duminică, 9 decembrie 2018

Socoteala din târg...





Un absolvent al Facultății de Matematică din cadrul Universității Stanford a emis legea care îi poartă numele: Legea lui Hofstadter. Iată textul acestei legi: 


„Întotdeauna îți ia mai mult timp decât te aștepți, chiar dacă iei în considerare legea lui Hofstadter.” 

Dacă pornești o afacere, chiar dacă îți stabilești un termen-limită la care afacerea să fie de mare succes, conform legii lui Hofstadter va mai dura până când reușești să îți vezi visul îndeplinit, mult după ce a trecut acel termen-limită. 

Desigur, tu vrei cu putere ca afacerea ta să reușească repede, pentru că nu ai răbdare și ai nevoie urgentă de bani. Dorința de succes rapid este firească, până la urmă. Oare cine ar fi dispus, cu adevărat, să aștepte iar și iar apariția unor rezultate? Sau cine nu s-ar bucura dacă ar primi repede ceva, nu după o îndelungată așteptare? 

Tu, dacă mergi la restaurant și vrei să comanzi o ciorbă fiindcă îți este foarte foame, te bucuri dacă personalul restaurantului este foarte operativ (adică rapid) și nu te lasă să aștepți ciorba mai mult decât trebuie. 

La fel, dacă ospătarul întârzie să îți aducă ciorba, nerăbdarea ta se face simțită și nu îți convine deloc asta. 

Este în firea umană să vrei să primești cât mai repede ceva, nu după ce ți se lungesc urechile de la așteptare. 

În realitatea noastră de zi cu zi, însă, legea lui Hofstadter funcționează cu precizie. Desigur, nu prea ne convine această lege. Oare cui i-ar conveni? Chiar tu poți să constați, atunci când mergi la restaurant, cum funcționează această lege. 
Transpusă în cuvintele noastre, legea lui Hofstadter aplicată la restaurant ar suna cam așa: 

„Întodeauna ospătarul întârzie mai mult decât te aștepți, chiar dacă te aștepți ca ospătarul să întârzie.” 

Hofstadter ăsta parcă vrea mereu să ne reamintească cine este el și ce mare descoperire a făcut. Avem de-a face cu o minte de matematician, iar cu matematica nu te joci. 

Legea lui Hofstadter nu ține cont nici măcar de faptul că trăim în secolul vitezei. Ce „secolul vitezei”?... Nu există așa ceva pentru legea lui Hofstadter. 

Da, lumea nu mai are răbdare. Lumea vrea repede să fie mai bine. Numai că Hofstadter nu s-a gândit deloc la nerăbdarea oamenilor. Matematica nu cunoaște noțiunile de răbdare sau nerăbdare. Matematica nu știe că oamenii vor să primească repede bani și succes. Matematica spune că 1 + 1 = 2. Chiar dacă oamenii și-ar dori din toate puterile lor ca 1 adunat cu 1 să dea 3, matematica nu ține cont deloc de dorința lor și își aplică legea implacabilă. 

Hofstadter, atunci când a scris legea căreia i-a dat numele lui, a folosit noțiuni de matematică, nu noțiuni de psihologie. El pur și simplu a constatat realitatea și a îmbrăcat sub forma unei legi această constatare. 

Dacă aștepți trenul și te aștepți că trenul întârzie, trenul va veni mai târziu decât te aștepți tu să întârzie, chiar dacă te aștepți să întârzie. Legea lui Hofstadter exprimă matematică, iar matematica este realitate. Nu contează faptul că vrei tu ca trenul să vină la timp. Contează că trebuie să funcționeze legea lui Hofstadter. 

Bine, dar ce putem face noi, cei care vrem totuși să obținem repede rezultate? Dacă legea lui Hofstadter este așa de nemiloasă, ce rost mai are să facem un plan pe care să îl urmăm? Conform legii lui Hofstadter, acel plan oricum nu se va îndeplini atunci când vrem noi. 

Ei bine, tocmai din cauza legii lui Hofstadter este nevoie de cât mai multă dezvoltare personală, este nevoie să citești mereu și mereu texte motivaționale, este nevoie să te întărești în interiorul tău și să te adaptezi la orice fel de situație, chiar și la situațiile imposibile. 

Eu spun că legea lui Hofstadter este ceva bun, un factor care poate ajuta la dezvoltarea capacităților noastre interioare. Gândește-te puțin la ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu ar fi existat legea lui Hofstadter. Asta ar fi însemnat că toate ar fi decurs extrem de ușor. 

Dacă ai fi pornit orice fel de afacere, ai fi constatat cu bucurie imensă că profitul apare foarte repede, aproape peste noapte. Dacă ai fi vrut să dezvolți orice fel de proiect, ai fi observat cum proiectul se dezvoltă ușor, fără nicio bătaie de cap, fără niciun stres. Nu ai fi avut nevoie să te înarmezi cu răbdare, cu perseverență, cu voință. Nu ai fi avut nevoie să participi la cursuri de dezvoltare personală sau să citești mereu tot felul de cărți motivaționale. 

Ce nevoie ar avea Hercule să meargă la sală și să se antreneze, dacă el oricum este plin de mușchi? 

Păi hai să vedem ce se întâmplă cu astronauții care stau mai mult timp în spațiul cosmic. Din cauza imponderabilității, ei nu mai au nevoie să își folosească picioarele. Și, dacă ei nu mai au nevoie să meargă, mușchii picioarelor se atrofiază. Prin urmare, la prima vedere pare a fi ceva uimitor să plutești, să învingi gravitația, să nu mai depinzi de gravitație și să nu mai fii nevoit să mergi pe picioarele tale. Însă așa ceva este foarte rău pentru mușchii picioarelor tale. 

Așa este și cu legea lui Hofstadter. La prima vedere, ar fi ceva foarte bine și frumos să nu ai deloc de-a face cu legea lui Hofstadter și să reușești să obții succes după succes, repede, fără aproape niciun efort, fără obstacole, fără descurajări, fără dezamăgiri, doar așa, ca un fel de marș triumfător. Sigur ți-ai dori să se întâmple o astfel de splendoare. 

Numai că nu ar fi deloc în regulă să se întâmple așa ceva. Motivul este simplu: se atrofiază exact calitățile de care poți avea oricând nevoie în viață. 

Calitățile precum perseverența, voința, răbdarea au nevoie să fie mereu antrenate, nu să fie lăsate în uitare. 

Obstacolele întăresc voința. Dacă nu ar exista obstacole, voința s-ar atrofia. Fără voință, omul e ca o legumă care doar viețuiește. 

Da, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la târg, datorită obstacolelor care te pot întârzia. Dar asta nu e ceva rău, ci ceva benefic pentru antrenarea calităților tale.

Claudiu Neacșu 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aceiași nuntași…

Nunta poate fi un eveniment foarte plăcut. Este o ocazie excelentă de a reuni într-un singur loc mai mulți oameni care se cunosc între ...