Vrăjitorul din sufragerie...

Se va mai duce mult timp „războiul” dintre cele două tabere înverșunate și care țin cu putere de propriile lor mentalități: realiștii și idealiștii. 

Oamenii sunt diferiți între ei și așa s-ar părea că ar fi normal. Fiecare om este încântat de propriile lui păreri, deoarece sunt ale lui, nu ale altcuiva. 

Pentru realiști, idealiștii sunt un fel de specie ciudată. Realiștii nu înțeleg cum de pot exista oameni care să creadă în ceva ce încă nu există sau în ceva care nu poate fi văzut, auzit sau atins. 

Idealiștii, adică visătorii (nerealiștii, cei cu capul în nori), sunt pentru realiști un fel de ciudățenie. A încerca să convingi un realist să o apuce pe calea idealiștilor reprezintă o misiune aproape imposibilă. 

De fapt, în cele mai multe cazuri, este chiar o misiune imposibilă. Să nu se supere realiștii pe mine, dar eu cred că ei au capacitatea de a vedea numai ceea ce se petrece acum, în prezent. Eventual, ei mai pot adăuga circa 30 de zile la perioada din viitor pe care să o aibă în vedere. Mai departe..., totul rămâne la alegerea destinului, pentru ei. 

Pentru realiști, viitorul care se va întinde în următoarele 6 luni sau în următorii 10 ani reprezintă un fel de „Vom vedea ce va fi.” Dacă totuși mai există realiști care au o idee despre ce se va întâmpla în următorii lor 5 ani, acești 5 ani pot fi, de exemplu, durata studiilor universitare. 

Toți știu că facultatea durează câțiva ani, iar la sfârșit pot primi o diplomă și un serviciu. Realiștii acceptă foarte ușor asta. Facultatea este ceva palpabil. Diploma este ceva palpabil și vizibil. Serviciul este ceva palpabil. Toți realiștii sunt gata să se înhame la parcurgerea anilor de facultate, deoarece la capăt au garanția că vor primi ceea ce doresc. 

Desigur, idealiștii pot face și ei asta, la fel de ușor, ba chiar mai ușor. Caracteristica de bază a realiștilor este că lor nu le place să amestece ceea ce este vizibil cu ceea ce este invizibil. Ceea ce se vede este garanția. Iar garanția este rațiunea de a fi a realiștilor. 

Orice lucru care nu este garantat, este fără acoperire în realitate, pentru realiști. Ei cred doar ceea ce văd sau ceea ce li se oferă în mod garantat. Realiștii se apucă să facă numai ceea ce cred ei că pot SIGUR să facă. 

Idealiștii procedează exact pe dos: sunt gata să se apuce și de proiecte pentru care nu le poate oferi nimeni niciun fel de garanție în ceea ce privește succesul lor. 

Cuvântul „realiști” provine din cuvântul „realitate”. Iar realitatea, pentru realiști, NU este ceea ce ar putea deveni cândva, ci ceea ce este deja prezent. Pentru realiști, realitate este formată numai din aceste cuvinte: VĂD, AUD, SIMT, PIPĂI, MIROS. 
Altfel spus, realiștii acceptă numai ceea ce pot recepționa cu cele 5 simțuri sau, în unele cazuri, numai ceea ce le oferă o garanție prezentată într-o formă cât mai instituționalizată (de genul „contract” semnat de ambele părți). Pe realiști îi înspăimântă cuvântul „risc”. 

De asemenea, a încerca să convingi un realist să se avânte într-un proiect care ar putea fi posibil (sau nu) să se îndeplinească echivalează cu un fel de timp pierdut. 

„Posibilitate” este pentru realiști un cuvânt groaznic. E posibil să reușesc sau să nu reușesc... Realiștii nu pot concepe decât ceea ce este SIGUR. Iar ceea ce poate fi văzut acum este sigur, spun ei. 

„Dacă văd, cred!” Aceasta este deviza realiștilor. Ceea ce nu poate fi văzut, este un fel de vrăjeală..., pentru realiști. „Vrăjeală” vine de la „vrajă”. Vrăjitor este cel care reușește să facă lucruri aparent imposibile. 

Tu ai putea să apeși oare un buton dacă nu te afli chiar lângă acel buton? Din punctul de vedere al realiștilor, așa ceva este imposibil. Însă din punctul de vedere al celor care se ocupă cu... vrăjile (cu transformarea invizibilului în posibil) este perfect posibil să apeși un buton chiar dacă nu te afli lângă el. 

Este greu acum să mai găsești o locuință în care să nu se afle un... vrăjitor. Acest vrăjitor este... telecomanda. Da, telecomanda din sufragerie. Stai comod pe canapea, iei telecomanda în mână, apeși un buton și televizorul se deschide. Între tine și televizor pare că nu se află nimic. 

Dacă ar fi să mergem până la capăt cu realismul, am putea spune că între telecomandă și televizor se află doar aerul. Bineînțeles că nu este așa. Între telecomandă în funcțiune și televizor se află unde infraroșii. Datorită acestor unde, televizor pornește. Însă noi nu putem vedea undele infraroșii! Dacă nu le vedem, înseamnă oare că ele nu există? 

Îți propun să-ți imaginezi ceva foarte interesant. Imaginează-ți că tocmai l-ai întâlnit pe Realistul Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă. Acest om care a rămas în urmă cu progresul tehnologiei este convins că televizorul poate fi pornit numai dacă apeși butonul de pornire montat în acel televizor. 

Dacă îi arăți o telecomandă Realistului Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă și îi explici că, după ce apeși un buton al telecomenzii, televizorul va porni prin acțiunea undelor infraroșii (invizibile pentru ochii noștri), Realistul Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă NU te va crede și îți va spune că bați câmpii. 

Iată cam ce-ți poate spune Realistul Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă: 

„Eu nu văd undele astea infraroșii. Dacă nu le văd, înseamnă că ele nu există. Așa că lasă-mă cu abureli din astea.” 

Ai vrea să-i faci pe loc o demonstrație și să-i arăți ce mult se înșeală, însă, dacă telecomanda nu are baterii și abia mâine poți să cumperi bateriile necesare, Realistul Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă este cel care ARE DREPTATE. 

Dar asta până mâine. Azi, însă, deoarece undele infraroșii nu pot fi văzute, Realistul Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă este cel cu dreptatea în mână, cel care te disprețuiește pe tine și îți spune verde în față că ești un idealist, un visător care crede în lucruri care nu există (adică în unde infraroșii), un naiv care se lasă păcălit de fantezii (adică de idei absurde cum ar fi undele infraroșii, invenții ale minții). 

Neavând baterii cu care să faci telecomanda să funcționeze, ești nevoit (în calitate de idealist) să bați în retragere, pentru că în fața Realistului Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă contează numai ceea ce se vede ACUM, azi, în secunda asta, NU mâine, NU altădată (după ce eventual reușești tu să aduci bateriile pentru telecomandă). 

Exemplul cu telecomanda vrea să-ți arate mai clar ce luptă tristă se duce între realiști și idealiști. 

Într-adevăr, idealiștii sunt cei care transformă lumea. Însă la fel de adevărat este că, atâta vreme cât idealiștii încă NU au reușit să-și transforme visul în realitate (ÎNCĂ!), realiștii iau în râs acest vis, considerându-l o simplă himeră, o fantezie, o idee absurdă și atât. 

Dacă visul se îndeplinește, de exemplu, abia după 10 ani, realiștii sunt, în acești 10 ani, cei inteligenți și cu picioarele pe pământ, iar idealiștii sunt cei naivi, cu mintea rătăcită, pierzători de timp, cu capul în nori. 

Însă, după ce visul se îndeplinește și devine REALITATE, raportul se inversează... Idealiștii sunt atunci cei triumfători, iar realiștii sunt cei care vin cu scuze de genul „Nu mi-am dat seama... Am greșit... Abia acum am înțeles...” 

Dar la ce mai folosesc atunci scuzele?...


Claudiu Neacșu