Ce-ar fi fost dacă și ei voiau asta?...

Aș vrea și eu să am ocazia de a discuta față în față cu cineva care să susțină că dorința de a obține cât mai multă siguranță nu este firească. Bineînțeles că este firesc să dorești cât mai multă siguranță! 

Chiar și cei mai neînfricați oameni au nevoie, la un moment dat, să se știe într-un loc călduț, să se bucure de tihna zilei de azi și de gândul liniștitor îndreptat spre ziua de mâine, o zi în care vei avea deja pregătite cele necesare unui trai cel puțin decent. 

Siguranța minimă a zilei de mâine este un fel de regulă pe care societatea a instituit-o, ca urmare a progresului, a ascensiunii spiritului uman. 

Tu ți-ai mai putea acum imagina o lume în care oamenii să trăiască numai din vânat, așa cum se întâmpla în stadiul primitiv al omenirii? E clar că lumea este cu totul altfel. 

Cu foarte mult timp în urmă, oamenii preistorici trăiau în peșteri și se hrăneau cu carnea animalelor pe care reușeau să le vâneze. Dacă vânătoarea era un succes, oamenii din peșteri aveau ce să mănânce. Dacă vânătoarea însă nu reușea, ei nu aveau altă cale de urmat decât să moară de foame. Și atât. Nu exista o entitate statală care să le ofere ajutor social sau salarii pentru o anumită muncă. 

Viața era extrem de dură pe atunci. Succesul echivala cu viața. Eșecul echivala cu dispariția. Nu exista niciun fel de protecție pentru cei care nu reușeau să obțină performanțe atunci când plecau la vânătoare. 

Oamenii preistorici nu își puteau permite să se întoarcă de la vânătoare și să le spună celorlalți membri din familie: „Știți, azi nu am fost în forma mea cea mai bună, așa că nu am reușit să vânez nimic.” Nici vorbă de așa ceva. 

Oamenii preistorici erau oameni orientați sută la sută spre obținerea succesului. Pe ei nu trebuia să îi convingă nimeni că, dacă nu acordă destulă atenție vânătorii, vor fi sortiți pieirii. Ei ȘTIAU că trebuie să obțină performanță la vânătoare. Nu beneficiau de niciun fel de protecție socială. Dacă aveau succes la vânătoare, era bine. Dacă nu aveau succes și rezultate, nu mai era bine. Și nu aveau cui să se plângă, în cazul în care vânătoarea nu le reușea. Pur și simplu își acceptau soarta. 
Bineînțeles, unii membri ai societăților preistorice și-au dat seama că, totuși, lumea asta de tip junglă, în care doar cei puternici supraviețuiesc, nu este tocmai în regulă. De-a lungul timpului, pe măsură ce societatea evolua, tot mai mulți oameni înțelegeau că legea junglei nu reprezintă binele. 

Încetul cu încetul, s-au implementat reguli noi, reguli în favoarea celor care nu posedau spiritul acela de luptător care riscă totul sau aproape totul pentru succes. Mintea umană trebuia să înțeleagă până la urmă că noi, rasa inteligentă, trebuie să ne îndepărtăm cât mai multe de comportamentul animalic. 

Toți suntem de acord asupra faptului că au dreptul la viață chiar și cei mai slabi oameni, chiar și cei care nu doresc deloc să muncească. Nu mai spun de cei care într-adevăr nu pot să muncească sau să își întrețină singuri existența. 

Oare are vreun om curajul să apară la un post de televiziune și să declare răspicat că cei care nu pot fi învingători ar trebui să moară? Dacă cineva ar avea un astfel de curaj nebun, în secunda următoare ar fi aruncat direct la zdup. 

Este clar că o anumită formă de protecție și siguranță a devenit legea nescrisă a lumii. S-a dezvoltat mentalitatea conform căreia existența vieții trebuie garantată printr-o anumită procedură. 

Toți oamenii cunosc azi noțiunea de „salariu”. Există un sistem în care angajatorul (de stat sau privat) solicită forța de muncă a oamenilor. În schimbul forței de muncă, angajatorul oferă salariul. 

Între angajat și angajator se realizează un schimb. Angajatul îi oferă angajatorului o parte din timpul său și munca sa. Angajatorul îi oferă angajatului un salariu lunar. Dacă angajatul nu mai vine la serviciu, angajatorul nu îi mai oferă salariul. Și invers: dacă angajatorul nu mai oferă salariul angajatului, angajatul nu mai vine la serviciu. 

Salariul este soluția supraviețuirii pe termen scurt. Dacă facturile ar putea fi plătite o dată la câțiva ani, dacă plata pentru mărfuri sau servicii s-ar face o dată la câțiva ani, poate că mulți oameni nu ar mai fi prea preocupați pentru a merge la un serviciu. 

Însă facturile se plătesc lunar. Pentru mâncare este nevoie zilnic de bani. 

Este clar și logic că serviciul este o necesitate pentru un număr extrem de mare de oameni. Este firească dorința de a avea un job, cu salariul oferit lunar. 

Însă eu cred că nu este firească mentalitatea conform căreia salariul este singura cale de a câștiga bani. Există multe domenii în care orice fel de progres ar fi imposibil dacă ar implica mentalitatea de angajat (adică cea a schimbului salariu - timp și muncă). 

Și hai să îți dau un exemplu simplu: munca de scriitor. Imaginează-ți puțin că toți scriitorii din lume nu ar mai scrie romane decât dacă ar primi salariu lunar pentru munca de scriere a romanelor. Ce crezi că s-ar întâmpla? 

Iată ce s-ar întâmpla: dintr-o dată nu ar mai apărea romane noi pe piață. Librăriile ar da faliment, în toată lumea. 

Ar fi foate greu și pentru industria cinematografică, fiindcă producătorii de filme ar trebui să se bazeze numai pe munca de creație a scenariștilor, văduviți de creațiile romancierilor, adică de romanele care conțin idei de filme. 

Însă scriitorii sunt oameni care muncesc fără să ceară salariu lunar. Munca de creație a unui roman se poate întinde pe cel puțin un an. Și, în tot acest timp, scriitorii nu au niciun fel de garanție că romanele lor se vor vinde așa de bine, încât să le asigure plata facturilor, lună de lună. 

Și totuși, scriitorii muncesc conștiincioși, zi de zi, la scrisul lor. 

Numai cine nu a încercat să scrie măcar un roman nu știe ce grea este această muncă. Dar scriitorii nu se plâng. Ei muncesc să scrie romane, chiar dacă răsplata nu e sigură. Aceasta este munca de întreprinzător, munca a cărei răsplată nu este niciodată garantată. 

Progresul nu ar fi posibil fără munca întreprinzătorilor. Dacă, de exemplu, cei care au muncit pentru a crea și perfecționa avionul, ar fi cerut plata salariului lunar pentru această muncă, avionul nu ar fi existat. 

Toată lumea trebuie să știe că proiectele în care câștigurile se primesc numai dacă există rezultate și succes reprezintă o necesitate pentru umanitate. 

Ce-ar fi fost dacă și întreprinzătorii ar fi cerut salariu pentru munca lor?

Claudiu Neacșu