duminică, 7 octombrie 2018

Comandantul...




O cetate, chiar dacă este mare și bogată, supraviețuiește numai dacă locuitorii ei sunt determinați să o apere. 

Zidurile cetății pot fi înalte și solide, construite din cea mai dură piatră. 

Cetatea poate fi rezultatul unui proiect la care au lucrat cei mai buni arhitecți din lume. Zidurile cetății pot fi așa de puternice, încât să reziste și celui mai cumplit cutremur. 

O astfel de cetate devine foarte repede faimoasă. Bunul renume o ajută să devină un loc perfect pentru comerț și pentru orice fel de activități economice destinate să aducă belșug locuitorilor ei. 

Cetatea devine astfel o oază de bogăție și fericire. 
Nimeni nu vrea să părăsească o astfel de cetate. Și de ce ar face-o? Aici, între zidurile puternice, se află tot ceea ce este necesar unei vieți îndestulate. Fiecare locuitor al cetății are la dispoziție alimente proaspete în fiecare zi. Fiecare familie este bine hrănită și nu duce lipsă de nimic. 

Mijloacele unei vieți fericite se află la îndemâna tuturor. Nimeni nu are nevoie de aventura călătoriilor în ținuturi care ar putea avea mai multă bogăție. Aici se află bogăția, în interiorul cetății, nu în altă parte. Toți locuitorii cetății se pot considera norocoși. 

Cu alți oameni, din alte cetăți, soarta nu a fost la fel de generoasă. Practic, cetatea cu ziduri groase, puternice și rezistente este ca o mamă grijulie pentru toți locuitorii ei. 

Însă această fericire atrage invidia locuitorilor altor cetăți. În alte cetăți nu s-a acumulat atâta bogăție, astfel că locuitorii lor devin tot mai frustrați. Gândurile lor se îndreaptă tot mai mult spre cetatea puternică și îmbelșugată. 
Conducătorii lor știu asta. Ei știu că trebuie să facă urgent ceva în privința nemulțumirilor propriilor supuși. Nu li se pare drept ca acea cetate să fie îndestulată, iar celelalte cetăți să se zbată în sărăcie. 

Acești conducători decid să se alieze și să formeze o armată imensă. Scopul acestei armate este clar: cucerirea cetății îmbelșugate. Planul conducătorilor aliați este ca, după ce va fi cucerită cetatea îmbelșugată, toate bogățiile ei să se împartă la locuitorii celorlalte cetăți. 

Cetatea îmbelșugată are și ea o armată formată din soldați aleși din rândul celor mai puternici și mai curajoși tineri. Această armată are și un comandant. 

Așa cum era de așteptat, vestea că alte cetăți își vor trimite armatele pentru a pune în aplicare un plan de cucerire ajunge la urechile tuturor locuitorilor cetății îmbelșugate. Locuitorii sunt cuprinși de teamă. 

Soldații armatei cetății îmbelșugate devin și ei foarte îngrijorați și așteaptă ordinele comandantului lor. 

Iată, armatele vrăjmașe se află deja lângă zidurile cetății, gata să o atace și să o cucerească. 

Din nefericire, comandantul armatei cetății îmbelșugate este un om fricos, slab, gata să cedeze în fața oricărui obstacol, oricât de mic. Nu știe să întocmească rapid un plan de apărare, nu știe să dea ordine ferme. 

Soldații sunt foarte bine antrenați și curajoși, însă ei nu pot să facă nimic fără ordinele precise și viguroase venite de la comandantul lor. Fără coordonarea venită din partea unui comandant calm, puternic și disciplinat, soldații nu au cum să dea randamentul cerut într-o luptă disperată de apărare a cetății. 

Mulți soldați și-au dat seama că trebuie neapărat să facă ceva, să găsească o soluție prin care să-și pună la conducerea armatei un alt comandant. Asta a fost cea mai bună decizie pe care au luat-o. Au găsit printre ei un luptător experimentat, curajos, calm, capabil să facă față chiar și celor mai disperate situații. 

Celălalt comandant s-a dovedit așa de slab încât nu s-a împotrivit deloc atunci când soldații s-au adunat în jurul său și i-au spus clar că este cazul să plece din fruntea armatei. 

Vechiul comandant a plecat și a lăsat locul cuiva care într-adevăr are calități pentru a fi comandant. 

Noul comandant și-a dovedit imediat calitățile. A întocmit rapid planul de apărare, și-a organizat armata și a participat activ la toate operațiunile vitale ale luptei de apărare. 

Bătălia a fost înverșunată. Armatele cotropitoare voiau cu orice preț să cucerească cetatea. Știau că dincolo de zidurile groase se află bogății nenumărate. Însă nu știau că trebuie mai întâi să învingă o armată formată din soldați foarte bine motivați, însuflețiți de spiritul neînfricat al unui comandant care știe exact ce are de făcut, stăpân pe el însuși chiar și în momentele în care totul părea a fi pierdut, fără nicio speranță de reușită. 

Apărătorii cetății au luptat cu eroism, cu curaj maxim, cu credința că stă mereu cu ochii pe ei un comandant mult mai curajos și mai ferm decât toți soldații la un loc. 

Și uite așa apărătorii cetății au câștigat bătălia. Au pus pe fugă armatele vrăjmașe și au scris o pagină glorioasă de istorie. 
Această mică poveste cu cetatea îmbelșugată, cu armata ei de apărători și cu comandantul capabil să o conducă este un exercițiu de imaginație care să te ajute pe tine să înțelegi ceva foarte important. 

Comandantul cetății reprezintă gândurile tale. 

Comandantul este COMANDA. 

De la comandă pleacă totul. 

Comanda fermă și curajoasă înseamnă acțiuni ferme și curajoase. 

Acțiunile ferme și curajoase înseamnă REZULTATE ferme. 

Acțiunile reprezintă armata formată din soldați. 

Gândurile tale sunt ca un comandant. 

Dacă gândurile sunt anemice, lipsite de hotărâre, lipsite de curaj, la fel vor fi și acțiunile tale, lipsite de fermitate și de eficiență. Rezultatele vor fi astfel anemice, aproape invizibile. 

Este suficient să schimbi comandantul armatei (adică să schimbi gândurile care coordonează acțiunile) și gata, TOTUL SE SCHIMBĂ în bine. 

Acțiunile tale sunt gata să asculte ordinele venite din partea unor gânduri curajoase și ferme (adică din partea unui comandant care știe exact ce vrea). 

Tot secretul este să pui în fruntea armatei comandantul potrivit. 

Altfel spus, tot secretul este să pui la comanda acțiunilor tale gândurile potrivite, adică gândurile pozitive, optimiste, constructive, curajoase, încrezătoare în succes. 

O simplă schimbare poate schimba totul. 

Dacă nu schimbi comandantul (adică dacă nu schimbi gândurile), situația lâncezește în continuare. 

Dacă însă schimbi comandantul (adică dacă îți schimbi pur și simplu gândurile), vei observa cum totul se accelerează spre acțiuni pozitive și puternice, apoi spre rezultate tot mai vizibile și mai concrete. 


Claudiu Neacșu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aceiași nuntași…

Nunta poate fi un eveniment foarte plăcut. Este o ocazie excelentă de a reuni într-un singur loc mai mulți oameni care se cunosc între ...