Viteza asta ce este?...

Toată lumea știe ce înseamnă cele cinci viteze ale automobilului. De asemenea, toată lumea știe că este firesc ca, după ce pornești motorul automobilului, să bagi viteza întâi. 

Tu ce-ai spune despre un șofer care vrea să pornească direct cu viteza a cincea? Sigur ai spune că ceva s-a dereglat în mintea lui. Oare chiar așa de nerăbdător să fie el să ajungă la destinație, încât să pornească direct cu viteza a cincea? 

Desigur, ar fi ridicol să se întâmple așa ceva în realitate, adică să existe un șofer care să pornească automobilul direct cu viteza a cincea. 

Ei bine, află că așa ceva există în realitate, dar nu în domeniul automobilelor, ci în cazurile în care oamenii doresc să atingă un anumit nivel al succesului și prosperității. 

De prea multe ori oamenii sunt nerăbdători să ajungă direct pe treapta cea mai înaltă a succesului. Ei vor să obțină totul cât mai rapid, ieri, nu azi, nu mâine. Ieri! Ei vor să câștige mulți bani, dar nu prin așteptare, ci ultra-rapid, accelerat, cu cel mai mic efort posibil sau, dacă se poate, fără niciun efort. 

Asta e ca și cum un șofer ar dori să înainteze direct cu viteza a cincea. Intenția nu este rea. E de preferat întotdeauna să treci direct direct la viteza a cincea, cu scopul firesc de a ajunge cât mai repede la destinație. Numai că firescul este ca automobilul să plece cu viteza a-ntâia. Așa este făcut mecanismul motorului. Așa funcționează. 

Eu nu am auzit vreun șofer să se plângă de faptul că este nevoit să plece cu viteza întâi și nu am întâlnit nici măcar un singur șofer care să facă eforturi intense să plece direct cu viteza a cincea. 

Nu la fel se întâmplă atunci când avem de-a face cu acțiunile de urcare pe scara succesului. Am întâlnit mulți oameni care ar fi dorit să ajungă din prima zi pe scara cea mai de sus a succesului. O astfel de dorință nu este deloc de condamnat, numai că arta atingerii succesului ține seama de niște legi foarte stricte. 

Chiar dacă entuziasmul pornirii la drum este foarte mare, nu este recomandat să începi cu viteza cea mai mare. Un motiv ar fi că succesul reprezintă o transformare, ceea ce înseamnă că este nevoie de acomodare la această schimbare. 

Dacă cineva care merge la sală ca să tragă de fiare își începe antrenamentul fără să facă niciun fel de încălzire, se pune într-un mare pericol, adică poate oricând să sufere o întindere musculară, ceea ce nu este bine. 

Greșeala pe care o fac foarte mulți oameni este să creadă că succesul înseamnă să pornești direct cu viteza cea mai mare. Altfel spus, ei cred în mod eronat că, dacă începi o afacere sau orice fel de proiect, neapărat trebuie să obții rapid rezultate mari, să câștigi imediat bani cu găleata, să poți imediat să te muți într-o vilă de lux și să poți imediat să îți cumperi un automobil ultimul răcnet. 

E ca și cum ei ar crede că, după ce pornești motorul automobilului, neapărat trebuie să țâșnești cu viteza a cincea și să zbori imediat pe autostradă. Dacă proiectul în care ei se implică pornește foarte greu și le aduce foarte greu rezultate, iar acelea sunt foarte mici, ajung să fie convinși, în mod eronat, că proiectul este prea lent și, prin urmare, un eșec. Mare greșeală de gândire! 

Oare ce înseamnă că un automobil pornește cu viteza a cincea? Eșec sau succes? Dacă automobilul pornește cu viteza cea mai mică, înseamnă oare că pornirea acelui automobil a fost un eșec? Nu, bineînțeles că nu!  Pur și simplu automobilul se află în mișcare. El ÎNAINTEAZĂ. 

Prima viteză este lentă, dar este tot înaintare. Viteza a doua este un pic mai rapidă. Automobilul încă nu zboară pe autostradă, însă ÎNAINTEAZĂ și se pregătește să treacă la viteza a treia. Viteza crește. Se trece la viteza a patra. Viteza este tot mai mare. Viteza a cincea este și mai mare. 

Eu nu am auzit pe nimeni care să disprețuiască viteza întâi a automobilului, pe motiv că este prea lentă. De asemenea, eu n-am auzit pe nimeni să spună că viteza întâi a automobilului este un eșec, pe motiv că automobilul nu a putut să treacă direct la viteza a cincea. Viteza întâi este pur și simplu una dintre cele cinci viteze de înaintare. 

Și atunci, oare de ce unii oameni disprețuiesc orice fel de proiect care înaintează prea lent? Răspunsul meu este: fiindcă încă nu au înțeles cum stă treaba cu vitezele de înaintare. 

Un proiect sănătos începe să înainteze cu viteza întâi, cu viteza cea mai lentă. Nu ai cum să treci la viteza a doua până când nu se încheie timpul de rulare cu viteza întâi. Viteza lentă a unei afaceri însă nu este un semn de eșec al acelei afaceri, așa cum viteza întâi a automobilului nu este un semn că acel automobil nu va ajunge niciodată la destinație. 

Dacă proiectul înaintează, chiar și foarte încet, înseamnă că el SE PREGĂTEȘTE pentru următoarea etapă, pentru trecerea la o viteză mai mare. Nu se poate prezice exact după cât timp va trece la următoarea treaptă de viteză. Asta depinde de foarte mulți factori. 

Viața reală presupune să te confrunți cu tot felul de detalii. Însă toate detaliile pot fi întâmpinate cu încredere în succes, cu optimism, cu voința de a trece peste toate obstacolele. 

Ceea ce are loc azi nu are loc și mâine. Azi înaintezi mai lent, iar mâine înaintezi ceva mai repede. 

Oricum ar fi, tot spre obiectivul tău te îndrepți. Chiar dacă vezi că lucrurile bune apar cu viteză mult mai mică decât ți-ai dori, privirea ta trebuie să rămână ațintită tot spre viitor. 

Ofensiva spre marele succes continuă chiar și atunci când abia ai pornit, adică atunci când te afli la viteza întâi. 

Oare ce este viteza întâi? Este tot un succes. 

Viteza mică nu este un motiv pentru a-ți îngropa dorința, ci, dimpotrivă, pentru a merge și mai curajos mai departe, spre următoarea treaptă de viteză. 

Cu cât scopul tău este mai clar, cu atât înaintezi mai repede spre el.

Claudiu Neacșu

Doar atât?...

„Wow! Ce de bani are omul ăsta!” 

„Păi câți bani are?” 

„Mulți, mulți de tot.” 

„Cât de mulți?” 

„Milioane de dolari!” 

„Cred că sigur stă într-o vilă superluxoasă.” 

„Cu piscină.” 

„Nici nu mă gândeam c-ar putea fi altfel.” 

„Dar stai să vezi ce mașină conduce.” 

„Nu-mi mai spune, că mă îmbolnăvesc.” 

Acesta este dialogul a doi oameni pe care i-a impresionat la culme exemplul cuiva super-bogat. Admirația lor față de acest om este aproape mistică, depășind mult limitele simplei aprecieri. E clar că ei au o slăbiciune pentru cei care reușesc să acumuleze averi mari, în timp cât mai scurt. 

S-ar putea să se gândească ei și la faptul că omul acela a muncit foarte mult, însă pentru ei munca mai puțin contează. Ei percep mult mai bine ideea de a produce ceva real, ceva ce se vede acum, nu ceea ce a fost cândva doar o idee sau un vis. 

Pentru mulți oameni, imaginea succesului echivalează cu inventivitatea și „tunurile” date peste noapte. Dacă ai organiza un interviu cu oameni aleși la întâmplare pe stradă și i-ai întreba „Ce înseamnă pentru dumneavoastră un om de succes?”, vei primi de foarte multe ori răspunsuri de genul „Plin de bani, prosper, faimos.” 

Îți sună cunoscut asta? 

„Are mașină și vilă?” 

„Are.” 

„Înseamnă că e un om de succes.” 

ARE ACUM. 

Cât de mult se ia în calcul inteligența unui om, atunci când vrem să facem un fel de radiografie a succesului cuiva? 

Știi bine cum se manifestă oamenii atunci când ei aduc în discuție tot felul de exemple ale celor care ACUM SE SCALDĂ în bani. Pentru ei, succes înseamnă ceea ce este prezent acum, prosperitatea adusă la cote maxime și vizibilă exact în acest moment, nu cândva în viitor. 

Oamenii obișnuiți rezonează cu ceea ce se vede în fața ochilor și poate fi măsurat. Ei îi apreciază și îi admiră pe cei care reușesc să plătească acum ceea ce consumă, nu mai târziu. Pentru ei, adevărata performanța este cea care deja s-a obținut. 

Dacă le-ai spune „Uite, omul ăla face eforturi incredibile pentru a deveni faimos și bogat.”, ei îți vor replica: „Vorbești serios? Și unde locuiește acum omul ăsta?” 

Dacă le spui „El locuiește acum într-un apartament cu două camere, la care plătește chirie. Trăiește cu un salariu modest, dar are o ambiție nemăsurată.”, ei îți vor replica în modul cel mai cinic: „Mă lași? Îmi spui mie de ratatul ăsta? Om de succes este Cutărescu. El are mașini, vile, bani în conturi.” 

Așadar, acești oameni resping ideea de succes în curs de devenire. De ce o resping? Fiindcă nu o înțeleg. 

Adevărul este că percepția celor mai mulți oameni este fixată pe PREZENT. Ei nu pot să își extindă imaginația la ceea ce poate exista mai târziu, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. 

Și totuși, adevăratul succes NU înseamnă să ai cu orice preț ceva ACUM. 

Nu verbul A AVEA este reprezentativ pentru succes, ci verbul  A FI. 

De fapt, adevăratul succes este „să fii pregătit pentru succes”. 

În lumea afacerilor circulă o vorbă: „Nu contează câți bani câștigi, ci câți bani păstrezi.” 

Atunci când vezi pe cineva plin cu bani, cu vile și cu mașini luxoase, întreabă-te dacă acel super-bogat acum, în prezent, știe sau nu cum să-și păstreze banii. Dacă el are ACUM bani, ar fi interesant să afli dacă va mai avea aceeași bani după cinci ani, după zece ani sau după douăzeci de ani. 

S-ar putea să ai chiar lângă tine exemple de oameni care în urmă cu ceva ani erau plini cu bani, iar azi, ACUM, nu mai au nimic sau aproape nimic. De ce nu mai au? Pentru că ei s-au concentrat pe verbul  A AVEA, nu pe verbul A FI. Ei AU AVUT, iar azi ei NU MAI AU. 

Așadar, ce este mai important? A FI OM CARE ȘTIE SĂ PĂSTREZE BANII sau OM CARE DOAR ARE BANI? 

Dar oare este într-adevăr important să știi să păstrezi banii? 

Hai să vedem un exemplu. Dacă Icsulescu a reușit să câștige zece dolari din propria lui afacere (după ce zece oameni au cumpărat produsul său), unii ar putea să îi spună cam disprețuitor: „Cum, numai zece dolari ai câștigat?” 

Aceasta este întrebarea pe care o pun cei care încă nu au înțeles că verbul A FI este cu adevărat important, nu verbul  A AVEA. Icsulescu, dacă păstrează cei zece dolari și îi folosește cu înțelepciune (iar asta presupune ca Icsulescu SĂ FIE un om înțelept), prin cei zece dolari el poate ajunge la încă o sută de oameni care să cumpere produsul său. Asta înseamnă că Icsulescu va câștiga încă o sută de dolari. 

Dar nu faptul de A AVEA o sută de dolari este important pentru Icsulescu, ci faptul că Icsulesu ESTE un afacerist înțelept și folosește judicios cei o sută de dolari,  în așa fel încât prin ei să ajungă la o mie de cumpărători ai produsului său. Și uite așa Icsulescu va câștiga o mie de dolari. 

Așadar, întrebarea corectă NU este „Câți bani ai tu acum?”, ci ”Cum ai de gând să folosești de acum înainte banii pe care îi ai?” 

O altă întrebare potrivită este „Ești capabil să înmulțești în viitor banii pe care îi ai ACUM?” 

Iar ACUM nu contează câți bani ai. Poți avea numai zece dolari. Dar, dacă mintea ta ESTE capabilă să găsească cele mai bune idei prin care cei zece dolari să genereze o sută de dolari, apoi o mie de dolari, apoi zece mii de dolari, apoi o sută de mii de dolari, apoi un milion de dolari..., înseamnă că EȘTI pe drumul cel bun, drumul pe care verbul A FI este cu adevărat important, NU verbul  A AVEA. 

Nu contează ceea ce AI tu în acest moment. Contează numai ceea ce vei face de acum înainte. 

Dacă cineva te întreabă „Cum, numai atât ai câștigat tu până acum?”, dă-i să-i citească exact ceea ce ai citit tu aici. Apoi întreabă-l: „Ai înțeles diferența dintre verbul A AVEA și verbul  A FI?” 

Claudiu Neacșu

Pe care dintre ei pariezi?...

Dacă ar fi să apreciez cu aproximație ce procent din populație își dorește succes și prosperitate, înclin să cred că toți oamenii își doresc succes și prosperitate. 

Practic, fiecare om dorește undeva în adâncul sufletului lui să-i fie măcar un pic mai bine. Dorința există. Întrebarea este de ce nu reușește această dorință să le aducă tuturor oamenilor succes și bogăție. Oare ei mai trebuie să facă ceva ce doar cei care au atins succesul cunosc? Există oare un secret la care au acces numai câțiva aleși? 

Mai mereu auzi afirmații de genul: „Dar eu îmi doresc așa de mult să am succes și bani!” 

Sigur? Sigur îți dorești așa de mult succesul? 

La această întrebare ar trebui să afli chiar acum răspunsul. Pentru aceasta, voi recurge la un exercițiu foarte simplu de imaginație. Este vorba despre câțiva concurenți care participă la o întrecere. La capătul întrecerii se află un premiu foarte mare și foarte atractiv. Numai unul dintre concurenți va ajunge însă să câștige premiul. 

Citește cu atenție ceea ce urmează, pentru că va trebui să ghicești care dintre concurenți va câștiga premiul. 

Concursul acesta este ceva mai special, în sensul că un fel de antrenor-mentor stă lângă fiecare concurent exact înainte ca acest concurent să înceapă să alerge pentru câștigarea premiului. Rolul antrenorului-mentor este să îi scoată pe concurenți din starea lor obișnuită de comoditate. 

Mai întâi trebuie să știi că în acest concurs fiecare concurent trebuie să alerge o distanță de o mie de kilometri. Cel care reușește să parcurgă în timpul cel mai scurt această distanță este învingător. Antrenorul-mentor stă de vorbă cu fiecare concurent, între patru ochi, înainte de a începe să alerge. 

Iată ce îi spune antrenorul-mentor primului concurent: 

„Gândește-te ce mândru vei fi după ce vei câștiga premiul! Toți vor ști că tu ești învingătorul. Toți te vor admira și vor dori să fie în locul tău! Imaginează-ți ce bine te vei simți atunci când vei primi aplauzele tuturor! Tu vei fi eroul lor! Vei fi vedeta! Toate televiziunile se vor bate pentru a transmite știri despre victoria ta. Părinții tăi vor fi foarte mândri de tine. Vecinii te vor admira și te vor saluta cu respect, de fiecare dată când te întâlnești cu ei. În toate ziarele se vor scrie articole elogioase despre tine și despre victoria ta. Vei fi chiar o vedetă națională. Acum ai de făcut doar un efort intens, apoi te vei bucura de laurii gloriei.” 

Se dă startul, iar primul concurent începe să alerge. Vom vedea la final cine va câștiga. 

Acum este rândul celui de-al doilea concurent să se pregătească de cursă. Antrenorul-mentor vine lângă el și, tot între patru ochi, îi spune: 

„După ce vei câștiga acest premiu, vei avea așa de mulți bani, încât îți vei permite să mergi într-o vacanță de lux, undeva unde vremea este mereu caldă și plăcută. Vei sta pe plajă, întins la soare. Te vei relaxa, iar servitorii îți vor aduce pe tavă tot ceea ce vrei. O muzică foarte plăcută se va auzi lângă tine. Totul va fi minunat!” 

Al doilea concurent, sub impulsul imaginii unei vacanțe de vis, țâșnește în cursă. 

Vine rândul celui de-al treilea concurent. Antrenorul-mentor îl ia deoparte și îi spune tot între patru ochi: 

„După ce vei câștiga această cursă, banii pe care îi vei câștiga îți vor permite să îți cumperi automobilul pe care l-ai visat mereu. Va fi un automobil de lux, așa cum nu are nimeni din orașul tău. Imaginează-ți ce mândru vei fi atunci când vei sta la volanul acelui autoturism splendid. Toți prietenii tăi te vor privi cu invidie.” 

Și a pornit și acest concurent, dinamizat de imaginea automobilului pe care prea mult timp l-a visat. 

Antrenorul-mentor se întâlnește acum cu cel de-al patrulea concurent și îi spune: 

„Știu că ți-ai dorit dintotdeauna să ai o casă frumoasă și mare. Ei bine, după ce câștigi premiul acestei curse, vei avea banii cu care să-ți cumperi o vilă de lux. Visul tău fierbinte se va îndeplini. Prietenii tăi te vor vizita, iar tu le vei arăta plin de mândrie casa ta, de fapt vila ta super-luxoasă. Vei fi foarte fericit să organizezi petreceri fastuoase în vila asta mare și frumoasă.” 

Iată că a sosit rândul celui de-al cincilea concurent să intre în cursă. Stai puțin, căci acum antrenorul-mentor nu va veni și pentru el cu un discurs mobilizator format din cele mai motivante cuvinte. Antrenorul-mentor vine călare pe un cal, iar în mână ține un... bici. Iar biciul nu este pentru a-l lovi pe cal. Nu. 

Al cincilea concurent îl privește uimit pe antrenorul-mentor. Ce vrea el să facă acum cu acel bici? Și află imediat răspunsul. Antrenorul-mentor îi strigă concurentului: 

„Pornește acum!” 

Apoi îl lovește puternic cu biciul. Concurentul, șocat de durerea produsă de bici, țâșnește în cursă. Antrenorul-mentor vine după el, călare. Îl lovește iar cu biciul pe concurent. Sub șocul durerii, al cincilea concurent aleargă și nu se mai poate opri. Trece rapid pe lângă ceilalți concurenți, care deja căzuseră răpuși de oboseală. El însă nu se poate opri, fiindcă biciul îl lovește fără milă și îi provoacă dureri insuportabile. 

De fiecare dată când este pe cale să cedeze oboselii, durerea produsă de bici îl electrocutează și îl împinge cu forță înainte, numai înainte. Nu se mai poate gândi la oboseală, fiindcă durerea produsă de bici este mult mai mare. Aleargă și ajunge la capătul distanței. Primește premiul. Este singurul câștigător. 

Asta trebuia să ghicești tu. 

Desigur, ceea ce ai citit acum este un exemplu imaginativ din care trebuie să înțelegi ceva extrem de important. Pentru a rezista în cursa spre succes, nu este suficient să ai o dorință. 

Secretul este ca acea dorință să fie așa de intensă, încât să-ți producă durere, dacă ea nu se îndeplinește. Doar impulsul acelei dureri te poate forța să continui să înaintezi chiar și atunci când ți-ai epuizat toate forțele. 

Una este să ai o dorință extrem de mare, alta este să te „biciuiască” o dorință care te pune pe jar și nu îți dă deloc voie să te oprești, orice s-ar întâmpla.


Claudiu Neacșu

Socoteala din târg...

Un absolvent al Facultății de Matematică din cadrul Universității Stanford a emis legea care îi poartă numele: Legea lui Hofstadter. Iată textul acestei legi: 

„Întotdeauna îți ia mai mult timp decât te aștepți, chiar dacă iei în considerare legea lui Hofstadter.” 

Dacă pornești o afacere, chiar dacă îți stabilești un termen-limită la care afacerea să fie de mare succes, conform legii lui Hofstadter va mai dura până când reușești să îți vezi visul îndeplinit, mult după ce a trecut acel termen-limită. 

Desigur, tu vrei cu putere ca afacerea ta să reușească repede, pentru că nu ai răbdare și ai nevoie urgentă de bani. Dorința de succes rapid este firească, până la urmă. Oare cine ar fi dispus, cu adevărat, să aștepte iar și iar apariția unor rezultate? Sau cine nu s-ar bucura dacă ar primi repede ceva, nu după o îndelungată așteptare? 

Tu, dacă mergi la restaurant și vrei să comanzi o ciorbă fiindcă îți este foarte foame, te bucuri dacă personalul restaurantului este foarte operativ (adică rapid) și nu te lasă să aștepți ciorba mai mult decât trebuie. 

La fel, dacă ospătarul întârzie să îți aducă ciorba, nerăbdarea ta se face simțită și nu îți convine deloc asta. 

Este în firea umană să vrei să primești cât mai repede ceva, nu după ce ți se lungesc urechile de la așteptare. 

În realitatea noastră de zi cu zi, însă, legea lui Hofstadter funcționează cu precizie. Desigur, nu prea ne convine această lege. Oare cui i-ar conveni? Chiar tu poți să constați, atunci când mergi la restaurant, cum funcționează această lege. 

Transpusă în cuvintele noastre, legea lui Hofstadter aplicată la restaurant ar suna cam așa: 

„Întodeauna ospătarul întârzie mai mult decât te aștepți, chiar dacă te aștepți ca ospătarul să întârzie.” 

Hofstadter ăsta parcă vrea mereu să ne reamintească cine este el și ce mare descoperire a făcut. Avem de-a face cu o minte de matematician, iar cu matematica nu te joci. 

Legea lui Hofstadter nu ține cont nici măcar de faptul că trăim în secolul vitezei. Ce „secolul vitezei”?... Nu există așa ceva pentru legea lui Hofstadter. 

Da, lumea nu mai are răbdare. Lumea vrea repede să fie mai bine. Numai că Hofstadter nu s-a gândit deloc la nerăbdarea oamenilor. Matematica nu cunoaște noțiunile de răbdare sau nerăbdare. Matematica nu știe că oamenii vor să primească repede bani și succes. Matematica spune că 1 + 1 = 2. Chiar dacă oamenii și-ar dori din toate puterile lor ca 1 adunat cu 1 să dea 3, matematica nu ține cont deloc de dorința lor și își aplică legea implacabilă. 

Hofstadter, atunci când a scris legea căreia i-a dat numele lui, a folosit noțiuni de matematică, nu noțiuni de psihologie. El pur și simplu a constatat realitatea și a îmbrăcat sub forma unei legi această constatare. 

Dacă aștepți trenul și te aștepți că trenul întârzie, trenul va veni mai târziu decât te aștepți tu să întârzie, chiar dacă te aștepți să întârzie. Legea lui Hofstadter exprimă matematică, iar matematica este realitate. Nu contează faptul că vrei tu ca trenul să vină la timp. Contează că trebuie să funcționeze legea lui Hofstadter. 

Bine, dar ce putem face noi, cei care vrem totuși să obținem repede rezultate? Dacă legea lui Hofstadter este așa de nemiloasă, ce rost mai are să facem un plan pe care să îl urmăm? Conform legii lui Hofstadter, acel plan oricum nu se va îndeplini atunci când vrem noi. 

Ei bine, tocmai din cauza legii lui Hofstadter este nevoie de cât mai multă dezvoltare personală, este nevoie să citești mereu și mereu texte motivaționale, este nevoie să te întărești în interiorul tău și să te adaptezi la orice fel de situație, chiar și la situațiile imposibile. 

Eu spun că legea lui Hofstadter este ceva bun, un factor care poate ajuta la dezvoltarea capacităților noastre interioare. Gândește-te puțin la ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu ar fi existat legea lui Hofstadter. Asta ar fi însemnat că toate ar fi decurs extrem de ușor. 

Dacă ai fi pornit orice fel de afacere, ai fi constatat cu bucurie imensă că profitul apare foarte repede, aproape peste noapte. Dacă ai fi vrut să dezvolți orice fel de proiect, ai fi observat cum proiectul se dezvoltă ușor, fără nicio bătaie de cap, fără niciun stres. Nu ai fi avut nevoie să te înarmezi cu răbdare, cu perseverență, cu voință. Nu ai fi avut nevoie să participi la cursuri de dezvoltare personală sau să citești mereu tot felul de cărți motivaționale. 

Ce nevoie ar avea Hercule să meargă la sală și să se antreneze, dacă el oricum este plin de mușchi? 

Păi hai să vedem ce se întâmplă cu astronauții care stau mai mult timp în spațiul cosmic. Din cauza imponderabilității, ei nu mai au nevoie să își folosească picioarele. Și, dacă ei nu mai au nevoie să meargă, mușchii picioarelor se atrofiază. Prin urmare, la prima vedere pare a fi ceva uimitor să plutești, să învingi gravitația, să nu mai depinzi de gravitație și să nu mai fii nevoit să mergi pe picioarele tale. Însă așa ceva este foarte rău pentru mușchii picioarelor tale. 

Așa este și cu legea lui Hofstadter. La prima vedere, ar fi ceva foarte bine și frumos să nu ai deloc de-a face cu legea lui Hofstadter și să reușești să obții succes după succes, repede, fără aproape niciun efort, fără obstacole, fără descurajări, fără dezamăgiri, doar așa, ca un fel de marș triumfător. Sigur ți-ai dori să se întâmple o astfel de splendoare. 

Numai că nu ar fi deloc în regulă să se întâmple așa ceva. Motivul este simplu: se atrofiază exact calitățile de care poți avea oricând nevoie în viață. 

Calitățile precum perseverența, voința, răbdarea au nevoie să fie mereu antrenate, nu să fie lăsate în uitare. 

Obstacolele întăresc voința. Dacă nu ar exista obstacole, voința s-ar atrofia. Fără voință, omul e ca o legumă care doar viețuiește. 

Da, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la târg, datorită obstacolelor care te pot întârzia. Dar asta nu e ceva rău, ci ceva benefic pentru antrenarea calităților tale.

Claudiu Neacșu 

Respectă-i și pe ei...

Am avut norocul să văd odată un film foarte interesant și inspirat din fapte reale. Personajul principal al filmului, Ben Carson, este un neurochirurg de talie mondială. Însă el nu a fost doar un medic oarecare, ci a ajuns așa de bun în specializarea lui (operații pe creierul copiilor), încât a reușit să facă intervenții chirurgicale acolo unde toți ceilalți specialiști, de pe toată planeta, băteau în retragere. 

Mai pe scurt spus, Ben Carson a devenit cel mai bun neurochirurg pediatru din lume, având curaj să opereze acolo unde nimeni nu avea curaj să opereze. Ceea ce pentru alți neurochirurgi era imposibil, pentru Ben Carson devenea posibil. 

Noi, ceilalți oameni, îl vedem acum pe Ben Carson ca pe un om extrem de inteligent, perfect pregătit în specialitatea lui, un om care pare că s-a născut cu cartea în mână, dornic să învețe zi și noapte, dornic să fie un profesionist desăvârșit. Și este ceva normal să îl percepem în felul acesta, ca pe un tip briliant, specialist strălucit, un om al elitelor. El este cel care a reușit să facă lucruri pe care ceilalți specialiști le considerau imposibile. Singura variantă este ca noi să îl admirăm și să îl considerăm chiar un geniu. 

Ben Carson a ajuns numărul unu mondial. Și cum să nu admirăm o astfel de performanță? Cum să nu considerăm ca fiind un fel de geniu un astfel de om? 

Ei bine, aș vrea să îți spun acum un detaliu destul de important din viața lui Ben Carson. Așa cum vei vedea și în filmul despre viața lui, Ben Carson a fost în timpul școlii un elev mediocru. De fapt, el era ultimul elev din clasă, cu notele cele mai mici. Colegii lui râdeau de el. Nu citea cărți, nu îl ducea capul, nu învăța. Mama lui era cea care îl mai îmboldea să citească.  

Mai direct spus, ceilalți elevi din clasă îl vedeau pe Ben ca fiind un prost. Pentru ei, el era prostul clasei. Ultimul. Cel mai slab. Cel fără niciun viitor. Cel care părea să aibă toate șansele de a deveni un ratat, un nimeni. Nu avea o memorie strălucită. Nu avea o inteligență strălucită. 

Noi, după ce aflăm azi povestea vieții lui Ben Carson, nu ne mai revenim din uluire. Cum a fost oare posibil ca cel care arăta toate semnele că va fi un ratat a devenit numărul unu pe toată planeta, în specialitatea lui? Uite că a fost posibil. 

De fapt, în cazul lui Ben Carson nu este vorba despre niciun fel de miracol. Ben Carson NU este o excepție, ci regula. Ben Carson este doar un exemplu care vrea să ne amintească adevărul acesta: fiecare om este genial într-un anume domeniu. 

Un alt adevăr este acesta: fiecare om NU poate fi genial în toate domeniile. De fapt, este foarte posibil ca cineva să fie prost de-a binelea în toate domeniile, cu excepția unui singur domeniu, în care este GENIAL. Tot secretul este ca fiecare om să descopere exact acel domeniu în care se poate manifesta ca un geniu. 

Dacă ne amintim exemplul lui Ben Carson, am putea fi tentați să credem că, după ce a fost ultimul elev din clasă, adică cel mai prost, el s-a deșteptat așa, dintr-o dată, i s-a dezvoltat memoria, i-a crescut inteligența, putând astfel deveni numărul unu mondial. Eu aș spune că altceva s-a întâmplat. Ben Carson și-a descoperit vocația, adică direcția în care putea să se manifeste ca un geniu, în mod natural, fără să se forțeze deloc. 

Privește te rog la elevii din clasa unei școli oarecare. Vei vedea că mulți dintre ei au note foarte slabe, iar alții (în număr mai mic) au note excelente, ba chiar 10 pe linie. Oare numai cei care au 10 pe linie pot fi extrem de talentați sau geniali într-un anume domeniu? 

Exemplul lui Ben Carson demontează acest mit al elevilor de nota 10. El a fost ultimul din clasă, a avut cele mai mici note și a fost subestimat în ultimul hal. Colegii care aveau note mult mai bune decât el nu au devenit lideri mondial într-un anume domeniu. 

Tu trebuie să reții ceva extrem de important. Porți în tine o putere fenomenală, uriașă: puterea de geniu. 

Știu, este posibil ca tu să nu fi conștientizat până acum că într-adevăr ai putea fi geniu într-un anume domeniu. Poate ai știut că geniile sunt doar excepții, oameni speciali care excelează în domenii cum ar fi muzica, pictura, literatura, știința, etc. Însă NU doar în astfel de domenii poți fi genial, ci ÎN ORICE DOMENIU. 

Cineva poate fi un geniu în domeniul ceasornicăriei, de exemplu. Altcineva poate fi genial și campion în saltul cu parașuta. Un altul poate fi genial în domeniul iluzionismului. Un altul poate fi geniu în domeniul mecanicii auto, de exemplu. Altcineva poate fi genial în domeniul creșterii viermilor de mătase. Lista poate continua la infinit. 

Dacă până acum nu te-ai gândit cu toată seriozitatea la faptul că ai putea fi geniu într-un anume domeniu, ai timp de acum încolo să faci asta. 

Și mai trebuie să știi ceva foarte important. Nu există o vârstă anume la care poți să descoperi acel domeniu în care poți să fii cel mai bun din lume sau genial. Unii descoperă acel domeniu pe la vârsta de 20 de ani, alții pe la vârsta de 50 de ani sau chiar mai târziu. 

Știi ce se spune: mai bine mai târziu, decât niciodată. Aceasta este o lecție foarte importantă, la care se adaugă o altă lecție, la fel de importantă. 

Pe parcursul vieții ai de-a face cu tot felul de oameni. Cert este că îți formezi o părere despre cei cu care ajungi să interacționezi sau despre care afli cu ajutorul diferitelor medii (TV, presă, etc.). Ai grijă la părerea pe care ți-o formezi despre ei! Niciodată nu poți să știi dacă omul pe care îl vezi azi și îl subestimezi nu cumva va ajunge într-o bună zi faimos în lumea întreagă. Și atunci ce îi vei mai spune? Că nu ți-ai dat seama la timp de adevăratul lui potențial? Scuzele vor fi inutile... 

E mai bine să știi de pe acum că cei din urmă pot deveni cei dintâi... 

Respectă-i și pe cei care acum sunt ultimii... Nu se știe ce vor deveni ei mai târziu... 


Claudiu Neacșu