Nu se vede nimic…

Din partea celor din jur poți avea parte de o anumită presiune, în sensul de a obține cât mai repede rezultate vizibile, consistente, convingătoare. 

Prietenii, cunoscuții, vecinii sau colegii au obiceiul de a-ți pune întrebări de genul: „Ce mai faci?”, „Cu ce te mai ocupi?”. 

Bineînțeles, firesc este să le spui cu ce te ocupi acum. Ei nu pot percepe la adevărata dimensiune visul care te macină pe tine. Visul are o proiecție în viitor, într-un timp în care rezultatele nu se văd și în momentul prezent. Doar tu poți vedea acele rezultate, cu ochii minții tale. Gândurile tale sunt numai ale tale. 

Și hai să presupunem că cel mai măreț gând al tău este de forma: „Vreau să câștig un milion de dolari.” Te întâlnești la o cafenea cu prietenii tăi și le spui: „Mă ocup cu un proiect în care voi câștiga un milion de dolari.” 

Evident, dacă în acest proiect tu nu ai reușit să câștigi nici măcar banii cu care să îți cumperi un automobil nou, prietenii tăi se vor uita ciudat la tine, ba chiar nu se vor putea abține să nu îți arunce în față remarci de genul: „Un milion de dolari?... Tu vorbești serios?” 

În cazul în care ei vor alege să nu îți spună în față ce părere au, în sinea lor vor fi convinși că tu doar fabulezi și îți pierzi timpul aiurea. Oricum, pentru cei din jurul tău, ceea ce ai realizat deja poate avea greutate mult mai mare decât ceea ce spui, crezi sau visezi că vei face. 

Oare este în totalitate corectă concepția în care contează numai ceea ce se vede acum, în momentul prezent? Hai să vedem cam ce am putea răspunde la această întrebare. 

Imaginează-ți un tânăr cu vârsta de douăzeci de ani. Numele lui este Robert și decide să se apuce de culturism. 

Robert are un vis măreț: să devină un culturist de talie mondială. Însă acum, în momentul prezent, el are un trup așa de firav, încât i se văd coastele. După două săptămâni de mers la sală, coastele tot i se mai văd. Și este vorba despre două săptămâni în care Robert a făcut eforturi serioase, adică a tras din greu de fiare. Transpirație multă. Muncă imensă. Și care sunt rezultatele? Nu se văd. Nici măcar după trei luni de antrenamente intense, Robert nu se poate lăuda că arată ca un culturist de nivel mondial. 

Dacă am presupune că, prin absurd, niciunul dintre prietenii lui Robert nu știe ce este culturismul sau ce antrenament îndelungat necesită el, toți ar spune că eforturile lui Robert sunt zadarnice, pierdere de timp. 

Iată un posibil dialog dintre Robert și Victor, unul dintre prietenii săi: 

- Salut, Robert? Ce mai faci? 
- Salut, Victor. Eu fac bine. M-am întors de la sală. 
- Da? Dar ce faci acolo? 
- Mă antrenez din greu. Fac culturism. 
- Și ce înseamnă asta? 
- Înseamnă că voi fi culturist, un tip cu foarte mulți mușchi pe el. 
- Tu, cu mulți mușchi pe tine? Hai, fugi de-aici! 
- Da. Ce ți se pare așa de incredibil? 
- Păi tu nu vezi că ești piele și os? 
- Și ce contează asta? Eu mă antrenez și voi fi plin cu mușchi. 
- Mă pufnește râsul. Mă uit la tine, văd ce slăbănog ești, iar tu îmi zici mie că vei fi plin de mușchi. Ia spune, de cât timp te antrenezi la sală? 
- De cinci luni. 
- Ha, ha, ha! De cinci luni? Păi nu se vede nimic. Ce faci tu acolo, la sala aia? Admiri peisaje? 
- Nu. Mă antrenez din greu. 
- Cum te antrenezi din greu, dacă eu văd acum ce slăbănog ești? 
- Iar eu văd că nu înțelegi nimic. 
- Și ce-ar trebui să înțeleg? Mă uit la tine și am impresia că, dacă vântul începe să bată mai tare, te va lua pe sus. 

Dialogul se va opri în punctul acesta. Robert își dă seama că nu are cu cine să discute. Victor are argumentul momentului prezent. Robert are argumentul momentului viitor. 

Aceste două momente (prezent și viitor) foarte rar sau foarte greu pot găsi un numitor comun. În prezent, Robert este un tip slab, piele și os. Într-un moment viitor, Robert este un tip plin cu mușchi, un culturist de mare succes la nivel mondial. 

Numai că Victor, prietenul său, nu poate vedea acel moment viitor. El vede numai ceea ce există acum. 

În culturism, rezultatele nu se văd imediat. De fapt, rezultatele sunt așa de mici și apar așa de greu, încât se pare că ele nici nu există. 

Dar nu numai în culturism este valabilă această regulă a rezultatelor aparent inexistente. În foarte multe domenii poți avea de-a face cu progrese așa de lente, încât ceilalți au impresia că bați pasul pe loc și nimic nu se întâmplă. 

Acestei iluzii a progresului inexistent îi cad pradă foarte mulți oameni. Ei nu pot înțelege că există domenii în care poate să treacă o perioadă cu rezultate care nu se văd. Pașii sunt așa de mici, încât par să nu conteze. Ei nu se văd, dar există. 

Însă nu mărimea pașilor, ci numărul lor și modul în care ei se multiplică prezintă însemnătate. Celulele din corpul uman sunt așa de mici, încât nici nu se pot vedea cu ochiul liber. Dar nu mărimea celulelor contează, ci felul în care ele se multiplică, precum și numărul lor. 

Succesul este un proces, o acumulare continuă de unități foarte mici. Această acumulare se face într-o anumită perioadă de timp. Este firesc ca, într-un anumit interval, să nu se vadă niciun progres, din cauza numărului insuficient de unități adunate. 

Tu ești acum o ființă vizibilă, concretă, reală. Însă, cândva, erai doar un ghemotoc format din două celule, apoi din patru celule, apoi din opt celule.... Din cauza numărului (încă) mic de celule, acel ghemotoc era invizibil cu ochiul liber, ca și cum nici nu ar fi existat. Însă tu ești acum vizibil și concret din cauza creșterii continue a numărului de celule invizibile cu ochiul liber. 

Ai înțeles ce am vrut să spun cu acest exemplu, nu-i așa? 

De fiecare dată când când cineva îți spune „Te ocupi de atâta timp de proiectul ăsta, dar nu se vede nimic concret...”, dă-i să citească aceste rânduri.

Claudiu Neacșu