Întrecerea...

Într-o bună zi a început o petrecere foarte interesantă. Cineva a avut ideea de a aduna la un loc 20 de oameni doritori să câștige un premiu destul de măricel. Nu a fost prea greu să îi adune pe cei 20 de participanți la concurs. Toți voiau să ia parte la o experiență inedită și, dacă era posibil, să se aleagă și cu premiul. 

Concursul a avut loc pe malul unui lac superb, nu prea mare, liniștit. 

În prima zi a concursului, organizatorul a venit în fața concurenților și le-a spus: 

„Concursul durează un anumit număr de zile. Nu vă voi spune dinainte câte zile durează. În acest timp niciun concurent nu are voie să mănânce nimic și nici nu poate să bea nimic. Acum vedeți că pe lac se află un nufăr. Acest nufăr are o calitate cam ciudată: se înmulțește în fiecare zi. Da, în fiecare zi, fiecare nufăr dă naștere la alți 2 nuferi. Concurenții nu au altceva de făcut decât să privească atenți suprafața lacului și să observe cum se înmulțesc nuferii. Concurentul care nu mai rezistă foamei și setei și decide că vrea să mănânce sau să bea apă va părăsi concursul, adică va pierde. Câștigător va fi cel care rezistă până în ziua în care suprafața lacului va fi acoperită COMPLET cu nuferi.” 

Concurenții au înțeles regulamentul. După o zi, pe suprafața lacului erau 2 nuferi, în loc de unul. Organizatorul concursului avusese dreptate. Numărul nuferilor se dubla în fiecare zi. 

Însă un concurent nu a mai putut rezista din cauza foamei și a decis să părăsească echipa. Și-a dat seama că mai avea multe zile de așteptat, dacă pe suprafața lacului erau abia 2 nuferi. 

După încă o zi, pe suprafața lacului erau 4 nuferi. Însă mai era mult până când lacul să fie plin de nuferi. Descurajarea, foamea și setea îl determinară pe încă un concurent să renunțe. Și așa au rămas 18 concurenți. 

A mai trecut o zi. Pe suprafața lacului erau 8 nuferi. Toți concurenții erau convinși că s-a dublat numărul nuferilor, însă unul dintre ei nu a mai rezistat și a decis să plece. Au rămas 17 concurenți cărora li se părea că suprafața lacului nu se va umple niciodată cu nuferi. 

După o altă zi, 16 nuferi erau pe suprafața lacului. Un alt concurent nu a mai rezistat. Foamea și setea erau prea crunte, iar nuferii se înmulțeau parcă foarte greu. Și așa au rămas 16 concurenți. 

A mai trecut o zi, iar pe suprafața apei erau 32 de nuferi. Încă un concurent a clacat. Cei 15 concurenți rămași sperau că vor rezista până la capăt, deși cea mai mare suprafață a lacului era NEocupată de nuferi. 

În următoarea zi, 64 de nuferi erau pe suprafața lacului. Însă foamea și setea erau tot mai greu de suportat. Un alt concurent a decis că nu mai poate rezista. Au rămas 14 concurenți. 

A mai trecut o zi. Greu. Pe suprafața lacului erau 128 de nuferi. Însă au rămas 13 concurenți, deoarece încă unul nu a mai rezistat foamei și setei. 

După altă zi, 256 de nuferi erau pe suprafața lacului. Încă un concurent a clacat, astfel că au rămas 12 concurenți hotărâți să sfideze foamea și setea. 

Cu greu a mai trecut o zi, iar numărul nuferilor de pe lac era de 512. Însă a mai renunțat un concurent, răpus de descurajare. Au rămas 11 concurenți. Cei 512 nuferi păreau așa de puțini în comparație cu suprafața lacului! 

După o altă zi, erau 1024 de nuferi pe lac. Încă un concurent a decis că nu merită să rabde atât timp foamea și setea. Și așa au rămas 10 temerari. Oare vor avea tăria să reziste până la capăt? 

A trecut o altă zi, iar pe lac erau 2048 de nuferi. Număr dublat, însă cea mai mare parte a lacului era tot NEacoperită cu nuferi. Încă un concurent și-a pierdut răbdarea și puterea de a rezista. Cei 9 concurenți rămași erau și ei descurajați, însă au decis să continue. 

După altă zi, pe lac erau 4096 de nuferi. Încă un concurent a clacat. Au rămas 8 concurenți.  Oare ei cum se vor comporta? 

A mai trecut o zi, iar pe lac erau 8192 de nuferi, o mică grămăjoară. Se părea că lacul nu va fi acoperit niciodată complet cu nuferi, așa că un alt concurent a decis să renunțe. Au rămas 7 concurenți. 

După o altă zi, pe lac erau 16384 de nuferi. Însă cea mai mare parte a lacului tot NEacoperită cu nuferi era. Și așa au rămas 6 concurenți, după ce unul dintre ei a hotărât să plece. 

A mai trecut o zi, iar pe lac erau 32768 de nuferi. Numai că lacul, în cea mai mare parte, era liber, fără nuferi pe el. Descurajarea a răpus încă un concurent. Și așa au rămas 5 concurenți. 

După o altă zi, pe lac erau 65536 de nuferi. Însă tot nu era suficient. Lacul, în cea mai mare parte, era liber. Și așa au rămas 4 concurenți. Încă o zi. Pe lac erau 131 072 de nuferi. Mulți, însă prea puțini pentru a acoperi complet lacul. Descurajant! Un alt concurent a plecat acasă. 

După o altă zi, pe lac erau 262 144 de nuferi, iar numărul concurenților era redus la 2. 

A trecut o altă zi, după care pe lac erau 524 288 de nuferi. Însă lacul tot nu era ocupat complet de nuferi, așa că unul dintre cei 2 concurenți nu a mai rezistat și a plecat, convins că nuferii niciodată nu vor putea să acopere complet suprafața lacului. 

În ziua următoare, pe lac erau 1 048 576 de nuferi. Singurul concurent rămas (adică finalistul) a văzut cu uimire și bucurie că nuferii ocupau COMPLET suprafața lacului. Și-a dat seama că era nevoie de 1 milion de nuferi pentru ca suprafața lacului să fie acoperită complet. Însă la acel milion s-a ajuns exact în ultima zi a concursului. În toate celelalte zile se părea că nuferii nu vor acoperi niciodată complet lacul, chiar dacă se dublau în fiecare zi. 

Din acest concurs tu trebuie să înveți o regulă extrem de importantă a succesului: 

CÂȘTIGĂ NUMAI CEI CARE REZISTĂ PÂNĂ LA CAPĂT.

Claudiu Neacșu

Mai mult decât poți...

Gândirea ne mai face și farse. De fapt, viața o forțează în unele momente să emită idei despre lucruri al căror potențial de realizare se află mult sub capacitatea noastră. 

De multe ori constați că ai fi putut fi mult mai curajos într-o anumită situație sau că te-ai fi putut comporta cu mult mai multă inteligență. Și știi ceva? Ai dreptate. Dacă revezi puțin unele situații din trecutul tău, ajungi la concluzia că atunci ai fi putut avea mult mai multă inspirație, mult mai mult curaj, mult mai multă prezență de spirit. Și de ce nu s-a întâmplat așa? E clar că atunci s-a produs un blocaj. Iar blocajul a început, evident, în mintea ta. Unde în altă parte ar fi putut să înceapă? Totul pornește din gândirea ta. 

Blocajul nu ar trebui să te îngrijoreze. Nu el este cu adevărat important, ci altceva. Important este să înțelegi că tu ești o ființă unică și porți în tine un potențial pe care nimeni nu ți-l poate egala. Altfel spus, ceea ce poți face tu nu mai poate face altcineva. Și, dacă e să pătrundem în zona potențialului tău unic, poți să știi cu siguranță că întotdeauna te afli undeva în fața unei bariere de care nu treci decât foarte rar. 

Este ca și cum tu poți să alergi o mie de metri, dar alergi numai nouă sute de metri. Asta înseamnă că, în cazul celor o mie de metri, tu nu ți-ai folosit la maxim potențialul. Rămâne o distanță de o sută de metri pe care tu ai fi putut să o parcurgi, dar nu ai parcurs-o. De ce? Deoarece așa ai vrut tu. 

Cuvântul „potențial” vine de la „pot”, iar „pot” poate însemna și „tot”. Dacă nu faci tot ceea ce poți real să faci, înseamnă că potențialul tău rămâne nefolosit. 

Hai să vedem de ce rămâne nefolosit acest potențial. Cauza principală este acest gând: „Vreau să rămân acolo unde sunt.” Atunci când singurul tău scop este să rămâi acolo unde ești, este imposibil să înaintezi. Știi că ar putea fi mereu mai bine pentru tine, numai că acest bine nu se produce atâta vreme cât tu vrei să rămâi acolo unde ești. 

„Mai bine” înseamnă să mergi „mai departe”, adică într-un loc situat în afara locului în care tu te simți acum confortabil și nu ai vrea să-l părăsești. Și, dacă ai vrea cumva să părăsești locul actual, nu este suficient. După dorință trebuie să vină acțiunea. 

Mulți oameni și-ar dori să plece undeva unde le-ar fi mai bine. Dar asta nu înseamnă că iau și decizia de a pleca. Îi vezi că își doresc mai mult, dar nu fac nimic pentru a obține mai mult. Nu e vorba numai despre hotărârea de a pleca din zona de confort, ci de a utiliza tot ceea ce deja tu ai în interiorul tău. 

Fiecare om este înzestrat cu un anumit talent. Această înzestrare nu depinde de țara în care te naști, de condițiile sociale sau economice în care trăiești. Este foarte important să reții asta. Un copil înzestrat cu talentul de a cânta la pian poartă în el acest talent chiar dacă s-a născut și crește într-o țară săracă din Africa sau, dimpotrivă, într-o metropolă dezvoltată din Statele Unite ale Americii. 

Talentul se susține prin el însuși. Talentul îl ai sau nu îl ai. Nu trebuie să ceri cuiva voie pentru a avea talent într-un anumit domeniu. Te naști cu un anume talent și atât. Mai departe tu trebuie să descoperi cu ce talent te-ai născut. 

Un lucru trebuie să știi: sigur ai un anumit talent. În această privință, tu nu ești mai prejos față de niciun alt om. Nu ești mai prejos nici măcar față de cel mai de succes om de pe planetă sau față de cel mai bogat om. 

Crezi că tu ești mai prejos decât Bill Gates, de exemplu? Nu. Bill Gates nu a făcut altceva decât să-și valorifice la maxim talentul cu care s-a născut. Tu poate că nu ai talentul lui Bill Gates, însă sigur ai alt talent, în alt domeniu. Și, după ce îți valorifici la maxim talentul tău, adică talentul cu care te-ai născut, poți deveni un om de succes, prosper și fericit. 

Și ca să mai știi ceva, tu nici măcar față de genii nu te deosebești cu nimic. Mozart sau Leonardo da Vinci, de exemplu, nu aveau un creier mai mare decât al tău. Ei pur și simplu și-au pus la treabă talentul cu care s-au născut. 

De altfel, știi și tu că există oameni GENIALI într-un anume domeniu, dar complet neputincioși (sau proști de-a binelea) în alt domeniu. Se poate vedea asta foarte ușor în rândul elevilor. Un elev extrem de talentat (ba chiar genial) la matematică poate fi foarte slab la literatură. Un elev care are numai note de 10 la chimie, de exemplu, poate avea numai note de 5 la istorie. Oare asta înseamnă că elevul care are numai note de 10 la istorie este mai prost decât elevul care are numai note de 10 la chimie? Nu. Pur și simplu este vorba despre o lege implacabilă a naturii: fiecare om se naște cu un anume talent. 

Tu SIGUR poți fi GENIAL într-un anume domeniu, deși în toate celelalte domenii poți fi total incapabil. Însă sigur există un domeniu în care tu poți să EXCELEZI și să obții rezultate GENIALE. Dar care este acel domeniu? Asta numai tu poți să descoperi. 
Cert este că, după ce descoperi domeniul în care poți fi genial chiar și fără să faci eforturi deosebite, viața ta ia o întorsătură cu totul și cu totul spectaculoasă. Important este să înțelegi că în niciun caz nu ești un om ratat. Niciodată nu ai cum să rămâi în încremenirea eșecului! 

Acum știi că porți în tine sămânța GENIULUI într-un anume domeniu. Rămâne să crezi în reușita ta, să privești cu încredere în viitor, să-ți iei un angajament că vei reuși să atingi cel mai mare succes posibil și să acționezi cu hotărâre și perseverență pentru îndeplinirea visului tău.


Claudiu Neacșu

Vrăjitorul din sufragerie...

Se va mai duce mult timp „războiul” dintre cele două tabere înverșunate și care țin cu putere de propriile lor mentalități: realiștii și idealiștii. 

Oamenii sunt diferiți între ei și așa s-ar părea că ar fi normal. Fiecare om este încântat de propriile lui păreri, deoarece sunt ale lui, nu ale altcuiva. 

Pentru realiști, idealiștii sunt un fel de specie ciudată. Realiștii nu înțeleg cum de pot exista oameni care să creadă în ceva ce încă nu există sau în ceva care nu poate fi văzut, auzit sau atins. 

Idealiștii, adică visătorii (nerealiștii, cei cu capul în nori), sunt pentru realiști un fel de ciudățenie. A încerca să convingi un realist să o apuce pe calea idealiștilor reprezintă o misiune aproape imposibilă. 

De fapt, în cele mai multe cazuri, este chiar o misiune imposibilă. Să nu se supere realiștii pe mine, dar eu cred că ei au capacitatea de a vedea numai ceea ce se petrece acum, în prezent. Eventual, ei mai pot adăuga circa 30 de zile la perioada din viitor pe care să o aibă în vedere. Mai departe..., totul rămâne la alegerea destinului, pentru ei. 

Pentru realiști, viitorul care se va întinde în următoarele 6 luni sau în următorii 10 ani reprezintă un fel de „Vom vedea ce va fi.” Dacă totuși mai există realiști care au o idee despre ce se va întâmpla în următorii lor 5 ani, acești 5 ani pot fi, de exemplu, durata studiilor universitare. 

Toți știu că facultatea durează câțiva ani, iar la sfârșit pot primi o diplomă și un serviciu. Realiștii acceptă foarte ușor asta. Facultatea este ceva palpabil. Diploma este ceva palpabil și vizibil. Serviciul este ceva palpabil. Toți realiștii sunt gata să se înhame la parcurgerea anilor de facultate, deoarece la capăt au garanția că vor primi ceea ce doresc. 

Desigur, idealiștii pot face și ei asta, la fel de ușor, ba chiar mai ușor. Caracteristica de bază a realiștilor este că lor nu le place să amestece ceea ce este vizibil cu ceea ce este invizibil. Ceea ce se vede este garanția. Iar garanția este rațiunea de a fi a realiștilor. 

Orice lucru care nu este garantat, este fără acoperire în realitate, pentru realiști. Ei cred doar ceea ce văd sau ceea ce li se oferă în mod garantat. Realiștii se apucă să facă numai ceea ce cred ei că pot SIGUR să facă. 

Idealiștii procedează exact pe dos: sunt gata să se apuce și de proiecte pentru care nu le poate oferi nimeni niciun fel de garanție în ceea ce privește succesul lor. 

Cuvântul „realiști” provine din cuvântul „realitate”. Iar realitatea, pentru realiști, NU este ceea ce ar putea deveni cândva, ci ceea ce este deja prezent. Pentru realiști, realitate este formată numai din aceste cuvinte: VĂD, AUD, SIMT, PIPĂI, MIROS. 
Altfel spus, realiștii acceptă numai ceea ce pot recepționa cu cele 5 simțuri sau, în unele cazuri, numai ceea ce le oferă o garanție prezentată într-o formă cât mai instituționalizată (de genul „contract” semnat de ambele părți). Pe realiști îi înspăimântă cuvântul „risc”. 

De asemenea, a încerca să convingi un realist să se avânte într-un proiect care ar putea fi posibil (sau nu) să se îndeplinească echivalează cu un fel de timp pierdut. 

„Posibilitate” este pentru realiști un cuvânt groaznic. E posibil să reușesc sau să nu reușesc... Realiștii nu pot concepe decât ceea ce este SIGUR. Iar ceea ce poate fi văzut acum este sigur, spun ei. 

„Dacă văd, cred!” Aceasta este deviza realiștilor. Ceea ce nu poate fi văzut, este un fel de vrăjeală..., pentru realiști. „Vrăjeală” vine de la „vrajă”. Vrăjitor este cel care reușește să facă lucruri aparent imposibile. 

Tu ai putea să apeși oare un buton dacă nu te afli chiar lângă acel buton? Din punctul de vedere al realiștilor, așa ceva este imposibil. Însă din punctul de vedere al celor care se ocupă cu... vrăjile (cu transformarea invizibilului în posibil) este perfect posibil să apeși un buton chiar dacă nu te afli lângă el. 

Este greu acum să mai găsești o locuință în care să nu se afle un... vrăjitor. Acest vrăjitor este... telecomanda. Da, telecomanda din sufragerie. Stai comod pe canapea, iei telecomanda în mână, apeși un buton și televizorul se deschide. Între tine și televizor pare că nu se află nimic. 

Dacă ar fi să mergem până la capăt cu realismul, am putea spune că între telecomandă și televizor se află doar aerul. Bineînțeles că nu este așa. Între telecomandă în funcțiune și televizor se află unde infraroșii. Datorită acestor unde, televizor pornește. Însă noi nu putem vedea undele infraroșii! Dacă nu le vedem, înseamnă oare că ele nu există? 

Îți propun să-ți imaginezi ceva foarte interesant. Imaginează-ți că tocmai l-ai întâlnit pe Realistul Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă. Acest om care a rămas în urmă cu progresul tehnologiei este convins că televizorul poate fi pornit numai dacă apeși butonul de pornire montat în acel televizor. 

Dacă îi arăți o telecomandă Realistului Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă și îi explici că, după ce apeși un buton al telecomenzii, televizorul va porni prin acțiunea undelor infraroșii (invizibile pentru ochii noștri), Realistul Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă NU te va crede și îți va spune că bați câmpii. 

Iată cam ce-ți poate spune Realistul Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă: 

„Eu nu văd undele astea infraroșii. Dacă nu le văd, înseamnă că ele nu există. Așa că lasă-mă cu abureli din astea.” 

Ai vrea să-i faci pe loc o demonstrație și să-i arăți ce mult se înșeală, însă, dacă telecomanda nu are baterii și abia mâine poți să cumperi bateriile necesare, Realistul Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă este cel care ARE DREPTATE. 

Dar asta până mâine. Azi, însă, deoarece undele infraroșii nu pot fi văzute, Realistul Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă este cel cu dreptatea în mână, cel care te disprețuiește pe tine și îți spune verde în față că ești un idealist, un visător care crede în lucruri care nu există (adică în unde infraroșii), un naiv care se lasă păcălit de fantezii (adică de idei absurde cum ar fi undele infraroșii, invenții ale minții). 

Neavând baterii cu care să faci telecomanda să funcționeze, ești nevoit (în calitate de idealist) să bați în retragere, pentru că în fața Realistului Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă contează numai ceea ce se vede ACUM, azi, în secunda asta, NU mâine, NU altădată (după ce eventual reușești tu să aduci bateriile pentru telecomandă). 

Exemplul cu telecomanda vrea să-ți arate mai clar ce luptă tristă se duce între realiști și idealiști. 

Într-adevăr, idealiștii sunt cei care transformă lumea. Însă la fel de adevărat este că, atâta vreme cât idealiștii încă NU au reușit să-și transforme visul în realitate (ÎNCĂ!), realiștii iau în râs acest vis, considerându-l o simplă himeră, o fantezie, o idee absurdă și atât. 

Dacă visul se îndeplinește, de exemplu, abia după 10 ani, realiștii sunt, în acești 10 ani, cei inteligenți și cu picioarele pe pământ, iar idealiștii sunt cei naivi, cu mintea rătăcită, pierzători de timp, cu capul în nori. 

Însă, după ce visul se îndeplinește și devine REALITATE, raportul se inversează... Idealiștii sunt atunci cei triumfători, iar realiștii sunt cei care vin cu scuze de genul „Nu mi-am dat seama... Am greșit... Abia acum am înțeles...” 

Dar la ce mai folosesc atunci scuzele?...


Claudiu Neacșu

Comandantul...

O cetate, chiar dacă este mare și bogată, supraviețuiește numai dacă locuitorii ei sunt determinați să o apere. 

Zidurile cetății pot fi înalte și solide, construite din cea mai dură piatră. 

Cetatea poate fi rezultatul unui proiect la care au lucrat cei mai buni arhitecți din lume. Zidurile cetății pot fi așa de puternice, încât să reziste și celui mai cumplit cutremur. 

O astfel de cetate devine foarte repede faimoasă. Bunul renume o ajută să devină un loc perfect pentru comerț și pentru orice fel de activități economice destinate să aducă belșug locuitorilor ei. 

Cetatea devine astfel o oază de bogăție și fericire. 
Nimeni nu vrea să părăsească o astfel de cetate. Și de ce ar face-o? Aici, între zidurile puternice, se află tot ceea ce este necesar unei vieți îndestulate. Fiecare locuitor al cetății are la dispoziție alimente proaspete în fiecare zi. Fiecare familie este bine hrănită și nu duce lipsă de nimic. 

Mijloacele unei vieți fericite se află la îndemâna tuturor. Nimeni nu are nevoie de aventura călătoriilor în ținuturi care ar putea avea mai multă bogăție. Aici se află bogăția, în interiorul cetății, nu în altă parte. Toți locuitorii cetății se pot considera norocoși. 

Cu alți oameni, din alte cetăți, soarta nu a fost la fel de generoasă. Practic, cetatea cu ziduri groase, puternice și rezistente este ca o mamă grijulie pentru toți locuitorii ei. 

Însă această fericire atrage invidia locuitorilor altor cetăți. În alte cetăți nu s-a acumulat atâta bogăție, astfel că locuitorii lor devin tot mai frustrați. Gândurile lor se îndreaptă tot mai mult spre cetatea puternică și îmbelșugată. 
Conducătorii lor știu asta. Ei știu că trebuie să facă urgent ceva în privința nemulțumirilor propriilor supuși. Nu li se pare drept ca acea cetate să fie îndestulată, iar celelalte cetăți să se zbată în sărăcie. 

Acești conducători decid să se alieze și să formeze o armată imensă. Scopul acestei armate este clar: cucerirea cetății îmbelșugate. Planul conducătorilor aliați este ca, după ce va fi cucerită cetatea îmbelșugată, toate bogățiile ei să se împartă la locuitorii celorlalte cetăți. 

Cetatea îmbelșugată are și ea o armată formată din soldați aleși din rândul celor mai puternici și mai curajoși tineri. Această armată are și un comandant. 

Așa cum era de așteptat, vestea că alte cetăți își vor trimite armatele pentru a pune în aplicare un plan de cucerire ajunge la urechile tuturor locuitorilor cetății îmbelșugate. Locuitorii sunt cuprinși de teamă. 

Soldații armatei cetății îmbelșugate devin și ei foarte îngrijorați și așteaptă ordinele comandantului lor. 

Iată, armatele vrăjmașe se află deja lângă zidurile cetății, gata să o atace și să o cucerească. 

Din nefericire, comandantul armatei cetății îmbelșugate este un om fricos, slab, gata să cedeze în fața oricărui obstacol, oricât de mic. Nu știe să întocmească rapid un plan de apărare, nu știe să dea ordine ferme. 

Soldații sunt foarte bine antrenați și curajoși, însă ei nu pot să facă nimic fără ordinele precise și viguroase venite de la comandantul lor. Fără coordonarea venită din partea unui comandant calm, puternic și disciplinat, soldații nu au cum să dea randamentul cerut într-o luptă disperată de apărare a cetății. 

Mulți soldați și-au dat seama că trebuie neapărat să facă ceva, să găsească o soluție prin care să-și pună la conducerea armatei un alt comandant. Asta a fost cea mai bună decizie pe care au luat-o. Au găsit printre ei un luptător experimentat, curajos, calm, capabil să facă față chiar și celor mai disperate situații. 

Celălalt comandant s-a dovedit așa de slab încât nu s-a împotrivit deloc atunci când soldații s-au adunat în jurul său și i-au spus clar că este cazul să plece din fruntea armatei. 

Vechiul comandant a plecat și a lăsat locul cuiva care într-adevăr are calități pentru a fi comandant. 

Noul comandant și-a dovedit imediat calitățile. A întocmit rapid planul de apărare, și-a organizat armata și a participat activ la toate operațiunile vitale ale luptei de apărare. 

Bătălia a fost înverșunată. Armatele cotropitoare voiau cu orice preț să cucerească cetatea. Știau că dincolo de zidurile groase se află bogății nenumărate. Însă nu știau că trebuie mai întâi să învingă o armată formată din soldați foarte bine motivați, însuflețiți de spiritul neînfricat al unui comandant care știe exact ce are de făcut, stăpân pe el însuși chiar și în momentele în care totul părea a fi pierdut, fără nicio speranță de reușită. 

Apărătorii cetății au luptat cu eroism, cu curaj maxim, cu credința că stă mereu cu ochii pe ei un comandant mult mai curajos și mai ferm decât toți soldații la un loc. 

Și uite așa apărătorii cetății au câștigat bătălia. Au pus pe fugă armatele vrăjmașe și au scris o pagină glorioasă de istorie. 
Această mică poveste cu cetatea îmbelșugată, cu armata ei de apărători și cu comandantul capabil să o conducă este un exercițiu de imaginație care să te ajute pe tine să înțelegi ceva foarte important. 

Comandantul cetății reprezintă gândurile tale. 

Comandantul este COMANDA. 

De la comandă pleacă totul. 

Comanda fermă și curajoasă înseamnă acțiuni ferme și curajoase. 

Acțiunile ferme și curajoase înseamnă REZULTATE ferme. 

Acțiunile reprezintă armata formată din soldați. 

Gândurile tale sunt ca un comandant. 

Dacă gândurile sunt anemice, lipsite de hotărâre, lipsite de curaj, la fel vor fi și acțiunile tale, lipsite de fermitate și de eficiență. Rezultatele vor fi astfel anemice, aproape invizibile. 

Este suficient să schimbi comandantul armatei (adică să schimbi gândurile care coordonează acțiunile) și gata, TOTUL SE SCHIMBĂ în bine. 

Acțiunile tale sunt gata să asculte ordinele venite din partea unor gânduri curajoase și ferme (adică din partea unui comandant care știe exact ce vrea). 

Tot secretul este să pui în fruntea armatei comandantul potrivit. 

Altfel spus, tot secretul este să pui la comanda acțiunilor tale gândurile potrivite, adică gândurile pozitive, optimiste, constructive, curajoase, încrezătoare în succes. 

O simplă schimbare poate schimba totul. 

Dacă nu schimbi comandantul (adică dacă nu schimbi gândurile), situația lâncezește în continuare. 

Dacă însă schimbi comandantul (adică dacă îți schimbi pur și simplu gândurile), vei observa cum totul se accelerează spre acțiuni pozitive și puternice, apoi spre rezultate tot mai vizibile și mai concrete. 


Claudiu Neacșu