duminică, 2 decembrie 2018

Respectă-i și pe ei...




Am avut norocul să văd odată un film foarte interesant și inspirat din fapte reale. Personajul principal al filmului, Ben Carson, este un neurochirurg de talie mondială. Însă el nu a fost doar un medic oarecare, ci a ajuns așa de bun în specializarea lui (operații pe creierul copiilor), încât a reușit să facă intervenții chirurgicale acolo unde toți ceilalți specialiști, de pe toată planeta, băteau în retragere. 

Mai pe scurt spus, Ben Carson a devenit cel mai bun neurochirurg pediatru din lume, având curaj să opereze acolo unde nimeni nu avea curaj să opereze. Ceea ce pentru alți neurochirurgi era imposibil, pentru Ben Carson devenea posibil. 

Noi, ceilalți oameni, îl vedem acum pe Ben Carson ca pe un om extrem de inteligent, perfect pregătit în specialitatea lui, un om care pare că s-a născut cu cartea în mână, dornic să învețe zi și noapte, dornic să fie un profesionist desăvârșit. Și este ceva normal să îl percepem în felul acesta, ca pe un tip briliant, specialist strălucit, un om al elitelor. El este cel care a reușit să facă lucruri pe care ceilalți specialiști le considerau imposibile. Singura variantă este ca noi să îl admirăm și să îl considerăm chiar un geniu. 

Ben Carson a ajuns numărul unu mondial. Și cum să nu admirăm o astfel de performanță? Cum să nu considerăm ca fiind un fel de geniu un astfel de om? 

Ei bine, aș vrea să îți spun acum un detaliu destul de important din viața lui Ben Carson. Așa cum vei vedea și în filmul despre viața lui, Ben Carson a fost în timpul școlii un elev mediocru. De fapt, el era ultimul elev din clasă, cu notele cele mai mici. Colegii lui râdeau de el. Nu citea cărți, nu îl ducea capul, nu învăța. Mama lui era cea care îl mai îmboldea să citească.  

Mai direct spus, ceilalți elevi din clasă îl vedeau pe Ben ca fiind un prost. Pentru ei, el era prostul clasei. Ultimul. Cel mai slab. Cel fără niciun viitor. Cel care părea să aibă toate șansele de a deveni un ratat, un nimeni. Nu avea o memorie strălucită. Nu avea o inteligență strălucită. 

Noi, după ce aflăm azi povestea vieții lui Ben Carson, nu ne mai revenim din uluire. Cum a fost oare posibil ca cel care arăta toate semnele că va fi un ratat a devenit numărul unu pe toată planeta, în specialitatea lui? Uite că a fost posibil. 

De fapt, în cazul lui Ben Carson nu este vorba despre niciun fel de miracol. Ben Carson NU este o excepție, ci regula. Ben Carson este doar un exemplu care vrea să ne amintească adevărul acesta: fiecare om este genial într-un anume domeniu. 

Un alt adevăr este acesta: fiecare om NU poate fi genial în toate domeniile. De fapt, este foarte posibil ca cineva să fie prost de-a binelea în toate domeniile, cu excepția unui singur domeniu, în care este GENIAL. Tot secretul este ca fiecare om să descopere exact acel domeniu în care se poate manifesta ca un geniu. 

Dacă ne amintim exemplul lui Ben Carson, am putea fi tentați să credem că, după ce a fost ultimul elev din clasă, adică cel mai prost, el s-a deșteptat așa, dintr-o dată, i s-a dezvoltat memoria, i-a crescut inteligența, putând astfel deveni numărul unu mondial. Eu aș spune că altceva s-a întâmplat. Ben Carson și-a descoperit vocația, adică direcția în care putea să se manifeste ca un geniu, în mod natural, fără să se forțeze deloc. 

Privește te rog la elevii din clasa unei școli oarecare. Vei vedea că mulți dintre ei au note foarte slabe, iar alții (în număr mai mic) au note excelente, ba chiar 10 pe linie. Oare numai cei care au 10 pe linie pot fi extrem de talentați sau geniali într-un anume domeniu? 

Exemplul lui Ben Carson demontează acest mit al elevilor de nota 10. El a fost ultimul din clasă, a avut cele mai mici note și a fost subestimat în ultimul hal. Colegii care aveau note mult mai bune decât el nu au devenit lideri mondial într-un anume domeniu. 

Tu trebuie să reții ceva extrem de important. Porți în tine o putere fenomenală, uriașă: puterea de geniu. 

Știu, este posibil ca tu să nu fi conștientizat până acum că într-adevăr ai putea fi geniu într-un anume domeniu. Poate ai știut că geniile sunt doar excepții, oameni speciali care excelează în domenii cum ar fi muzica, pictura, literatura, știința, etc. Însă NU doar în astfel de domenii poți fi genial, ci ÎN ORICE DOMENIU. 

Cineva poate fi un geniu în domeniul ceasornicăriei, de exemplu. Altcineva poate fi genial și campion în saltul cu parașuta. Un altul poate fi genial în domeniul iluzionismului. Un altul poate fi geniu în domeniul mecanicii auto, de exemplu. Altcineva poate fi genial în domeniul creșterii viermilor de mătase. Lista poate continua la infinit. 

Dacă până acum nu te-ai gândit cu toată seriozitatea la faptul că ai putea fi geniu într-un anume domeniu, ai timp de acum încolo să faci asta. 

Și mai trebuie să știi ceva foarte important. Nu există o vârstă anume la care poți să descoperi acel domeniu în care poți să fii cel mai bun din lume sau genial. Unii descoperă acel domeniu pe la vârsta de 20 de ani, alții pe la vârsta de 50 de ani sau chiar mai târziu. 

Știi ce se spune: mai bine mai târziu, decât niciodată. Aceasta este o lecție foarte importantă, la care se adaugă o altă lecție, la fel de importantă. 

Pe parcursul vieții ai de-a face cu tot felul de oameni. Cert este că îți formezi o părere despre cei cu care ajungi să interacționezi sau despre care afli cu ajutorul diferitelor medii (TV, presă, etc.). Ai grijă la părerea pe care ți-o formezi despre ei! Niciodată nu poți să știi dacă omul pe care îl vezi azi și îl subestimezi nu cumva va ajunge într-o bună zi faimos în lumea întreagă. Și atunci ce îi vei mai spune? Că nu ți-ai dat seama la timp de adevăratul lui potențial? Scuzele vor fi inutile... 

E mai bine să știi de pe acum că cei din urmă pot deveni cei dintâi... 

Respectă-i și pe cei care acum sunt ultimii... Nu se știe ce vor deveni ei mai târziu... 


Claudiu Neacșu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aceiași nuntași…

Nunta poate fi un eveniment foarte plăcut. Este o ocazie excelentă de a reuni într-un singur loc mai mulți oameni care se cunosc între ...