A fost altceva, de fapt…

Este foarte ușor ca un scop splendid să impresioneze pe cineva. 

Impactul unui vis frumos poate fi așa de mare, încât să genereze imediat acțiune din partea celui care a văzut deja foarte clar frumusețea respectivă. 

Ce poate să facă un om care într-o bună decide că visul lui cel mare este, de exemplu, să câștige un milion de dolari? Evident, pasul următor este să treacă la acțiune. Dorința este prezentă în mintea și în inima lui, așa că are toate șansele ca ea să se transforme în realitate. Dorința se constituie în energia necesară efectuării primului pas. 

Acest om este liber să își spună, ba chiar să își repete zilnic: „Voi persevera până când îmi voi atinge scopul!” 

Perfect! Bravo lui! Perseverența să îi fie ghidul care să îi lumineze calea! Pentru un scop așa de măreț cum este cel de a ajunge în posesia sumei de un milion de dolari, perseverența este o cerință obligatorie. 

Temerarul care pornește pe drumul câștigării unui milion de dolari știe de la bun început că trebuie să își facă din perseverență prietenul lui cel mai bun, însoțitorul permanent al tuturor eforturilor pe care le va depune. Dorința fiind mare, entuziasmul este și el pe măsură, adică tot mare, astfel că îl poate susține perfect pe temerar, pe drumul său. 

În prima zi de acțiune, totul decurge ca pe roate. Entuziasmul este la cote maxime. Asta înseamnă că, dacă vreun obstacol se ivește în cale, perseverența îl va depăși fără probleme. Nu contează că scopul încă nu a fost atins. 

Urmează a doua zi. Dacă și acum se află obstacole pe drum, exploratorul succesului, înarmat cu ideea de perseverență, le va depăși cu bine. În a treia zi este posibil ca obstacolele să persiste. 

Și ce se întâmplă oare dacă și în a patra zi obstacolele persistă, iar rezultatele mulțumitoare tot nu au apărut? Temerarul va trece peste ele, ajutându-se de perseverență, exact așa cum și-a propus de la bun început. 

În teorie, totul decurge bine și frumos. Dar în realitate? 

Ei bine, în realitate oamenii se comportă altfel decât am prezentat eu în acest exemplu idealizat. Este o mare diferență între a îmbrățișa cu dragoste ideea de perseverență și perseverența în sine. Între a spune „Voi persevera!” și acțiunea concretă de a persevera este o diferență ca de la cer la pământ. 

În viața reală, foarte mulți oameni pornesc la drum plini de entuziasm, hotărâți să persevereze până la atingerea scopului. Apoi, pe drum, apare oboseala. Apar obstacolele. Rezultatele refuză să se arate. Ei acționează cât acționează, apoi, dezamăgiți de lipsa rezultatelor, renunță. Oare asta înseamnă că au perseverat? Nu! 

Tu trebuie să știi acum ceva foarte important. Din clipa în care ai renunțat, tot ceea ce credeai că a fost perseverență se anulează instant. 

Să spunem că în prima zi acționezi cu putere, chiar dacă rezultatele refuză să se arate. Asta înseamnă că ai putea spune că ai perseverat. Dacă acționezi și în a doua zi, dar fără rezultate, poți spune că ai perseverat. Dar, dacă în a treia zi ai renunțat, toată perseverența ta din primele două zile se anulează. Gata! Nu a fost vorba despre perseverență, ci doar despre simple încercări. Nu ai perseverat, ci doar ai crezut că perseverezi. A fost doar o simplă încercare, nu o hotărâre puternică de a nu te opri niciodată. 

Nu contează câți metri parcurgi pe drumul care te duce spre scopul tău. Contează să ajungi la destinație. Dacă, de exemplu, drumul până la destinație are o mie de metri, dar tu te oprești după nouă sute nouăzeci și nouă de metri, toată distanța pe care ai parcurs-o s-a anulat instant. E ca și cum nu ai înaintat deloc. Ai rămas pe undeva pe drum, dar nu ai ajuns la destinație. Iar asta echivalează cu situația în care nici măcar nu ai pornit la drum. Fie că nu ai înaintat nici măcar un metru, fie că mai ai de mers un metru până când să ajungi la destinație, dar te oprești, este același lucru. 

La fel este și cu perseverența. Ori mergi și nu te mai oprești niciodată, ori nu mai mergi deloc. Dar nu poți spune: „Știi, eu am perseverat, dar n-am văzut rezultate, așa că m-am oprit.” 

Să știi că, dacă te-ai oprit, înseamnă că nu ai perseverat. Motivul cu „N-am avut rezultate...” nu stă în picioare atunci când vine vorba despre perseverență. 

Cei care sunt cu adevărat perseverenți au un principiul simplu și clar: 

MERGI CONTINUU! 

Chiar dacă momentan nu ai obținut rezultate, mergi mai departe! Perseverează! Nu poți să știi niciodată când anume vei obține rezultatul dorit, așa că înaintează. 

Atâta vreme cât ești în viață, trebuie să înaintezi mereu, indiferent de ceea ce crezi tu despre prezența sau absența rezultatelor. 

Perseverența înseamnă să mergi mai departe, chiar și în situația în care ai încasat numai eșecuri și dezamăgiri, chiar și atunci când ți se pare că nu mai există nicio speranță de reușită, niciodată. Asta înseamnă perseverența. 

Omul perseverent nu știe ce înseamnă să tragă pe dreapta și să se relaxeze. Planul lui mental este întărit zi de zi cu afirmații mobilizatoare, în ciuda tuturor eșecurilor. Faptul de a fi nemulțumit de rezultatele de moment poate fi o cauză pentru renunțare sau, dimpotrivă, pentru perseverență pasionată. Dacă tu îți dorești cu adevărat ceva, dar cu adevărat, constrângerea limitărilor pe care le întâmpini nu te împiedică să perseverezi. 

Cei care au un vis magnetic, cei care se străduiesc permanent să înainteze pas cu pas, nu știu ce înseamnă confortul unei vieți obișnuite. Ei se adaptează la orice fel de împotriviri și își mențin clipă de clipă fluxul intens de gânduri care să îi însuflețească. Tu ești apt să obții prosperitatea pe care o dorești și să ajungi pe cele mai înalte culmi ale succesului. Prin perseverență, viața ta întreagă devine o arhitectură a vibrațiilor magice pe care numai cei dotați cu energie mentală pozitivă le cunosc. 

Stăruința poate cu adevărat să elimine piedicile și să îți clădească edificiul succesului dorit.

Claudiu Neacșu

Un contract special…

Cred că oricine știe ce înseamnă un contract. 

Dacă ar fi să folosesc o definiție simplă, contractul este un fel de înțelegere între doi sau mai mulți oameni, însă o înțelegere scrisă pe hârtie. De ce scrisă pe hârtie? Fiindcă scrisul și hârtia rămân. Dacă oamenii se răzgândesc, hârtia nu uită și nu se răzgândește. Dacă oamenii pot avea unele probleme cu memoria, hârtia nu are astfel de probleme. Din momentul în care ai scris și ai semnat, scrisul și semnătura rămân, nu se pierd. Pin urmare, contractul presupune o obligație, iar cei care semnează contractul trebuie să respecte obligația. 

Contractul este un fel de asigurare că ceea ce promiți nu rămâne la stadiul de simplă promisiune și care riscă să nu fie confirmată în realitate. Hai să spunem că oamenii dorm mai liniștiți atunci când știu că au încheiat un contract. Siguranța înseamnă liniște, iar liniștea înseamnă un somn mai bun și mai odihnitor. 

Dar hai să vedem cum ar fi să închei un contract cu tine însuți. Ți se pare ciudată ideea asta? Și de ce ar fi nevoie să închei un contract cu tine însuți? 

Un contract presupune existența a măcar două părți care să semneze. Însă, dacă este vorba despre o singură persoană, adică despre tine, care sunt acele două părți? Semnezi tu de două ori pe același contract? 

Reține că acum vorbim despre un contract special, nu despre orice fel de contract. Dar, chiar dacă este special, acest contract trebuie să conțină niște precizări cu privire la drepturi și obligații. Da, contractul îți asigură drepturi, dar, în același timp, te obligă la ceva anume. 

Hai să începem cu drepturile. Contractul special îți dă dreptul de a te bucura de o viață excepțională. Cea mai fierbinte dorință a ta s-a îndeplinit deja. Asta înseamnă că trăiești pe deplin fericirea de a-ți vedea visul cu ochii și de a savura în mod palpabil acest vis. În loc să te plafonezi într-o viață modestă și lipsită de satisfacții deosebite, ai la dispoziție fericirea de a-ți vedea îndeplinite idealurile în care ai investit efort, perseverență, voință. 

Un întreg univers de posibilități se deschide în fața ta. Avalanșa de succes te urmează aproape în fiecare zi, ca și cum ar fi ceva absolut banal. Ai o viață socială activă. Poți pătrunde în cercuri superioare, unde întâlnești noi resurse prin care să îți crești și mai mult succesul deja construit pe baze solide și trainice. Ești un om biruitor, un om dotat cu puteri superioare, un luptător curajos și care este dispus să revină oricând pe câmpul de luptă. 

Abundența este parte firească a vieții tale, ca recompensă a credinței cu care ți-ai urmărit visul. Orice fel de afacere ai începe, ea devine un succes incontestabil. 

Acestea sunt drepturile pe care ți le asigură contractul cu tine însuți. 

Da, da, drepturi, dar hai să trecem la partea de obligații. Este o parte mai puțin plăcută, dar absolut necesară pentru ca tu să ajungi să te bucuri de drepturile specificate în contractul acesta mai special. 

În continuare citești despre obligațiile tale. Trebuie să crezi cu sinceritate în posibilitatea că vei avea succes. Aceasta este o obligație extrem de importantă. Trebuie să sfidezi riscurile și obstacolele. Dacă proiectul tău este mai dificil, trebuie să îl urmezi cu migală, să îți faci un program disciplinat de lucru și să te ții cu dinții de acest program. 

Insistența cu care să îți urmezi visul este, de asemenea, o obligație ultraimportantă. Consideră-te neînfrânt și elimină-ți toate punctele slabe. Luptă cu fanatism (iar aici este vorba despre un fanatism în sens pozitiv, desigur), ca și cum toate incertitudinile s-au evaporat, iar succesul tău este o certitudine. 

Cum reacționezi atunci când trebuie să dai piept cu obstacolele? Dai înapoi sau mergi tot înainte? Desigur, mergi tot înainte. Din sărăcie nu ai cum să ieși dacă nu te încumeți să urmezi cele mai mărețe strategii de succes. Din orice fel de eșec tragi o învățătură extrem de prețioasă, o experiență care devine forța pozitivă canalizată spre obținerea continuă de realizări concrete. 

Dacă îți pasă cu adevărat de succesul tău, ai obligația de a ucide orice fel de anxietate care îți mai bântuie prin suflet și să investești cea mai mare cantitate de voință. Numai așa poți influența decisiv mersul evenimentelor. Numai așa poți transforma imposibilul în posibil. Perseverența, după ce o transformi în obiectul zilnic al unui antrenament feroce, devine magnetul care îți aduce succes după succes. Este posibil să îți atingi visul, dar numai dacă urmezi fără șovăială ceea ce acum se află în imaginația ta. 

Dacă stăpânești în modul cel mai însuflețitor jocul posibilităților care se deschid în fața ta, vei constata că mintea subconștientă te ajută să iei numai acele decizii de valorificare totală a oportunităților. Ai obligația de a nu cădea niciodată în groapa pesimismului, de a nu te îngrijora cu privire la eventualele eșecuri. Ai obligația să transformi în lecții toate eșecurile. Perseverența exemplară este ca o garanție a succesului. 

Menține-ți viziunea și acționează cu fermitate, cu înverșunare, optimist și fără nicio îndoială. Deschide-ți mintea și imaginează-ți că schimbarea pentru care lupți a venit deja. Ai pornit pe un drum provocator, un drum al înălțării spre culmile succesului. Menține-te destul de maleabil încât să fii capabil să te încurajezi chiar și în cele mai grele momente ale tale. Tu îți poți controla în profunzime resorturile acelea supraomenești de explorare a celor mai îndrăznețe visuri. 

Marea ta provocare este să te ferești de tot ceea ce înseamnă aspirație mediocră și să urmezi numai principii care să formeze un adevărat propulsor spre realizări uriașe. 

Desigur, lista obligațiilor poate continua. Ideea este să înțelegi perfect importanța respectării acestor obligații. 

Nu este de ajuns să închei un contract cu tine însuți. Important este să îi respecți toate clauzele. Numai așa vei face ca obiectivele să devină câștiguri. Dacă nu te abați de la îndeplinirea obligațiilor specificate în contractul special cu tine însuți, drepturile scrise în acel contract vor deveni într-o bună zi realitatea pe care o dorești așa de mult.

Claudiu Neacșu

Ei cunosc realitatea...

Oamenii cu o dorință fierbinte nu se mulțumesc cu inerția unei vieți în care niciodată nu primesc atât cât merită. Ei sunt gata să schimbe direcția și, din momentul în care au luat această hotărâre, nu se vor clinti din decizia de a-și transforma zi de zi destinul. Amânarea nu este o opțiune pentru ei. Chiar dacă au de-a face și cu obstacole, ei se comportă sfidător cu ele. Dificultățile îi ambiționează și mai tare. Greutățile îi fac conștienți de faptul că succesul veritabil vine treptat, prin multă muncă, prin respect față de valorile care contează cu adevărat. 

Este bine cunoscut „conflictul” veșnic dintre visători și realiști. 

Visătorii sunt cei implicați în mod consecvent în procesul de autodepășire, cei care au o manie pozitivă de a învinge toate adversitățile, de a depăși inerția și mentalitatea de victimă. Ei nu se mulțumesc cu ceea ce au și doresc mereu să obțină maxim de rezultate. Ambiția lor este nemăsurată, iar conduita de luptător este pe măsura acestei ambiții. Ei nu își fac griji pentru ziua de mâine, fiindcă sunt conștienți de comanda care le aparține, de potențialul nelimitat care zace în interiorul lor. Ei văd foarte clar viitorul. Și, pentru acest viitor, ei acționează sârguitori, fără să amâne niciun pas care îi poate conduce spre următorul salt calitativ. Sunt capabili să își înfrângă nerăbdarea, fiindcă sunt determinați să urmărească fiecare eveniment care să îi proiecteze în planul biruinței. Deși dorința lor de perfecțiune este nesecată, nu se descurajează atunci când se întâmplă să eșueze. 

Înfrângerile nu pot să îngenuncheze ideea prezentă în creier. Ideea întotdeauna vibrează la cote maxime și îi ajută să treacă peste toate momentele grele. Visătorii nu se tem să riște calculat pentru îndeplinirea visului lor. Orice fel de eșec nu este motiv de scuze, ci, dimpotrivă, o ocazie pentru a schimba strategiile și pentru a depăși impasul de moment. 

Observi că pot să dezvolt o listă foarte lungă de calități pe care visătorii le pot dovedi. Și totuși, oamenii realiști, adică cei aflați în tabăra opusă, consideră că visătorii sunt rupți de realitate, pierduți în lumea lor de himere și utopii. 

Dar ce aș putea să scriu eu despre realiști? Nu prea multe. Nu că nu aș vrea, ci că nu prea am ce. Realiștii știu doar atât: aici și acum. Pentru ei contează numai ceea ce se vede, iar ceea ce este vizibil acum este foarte mic în comparație cu viziunea visătorilor. 

Realiștii declară răspicat că ei și numai ei cunosc realitatea. Mai mult, ei le spun visătorilor, ori de câte ori au ocazia: „Trezește-te la realitate și nu mai visa!” 

Cu alte cuvinte, visătorii sunt, în opinia realiștilor, oameni care nu au legătură cu realitatea sau cu ceea ce se întâmplă real și concret în lumea asta, nu în lumea imaginară sau în tot felul de proiecte care este posibil să se materializeze cândva. 

Dar oare visătorii sunt într-adevăr rupți de realitate? Nu, nici pe departe. Dimpotrivă, dorințele visătorilor sunt teribil de concrete. Dacă ar fi să stai lângă un visător și să îl asculți cum își descrie dorințele, vei primi un fluviu de detalii concrete. 

Dorințele realiștilor nu pot fi descrise cu o astfel de abundență de detalii palpabile. De fapt, dorințele realiștilor sunt extrem de sărace și pot fi descrise în câteva cuvinte sau în câteva fraze. Îți pot spune eu, de pe acum, cam ce își doresc realiștii: o casă, o mașină, o familie fericită, un job plătit bine, vacanțe în locurile frumoase ale lumii. În mare, cam acestea sunt dorințele realiștilor. 

Desigur, sunt dorințe firești, de oameni normali. Nu sunt nici pe departe dorințe greșite. Numai că ele se încadrează într-un spațiu motivațional foarte limitat. 

Dorințele visătorilor nu sunt niciodată limitate. Pentru visători nu se oprește totul la stadiul de dorință. Ei și acționează. Iar realiștii asta nu pot înțelege. Visătorii conduși de dorințe care pot fi descrise cu torente de fraze extrem de detaliate și palpabile acționează într-un mod foarte concret. 

Din acest punct de vedere, am putea spune că visătorii sunt chiar mai bine ancorați în realitate decât realiștii. Fiecare pas cu care visătorii înaintează reprezintă o realizare palpabilă. Dacă nu ar fi așa, visătorii ar ști că nu se pot apropia de visul lor. Iar asta ar fi dureros pentru ei. Însă visătorii găsesc întotdeauna calea prin care să se îndepărteze de durere și să se apropie, cu pași mici și concreți, de realitatea care numai lor le aparține. 

Recomandarea mea este să urmezi exemplul visătorilor. Dacă faci eforturi să anticipezi cu seriozitate momentul în care vei prospera și te vei bucura de realitatea visului tău, acel moment va veni spre tine cu siguranță din ce în ce mai mare. 

Dorința ta fierbinte acționează ca un magician care transformă visul în realitate. Responsabilitatea propriului tău viitor îți aparține. Dacă ai așteptări mici, vei obține rezultate mici. Dacă ai așteptări mari, vei obține rezultate mari. 

Victoria înseamnă să pornești acum, în mod concret, ofensiva spre cele mai îndrăznețe piscuri, într-o aventură care îți poate schimba viața. Conștiința propriului tău succes determină acea evoluție care altora li se va părea neobișnuită sau pur și simplu noroc. Ei bine, nu. Îndrăzneala ta titanică este cea care comandă și face ca acumularea de pas după pas să devină o obișnuință, un mod de viață. 

Poți trece fiecare prag, dacă ești suficient de încăpățânat. Este perfect dacă ești talentat în domeniul în care vrei să reușești, dar este grozav dacă îți păstrezi în toate ocaziile stăpânirea de sine. Afirmațiile pozitive pe care le folosești îți oferă libertatea de a acționa și de a învinge, de a-ți perfecționa constant mijloacele de acțiune, de a fi mereu tot mai productiv. 

Realismul înseamnă să simți că poți reuși în ceea ce ți-ai propus și să crezi cu tărie că într-adevăr vei reuși. 

Credința și visul fierbinte formează declanșatorul lanțului de reacții care duc la succes, în cele din urmă. Obsesia cu care îți urmărești visul și înverșunarea cu care lupți vor face diferența.

Fii devotat visului tău și vei reuși să-l vezi transpus în realitate!

Claudiu Neacșu

Ce-ar fi fost dacă și ei voiau asta?...

Aș vrea și eu să am ocazia de a discuta față în față cu cineva care să susțină că dorința de a obține cât mai multă siguranță nu este firească. Bineînțeles că este firesc să dorești cât mai multă siguranță! 

Chiar și cei mai neînfricați oameni au nevoie, la un moment dat, să se știe într-un loc călduț, să se bucure de tihna zilei de azi și de gândul liniștitor îndreptat spre ziua de mâine, o zi în care vei avea deja pregătite cele necesare unui trai cel puțin decent. 

Siguranța minimă a zilei de mâine este un fel de regulă pe care societatea a instituit-o, ca urmare a progresului, a ascensiunii spiritului uman. 

Tu ți-ai mai putea acum imagina o lume în care oamenii să trăiască numai din vânat, așa cum se întâmpla în stadiul primitiv al omenirii? E clar că lumea este cu totul altfel. 

Cu foarte mult timp în urmă, oamenii preistorici trăiau în peșteri și se hrăneau cu carnea animalelor pe care reușeau să le vâneze. Dacă vânătoarea era un succes, oamenii din peșteri aveau ce să mănânce. Dacă vânătoarea însă nu reușea, ei nu aveau altă cale de urmat decât să moară de foame. Și atât. Nu exista o entitate statală care să le ofere ajutor social sau salarii pentru o anumită muncă. 

Viața era extrem de dură pe atunci. Succesul echivala cu viața. Eșecul echivala cu dispariția. Nu exista niciun fel de protecție pentru cei care nu reușeau să obțină performanțe atunci când plecau la vânătoare. 

Oamenii preistorici nu își puteau permite să se întoarcă de la vânătoare și să le spună celorlalți membri din familie: „Știți, azi nu am fost în forma mea cea mai bună, așa că nu am reușit să vânez nimic.” Nici vorbă de așa ceva. 

Oamenii preistorici erau oameni orientați sută la sută spre obținerea succesului. Pe ei nu trebuia să îi convingă nimeni că, dacă nu acordă destulă atenție vânătorii, vor fi sortiți pieirii. Ei ȘTIAU că trebuie să obțină performanță la vânătoare. Nu beneficiau de niciun fel de protecție socială. Dacă aveau succes la vânătoare, era bine. Dacă nu aveau succes și rezultate, nu mai era bine. Și nu aveau cui să se plângă, în cazul în care vânătoarea nu le reușea. Pur și simplu își acceptau soarta. 
Bineînțeles, unii membri ai societăților preistorice și-au dat seama că, totuși, lumea asta de tip junglă, în care doar cei puternici supraviețuiesc, nu este tocmai în regulă. De-a lungul timpului, pe măsură ce societatea evolua, tot mai mulți oameni înțelegeau că legea junglei nu reprezintă binele. 

Încetul cu încetul, s-au implementat reguli noi, reguli în favoarea celor care nu posedau spiritul acela de luptător care riscă totul sau aproape totul pentru succes. Mintea umană trebuia să înțeleagă până la urmă că noi, rasa inteligentă, trebuie să ne îndepărtăm cât mai multe de comportamentul animalic. 

Toți suntem de acord asupra faptului că au dreptul la viață chiar și cei mai slabi oameni, chiar și cei care nu doresc deloc să muncească. Nu mai spun de cei care într-adevăr nu pot să muncească sau să își întrețină singuri existența. 

Oare are vreun om curajul să apară la un post de televiziune și să declare răspicat că cei care nu pot fi învingători ar trebui să moară? Dacă cineva ar avea un astfel de curaj nebun, în secunda următoare ar fi aruncat direct la zdup. 

Este clar că o anumită formă de protecție și siguranță a devenit legea nescrisă a lumii. S-a dezvoltat mentalitatea conform căreia existența vieții trebuie garantată printr-o anumită procedură. 

Toți oamenii cunosc azi noțiunea de „salariu”. Există un sistem în care angajatorul (de stat sau privat) solicită forța de muncă a oamenilor. În schimbul forței de muncă, angajatorul oferă salariul. 

Între angajat și angajator se realizează un schimb. Angajatul îi oferă angajatorului o parte din timpul său și munca sa. Angajatorul îi oferă angajatului un salariu lunar. Dacă angajatul nu mai vine la serviciu, angajatorul nu îi mai oferă salariul. Și invers: dacă angajatorul nu mai oferă salariul angajatului, angajatul nu mai vine la serviciu. 

Salariul este soluția supraviețuirii pe termen scurt. Dacă facturile ar putea fi plătite o dată la câțiva ani, dacă plata pentru mărfuri sau servicii s-ar face o dată la câțiva ani, poate că mulți oameni nu ar mai fi prea preocupați pentru a merge la un serviciu. 

Însă facturile se plătesc lunar. Pentru mâncare este nevoie zilnic de bani. 

Este clar și logic că serviciul este o necesitate pentru un număr extrem de mare de oameni. Este firească dorința de a avea un job, cu salariul oferit lunar. 

Însă eu cred că nu este firească mentalitatea conform căreia salariul este singura cale de a câștiga bani. Există multe domenii în care orice fel de progres ar fi imposibil dacă ar implica mentalitatea de angajat (adică cea a schimbului salariu - timp și muncă). 

Și hai să îți dau un exemplu simplu: munca de scriitor. Imaginează-ți puțin că toți scriitorii din lume nu ar mai scrie romane decât dacă ar primi salariu lunar pentru munca de scriere a romanelor. Ce crezi că s-ar întâmpla? 

Iată ce s-ar întâmpla: dintr-o dată nu ar mai apărea romane noi pe piață. Librăriile ar da faliment, în toată lumea. 

Ar fi foate greu și pentru industria cinematografică, fiindcă producătorii de filme ar trebui să se bazeze numai pe munca de creație a scenariștilor, văduviți de creațiile romancierilor, adică de romanele care conțin idei de filme. 

Însă scriitorii sunt oameni care muncesc fără să ceară salariu lunar. Munca de creație a unui roman se poate întinde pe cel puțin un an. Și, în tot acest timp, scriitorii nu au niciun fel de garanție că romanele lor se vor vinde așa de bine, încât să le asigure plata facturilor, lună de lună. 

Și totuși, scriitorii muncesc conștiincioși, zi de zi, la scrisul lor. 

Numai cine nu a încercat să scrie măcar un roman nu știe ce grea este această muncă. Dar scriitorii nu se plâng. Ei muncesc să scrie romane, chiar dacă răsplata nu e sigură. Aceasta este munca de întreprinzător, munca a cărei răsplată nu este niciodată garantată. 

Progresul nu ar fi posibil fără munca întreprinzătorilor. Dacă, de exemplu, cei care au muncit pentru a crea și perfecționa avionul, ar fi cerut plata salariului lunar pentru această muncă, avionul nu ar fi existat. 

Toată lumea trebuie să știe că proiectele în care câștigurile se primesc numai dacă există rezultate și succes reprezintă o necesitate pentru umanitate. 

Ce-ar fi fost dacă și întreprinzătorii ar fi cerut salariu pentru munca lor?

Claudiu Neacșu