Oare când?... Oare când?...

În anul 1996, un om obișnuit și-a văzut răsplătite toate eforturile: a devenit milionar în dolari. Nimeni nu ar fi crezut că este posibil așa ceva. Numele acestui om care a devenit milionar în dolari este David Baldacci. 

De ce a câștigat el așa de mulți bani? Pur și simplu a făcut ceea ce au mai făcut și alți oameni înaintea lui: a decis să scrie romane, adică povești pe care zilnic le doresc sute de milioane de cititori din întreaga lume. 

Primul lui roman se numește „Absolute power” (Putere absolută). Acest roman a avut așa de mare succes, încât s-a făcut și film după el, cu Clint Eastwood în rolul principal. David Baldacci a primit câteva milioane de dolari ca drept de autor. Ca urmare a acestui succes imens, el a acordat un interviu și revistei „American Way”. 

Este clar vorba despre un succes profesional și financiar. Aproape toată planeta ar trebui să îl privească plină de invidie pe acest om. Dacă tu ești un om obișnuit, care luptă cu facturile și cu tot felul de provocări ale vieții zilnice, David Baldacci se scaldă în bogăție și se bucură de succes și faimă. Distanța dintre tine și el pare a fi astronomică. El se află undeva sus, foarte sus pe scara succesului. Probabil că tu încă nu te afli pe acea poziție, așa că tot ceea ce poți să faci deocamdată este să tânjești la succesul lui Baldacci sau să visezi frumos. 

Asta este ceea ce vedem noi azi la acest om plin de succes: bani, faimă, recunoaștere mondială. Este o REALITATE pe care nu o mai poate contesta nimeni, nici măcar cei mai mari sceptici. 

Hai să ne întoarcem puțin în trecutul lui David Baldacci. Ar trebui să știi că, înainte de apariția primului său roman, Baldacci era conștient că nici măcar nu are abilități de scriitor. El era avocat, nu scriitor. Avea o viață obișnuită, cu tot ceea ce înseamnă asta: mers la serviciu, facturi de plătit, familie (soție și doi copii). Nici pe departe nu era milionar în dolari. Ar fi vrut el, pe atunci... 

Câștigurile de milioane de dolari erau un simplu vis. Prima dată, el a învățat arta de a scrie romane și scenarii de film. Era un domeniu nou pentru el și nimeni nu putea să îi garanteze că va câștiga măcar câțiva dolari din această meserie a scrisului. Asta însă nu l-a influențat negativ. Și-a perfecționat mereu arta de a scrie. 

Știi câți bani a câștigat după primul an în care muncea la scris în fiecare seară de la ora 10 până la 2 dimineața? Dacă afli că vânzările cărților lui au fost ZERO, înseamnă că îți dai seama câți bani a câștigat. 

După primul an de muncă la scris, succesul lui David Baldacci a fost ZERO. El nu primea altceva decât respingeri din partea editorilor. 

Și totuși, el a avut tăria să treacă peste amărăciunea de a ști că ai muncit un an de zile și fără să ai nici cel mai mic succes. A continuat să scrie. Încă un an. Adică a trecut în al doilea an de muncă la scris. 

Ce crezi că s-a întâmplat în al doilea an? Oare a început să curgă succesul? Deloc! În al doilea an, același rezultat: refuzuri după refuzuri și vânzări zero de cărți. Baldacci era nevoit să meargă mai departe la serviciu.   

Însă doi ani de muncă la scris, fără beneficii materiale, este deja prea mult. Baldacci ar fi trebuit să renunțe după primii doi ani și să se țină numai de avocatură. Și nici măcar nu putea nimeni să îi garanteze că se vor vinde cândva cărțile lui. 

Baldacci a continuat să scrie și să încerce. Probabil că în mintea lui a apărut întrebarea: „Oare succesul va veni în al treilea an?” Tu ai fi avut tăria să continui și în al treilea an încercările? 

Ei bine, pentru Baldacci nici în al treilea an nu a venit succesul. Trei ani de muncă fără răsplată. Cu asta se alesese Baldacci. Tu ce-ai fi făcut, dacă erai în locul său? Gândește-te că lui nu i-a putut garanta nimeni că succesul va veni după un anumit timp. Tot ce-a putut să facă Baldacci a fost să continue și în al patrulea an încercările. 

Of... Al patrulea an de muncă, fără vânzări de cărți, fără succes, fără nicio perspectivă de succes... În urmă erau deja trei ani plini de încercări nereușite. Ce mai putea să urmeze? Nimeni nu știa. 

A trecut și al patrulea an. Greu. Iarăși muncă zilnică la scris. Iarăși refuzuri după refuzuri de la edituri. Succes zero. Vânzări zero. Perspective zero. 

Al cincilea an ar fi trebuit să indice ceva, un cât de mic succes. Nimic. Al cincilea an a trecut la fel ca ceilalți patru ani, doar cu încercări și rezultate zero. 

În al șaselea an de scris pe degeaba, David Baldacci ar fi trebuit să renunțe la încercări și să se țină numai de serviciul lui sigur. Avea destule motive pentru a renunța. Cinci ani de rezultate zero, dacă fiecare zi era un motiv de renunțare, însemnau 1825 de motive de renunțare (365 x 5). 

Ba nu, s-au adăugat și în al șaselea an 365 de motive de renunțare (în total: 2190 de motive de renunțare, câte unul pe zi), deoarece al șaselea an nu i-a adus altceva decât încercări cu rezultate ZERO. 

Nicio speranță, nicăieri. Nimeni nu era în stare să-i garanteze un succes cât de mic. Nici măcar norocul nu părea să-i surâdă. Toți realiștii l-ar fi sfătuit plini de bunăvoință să renunțe. I-ar fi spus că au trecut șase ani de muncă zadarnică. Iar Baldacci nu ar fi putut să-i contrazică. Aveau dreptate. În șase ani nu obținuse nimic. Doar încercări fără rezultate. 

Baldacci, sfidând realismul, a continuat încercările și în al șaptelea an. Oare de ce a mai continuat, dacă nimeni nu putea să-i garanteze când anume avea să vină succesul, dacă fiecare nouă zi era doar o nouă încercare fără rezultate și dacă în fiecare zi ar fi putut să găsească (pe bună dreptate) cel puțin câte un motiv de renunțare? 

Ideea este că a continuat încercările și în al șaptelea an. Cu ce rezultate? Cu ZERO rezultate. 

A venit și al optulea an. Ce mai putea să spere oare David Baldacci? Trecuseră șapte ani, iar acei ani i-au adus numai încercări fără rezultate. Nici vorbă despre succesul pe care îl aștepta. Oare ar fi avut motive să renunțe? Desigur! A renunțat? NU! 

Baldacci a continuat încercările și pe parcursul celui de-al optulea an. 

Pune-te puțin în locul lui David Baldacci. În mod normal, cu cât trece mai mult timp și nu obții rezultatele dorite, cu atât speranțele slăbesc. Dacă a trecut și al optulea an, iar tu tot nu ai obținut niciun succes, rațiunea spune că ar fi mai înțelept să renunți și să-ți vezi de alte treburi. 

Pentru David Baldacci a trecut și al optulea an, la fel ca ceilalți șapte ani: doar cu încercări zadarnice. 

În al nouălea an, realiștii ar fi spus despre David Baldacci că este nebun, dacă el tot mai continuă. 

Nu, David Baldacci nu înnebunise. Pur și simplu el a continuat încercările și pe parcursul celui de-al nouălea an. Cu ce rezultate? Cu ZERO rezultate! 

Oare de ce a continuat Baldacci ani de zile aceste încercări zadarnice? Venise oare la urechea lui o zână care să îi spună că după zece ani sigur va avea succes? Nu venise. Baldacci habar nu avea când anume va avea succes. Nu știa nimic. Viitorul era o ceață totală. Nu avea nicio garanție a succesului, de nicăieri. 

Așa s-a întâmplat în realitate: succesul lui David Baldacci a venit după zece ani de încercări cu rezultate zero. 

Însă el NU a știut niciodată că după zece ani va veni succesul. Putea să vină și după douăzeci sau după treizeci de ani succesul, căci pentru el era același lucru: nu ar fi știut niciodată când anume va reuși să dea lovitura. Știa doar că trebuie să continue, să continue, să continue, să continue, să continue, să continue, să continue. 

Unii ar putea spune că el a avut noroc. 

Hm... Noroc? NU! Aici nu este vorba despre noroc.

David Baldacci pur și simplu a evitat greșeala pe care o fac cei mai mulți oameni. Și iată care este această greșeală: „Dacă atâta timp nu am reușit, înseamnă că nu voi reuși nici de acum încolo.” 

O astfel de gândire este greșită. Renunță să mai crezi că, dacă o anumită perioadă de timp nu ai avut succes (nu contează cât de lungă este această perioadă), la fel se va întâmpla și de acum încolo. 

Dacă David Belducci ar fi gândit la fel de eronat (adică dacă ar fi considerat că eșecurile din trecut sunt semnele că trebuie să renunțe), el ar fi renunțat poate după primul an, după al doilea sau după al treilea an. Și, dacă ar fi renunțat, azi el nu ar mai fi fost un scriitor bogat și de succes, milionar în dolari. Renunțarea ar fi fost cea mai mare greșeală a vieții sale. 

Da, să știi că este o greșeală imensă să gândești ceva de genul: „Nu are rost să mai încerc. Am încercat de prea multe ori, fără rezultate.” 

Este o mare greșeală să iei în calcul ceea ce a fost, adică perioada în care nu ai obținut nimic. 

Nu contează ce s-a întâmplat în trecut. Nu contează dacă în trecut ai avut sau nu succes. Nu contează cât timp nu ai avut succes: luni de zile sau ani de zile. Nu contează nici măcar numărul anilor în care nu ai avut deloc succes. 
Contează numai ceea ce ai de gând să faci DE ACUM ÎNAINTE, din acest moment. 

Cât de mare este dorința ta de a persevera începând chiar din acest moment? Aceasta este întrebarea care contează. 

De asemenea, este o greșeală să te întrebi mereu: „Oare când voi avea succes? Oare când?...” Această întrebare nu are nicio importanță pentru obținerea succesului. 

Tot ceea ce contează este PERSEVERENȚA. Atât.


Claudiu Neacșu