaboreze cu cineva despre care au aflat că avea numai note de 9 și 10 la școală. Nimeni nu vrea să aibă de-a face, din punct de vedere profesional, cu cineva care la școală avea numai note de 4 și 5 și care cu mare greutate reușea să treacă școala. 

Este clar că notele mari la școală sunt un motiv de mândrie pentru elevul care a obținut acele note, dar și pentru părinții lui. Notele mari reprezintă succesul și viitorul foarte promițător. Notele mari reprezintă calea spre o viitoare carieră înfloritoare. Notele mari reprezintă triumful, gloria, competența, tăria voinței, dinamismul celui care nu se mulțumește cu puțin, ci vrea mai mult, mereu mai mult. 

În fața notelor mari, reacțiile sunt numai de laudă, de apreciere. Notele mari sunt un fel de declanșator al așteptărilor optimiste. În plan mental, elevul cu rezultate bune și excelente la învățătură se vizualizează ca un fel de maestru determinat și capabil oricând să țâșnească spre înălțimi, spre piscurile rezervate elitelor. 

Biologia, literatura, geografia, istoria, limbile străine, matematica, fizica, chimia... sunt materii care se predau în școală și care sunt folositoare. Toți trebuie să recunoaștem asta. Dacă un elev obține note mari la aceste materii școlare, el va primi laude, distincții, diplome, adică recunoașteri ale efortului și capacității sale. 

Dar oare ce primește un elev care, din anumite motive, nu reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor celorlalți? Ce se întâmplă în mintea lui dacă, în loc de aprecieri, primește critici sau ironii din cauza rezultatelor mediocre la învățătură? Se va simți un învingător sau un învins? Este evident că se va simți un învins, un ratat care nu prea mai are ce să aștepte de la viață.  

Oamenii nu prea au înțelegere pentru cei care nu dovedesc că pot fi învingători. Și atunci, elevul care acum nu reușește să le dovedească părinților și profesorilor că poate fi și el un învingător, va trăi toată viața cu un stigmat care îl ține undeva pe la marginea societății. Și va sta mereu acolo, la marginea societății, fără să mai facă niciun efort pentru a-și depăși condiția, fără să mai viseze la lucruri mari, fără să mai spere că va fi cândva victorios. Nu îl vor mai interesa punctele lui slabe, iar criticile nu îl vor mai afecta în niciun fel. 

Și, dacă s-a ajuns într-o astfel de situație, cu ce l-a ajutat școala pe acest om? Cu ce i-a ajutat școala pe cei care, după ce au primit numai critici din cauza notelor mici, s-au fixat pe treapta cea mai de jos a ierarhiei sociale, într-un mediu în care nu ai cum să aspiri la mai mult succes, la bunăstare, la o viață care într-adevăr merită trăită? 

Profesorii cer mereu performanță și îi recompensează pe cei care obțin performanță. Dar ce se întâmplă cu cei care nu reușesc să obțină performanță? Pe ei cum îi ajută școala? 

Eu cred că în școală ar trebui introdusă urgent o nouă materie de studiu. Această materie s-ar putea numi „Arta gestionării eșecurilor”. Ar fi un obiect foarte important de studiu. 

Profesorii îi învață acum pe elevi cum să fie învingători, dar nu îi învață NIMIC despre ceea ce ar trebui ei să facă din momentul în care, în loc de victorii sau rezultate excelente, obțin eșecuri sau rezultate mediocre. 

E ca și cum profesorii le-ar transmite subtil ideea: „Dacă nu ești în stare să obții performanță, sunt nevoit să-ți dau notă mică. Stai pe locul pe care îl meriți!” Și atât. 

Ei bine, nu e în regulă așa. Elevii termină școala și nu știu ce să facă în situația în care se confruntă cu eșecuri. 

E bine să lupți pentru succes. Dar ce faci atunci când trebuie să înfrunți eșecul? Este minunat să dorești succes. Dar ce faci atunci când, în loc de succes, primești eșec? Pe el cum îl înfrunți? 

Noi vedem acum că cei mai mulți oameni se comportă dezastruos atunci când au de-a face cu eșecuri. De fiecare dată când nu le reușește ceva, ei bat în retragere, renunță, caută scurtături, caută zone mai sigure sau se complac în mediocritate. Acesta este semnul clar că școala nu i-a învățat nimic, dar absolut nimic, despre atitudinea corectă în fața eșecurilor. 

Oare nu ar trebui ca școala să îi învețe pe copii și arta de a înfrunta și de a gestiona eșecurile? 

Îi învață acum școala pe copii cum să se comporte în fața eșecului? Nu îi învață! Oare trebuie să îi învețe și așa ceva? Da, trebuie!

Claudiu Neacșu