Se îndepărtează mereu...

Obsesia celor cu mentalitate de învingător este să înainteze mereu spre orizontul pe care îl văd permanent în fața ochilor. Am putea spune că au încheiat un pact cu ei înșiși și cu toată energia lor interioară, un pact care ei reprezintă însăși ordinea lumii. Dacă ei au convingerea că va veni sigur ziua în care vor triumfa, vor înainta cu înverșunare pe drumul pe care au pornit. Voința lor este stabilă și se menține concentrată pe punerea în aplicare a planului stabilit, chiar dacă de multe ori vor fi nevoiți să amâne celebrarea victoriei. 

Nu întotdeauna îți reușește din prima un plan. Se poate întâmpla să îți fixezi un termen de realizare a proiectului, iar acest termen să se îndepărteze mereu de tine, de parcă nu ai înaintat nici măcar cu un pas. 

Oare cât de pasionat ar trebui să fii de țelul tău, în așa fel încât să nu te poată influența nici măcar cel mai mare eșec? 

Dacă vrei să afli răspunsul la această întrebare, ar trebui să simți la nivelul cel mai profund că numai în mâinile tale se află cheia succesului. 

Campionii știu cum să își folosească resursele interioare, într-un mod disciplinat și riguros. După ce s-a produs în interiorul lor iluminarea care îi proiectează mental spre viitorul dorit, se declanșează îndârjirea și devotamentul cu care vor începe să acționeze. 

Tu știi foarte bine că, dacă pornești într-o expediție, nu vei ajunge niciodată să atingi linia orizontului. Oricând de mult ai merge, oricât de mari eforturi ai face, orizontul va fi mereu la mare depărtare, intangibil. Dacă nu ai ști că orizontul nu poate fi atins niciodată, ai merge mereu spre el, sperând că într-o bună zi vei avea fericirea de a pune mâna pe el. Ai înainta cu gândul că poate, la un moment dat, vei da peste punctul de cotitură care să întoarcă totul în favoarea ta. Și mereu vei constata că orizontul se află încă la mare distanță de tine. 

Oare dacă ar fi să comparăm linia orizontului cu țelul pe care ți-l poți stabili în viață, se poate întâmpla ca acest țel să nu fie atins niciodată, așa cum nici linia orizontului nu poate fi atinsă? Da, se poate întâmpla. Sau, dimpotrivă, nu se poate întâmpla. 

Dacă s-ar întâmpla mereu ca țelul să fie la fel ca linia orizontului, adică intangibil, nu ar mai exista atâtea și atâtea exemple de oameni care chiar și-au îndeplinit visul. Sunt foarte multe astfel de exemple, așa că nu are rost să le amintesc aici. 

Întrebarea care merită pusă este: „Oare ce se întâmplă dacă tot înaintezi spre îndeplinirea visului tău, dar visul întârzie mereu să se îndeplinească?” 

Unii oameni consideră că întârzierea este ceva rău. Dacă vrei să atingi linia orizontului, dar tot nu ai atins-o, unii ar crede că asta este ceva negativ, un mare eșec. Oare chiar așa să fie? Nu, nu este așa. 

Nu contează dacă ești aproape de atingerea țelului sau, dimpotrivă, acest țel pare a fi un fel de linie de orizont care se îndepărtează mereu. 

Hai să vedem ce se întâmplă cu un călător care încearcă tot timpul să atingă linia orizontului. El va merge continuu, evident. Va face mișcare în aer liber. Această mișcare este benefică sănătății lui. Mușchii picioarelor se antrenează continuu și devin din ce în ce mai puternici. 

Cu cât călătorul se ambiționează mai tare să atingă linia orizontului, cu atât mușchii picioarelor lui devin mai puternici. Se întăresc și plămânii lui. Va respira mai bine. Sângele va circula mai bine, iar inima va deveni și ea mai sănătoasă. 

Desigur, se întărește și partea mentală. Cu alte cuvinte, călătorul care tot nu a atins linia orizontului devine mereu mai sănătos și mai puternic. Și asta ce înseamnă, de fapt? Înseamnă dezvoltare. 

Dacă înaintezi mereu spre o linie a orizontului care nu poate fi atinsă sau care se îndepărtează mereu, nu înseamnă că ești într-un eșec continuu. Faptul de a avea mereu în fața ochilor un obiectiv duce la autodepășire. Dacă iei cumva decizia să te oprești, această autodepășire încetează. La fel, faptul de a șovăi duce la adevăratele înfrângeri. 

Instinctul te poate înșela uneori, spunându-ți că, dacă tot nu ai atins linia orizontului, e ca și cum ai fi în cădere liberă, pe toboganul eșecului, numai bun să te consideri un ratat. Adevărul este că nimic nu trebuie să te descurajeze, nici măcar perspectiva eșecului. 

Nu există cu adevărat eșec. Concentrează-te cu dârzenie la țelul tău și stai pe câmpul de luptă, orice ar fi. În bătălia pentru atingerea scopului ești nevoit să te autodepășești, ceea ce reprezintă un aspect pozitiv. 

Dacă observi că roadele întârzie să se arate, acesta nu este un motiv de tristețe sau de descurajare și renunțare. Menține-ți optimismul și continuă dârz să înaintezi. Tu ești cel responsabil de succesul tău. Dacă ești constrâns să aștepți mai mult timp succesul, bucură-te pentru ocazia de a te căli în focul celei mai dure lupte. Vei deveni astfel mult mai abil în arta de a te afirma pe scena rezervată numai celor care știu cum ajungă în vârful ierarhiei succesului. 

Pentru a elimina incertitudinile, îți este de mare folos să elimini critica distructivă, anxietatea, gândurile referitoare la insucces. Înarmează-te cu îndrăzneală și cu conduita celor care sunt siguri că își vor atinge țintele, apoi imaginează-ți cu cât mai multe detalii că sărăcia a rămas undeva în urmă, acolo unde este inevitabil să rămână. 

Comportă-te în așa fel încât să devii o sursă de inspirație pentru alți oameni care vor să îți urmeze exemplul, dovada vie a faptului că, dacă dorința s-a fixat în profunzimea sufletului, ea reușește să activeze toate energiile cu ajutorul cărora întreprinzătorul preocupat de viitorul său devine un propulsor spre tărâmurile minunate ale succesului. 

După ce deja ți-ai programat succesul, perfecțiunea rămâne un fel de linie de orizont care niciodată nu va fi atinsă. Asta nu înseamnă că nu trebuie să tinzi spre perfecțiune. 

Fă-ți promisiunea că vei înainte mereu spre țelul tău și rămâi receptiv la tot ceea ce te ajută să izbândești în ceea ce ți-ai propus.

Claudiu Neacșu

Pe el cum îl înfrunți?...

Profesorii sunt oameni minunați, dacă ne gândim că ei îi modelează pe viitorii locuitori maturi ai societății. Profesorii sunt constructori de suflete și minți. Ei merită tot respectul nostru. Creierele copiilor din băncile clasei se luminează în funcție și de devotamentul și pasiunea cu care profesorii își exercită meseria. 

Este adevărat că amintirea dascălilor îi urmărește pe copii pentru tot restul vieții lor. După douăzeci sau treizeci de ani de la terminarea școlii, foștii elevi își amintesc cu drag zilele în care profesorii stăteau în fața lor, în sala de curs, transmițându-le câte ceva din secretele lumii și ale vieții. O imagine foarte frumoasă! 

Însă nu numai despre imagine este vorba. Școala este folositoare. Școala posedă un sistem de transmitere a cunoștințelor. Societatea nu ar putea funcționa dacă nu ar exista sistemul școlar prin care tot felul de informații din știință, tehnică sau artă să fie comunicate viitorilor membri ai societății, adică elevilor care vin la școală, stau în bănci, îi ascultă pe profesori, iau notițe, apoi își fac temele acasă. 

Olimpiadele școlare le transmit elevilor ideea foarte bună că nu trebuie să te complaci în mediocritate sau să fii leneș, ci să te întreci mereu cu tine însuți. 

Și totuși, ceva lipsește din acest sistem școlar, ceva esențial. Și ar fi tare bine pentru toți dacă s-ar completa acest gol. 
Hai să-ți explic. Școala îi învață pe elevi cum să învingă. Profesorii le cer mereu să obțină note cât mai mari. Cei cu note mari primesc laude, iar cei cu note mici primesc critici. Se fac ședințe cu părinții, la care profesorii prezintă tot felul de probleme cu care se confruntă elevii. 

Sistemul de evaluare a cunoștințelor are un scop clar: să identifice punctele slabe ale elevilor și să le remedieze. Iar scopul final este ca viitorii oameni maturi să fie apți să îmbrățișeze cu succes o anumită meserie. 

Nimănui nu îi place să aibă de-a face vreodată cu un medic slab pregătit în meseria lui. Toți vor să întâlnească oameni învingători. Toți se simt foarte confortabil să colaboreze cu cineva despre care au aflat că avea numai note de 9 și 10 la școală. Nimeni nu vrea să aibă de-a face, din punct de vedere profesional, cu cineva care la școală avea numai note de 4 și 5 și care cu mare greutate reușea să treacă școala. 

Este clar că notele mari la școală sunt un motiv de mândrie pentru elevul care a obținut acele note, dar și pentru părinții lui. Notele mari reprezintă succesul și viitorul foarte promițător. Notele mari reprezintă calea spre o viitoare carieră înfloritoare. Notele mari reprezintă triumful, gloria, competența, tăria voinței, dinamismul celui care nu se mulțumește cu puțin, ci vrea mai mult, mereu mai mult. 

În fața notelor mari, reacțiile sunt numai de laudă, de apreciere. Notele mari sunt un fel de declanșator al așteptărilor optimiste. În plan mental, elevul cu rezultate bune și excelente la învățătură se vizualizează ca un fel de maestru determinat și capabil oricând să țâșnească spre înălțimi, spre piscurile rezervate elitelor. 

Biologia, literatura, geografia, istoria, limbile străine, matematica, fizica, chimia... sunt materii care se predau în școală și care sunt folositoare. Toți trebuie să recunoaștem asta. Dacă un elev obține note mari la aceste materii școlare, el va primi laude, distincții, diplome, adică recunoașteri ale efortului și capacității sale. 

Dar oare ce primește un elev care, din anumite motive, nu reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor celorlalți? Ce se întâmplă în mintea lui dacă, în loc de aprecieri, primește critici sau ironii din cauza rezultatelor mediocre la învățătură? Se va simți un învingător sau un învins? Este evident că se va simți un învins, un ratat care nu prea mai are ce să aștepte de la viață.  

Oamenii nu prea au înțelegere pentru cei care nu dovedesc că pot fi învingători. Și atunci, elevul care acum nu reușește să le dovedească părinților și profesorilor că poate fi și el un învingător, va trăi toată viața cu un stigmat care îl ține undeva pe la marginea societății. Și va sta mereu acolo, la marginea societății, fără să mai facă niciun efort pentru a-și depăși condiția, fără să mai viseze la lucruri mari, fără să mai spere că va fi cândva victorios. Nu îl vor mai interesa punctele lui slabe, iar criticile nu îl vor mai afecta în niciun fel. 

Și, dacă s-a ajuns într-o astfel de situație, cu ce l-a ajutat școala pe acest om? Cu ce i-a ajutat școala pe cei care, după ce au primit numai critici din cauza notelor mici, s-au fixat pe treapta cea mai de jos a ierarhiei sociale, într-un mediu în care nu ai cum să aspiri la mai mult succes, la bunăstare, la o viață care într-adevăr merită trăită? 

Profesorii cer mereu performanță și îi recompensează pe cei care obțin performanță. Dar ce se întâmplă cu cei care nu reușesc să obțină performanță? Pe ei cum îi ajută școala? 

Eu cred că în școală ar trebui introdusă urgent o nouă materie de studiu. Această materie s-ar putea numi „Arta gestionării eșecurilor”. Ar fi un obiect foarte important de studiu. 

Profesorii îi învață acum pe elevi cum să fie învingători, dar nu îi învață NIMIC despre ceea ce ar trebui ei să facă din momentul în care, în loc de victorii sau rezultate excelente, obțin eșecuri sau rezultate mediocre. 

E ca și cum profesorii le-ar transmite subtil ideea: „Dacă nu ești în stare să obții performanță, sunt nevoit să-ți dau notă mică. Stai pe locul pe care îl meriți!” Și atât. 

Ei bine, nu e în regulă așa. Elevii termină școala și nu știu ce să facă în situația în care se confruntă cu eșecuri. 

E bine să lupți pentru succes. Dar ce faci atunci când trebuie să înfrunți eșecul? Este minunat să dorești succes. Dar ce faci atunci când, în loc de succes, primești eșec? Pe el cum îl înfrunți? 

Noi vedem acum că cei mai mulți oameni se comportă dezastruos atunci când au de-a face cu eșecuri. De fiecare dată când nu le reușește ceva, ei bat în retragere, renunță, caută scurtături, caută zone mai sigure sau se complac în mediocritate. Acesta este semnul clar că școala nu i-a învățat nimic, dar absolut nimic, despre atitudinea corectă în fața eșecurilor. 

Oare nu ar trebui ca școala să îi învețe pe copii și arta de a înfrunta și de a gestiona eșecurile? 

Îi învață acum școala pe copii cum să se comporte în fața eșecului? Nu îi învață! Oare trebuie să îi învețe și așa ceva? Da, trebuie!

Claudiu Neacșu

În care coloană?...

Cei obsedați de declanșarea mecanismului care să le asigure independența și înălțarea spre cele mai înalte culmi ale succesului sunt gata oricând să își folosească intuiția pentru a găsi cât mai repede rezolvarea la situațiile cu tot felul de pierderi sau eșecuri temporare. 

Ei au deja spirit de luptător în ființa lor, așa că știu să se calmeze atunci când lupta devine grea. Disperarea după victorie îi face inventivi, ba chiar îi transformă în adevărați magicieni care modifică evoluția evenimentelor. 

Ceea ce par a fi fantasmele succesului sunt de fapt imagini limpezi care le întăresc determinarea de a lupta cu și mai mare elan pentru atingerea țelului. Faptul de a crede într-un destin monumental te ajută să lupți fără să eziți, să îți menții rezistența în fața dificultăților și limitărilor exterioare, să înaintezi imperturbabil și cu seriozitate spre trofeul pe care îl meriți din plin. 

Calitățile care te fac valoros creează în mintea ta subconștientă traseele de ghidare pe drumul care contează cu adevărat. Emoțiile sunt un fel de arhitect care muncește cu elan pentru confortul tău viitor, pentru transformarea posibilului în concret, pentru o viață în care abundența să fie regula. 

Nu este suficient să te bazezi pe calcule și pe strategii excelente. Factorul „emoție” are un rol titanic în obținerea succesului. Visătorii care par invadați de relaxare pot fi exact cei care înțeleg că secretul decisiv al puterii care îi împinge să avanseze spre culmi este progresul cu pași mici. 

Răbdarea este un instrument foarte valoros în mâinile celor deciși să evolueze. Dacă vrei să prosperi, atitudinea pozitivă și stăruința în orice acțiune pe care o începi sunt esențiale. Acolo unde sunt lipsuri care par a fi imposibil de acoperit vine capacitatea creatoare, adică forța care găsește soluții la probleme complicate sau la situații care vor să te țină îngenuncheat. 
Orice plan măreț privind viitorul tău presupune să fii onest în ceea ce privește propria ta capacitate de a duce la capăt o inițiativă, de a te menține pe baricadele luptei chiar și atunci când provocările pe care le înfrunți sunt deosebit de dure. Dacă unui om mediocru nu-i pasă de ceea ce va fi cu el peste un an sau peste cinci ani, ție ar trebui să-ți pese. 

Te ghidezi după cu totul alte valori față de cei care doar vor să se relaxeze într-o veșnică zonă de confort. Tu vrei să-ți schimbi viața, așa că efortul acerb pentru atingerea unui scop uriaș nu te sperie. 

Optimiștii învață câte ceva chiar și din dificultățile care îi pun la grea încercare. Și tot optimiștii sunt cei care știu cel mai bine să deblocheze toate căile care îi conduc în direcția succesului. 

Îți propun acum să faci un mic experiment. Să spunem că ai de luat o decizie foarte grea în ceea ce privește o oportunitate pe care tocmai ai întâlnit-o. Oportunitatea sună bine, însă tu vrei să iei cea mai bună decizie. Prin urmare, hotărăști să întocmești un tabel cu două coloane. 

În prima coloană vei trece toate argumentele raționale pe care le găsești pentru a decide să te ocupi de oportunitatea respectivă. 

În a doua coloană vei trece argumentele emoționale pe care le găsești pentru a decide să te ocupi de oportunitatea respectivă. Ei bine, după ce vei face asta, vei constata că vei găsi mai puține argumente raționale pe care să le completezi în coloana corespunzătoare. 

Coloana cu argumente emoționale va fi mult mai lungă. Ba chiar vei găsi destule argumente raționale care să te îndemne să nu te încumeți să spui DA acelei oportunități. 

Oare de ce se întâmplă așa? Noi luăm cu inima cele mai multe decizii. Înainte de a gândi, simțim. Desigur, facem eforturi să ne menținem raționali. Însă la baza multor decizii stau emoțiile. 

De exemplu, cei mai mulți oameni nu decid să îl voteze pe cutare candidat fiindcă acesta are un proiect foarte bun, ci îl votează fiindcă i-a impresionat modul în care el le-a vorbit. Sau pur și simplu le-a plăcut chipul său. Emoțiile au luat-o înaintea gândirii. 

Comportamentul rațional îngenunchează de multe ori în fața comportamentului emoțional. Rațiunea are slabe șanse să combată emoțiile. Desigur, dacă tu te consideri un om cu adevărat inteligent, te poți înălța deasupra emoțiilor. Nu ești chiar așa de ignorant încât să te lași condiționat de îndoieli, de emoții fără finalitate practică. 

Soarta îi răsplătește pe cei care își stabilesc o miză uriașă, pe cei convinși că o strategie meticuloasă îi poate călăuzi în direcția corectă. Nici măcar imaginația nu îi mai ajută pe cei nehotărâți. Dacă te-ai hotărât să începi o anumită afacere, înseamnă că mintea ta este pregătită pentru schimbări pozitive, pentru a primi abundența, pentru a urma o viziune uriașă. Emoțiile sunt bune pentru tine în măsura în care îți mențin creierul însuflețit ți gata să te ghideze pe traseul spre o viață împlinită. 

Năzuința spre mai bine, spre perfecționarea ta infinită ca ființă spirituală, te scoate din zona de confort și îți oferă forța lăuntrică cu care să supralicitezi pentru succesul tău. Este alegerea ta să dăruiești câte ceva din sufletul tău, pe altarul realizărilor de anvergură. 

Recompensa cu adevărat aducătoare de satisfacții este pacea interioară generată de sentimentul de a ști că ai reușit să depășești frontiere pe care alții le consideră a fi imposibil de depășit. Dar tu îți dorești cu sinceritate să învingi, așa că forța ta interioară crește pe măsura acestei dorințe, se transformă într-un veritabil magnet care respinge nereușitele și atrage rezultatele pozitive, iar competiția pentru atingerea scopului devine ușor un proiect energic prin care să îți construiești viitorul. 

Folosește puterea emoțiilor constructive, iar din rațiune fă un fel de armă care să te ajute să înaintezi, nu să te țină pe loc. Numai tu îți poți impune programul pe care să îl urmezi. Eu cred că ar fi nefiresc să îți folosești exclusiv rațiunea pentru a lua decizii. 

La fel de nefiresc este să te lași condus numai de emoții atunci când vrei să pornești pe un anume drum. 

Folosește într-un mod constructiv rațiunea, iar din emoții fă o armă care să îți aducă numai beneficii și, în același timp, să aducă valoare celorlalți oameni.

Claudiu Neacșu

Iluzia ierbii vecinului...

Este relativ ușor să începi ceva, dacă decizia ta de a începe este destul de puternică. Nu este nevoie să fii un fanatic al acțiunii, ci doar să fii harnic în ceea ce privește idealurile la care ții cel mai mult. 

Se pune întrebarea cât de puternic este angajamentul tău de a te smulge dintr-o poziție inferioară, în așa fel încât să te poți organiza cu maxim de eficiență, să acționezi numai constructiv, să părăsești majoritatea care se mulțumește cu ceea ce are și să îți atingi scopul. Acest angajament trebuie să reziste pe termen lung și foarte lung. Nu este ceva care ține cât o răsuflare. 
Succesul presupune să alergi într-un maraton, nu într-un sprint. De foarte multe ori, mai ales atunci când îți propui să atingi un obiectiv măreț, rezultatele vizibile nu apar chiar imediat. Nu doar că rezultatele nu apar imediat, dar trebuie să înfrunți provocări și obstacole care îți pun din greu la încercare răbdarea, ba chiar dorința de a merge mai departe. 

Atunci când scopul pe care vrei să-l atingi se află situat într-un punct foarte îndepărtat, iar distanța până la el pare că nu vrea să se micșoreze deloc, tot felul de gânduri de abandon încep să îți dea târcoale. 

Într-un fel, este normal să se întâmple așa. Nu ai cum să fii super-fericit atunci când pornești la drum cu o dorință fierbinte și pe care o vrei îndeplinită cât mai repede, dar care are nevoie de o perioadă mai lungă pentru a fi îndeplinită. Oare cine ar putea fi bucuros să primească mai târziu ceva bun pentru el, când teoretic ar exista și o altă posibilitate, respectiv posibilitatea de a primi chiar acum sau aproape imediat ceea ce își dorește așa de mult? 

Eu cred că foarte puțini oameni au această capacitate de a amâna pentru mai târziu ceea ce pot primi acum. Succesul cel mare presupune să parcurgi un drum lung. Aceasta este regula, iar orice fel de excepție confirmă această regulă. Drumul lung presupune să ai răbdare. Dacă nu ai răbdare, ar fi mai înțelept să rămâi acolo unde ești, în punctul în care te simți confortabil. Dacă apuci și faci primul pas, dar apoi ajungi la concluzia că nu ești în stare să faci al doilea pas, iar al treilea pas ți se pare ceva imposibil, trăiești cu senzația că era totuși mai bine dacă ai fi făcut altceva, adică dacă ai fi rămas pe loc sau ai fi apucat-o în altă direcție. 

Perseverența este esențială pentru atingerea succesului. Nu ai cum să reușești într-o acțiune de mare amploare, dacă nu te înarmezi de la început cu energia care să te mențină permanent pe traiectul spre ținta finală. În același timp, este foarte adevărat că este îndreptățită dorința de a avea succes cât mai repede.

Și este firesc atunci să îți dea târcoale gânduri de genul: „Și dacă în altă parte voi avea succes mai repede?” „Și dacă în altă parte iarba este mai verde?” 

Oare cât de ușor ai putea să reziști acestor cântece de sirene? Nu este prea ușor. De ce? Fiindcă oamenii au implantată în subconștient această idee: „Trebuie să caut exact ceea ce se poate obține mai ușor și să fug de ceea ce se poate obține mai greu.” 

Însă de la idee la practică este cale lungă, iar pe această cale se produce altceva, nu ceea ce vor oamenii. Nici în altă parte nu este mai ușor. Nici în altă parte iarba vecinului nu este mai verde. Această prospețime a ierbii vecinului este doar o iluzie. Tentația de a crede că în altă parte vei găsi calea mai rapidă, mai eficientă, mai bună, mai comodă... este aproape irezistibilă. 

Și uite așa renunți la drumul pe care ai pornit, cu speranța că un alt drum te va duce mai repede la destinație. Pornești pe noul drum, apoi constați că nici acesta nu te duce spre destinație cu viteza la care te așteptai. Și iei decizia de a părăsi și acest drum. 

Evident, după ce constați că nici pe acest drum viteza de înaintare nu este cea pe care o așteptai, îl părăsești și cauți alt drum, mereu cu iluzia că acolo viteza cu care te îndrepți spre scopul tău va fi mai mare. Șansele ca așa ceva să se întâmple sunt extrem de mici. 

De cele mai multe ori, din păcate pentru cei care caută cu orice preț să înainteze numai cu viteză mare și foarte mare, drumul acela care să îi poarte în cele mai avantajoase condiții spre destinația așa de dorită nu există. De fiecare dată când vor avea impresia că în altă parte va merge totul mai bine, nici acolo nu va merge mai bine. 

Unde este greșeala? Nu întotdeauna strategia vitezei este cea corectă. Atunci când pornești pe un drum, strategia cu cele mai mari șanse de izbândă este să înaintezi pas cu pas, chiar dacă fiecare pas se face cu viteză mică. Dacă după doar primul pas părăsești drumul pe care ai pornit, acel pas nu va mai apuca să facă „pui”, adică nu va mai genera următorul pas. 

Dacă renunți după primul semn că totul pare să meargă prea încet, vei face mereu doar primul pas, pe tot felul de drumuri. Vei fi mereu un fel de veșnic începător, fiindcă, în loc să înaintezi pe același drum și să crești constant distanța cu care deja ai înaintat pe același drum, vei reporni de la zero pe câte un alt drum. Și astfel progresul tău va fi zero. 

Dacă tot alergi după iarba vecinului și dacă tot trăiești impresia că în altă parte va merge totul mai bine, vei bate pasul pe loc. Fii constant și perseverent pe același drum! Chiar dacă acum ți se pare că viteza cu care înaintezi este mică, evită din toate puterile greșeala de a abandona drumul și de a căuta mereu o altă cale. 

Cea mai bună cale este cea pe care te afli acum și pe care obții progres după progres. 

Mai bine încet, dar sigur!

Claudiu Neacșu