Schimbul...

Dacă tu ai un obiect de valoare și vrei să-l dăruiești cuiva, acea persoană care a primit de la tine obiectul se va bucura foarte mult. De exemplu, ai un telefon mobil foarte scump, dar care pentru tine este în plus, așa că ai hotărât să îl dăruiești pur și simplu cuiva foarte apropiat ție. Este foarte frumos acest gest al tău, nu-i așa? 

Bineînțeles că persoana care se trezește așa, pe neanunțate, în posesia unui telefon mobil foarte bun se va umple cu bucurie imensă. Gestul tău de a dărui ceva de valoare i-a adus bucurie. 

Dar hai să vedem ce s-ar întâmpla dacă acea persoană care a primit de la tine telefonul mobil te-ar căuta într-o bună zi și ți-ar explica plină de mândrie că dorește să îți răsplătească gestul și să îți ofere un cadou, așa cum ai făcut și tu. Ar fi totul în regulă. Nu e nimic obișnuit în a întoarce cuiva un gest. 

Numai că…, surpriză… Acea persoană vine în fața ta și îți dăruiește o… coală albă de hârtie. Atât. O simplă coală albă de hârtie, banală, fără nici măcar un cuvânt scris pe ea. 

În mintea ta se va stârni o furtună. Te vei întreba ce a pățit persoana aceea și de ce a ales ea să îți ofere cadou ceva așa de banal și fără valoare, de vreme ce tu i-ai dăruit un obiect valoros, adică un telefon mobil care într-adevăr îi poate folosi la ceva. 

S-ar putea să te gândești că acea persoană vrea să își bată joc de tine. De fapt, chiar la asta te vei gândi. 

Bineînțeles, exemplul cu telefonul mobil și coala de hârtie este doar imaginar. Însă în viața reală să știi că se petrec de multe ori astfel de schimburi ciudate, de neînțeles, dacă stăm și ne gândim mai bine. 

Astfel de schimburi absurde („Eu îți ofer ție ceva de valoare, însă tu îmi oferi mie în schimb ceva fără nicio valoare”) au loc frecvent între două categorii de oameni. 

Prima categorie de oameni este cea a optimiștilor. Există oameni care, deși sunt nevoiți să lupte cu tot felul de dificultăți, cu tot felul de piedici care par a fi extrem de hotărâte să îi țină pe loc, ei își mențin optimismul și cred cu tărie că după ploaie vine soarele, că după vremuri grele vor veni și vremuri mai bune, că după încercări fără rezultate va veni și succesul mult dorit. 

Oare le folosește la ceva o astfel de atitudine? Da, le folosește! Dacă ei își mențin o viziune optimistă cu privire la viitor, mintea lor va rămâne mereu deschisă în fața oportunităților care se pot ivi din locuri neașteptate, exact atunci când ei se așteaptă mai puțin. 

Optimismul te menține atent la ceea ce poate veni pe neanunțate. Și, de cele mai multe ori, oportunitățile vin pe neanunțate, fără un plan pregătit cu grijă dinainte. Important este să le observi cu coada ochiului, fulgerător, fiindcă ele nu stau prea mult într-un singur loc, ci țâșnesc grăbite mai departe, spre alți oameni dispuși să le observe. Optimismul este prin el însuși o valoare. 

A doua categorie de oameni este cea a pesimiștilor. Orice s-ar întâmpla, ei văd totul în negru. Chiar dacă le explici că lucrurile pot evolua și înspre bine, ei vor vedea că viitorul arată foarte rău, deși acest viitor încă nu a venit. Pesimiștii sunt convinși că ceilalți sunt răi, că totul merge pe dos, că există numai conspirații și interese ascunse. Pesimiștii nu au curaj să meargă nici măcar cu un pas mai în față, fiindcă în mintea lor s-a cuibărit ideea că dincolo de acel pas este foarte posibil să îi aștepte o capcană perfidă, o groapă din care nu vor mai putea ieși, un monstru care îi va devora cu cruzime. 
Desigur, pesimiștii nu sunt convinși sută la sută că răul îi așteaptă mereu. Însă de ce să riște? De ce să se avânte în necunoscut, când cunoscutul este mai călduț? 

Dar oare ce se întâmplă cu oportunitățile? Exact, ai ghicit răspunsul. Mintea pesimiștilor se închide complet și nu mai este absolut deloc receptivă atunci când prin preajmă se ivesc tot felul de oportunități mai mari sau mai mici. Cu alte cuvinte, mintea pesimiștilor este complet oarbă și complet surdă. Nu vede și nu aude niciun fel de ocazie favorabilă unei vieți mai bune. 
Mintea pesimiștilor se mulțumește doar cu ceea ce se află aici, în pătrățica sigură, în locul cald și ferit de orice fel de riscuri sau rele. Pesimiștii nu pot vedea că dincolo de colțișorul lor confortabil se pot afla comori uriașe. Ei văd doar probabilitatea ca acele comori să fie păzite de gardieni înfiorători și care le vor numai răul. Pesimiștii văd numai jumătatea goală a paharului, deși în fața lor se află un pahar pe jumătate plin cu apă. 

Realitatea este că mintea pesimiștilor rămâne continuu blocată și închisă în fața oportunităților. Altfel spus, pesimismul nu reprezintă niciun fel de valoare, pentru nimeni. Valoarea este ceea ce îți aduce ceva folositor. Însă pesimismul nu aduce nimic folositor. Pesimismul este non-valoare, închidere, blocaj, lipsă de perspective, lipsă de speranțe, ceață, întuneric, uși ferecate, lacăte pe care nimeni nu le mai poate descuia. 

Între pesimiști și optimiști este diferență ca de la cer la pământ. Sunt două specii aflate pe planete diferite și la distanță de miliarde de ani lumină una de alta. 

Dacă ar fi să se realizeze între un optimist și un pesimist un schimb de atitudini, acest schimb ar fi total dezechilibrat, la fel cum ar fi și schimbul dintre cineva care oferă un telefon mobil și altcineva care îi oferă o simplă coală albă de hârtie. Valoare în schimbul non-valorii. 

Un pesimist întotdeauna poate învăța ceva valoros de la un optimist. 

Dar optimistul ce poate învăța valoros de la un pesimist? Nimic. Pesimistul nu are de oferit valori, ci numai gânduri negre, gânduri care nu aduc foloase de niciun fel, nimănui, niciodată. 

Cel mai bine este ca pesimiștii să primească ceea ce le dăruiesc optimiștii. Numai așa viața tuturor va deveni mai bună.

Claudiu Neacșu

Atunci te voi privi cu scepticism...

Pentru cei care năzuiesc spre un viitor mai bun, este foarte important să își întărească zilnic spiritul, să își oțelească voința, să își antreneze perseverența. 

Oare chiar este nevoie de voință și de perseverență pentru a-ți atinge un scop? De cele mai multe ori, da. Nu doar scopul îndepărtat și măreț este o provocare, ci și tot ceea ce întâlnești pe drumul spre acest succes. Și întâlnești multe obstacole. De asemenea, vei avea de-a face cu pierderi. Trebuie să faci mereu față valurilor de dezamăgiri. Și vei constata că multe dezamăgiri vin exact din partea persoanelor de la care nu te aștepți să îți furnizeze dezamăgiri. 

Atunci când lupți pentru succesul tău, așteaptă-te să duci lupte grele. Este foarte posibil să nu obții imediat rezultatele pe care le aștepți. Dacă se întâmplă așa, înseamnă că ai mare nevoie și de un suport psihic din partea celor apropiați ție. Oare va veni un astfel de suport? Nu prea. 

De foarte multe ori, așa cum realitatea ne demonstrează, cei apropiați ție nu te încurajează atunci când le spui ce proiecte mărețe ai tu. Degeaba le explici că vei avea un mare succes, cândva, în viitor, dacă acum, în prezent, încă nu ai obținut succesul pe care îl visezi. Prietenii sau cunoscuții tăi văd ceea ce se întâmplă acum, azi, în clipa prezentă. Visul tău este în mintea ta, dar ei nu pot vedea visul tău așa de clar cum îl vezi tu. 

Viitorul se află în fața ta și te îndrepți spre el, însă, pentru cei apropiați ție, ziua de azi este ceea ce se vede concret. Prin urmare, cunoscuții și prietenii tăi te vor judeca prin prisma a ceea ce ai chiar azi. Pentru tine contează visul tău, pentru ei contează doar ceea ce se petrece real și palpabil acum și aici. Nu este drept să se întâmple așa, dar se întâmplă. Viitorul este al vizionarilor, însă nu toți oamenii sunt vizionari. 

Pentru a vedea ceea ce se va petrece dincolo de ziua de mâine, dincolo de următoarea săptămână sau lună, dincolo de următorul an, ai nevoie de o mare doză de talent în ceea ce privește țintirea celor mai dificile frontiere. Cu un scop clar în față, chiar dacă acel scop este foarte îndepărtat, toate obiceiurile tale zilnice converg către împlinirea valorii maxime care există în tine. 

Faptul că intenționezi să urci la altitudinea potrivită visului tău îți oferă energia mentală care nu îți dă voie niciodată să te oprești. Vizualizarea clară și fără compromisuri de niciun fel a țelului care urmează să fie atins este antidotul la frustrare. 

Chiar dacă greșești uneori, fiecare eșec este doar o cale prin care să te perfecționezi în ceea ce privește arta de a fi biruitor. 

Marele succes se construiește constant, zi de zi, cărămidă cu cărămidă, iar din rețeta construirii succesului nu trebuie niciodată să lipsească cele mai semețe visuri, ele fiind exact ingredientul de care ai nevoie pentru a menține direcția corectă și pentru a realiza concret tot ceea ce porți în imaginile tale mentale. 

Meticulozitatea și atitudinea ireproșabilă a învingătorilor constituie impulsul necesar pentru străpungerea celor mai dificile granițe. Dacă alții se îndoiesc de tine, tu nu ai dreptul să faci asta. Neîncrederea altora în viitorul tău nu trebuie să fie un motiv de blocaj al proceselor de transformare inerentă succesului. 

Tu deja știi că ai hotărât să plătești prețul pentru obținerea succesului, așa că aprecierile celor care nu îți înțeleg acum visul ar trebui să te lase rece. Tu ești marele aspirant la realizarea visului tău și te interesează doar oportunitățile care te vor îndrepta spre culmi. Ai ceva de demonstrat și vei demonstra tuturor că nerăbdarea nu este nici pe departe o virtute. 

Prima promisiune este către tine însuți, nu către cei care acum nu îți înțeleg visul sau dorința fierbinte de a atinge acest vis. Această promisiune, dacă este însoțită de persistență și insistență, conduce la manifestarea acelor legi care desfid orice fel de piedici sau condiții neprielnice succesului. 

Ai de partea ta pozitivismul și tăria de a înfrunta toate momentele în care se întâmplă să eșuezi, toate gândurile de abandon. Ai în tine resurse fabuloase pentru a face din fiecare înfrângere un triumf nemăsurat. Este responsabilitatea ta să refuzi eșecul și să nu îți schimbi nici măcar pentru o secundă țelul stabilit de la început. Luptătorii au încredere în forțele lor proprii și oricând se încumetă să treacă cele mai dificile praguri. Pentru ei, a avea un suflet tare și de neclintit în ascensiunea spre marele succes este un fapt banal, o chestiune de antrenament pe tărâmul pasiunii cu care îți urmezi visul. Fii și tu asemenea luptătorilor. 

Personalitatea ta, dacă hrănești cu seriozitate toate punctele tari pe care le deții, te va susține în procesul de împlinire a sorții visate, va transforma incertitudinea în ceva cert, te va împinge să mergi numai înainte, spre locul pe care tu ai decis că vrei să fie al tău. Cei din jur poate că nu te cred să fii capabil de de izbândă. Oare asta contează? Numai tu poți controla ceea ce gândești, iar realiștii care, uneori fără voia lor, caută să îți frâneze din elan, nu știu că perseverența îți oferă un ascendent extrem de prețios asupra lor, o sursă de energie care combate continuu și febril toate tentațiile de capitulare în fața eșecurilor de moment. 

Dacă azi nu sunt vizibile rezultatele pe care le dorești, dorința de a-ți îndeplini cu orice preț visul duce la depășirea tuturor blocajelor mentale și, în cele din urmă, la atingerea țelului. 

Oare ce-ai putea să le spui celor care azi te privesc cu scepticism, după ce le-ai destăinuit câte ceva din visul tău? Tu ai nevoie azi ca ei să creadă în tine, nu după ce deja ai reușit să îți îndeplinești visul, nu după ce ai atins culmile succesului. Dacă ei nu cred în tine azi, când încă nu ai ajuns la destinație, ar trebui ca, atunci când te bucuri de succesul tău deplin, să le răspunzi cu aceeași monedă.

Claudiu Neacșu

Bani sau succes?...

Mai peste tot în jurul nostru vedem îndemnuri în ceea ce privește atingerea vieții de succes. Măsura succesului este considerată, de foarte multe ori, ca fiind banii pe care, la un moment dat, ai reușit să îi aduni. Conform celor mai multe păreri, dacă ai mulți bani, ești un om de succes. Dacă nu prea ai bani, ești considerat un ratat. Oare sunt corecte astfel de păreri? Hai să vedem răspunsul. 

Date fiind aceste concepții potrivit cărora banii reprezintă măsura succesului, oamenii se aruncă disperați în acțiuni care să le aducă în timp cât mai scurt cantități cât mai mari de bani. Ei sunt mânați zilnic și în toate momentele zilei de imaginea afaceristului care, după ce a reușit să dea peste noapte marea lovitură, locuiește într-o vilă de lux, conduce un automobil ultimul răcnet, se îmbracă numai cu haine foarte scumpe. 

Succesul echivalează, pentru acești oameni, cu banii. Atât și nimic mai mult. Gândurile lor dominante sunt cam acestea: „Ai bani? Atunci ești cineva. Nu ai bani? Atunci ești un nimeni.” 

S-ar putea să te întrebi dacă nu cumva concepția mea este că dorința de a câștiga bani este greșită. Nu, eu nu cred că este greșit să îți dorești bani. Ba chiar este bine să îți dorești bani din ce în ce mai mulți. Greșit este să echivalezi succesul cu banii, adică să crezi că, pentru a te considera om de succes, trebuie doar să faci în așa fel încât să câștigi cât mai mulți bani. 

De fapt, adevăratul mecanism al câștigării banilor nu constă în… câștigarea banilor. Hai să vedem un exemplu foarte simplu, pentru a înțelege bine această idee. 

Să spunem că tu ai reușit să inventezi un nou tip de săpun, iar acest săpun are unele calități al căror secret îl știi numai tu. Adică numai tu știi cum se fabrică un astfel de săpun, nu și ceilalți fabricanți de săpun. Bun, până aici. 

Mai departe, după ce ai fabricat noul tip de săpun, trebuie să faci în așa fel încât acest săpun să ajungă la cei care au nevoie de el și să îl cumpere, pentru ca tu să câștigi bani în urma vânzărilor de săpun. 

Numai că poate fi o problemă în această fază. În toată lumea există așa de mulți fabricanți de săpun, încât oamenii s-ar putea întreba, pe bună dreptate: „De ce să cumpăr eu săpunul acesta, când am la dispoziție atâtea alte sortimente de săpunuri și pe care deja le-am testat?” 

Vezi, aceasta este marea provocare pentru tine: câștigarea încrederii oamenilor. În prima fază, nu trebuie să te concentrezi la acțiunea de a-i convinge pe oameni să cumpere săpunul tău. Nu trebuie să îi bombardezi cu îndemnuri de genul: „Haideți, cumpărați acest săpun, pentru că este excelent!” Dacă procedezi așa, va fi foarte greu ca oamenii să cumpere săpunul tău. 
Aceasta este strategia în care tu vrei să câștigi cât mai repede bani de pe urma săpunului pe care l-ai inventat, fiindcă, nu-i așa, ești convins că este un săpun tare bun, iar oamenii chiar ar trebui să îl folosească. Este strategia greșită. „Bani, cât mai repede bani!” Greșit! Altceva trebuie să faci tu, pentru a câștiga bani. 

Imaginează-ți că, în loc să te concentrezi la crearea unui sistem care să îți aducă repede bani cât mai mulți, te concentrezi la crearea unui alt fel de sistem. În ce constă oare un astfel de sistem? E simplu. Imaginează-ți că zece oameni ajung să cunoască săpunul pe care l-ai creat. Doar atât, doar să îl cunoască. 

Cei zece oameni nu trebuie să cumpere săpunul tău. Nici măcar nu trebuie acum să și-l dorească. Sistemul se extinde, apoi o sută de oameni ajung să cunoască săpunul tău. Atât, doar să îl cunoască, să știe de existența lui. 

Mai departe, sistemul crește, iar o mie de oameni ajung să știe câte ceva despre săpunul tău. La acest nivel nu au cum să vină bani pentru tine, fiindcă săpunul tău nu se vinde. Însă ai realizat ceva foarte important: o mie de oameni știu că săpunul tău există. Mai departe, după ce sistemul crește, zece mii de oameni ajung să cunoască săpunul tău. La fel, tu nu trebuie să faci niciun efort pentru a-i convinge pe oameni să cumpere săpunul tău. 

Oamenii urăsc să fie îndemnați cu insistență să cumpere ceva. Nu la vânzări trebuie să te concentrezi și nu la câștigarea banilor. Tu doar acționezi pentru a face în așa fel încât, de la zece mii de oameni care cunosc săpunul tău, să se ajungă la o sută de mii de oameni care știu câte ceva despre săpunul tău. O sută de mii de oameni care știu despre existența săpunului tău reprezintă un mic succes și care nu rămâne la acest stadiu, ci are potențialul de a crește mereu. 

Lupta ta cea mare și înverșunată este să extinzi sistemul prin care, de la o sută de mii de oameni care au aflat despre săpunul tău, să se ajungă la un milion de oameni care doar știu că săpunul tău există. 

Dar oare te oprești la acest milion de oameni? Desigur că nu! Exact aici se află secretul câștigării banilor: în extinderea succesului. Nu te concentrezi la bani, ci te concentrezi la succes. Nu te gândești la cum să câștigi cât mai mulți bani, ci te gândești la cum să faci în așa fel încât să crească succesul tău, adică să crească mereu și mereu numărul oamenilor care au aflat câte ceva despre săpunul tău. 

De la un milion de oameni, trebuie să lupți pentru ca acest succes să crească la cinci milioane de oameni care doar au aflat despre săpunul tău, apoi la zece milioane de oameni, apoi la o sută de milioane de oameni… 

Mai mulți oameni, mereu mai mulți oameni! Mai mult succes, mereu mai mult succes! După ce acest succes atinge masa critică, adică numărul oamenilor care au aflat despre săpunul tău este așa de mare încât toată planeta este uluită de succesul tău fenomenal, oamenii devin brusc extrem de atenți, mult, mult mai atenți decât altădată. Această atenție se reîndreaptă cu forță spre săpunul tău. Și vin vânzările, în cascadă. 

Oamenii, intrigați de succesul așa de mare pe care l-ai atins, vor deveni curioși și vor dori să cumpere săpunul tău. Îl vor cumpăra, iar tu vei câștiga bani, mereu mai mulți bani. 

Așadar, în loc să te concentrezi la bani, concentrează-te la succes. Fă în așa fel încât extrem de mulți oameni să te cunoască și să cunoască produsul sau serviciul pe care tu îl oferi tuturor. După ce succesul tău atinge masa critică (adică ajunge la o scară uriașă, chiar și fără ca tu să câștigi bani), vin și banii pentru tine, din ce în ce mai mulți. 

Și hai să ne mai gândim la un exemplu simplu și foarte scurt. Dacă un scriitor ajunge să fie prezentat prin toate mediile posibile (TV, radio, ziare, reviste, etc.), cât mai mult timp, de cât mai multe ori, pe toată planeta, în așa fel încât absolut toți cititorii de pe planetă să știe cine este acel scriitor și ce anume scrie el, cărțile acelui scriitor sigur și precis ajung să se vândă exact ca pâinea caldă, iar scriitorul respectiv câștigă bani. 

Mai întâi succesul, apoi vin și banii. Nu invers! 

Dacă fugi după bani, banii fug de tine. Dacă însă fugi după succes, banii fug spre tine. De înțeles și de învățat asta!

Claudiu Neacșu

Treapta cea mai de sus...

„Dar eu nu cred că pot câștiga un milion de dolari! Este prea mult! Este exagerat! Hai să coborâm cu picioarele pe pământ! Este mai bine să îmi propun ceva realist. Zece mii de dolari, de exemplu...” 

Dacă până acum nu ai auzit pe nimeni rostind astfel de propoziții, este posibil să auzi de acum înainte, cândva, în această viață. Ei bine, în acel moment trebuie să știi că omul care spune așa ceva face o mare greșeală. 

Oare de ce este greșit să îți faci planuri grandioase, chiar dacă pare mai în regulă să te mulțumești cu scopuri mici și ușor de atins? Răspunsul este simplu. Atunci când te mulțumești cu puțin sau cu obiective care par rezonabile, există riscul imens ca tu să nu obții nici măcar acel puțin. Adică există riscul să nu te alegi cu nimic. Și atunci, ce sens mai are să îți fixezi obiective mici, dacă oricum nu le vei atinge? 

S-ar putea să spui că aici este vorba despre un fel de paradox. Cum adică să nu îți poți îndeplini dorințele mici, dacă ele sunt ușor de îndeplinit? Acest paradox are o explicație foarte logică. Hai să urmărim câteva exemple foarte simple, pentru a înțelege mai bine raționamentul. 

Să spunem că ți-ai fixat ca obiectiv câștigul de o mie de dolari. Pare un obiectiv rezonabil, de bun-simț, mult mai de bun-simț decât obiectivul câștigului de un milion de dolari. OK, te-ai oprit la obiectivul de o mie de dolari. Până aici, totul pare a fi în regulă. Numai că, de aici înainte, iată ce se va întâmpla: drumul până la obiectivul de o mie de dolari nu va fi nici el prea simplu. În orice caz, nu va fi așa de simplu încât să nu conțină nici măcar câteva obstacole, chiar și mici fiind ele. Pentru a îndepărta aceste obstacole, ai nevoie de o anumită cantitate de voință. Însă această voință lipsește. De ce lipsește? Fiindcă voința are nevoie de un combustibil foarte prețios: motivația. 

În exemplul nostru, fiind vorba despre un obiectiv modest și aparent realist (adică acel câștig de o mie de dolari), motivația este foarte mică, fiindcă, să fim serioși, cu o mie de dolari nu poți să faci mare lucru, așa că nici motive puternice pentru a-i obține nu vei avea. Prin urmare, se declanșează „lanțul slăbiciunilor”: lipsa de motivație duce la lipsă de voință, iar lipsa de voință este cauza care face ca obstacolele, chiar și mici, să rămână permanent pe drum. Rezultatul? Obiectivul de o mie de dolari nu mai poate fi atins. Și ce vei face atunci? Vei coborî orizontul de așteptare. 

Îți vei spune că poate e prea greu să câștigi o mie de dolari și îți vei stabili un nou obiectiv, ceva mai jos și aparent mai ușor de atins: opt sute de dolari. Însă și în cazul acestui al doilea obiectiv se va întâmpla la fel, adică se va declanșa același „lanț al slăbiciunilor”: lipsa de motivație duce la lipsa de voință, lipsa de voință face ca obstacolele să rămână fixate pe drum, iar obstacolele te împiedică să câștigi suma de opt sute de dolari. Și iar îți spui că poate obiectivul de opt sute de dolari este prea ambițios pentru puterile tale. 

Prin urmare, iar cobori ștacheta. Îți vei propune că vrei să câștigi, de exemplu, o sumă ceva mai mică: cinci sute de dolari. Evident, fiind vorba despre o sumă și mai mică, motivația va fi și ea mult mai mică. Voința va fi pe măsura motivației, adică foarte mică, iar obstacolele rămân la locul lor și te împiedică să atingi obiectivul de cinci sute de dolari. „Lanțul slăbiciunilor” a funcționat iar. 

Însă vine iar tentația de a coborî ștacheta și de a-ți stabili obiective din ce în ce mai mici, crezând eronat că vei reuși să găsești până la urmă un obiectiv potrivit pentru forțele tale. Îți vei propune să câștigi trei sute de dolari, apoi vei coborî ștacheta la obiectivul de două sute de dolari. Dar, din cauza „Lanțului slăbiciunilor”, iar cobori ștacheta și ajungi la obiectivul de o sută de dolari, apoi la cel de cincizeci de dolari, apoi la cel de treizeci de dolari, apoi la cel de zece dolari, apoi la… Apoi, la nimic! 

Ai tot coborât ștacheta, ai tot redus cantitatea de motivație și de voință, apoi, la final, te-ai ales cu… zero. Această contradicție între „A dori mult, ba chiar nelimitat” și „A dori puțin și doar ceea ce pare a fi rezonabil” există la nivelul întregii societăți și s-a manifestat într-un context istoric pe care toată lumea îl cunoaște. 

Hai să ne gândim puțin la dihotomia Capitalism - Comunism. Azi știm bine că dezideratul comunismului este un eșec lamentabil. De ce? Fiindcă în comunism oamenii erau îndemnați, ba chiar forțați, să își dorească puțin, să se limiteze la un anumit prag. Comunismul ducea o luptă declarată împotriva celor care își doreau mai mult, mereu mai mult, fără limite. 

Era clar că o astfel de concepție („Dorește-ți puțin și nu visa la mai mult!”) era din start sortită eșecului. Prin urmare, comunismul a căzut. Comunismul este un experiment eșuat. 

Capitalismul, dimpotrivă, a rezistat. Și va rezista. De ce? Fiindcă adevărata fire a oamenilor se manifestă prin dorința fierbinte de a obține mai mult, mereu mai mult, fără limite, fără praguri impuse sau auto-impuse, fără ștachete care să coboare mereu tot mai jos. Deviza capitalismului este: „Mai sus, mereu mai sus! Mai mult, mereu mai mult!” 

Istoria a dovedit deja că ideea corectă este aceasta: „Stabilește-ți obiective mărețe, tot mai mărețe! Urcă mereu ștacheta!” 

Nu este greșit să îți propui să câștigi suma de un milion de dolari! Ba chiar este indicat să ridici mereu ștacheta, adică să îți propui să lupți din răsputeri pentru un câștig mai mare de un milion de dolari. 

Cu cât obiectivul tău este mai mare și aparent mai lipsit de rațiune, cu atât motivația ta crește. Cu cât motivația ta crește, cu atât voința ta crește și ea. O voință în continuă creștere te susține continuu pe drumul spre cele mai ambițioase și mai mari țeluri ale tale. 

Țintește mereu treapta cea mai de sus și vei câștiga!

Claudiu Neacșu

Ți-ai făcut temele?...

Pe lista realizărilor extrem de importante pe care trebuie să le obții în viață se află și această propoziție: „Uită complet și pentru totdeauna ce înseamnă cuvântul EȘEC!” 

Este timpul acum să iei o decizie extrem de importantă. Este timpul să înțelegi ceva vital pentru următoarea perioadă a existenței tale. Dacă cei din jurul tău au vehiculat prea des cuvântul „eșec”, eu te îndemn acum să uiți acest cuvânt. 

De fapt, eșecul nu există. Eșecul este doar o noțiune pe care au inventat-o cei care știu doar să se grăbească și să vadă cât mai repede rezultate. Tu trebuie să uiți această noțiune! În loc de cuvântul „eșec”, de acum înainte vei folosi cuvântul „lecție”. 

Evident, reflexul tău de a folosi cuvântul „eșec” este mai greu de schimbat, fiindcă ai folosit întreaga ta viață acest cuvânt. Vestea bună este că un astfel de reflex se poate modifica. Trebuie doar să ai voința și bunăvoința de a face asta. 

În fiecare zi, de dimineața până seara, observă de câte ori te tentează să folosești cuvântul „eșec”. Înlocuiește-l imediat cu cuvântul „lecție”. De asemenea, obișnuiește-te cu gândul că „lecție” este o noțiune care îți aduce mereu numai lucruri bune și progrese. Fiecare lecție te învață câte ceva, iar învățătura este mama progresului. La rândul lui, progresul aduce câte ceva bun în viața ta. Fiecare progres este câte o cărămidă importantă care se adaugă la construcția monumentală a destinului tău fericit. 
De fapt, tot ceea ce există bun chiar acum în viața ta este rezultatul unui lung șir de lecții care au avut loc în trecutul tău, din momentul în care te-ai născut și până azi. 

Hai să ne gândim la un exemplu concret. Acum tu vorbești foarte bine limba ta maternă. Dar oare a fost mereu așa? Desigur că nu. Până să ajungi să stăpânești limba ta maternă, ai trecut printr-un lung șir de lecții. Rosteai greșit destul de multe cuvinte. Cineva negativist ar spune că treceai din eșec în eșec. Făceai destule încercări nereușite. Însă aceste nereușite nu erau ceva rău, ci erau învățăminte despre cum să NU faci ceva, respectiv despre cum să NU rostești un anumit cuvânt. Fiecare încercare ratată era, de fapt, un fel de ghid care te conducea cu răbdare spre calea corectă, respectiv spre rostirea corectă a cuvântului pe care voiai să îl înveți. Nu eșuai, ci învățai. Progresai. Mergeai mai departe, cu încă un pas. 

Mersul mai departe este motiv de bucurie, nu de tristețe. Mersul mai departe, chiar și cu un mic pas, este ceva pozitiv, nu negativ. Prin urmare, ceea ce unii cred că este eșec, nu este eșec, ci lecție prețioasă, motiv de bucurie, motiv de a da o mică petrecere, motiv de mândrie și conștientizarea faptului că tocmai ai mai făcut un pas pe drumul succesului. 

Atunci când greșești ceva și ai impresia că te-ai scufundat în prăpastia ratării, amintește-ți că tocmai ai progresat, că tocmai ai învățat o lecție și că tocmai ai devenit mai bogat. Da, te-ai îmbogățit cu experiență, iar experiența reprezintă o adevărată avere. 

Există un banc foarte educativ. Fiul îl întreabă pe tatăl său, un mare afacerist și plin de succes: „Tată, care este secretul succesului tău?” Afaceristul de mare succes îi răspunde fiului: „Secretul succesului meu stă în aceste două cuvinte: decizii corecte.” Fiul întreabă: „Și cum ai reușit să iei decizii corecte?” Tatăl răspunde: „Secretul luării de decizii corecte stă în aceste două cuvinte: decizii greșite.” 

Fiecare greșeală îți aduce experiență. Fiecare așa-zis eșec te învață câte ceva important. Cu cât ratezi de mai multe ori, cu atât te îmbogățești cu mai multe lecții. 

Dacă tu cumva nu te pricepi la matematică, ai putea să îți folosești voința și perseverența pentru a deveni un as în matematică. Metoda este simplă: rezolvă cât mai multe probleme și fă cât mai multe exerciții. Atunci când ai în față o problemă foarte grea de matematică, ai impresia că nu o poți rezolva niciodată. Este doar o impresie. Dacă te temi să găsești chiar și o soluție greșită, e clar că nu vei ajunge niciodată să rezolvi acea problemă de matematică. Însă dacă abordezi cu curaj orice fel de soluție, chiar și greșită, sigur vei progresa și sigur te vei îndrepta spre soluția corectă a problemei. Fiecare încercare ratată de a rezolva problema de matematică îți indică faptul că nu trebuie să mai încerci niciodată acea soluție, ci să cauți altă soluție. 

Să spunem că ajungi într-o intersecție din care pornesc zece alte drumuri. Doar unul dintre cele zece drumuri te poate duce spre destinație. Însă nu știi care anume este drumul corect. Pentru a afla drumul corect, singura metodă este să încerci fiecare drum. Pur și simplu pornești pe unul dintre cele zece drumuri. Dacă prima încercare te-a dus într-o fundătură, bucură-te! De ce trebuie să te bucuri? Fiindcă tocmai ți-ai făcut o temă și ai învățat o lecție: acest drum nu duce nicăieri. Este lecția din care ai progresat. Tocmai ai aflat că mai ai de încercat nouă drumuri, în loc de zece, adică mai puține, ceea ce este excelent. 
Dacă pornești pe al doilea drum și descoperi că și acel drum este greșit, adică te-a dus tot într-o fundătură, este perfect: ți-ai făcut iar tema și ai învățat iar o lecție care te-a îmbogățit cu experiență. Acum, după două încercări ratate, știi clar că mai ai doar opt drumuri de încercat, în loc de zece, adică mai ai de făcut și mai puține încercări față de momentul în care te aflai la început. Nu mai faci zece încercări, ci faci opt încercări, ceea ce este evident un progres. 

Și treci la următoarea temă, respectiv la următoarea lecție: al treilea drum, adică a treia încercare. Pornești cu curaj și optimism, fiindcă știi ceva extrem de important: tocmai urmează să mai înveți o lecție, în cazul în care nici al treilea drum nu este cel corect, adică drumul spre destinație. Dacă al treilea drum te duce tot într-o fundătură, este cazul să sărbătorești: ai învățat încă o lecție și te afli în posesia unei informații care te apropie de succesul cel mare. Această informație este aur curat. Știi că mai ai de făcut alte șapte încercări, în loc de zece încercări, adică ai de făcut și mai puține încercări. Asta înseamnă că s-a scurtat timpul în care poți ajunge să descoperi drumul corect spre destinație. 

Continui cu perseverență să îți faci temele și, în cele din urmă, descoperi drumul corect și ajungi la destinație.  

Claudiu Neacșu

Țipătul copilului...

Sigur ai observat cum se comportă un copil aflat la vârsta la care încă nu merge la grădiniță. Dacă el dorește o jucărie anume, iar părinții săi nu vor să i-o dea sau să i-o cumpere, începe imediat să urle ca din gură de șarpe. 

Nu toți părinții rezistă unor astfel de țipete. Atunci când copilul urlă fiindcă își dorește ceva, părinții încep să se alerteze. Cu cât țipetele copilului sunt mai puternice și de durată mai lungă, cu atât alerta părinților este mai mare. Dacă țipetele copilului nu se produc din cauza unei dureri sau a unei boli, părinții vor face tot posibilul pentru a îndeplini dorința copilului lor. Ei vor să facă în așa fel încât copilul lor să nu mai plângă. 

Copilul își dorește o jucărie foarte scumpă? Ei bine, dacă asta își dorește, apoi înțelege că urletul lui este un fel de mijloc prin care să își îndeplinească dorința, se va folosi fără menajamente de acest urlet. El simte că de intensitatea țipetelor sale depinde îndeplinirea dorinței care îl macină pe dinăuntru. Instinctul îl învață, încă de la o vârstă foarte fragedă, o lecție extrem de importantă a succesului. Această lecție arată cam așa: „Cu cât țipi mai tare pentru îndeplinirea dorinței tale, cu atât mai repede îți îndeplinești dorința.” Sau, trecând la un limbaj mai adecvat pentru adulți, lecția ar arăta cam așa: „Cu cât lupți mai mult pentru îndeplinirea dorinței tale, cu atât mai repede îți îndeplinești dorința.” 

Țipătul unui copil poate reprezenta un act de voință al acelui copil. Mai departe, după ani și ani, copilul, devenit adult, nu își va mai folosi țipătul, ci actul voinței. 

Prin voință de fier îți poți îndeplini dorințele. Această voință trebuie să fie continuă și neînduplecată. Voința face alianță cu perseverența. O alianță imbatabilă. Voință și perseverență. A vrea, dar nu oricum, ci continuu, până la îndeplinirea dorinței. Voința înseamnă a porni și a merge, iar perseverența înseamnă a merge până la capăt, nu doar până la jumătatea drumului. 

Oare de ce țip copiii așa de tare și așa de mult, atunci când își doresc foarte mult ceva? De ce ei nu țipă doar câteva secunde, apoi să se oprească? Este foarte probabil că ei știu instinctiv secretul succesului: „Nu este suficient suficient să țipi. Trebuie să țipi cu perseverență.” Altfel spus, copiii pot să știe instinctiv ce înseamnă perseverența, înainte ca ei să învețe propriu-zis noțiunea de perseverență. Ei observă că un țipăt scurt sau foarte scurt nu le aduce rezultate. În urma unui țipăt scurt, părinții nu intră prea tare în alertă. Dacă urmează tăcerea după acest țipăt, părinții se liniștesc imediat, își văd de viața lor, iar copilul rămâne cu dorința neîndeplinită. Prin urmare, copilul știe că trebuie să persevereze cu țipătul. Până când? Până când părinții lui îl bagă în seamă și se mobilizează urgent pentru a-i face pe plac. 

Nouă, oamenilor adulți, ni se pare extraordinar să aflăm că un copil știe să își canalizeze în acest fel energia. Copilul care țipă știe ce înseamnă perseverența și își direcționează spre îndeplinirea dorinței sale toată energia de care este capabil. 

De fapt, noi, adulții, avem de învățat o lecție extrem de importantă de la astfel de copii care se folosesc de urlete (respectiv de perseverență) și nu se lasă până când nu își văd visul îndeplinit. Tu cât de tare „țipi” acum pentru a-ți vedea îndeplinite dorințele? Oare câți oameni au renunțat să mai „țipe”, gândindu-se că și așa „țipătul” lor nu le aduce rezultatele dorite? 

Ai observat realitatea copilului care nu știe ce înseamnă să renunțe și să se consoleze? Atunci când este vorba să țipe pentru îndeplinirea dorinței sale, copilul țipă până când se sufocă și este în stare să țipe până la leșin. Însă el pare că nu știe ce este aceea renunțare. El știe doar că trebuie să țipe până când adulții îl bagă în seamă. Am putea spune că un copil care urlă până la epuizare pentru îndeplinirea dorinței sale este un copil care își folosește voința și perseverența. 

Așa cum știm, mulți părinți, din cauză că nu au cum să îndeplinească toate mofturile sau dorințele odraslei lor urlătoare, se resemnează cu aceste urlete ale copilului, le suportă cu stoicism, iar copilul, în cele din urmă, este nevoit să renunțe să mai urle. Pornind de la acest fapt, după mai mulți ani, copilul devenit adult învață o altă lecție, dar care este opusă artei succesului. Din păcate, el învață și o astfel de lecție: „Oprește-te, fiindcă nu vei reuși!” 

Imaginează-ți ce lecție importantă ar învăța copilul ai cărui părinți ar putea să îi îndeplinească toate dorințele, dacă el plânge și urlă cu perseverență. Crescând și devenind adult, el ar învăța această lecție: „Dacă perseverezi suficient de mult timp, îți vei îndeplini dorința.” 

Bineînțeles, trebuie să ținem cont de anumite limite. Nu este chiar în regulă să satisfaci imediat toate dorințele sau capriciile copilului, fiindcă îl vei învăța un răsfățat, un om care așteaptă să primească totul de-a gata, fără să facă un efort constructiv pentru asta. 

Exemplul cu țipătul copilului are rol educativ, pentru ca tu să înțelegi mai bine ce importantă este perseverența atunci când ai o dorință pe care o vrei îndeplinită. Dacă știi ce vrei de la viață, este obligatoriu să fie alături de tine o cantitate infinită de voință și perseverență. Continuă până când reușești! Dacă încă nu ai reușit, continuă! Dar nu te opri niciodată, orice ar fi! Este mult mai bine pentru tine să continui, să lupți, să mai faci un pas, apoi încă un pas. 

Alungă ezitările și mai fă un pas! Succesul nu se află înapoi, ci înaintea ta, iar spre el te îndrepți numai dacă ești hotărât să continui șirul pașilor. Succesul nu se află în zona de confort, nu stă acolo unde te simți tu cel mai în siguranță, ci te așteaptă pe piscul spre care trebuie să urci necontenit, cu voință, cu răbdare, cu strângere din dinți, cu dorința de a lupta și de a îmbrățișa cu inima deschisă orice fel de provocare. 

Claudiu Neacșu

Butoanele...

Undele radio trec prin ziduri și ajung la aparatul aflat în camera ta. Este suficient să apeși un buton, apoi undele radio se transformă în emisiunea la care poți asculta muzică sau știri. Cu un alt buton, poți pur și simplu să schimbi emisiunea. Sau poți să amplifici mărimea sunetului pe care îl auzi la aparatul de radio. Doar îți folosești degetele. Cu un simplu gest, faci să se producă un adevărat fenomen. 

La fel se întâmplă și cu gândurile tale. Dacă apeși butoanele potrivite, îți poți schimba cum vrei gândurile. Bineînțeles, mai întâi trebuie să vrei. E la fel ca la aparatul radio. Degeaba undele radio te înconjoară, dacă tu nu faci gestul minim de a te apropia de aparatul radio, apoi de a-i apăsa butonul de pornire. 

Gândul, de fapt, este o formă de energie. Acest lucru este astăzi destul de bine cunoscut, mulțumită mijloacelor de informare în masă. Fiind o formă de energie, gândul produce rezultate concrete. Dacă apeși, de exemplu, pe butonul întrerupătorului, energia electrică produce lumină în camera ta. La fel e și cu gândul. 

Hai să-ți dau un exemplu foarte simplu. Primești brusc o veste despre un eveniment extrem de fericit și care te privește direct pe tine. Dacă înainte de primirea acelei vești inima îți bătea normal, după ce primești vestea inima începe subit să bată cu intensitate foarte mare. Iată, așadar, efectul concret al gândului. Vestea bună și neașteptată a produs în mintea ta un gând fericit, iar gândul fericit a produs un rezultat concret, adică bătăi accelerate ale inimii. 

Putem spune că este valabilă această ecuație: GÂNDURI = REZULTATE CONCRETE. 

De fapt, dacă stăm și reflectăm mai bine, această ecuație reprezintă un adevărat miracol. Poți folosi forța uluitoare a gândului pentru a produce rezultate mai bune în ceea ce privește viața ta sau viața altor oameni. Noi toți ne dorim o viață cât mai bună, nu-i așa? 

Și uite că acum tu afli, dacă nu cumva știai deja, că ai la dispoziție nu doar forțe exterioare pentru a-ți face o viață mai bună, ci chiar o forță aflată în interiorul tău, adică forța gândului. Te poți servi de tot felul de instrumente care să ducă la creșterea calității vieții tale, însă este extrem de important să îți dai seama că forța gândului tău este cel mai important instrument pe care îl poți folosi. Forța gândului se află la dispoziția ta, însă te servește numai dacă tu vrei asta, adică numai dacă ai voința de a profita de uriașa putere care zace undeva în adâncurile minții tale. 

Primul pas este să devii conștient de puterea gândurilor tale. Următorul pas este să folosești butoanele prin care să declanșezi puterea gândurilor. Degeaba există butoanele, dacă tu nu le folosești. 

Există butoane prin care să declanșezi forța gândului și există, de asemenea, butoane prin care să amplifici această forță. E cam ca la aparatul de radio. Există butonul de pornire și butonul de ajustare a intensității sunetului. Tu poți folosi după bunul tău plac aceste butoane. Desigur, există unele butoane pe care tu deja le folosești aproape fără să îți dai seama. Astfel, atunci când îți pierzi energia cu tot felul de emoții (cum ar fi frica, supărarea, gelozia, etc.), tu deja ai apăsat niște butoane prin care ai declanșat anumite gânduri. Adică ai folosit fără să îți dai seama acele butoane. 

Acum, după ce conștientizezi acest fapt, îți rămâne să eviți folosirea acestor butoane în viitor. Adică nu le mai folosești. Gata, uiți de ele. Mai ai la dispoziție o mulțime de alte butoane prin care să declanșezi forțe mult mai benefice pentru tine. De exemplu, începând de azi uiți ce înseamnă butonul „plângere”. Uiți să te mai plângi de tot ceea ce se petrece în jurul tău. Abandonezi acest buton care nu poate să îți aducă decât energii negative și evenimente care nu te favorizează deloc. Te concentrezi la alte butoane, cum ar fi butonul „gândire pozitivă” sau butonul „încredere în viitor”. Astfel de butoane există, stau cuminți chiar în fața ta și te așteaptă să le folosești. 

Un alt buton pe care trebuie să îl uiți chiar acum se numește „Asta nu se poate face”. Amintește-ți de câte ori ai apăsat până acum pe acest buton, chiar și fără să îți dai seama. Dacă există lucruri pe care încă nu le-ai realizat, înseamnă că foarte probabil ai apăsat din neștiință și de prea multe ori butonul numit „Asta nu se poate face”. 

Gata, începând de azi vei pune o bucată de plastic peste acest buton, iar pe plastic vei scrie: „Interzis a se folosi acest buton! Pericol maxim!” De fiecare dată când simți că te tentează să apeși pe butonul numit „Asta nu se poate face” privești la inscripția de pe bucata de plastic și renunți imediat să apeși. În schimb, trebuie să ai mereu la îndemână butonul numit „Asta se poate face”. Pe acest buton ai voie să apeși de cât mai multe ori, chiar și în fiecare secundă, zi și noapte. Este butonul care îți aduce beneficii imense. Nu numai că este indicat să îl apeși de cât mai multe ori, dar este în folosul tău să îi înveți și pe alți oameni să îl apese cât mai des, pentru propriile lor beneficii. 

Lumea ar deveni subit mult mai bună dacă toți oamenii ar apăsa zilnic butonul numit „Asta se poate face”. S-ar genera dintr-o dată, pe toată planeta, schimbări pozitive care ar influența în bine viețile tuturor oamenilor. Transformările benefice devin posibile prin apăsarea butoanelor potrivite. Iar apăsarea butoanelor este un simplu act de voință, adică o simplă chestiune de a vrea sau a nu vrea. „Da, vreau să apăs numai butoanele care să aducă schimbări pozitive în viața mea și în viețile celorlalți oameni!” Scrie pe o bucată de hârtie acest îndemn mobilizator și ține bucata de hârtie undeva la vedere, într-un loc în care să o poți vedea în cea mai mare parte a timpului zilei. 

Gândurile produc rezultate concrete. Gândurile pozitive sunt butoanele care produc rezultate concrete și fericite în viața ta și în viețile celorlalți oameni.

Claudiu Neacșu

Scepticita...

Într-o zi ascultam la un post de radio o emisiune foarte interesantă, în care prezentatorii discutau despre mai multe cazuri ale unor oameni care, pornind de la nimic, au ajuns să fie milionari în dolari. 

Dintre acele exemple îl redau aici numai pe cel al cuiva care a avut năstrușnica idee de a porni o afacere în care să vândă animale de companie, iar respectivele animale să nu fie altceva decât... simple pietre. Da, ai citit bine. Simple pietre au fost vândute drept animale de companie. Iar cel care a avut această idee a devenit milionar în dolari. Este doar un exemplu. Și este real. 

Ei bine, prezentatorii emisiunii respective s-au mirat foarte tare atunci când au avut de-a face cu comentariul unui ascultător al postului de radio. Acel ascultător spunea foarte convins că aceste exemple de oameni care din nimic au făcut milioane de dolari nu sunt reale. Ba chiar le-a sugerat prezentatorilor emisiunii să lase astfel de... vrăjeli. Prezentatorii au spus atunci că asta este problema pentru foarte mulți oameni: neîncrederea. 

Scepticita este o boală grea, mai ales atunci când cei care suferă de această boală (adică scepticii) au în față realitatea, dar ei tot nu o cred. 

Desigur, exemplele pe care acei prezentatori le-au prezentat în emisiune par halucinante. Dacă ele nu ar fi reale, ar fi chiar incredibile. Într-un anume fel și până la un anume punct, reacțiile celor care nu cred că ele ar fi reale sunt scuzabile. Dar nu și după ce se depășește o limită. 

Adevărul este că pe planeta asta se petrec multe lucruri care par ieșite din comun. Pentru un om obișnuit și care luptă zilnic cu situații pe care toți le cunosc, a lua contact cu informații năucitoare despre oameni care au ajuns să câștige din nimic sume astronomice de bani reprezintă o experiență aproape miraculoasă. 

Omul obișnuit se zbate să câștige un salariu cu care să se întrețină. Pentru acel salariu el muncește aproape zilnic, ani de zile. Și nici vorbă să devină milionar în dolari în urma primirii acelui salariu. Dimpotrivă, constant are de-a face cu muncă multă, pentru bani prea puțini. Și, în momentul în care aude că cineva a reușit să facă vagoane de bani doar pentru faptul că a avut inspirația de a vinde pietre drept animale de companie, simte un fel de enervare, iar enervarea asta se transformă repede în neîncredere. 

Însă viața nu este compusă numai din fapte banale. Din când în când se mai întâmplă și câte o minune. Este adevărat că minunile se întâmplă destul de rar, dar se întâmplă. 

Întrebarea este dacă tu ești pregătit să întâmpini o minune, atunci când aceasta ți se înfățișează. Ca să poți întâmpina o minune, trebuie să o vezi. Ca să o vezi, trebuie să crezi în ea. 

Există două variante. Prima variantă este să nu crezi, adică să te lași pradă acestei boli grele, numită scepticita. A doua variantă este să crezi. Dacă alegi a doua variantă, ce rău ți se poate întâmpla? Niciun rău. Chiar dacă ar fi să suferi vreo dezamăgire din cauză că ai crezut, acea dezamăgire este de fapt o lecție foarte valoroasă pentru tine. 

Întotdeauna este mai bine să crezi decât să nu crezi. Dacă tu crezi și pierzi, de fapt nu pierzi, ci câștigi experiență, înveți o lecție care data viitoare te va ajuta să câștigi mai mult. Dacă nu crezi și nu crezi, ai pierdut din start, fiindcă nu mai ai nicio ocazie de a învăța ceva. Doar rămâi pe locul pe care te afli și atât. Mai departe nu se întâmplă nimic. Nu progresezi nici măcar cu un pas, dacă te macină scepticita. 

Încrederea este unul dintre instrumentele de mare folos atunci când ai nevoie să treci peste un pas dificil. Iar viața are obiceiul să îți pună în față astfel de pași, exact atunci când te aștepți mai puțin. 

Încrederea vine din gândire. Acolo se află leacul pentru boala numită scepticită. Antidotul acestei boli, adică încrederea, nu numai că te smulge din trecutul care poate că nu ți-a adus cine știe ce satisfacții, dar te ghidează și pe drumul minunat al oportunităților de tot felul. Încrederea te face să devii apt pentru a-ți valorifica toate puterile interioare. 

Viața are de toate, situații bune, dar și situații mai puțin bune. Pentru cele mai puțin bune ai mare nevoie de maleabilitate, de capacitatea de a te adapta. Și nu poți avea această capacitate dacă dai dovadă mereu de neîncredere, de atitudine rigidă. Amplitudinea încrederii este hotărâtoare în depășirea celor mai dificile bariere. 

Dacă îți dorești cu adevărat să treci peste obstacole, fă-ți din încredere o obișnuință zilnică, nelipsită nici măcar o secundă. Numai cei neîncrezători sunt cu adevărat neputincioși. Neîncrederea generează frustrări care nu au cum să te motiveze. Nu trebuie niciodată să accepți mediocritatea. 

Calitatea vieții tale depinde și de modul în care te întărești prin gândire pozitivă, prin încredere, prin aspirații mobilizante.

Claudiu Neacșu

Șapte obiceiuri necesare...

Dacă faci un mic experiment și îi întrebi pe toți oamenii despre scopul pe care ei îl au în viață, vei constata că toți îți spun câte ceva despre scopul lor. Toți au câte un scop, mai mic sau mai mare. Unii vor spune că își doresc o carieră înfloritoare. Alții vor spune că își doresc un salariu mai mare. Alții se vor mulțumi să știe că vor fi sănătoși și cu o familie fericită. 

Este foarte bine că toți oamenii au câte un scop în viață. Întrebarea este câți oameni au și un plan foarte bine organizat prin care să ajungă să își atingă scopurile. Ei bine, când este vorba despre un astfel de plan, lucrurile se schimbă. 

Cei mai mulți oameni nu au și un plan pe care să îl urmeze pentru a-și atinge scopurile. Cu alte cuvinte, ei doar își doresc ceva, știu cam cum arată destinația, știu unde se află destinația, dar nu pășesc pe drumul care să îi ducă spre acea destinație. Este ca și cum tu îți dorești să ajungi la Paris, dar nu te urnești din casă. Ai vrea să ajungi la Paris, dar nu faci nimic pentru a te deplasa la aeroport. Nu îți cumperi bilet de avion, nu te informezi despre data și ora plecării și a sosirii, nu știi nimic despre traseu. Dar vrei să ajungi la Paris. Bineînțeles că nu se poate asta. 

Ei bine, în viața de toate zilele există oameni care nu fac nimic pentru a-și îndeplini visul, dar se minunează cum de reușesc unii să își atingă scopurile. Este ca și cum cei care nu fac nimic pentru a ajunge la Paris, nici măcar să vadă la ce oră pleacă avionul, se miră foarte mult cum de unii reușesc să ajungă la Paris, fără să se mai gândească la faptul că cei care au ajuns la Paris au făcut totuși efortul de a se deplasa la aeroport, de a-și cumpăra bilet de avion, de a-și pregăti bagajele, etc. Cei care reușesc să își atingă scopul își formează unele obiceiuri. Primul obicei și cel mai important este să decizi clar și cu putere țelul pe care vrei să îl atingi. Este logic motivul pentru care acest prim obicei este așa de important. 

Imaginează-ți cum ar fi să vrei să pleci să îți petreci undeva concediul, însă nu te poți hotărî unde anume. Să fie la mare? Să fie la munte? Să fie pe Coasta de Azur? Să fie în Elveția? Dacă tot stai și te gândești, fără să decizi unde vrei să ajungi, nu vei reuși să faci nimic. 

Un alt obicei al celor care își ating scopurile este concentrarea asupra aspectelor sau lucrurilor pozitive. Foarte mulți oameni se concentrează prea mult asupra defectelor lor sau asupra unor evenimente negative din trecut. Pare că au plăcerea reală să identifice numai probleme și numai ceea ce a mers rău. Ei nu pot vedea și ceea ce se află dincolo de eșecuri. În felul acesta ei își limitează toate posibilitățile. Nu la fel procedează oamenii care își ating scopurile. Oamenii pozitivi văd pozitivul și își îndeplinesc dorințele. 

Un alt secret pentru a-ți atinge scopul este să faci în fiecare zi câte puțin pentru acel scop. Nu este importantă mărimea pașilor cu care înaintezi, ci numărul acestor pași. Degeaba faci doi sau trei pași foarte mari, apoi te oprești. La destinație ajungi sigur dacă faci toți pașii necesari. Fiecare îmbunătățire zilnică a planului și acțiunilor tale te îndreaptă sigur spre țintă. Direcția înainte poate fi compusă din pași mărunți și mulți. E în regulă așa. Planul tău se realizează, dacă înaintezi constant. 

Un alt obicei al celor care își ating scopurile este că socializează mereu. Pentru ei este ceva obișnuit să cunoască mereu oameni noi. Convingerea lor este că, dacă procedează așa, vor avea pe cine să se bazeze în unele momente mai grele. Dar ei nu doar că fac tot posibilul pentru a cunoaște oameni noi, ci caută să se însoțească numai cu oameni pozitivi, cu persoane de la care au de învățat ceva sau care le pot oferi unele valori esențiale pentru arta de a-ți îndeplini scopurile. Este vorba, în cazul lor, de o socializare foarte bine țintită, cu un scop foarte clar, nu doar de o socializare făcută doar pentru a mai petrece timpul liber. 

Oamenii care ajung la destinație mai urmează un obicei foarte important. Ei acționează. Și, atunci când este vorba să acționeze, ei nu mai stau pe gânduri. Pornesc imediat. Ei sunt conștienți că, dacă amână, această amânare se transformă în ceva veșnic, se perpetuează, adică se ajunge ușor la bătutul pasului pe loc. Ingredientul succesului este acțiune. Fă ceva și pornește acum să faci acel prim pas. Apoi treci imediat la pasul al doilea. Totul este să acționezi, să înaintezi și să nu se oprească niciodată mintea ta din a planifica deja următorul pas. 

În timp ce acționezi, însă, se poate întâmpla să nu ajungi exact atunci când vrei tu la destinație. Una este planul de acasă și alta este ceea ce întâlnești tu pe terenul realității. Drumul spre obiectivul fixat nu decurge întotdeauna conform planului inițial. Asta înseamnă că, de fiecare dată când vezi că lucrurile nu merg cum ai fi vrut să meargă, trebuie să fii destul de flexibil încât să îți schimbi planul inițial. Schimbarea acestui plan poate fi parțială sau totală, în funcție de împrejurări. Modificarea totală a unui plan nu înseamnă câtuși de puțin că ai renunțat la obiectivul fixat. 

Și mai e nevoie de ceva. De multe ori, chiar dacă acționezi fără amânare, chiar dacă îți ajustezi planurile oricând este nevoie, nu reușești să îți atingi obiectivul. Și cum procedezi când se întâmplă așa? Renunți? Desigur că nu. Învingătorii nu renunță niciodată. După ce constați că nimic nu merge cum vrei, perseverența te salvează. 

Exact momentele de îndoială îi călesc pe învingători. Perseverența este mobilul cel mai sigur spre atingerea obiectivului planificat. 

Pentru cei deciși cu adevărat să își îndeplinească dorințele, eșecul nu este o opțiune, ci doar un pas temporar, o ocolire temporară sau o lecție din care au ocazia să învețe destul încât data viitoare să înainteze cu mai multă vigoare.

Claudiu Neacșu

Cele trei creiere...

Oamenii știu că au un singur creier. Aceasta este ideea răspândită în toată lumea. Eventual, mai știu că există două emisfere cerebrale. Oamenii, în viața cea de toate zilele, folosesc chiar și expresii cum ar fi „Ăsta nu are creier deloc.” sau „Îți mai trebuie mult creier.” 

Elevii, la școală, sunt îndemnați mereu să își folosească așa cum trebuie creierul. În spațiul științific, în primul rând, se vehiculează teorii privitoare la procentul de creier pe care îl utilizăm cu adevărat. Una dintre teorii spune că noi ne folosim de fapt doar zece la sută din creier. Alte teorii spun că în realitate folosim un procent mai mare din creier. 

Însă eu cred că există ceva mult mai interesant referitor la creier. Poate că este util să știm cât anume din creier ne folosim, această informație ajutându-ne să ne cunoaștem adevăratul potențial. Atunci când știi cât mai exact unde te afli, poți stabili cât mai exact ce trebuie să faci pentru a parcurge distanța care ți-a mai rămas. Altfel spus, atunci când știi adevăratul tău potențial, știi cât și ce anume mai trebuie mobilizat. 

Dar mai există ceva referitor la creier și care trebuie neapărat să fie cunoscut, fiindcă utilitatea acestei informații este chiar imediată. Este o informație care îi vizează pe absolut toți oamenii. Oare de ce este utilă pentru toți oamenii această informație? Hai să vedem răspunsul. 

Orice om, indiferent cine ar fi el, are de luat zilnic anumite decizii. Unele decizii sunt mai importante, altele nu. Însă, în iureșul evenimentelor zilnice, orice om, indiferent dacă el este cerșetor, director de companie sau președinte de țară, are de luat decizii. Însă nu decizia este problema, ci multitudinea de opțiuni dintre care fiecare om trebuie să aleagă. 

A ști să iei cea mai bună decizie: aceasta este adevărata problemă. Cerșetorul, adică cineva situat pe scara cea mai de jos a societății, poate avea în față o multitudine de opțiuni. Să meargă în partea de vest a orașului sau în partea de est? 

Directorul de companie, la fel, se poate vedea pus în fața situației de a alege dacă să concedieze sau nu o parte dintre angajați. Și, dacă alege să concedieze, va trebui să decidă pe cine anume să concedieze, dat fiind faptul că el îi apreciează și simpatizează pe toți angajații companiei. 

Președintele unei țări poate alege între două opțiuni: dacă să încheie sau nu alianță cu un anumit stat. 

Tu, ca om obișnuit, te poți trezi că ești nevoit să alegi: profiți de o anumită oportunitate (chiar dacă asta înseamnă să renunți la cea mai mare parte a timpului tău liber) sau nu profiți de acea oportunitate (asta însemnând să te bucuri de tot timpul tău liber). 

Pare a fi ceva simplu să iei o decizie. În realitate, este vorba despre o misiune extraordinar de complicată. Oare de ce? Un răspuns la această întrebare este obiceiul creierului de a considera că unele lucruri sunt mai importante decât altele. Mai mult, creierul nu se comportă ca o unitate compactă, ca un organism unit. Dimpotrivă, în creier par să existe forțe care vin în conflict unele cu altele. 

Îți dau acum un exemplu foarte simplu, ca să înțelegi bine această idee. Să spunem că vrei să pornești o afacere foarte profitabilă pentru tine. O parte a creierului îți spune că va fi minunat atunci când vei obține profit și vei putea putea să îți îndeplinești foarte multe dorințe. Însă o altă parte a creierului îți spune că în afacerea asta va trebui să riști o anumită sumă de bani, neavând nicio garanție că îți vei recupera acești bani. 

Și astfel pornește conflictul între cele două părți ale creierului: cea care este încântată de perspectiva câștigului și cea care este înspăimântată de perspectiva pierderii. O decizie care ar fi trebuit să fie simplă s-a transformat în ceva foarte complicat. 

Această complicare se întâmplă din cauză că nu avem un creier care funcționează ca un tot unitar, ci avem mai multe creiere, mai multe forțe care intră în conflict între ele. Astfel, primul creier este cel care dorește numai siguranță și caută să evite din toate puterile tot ceea ce înseamnă risc, pierdere, eșec, nesiguranță. Acest creier te determină să fugi de deciziile riscante sau de orice fel de pedeapsă. 

Al doilea creier este cel care dorește să obțină numai ceea ce se poate obține acum. El funcționează după principiul „Trăiește clipa și nu te mai gândi la viitor!” Acest creier dorește experiențe pozitive și plăcute, dar care se pot produce azi, în acest moment. El te determină să cauți numai munca ușoară, cea care îți aduce rezultate mici și imediate, chiar acum. Chiar dacă rezultatele sunt mici, acest creier este mulțumit. Pentru el, important este ceea ce primește îndată, fără să aștepte deloc, fără să se preocupe de ceea ce va fi în viitor. Pentru al doilea creier, momentul cel mai bun de care trebuie să te bucuri este acum, nu mâine, nu în viitor. 

Cu totul altceva se întâmplă în cazul celui de-al treilea creier. Dacă primul creier evită din toate puterile riscul, iar al doilea creier caută numai bucurii sigure și obținute pe loc, al treilea creier funcționează pe baza principiului „Viitorul este foarte important și el trebuie clădit pas cu pas, începând de acum.” Al treilea creier nu se teme deloc de planurile pe termen lung și foarte lung. Dimpotrivă, el este bucuros să participe la proiecte ale căror rezultate nu se văd deloc acum, dar care pot deveni reale cândva, în viitor. 

Ei bine, după ce ai văzut cum funcționează cele trei creiere, îți poți explica mult mai ușor de ce anume unii oameni nu se pot decide sau se decid foarte, foarte greu atunci când, de exemplu, întâlnesc o oportunitate care i-ar putea ajuta. 

Tu, de fiecare dată când simți că nu știi ce decizie să iei, amintește-ți de cele trei creiere. Unul îți spune să fugi de orice fel de risc, altul îți spune să cauți numai avantajele imediate, iar altul îți spune că este bine să vezi și pe termen lung. 

Fă în așa fel încât să le armonizezi pe cele trei creiere. După ce ele nu vor mai fi în conflict, vei putea lua cea mai bună decizie.

Claudiu Neacșu

Ingredientul secret...

Toți vor să se bucure de succes. După ce scopul este atins, bucuria atingerii acestui scop depășește amintirea obstacolelor pe care a trebuit să le înfruntăm. 

Dar, până când ajungi să te bucuri de realizarea visului tău, este foarte posibil să ai de-a face cu obstacole așa de crunte, încât încrederea cu care ai pornit la drum să se clatine la modul cel mai serios. 

Lipsa de rezultate imediate produce frustrare. E și normal să fie așa. Pornești la drum cu încredere foarte mare în tine și în forțele tale, apoi această încredere se poate diminua, din cauza dificultăților. 

Și ce crezi că se întâmplă după ce scade încrederea? Apare tentația de a renunța la visurile tale. Cu cât dificultatea de a atinge un scop este mai mare, cu atât această tentație de a renunța crește. Vine chiar un moment în care să ai impresia acută că nu vei reuși niciodată să îți îndeplinești visul. 

Într-adevăr, drumul spre succes nu este o linie dreaptă sau o cărare bătută. Nu este nici măcar un drum pe care toate lucrurile să vină de la sine, fără efort, fără sacrificii. Pe drumul spre succes poți să urci, dar, de foarte multe ori, poți să și cobori. Este nevoie de efort pentru a reuși să rezolvi cele mai grele provocări care pot să apară. 

Lupta pentru atingerea succesului nu este doar idealism și fericire, ci și o rutină nesfârșită prin care te îmbărbătezi să faci față descurajării. Succesul are un preț pe care numai învingătorii sunt dispuși să îl plătească. Câștigătorii sunt cei care rămân pozitivi chiar și atunci când au de-a face numai cu eșecuri. 

Pentru cineva care nu este obișnuit cu ceea ce înseamnă gândirea pozitivă, o astfel de atitudine este de neînțeles. Cum adică să rămâi pozitiv chiar și atunci când suferi eșec după eșec? Ei bine, atitudinea este cea care determină aptitudinea de a obține succesul. Învingătorii rămân inspirați și dornici de aventura succesului chiar și atunci când toate străduințele par să nu dea niciun rezultat. 

Pentru luptători nu există teama de eșec, ci numai temerea de a nu se opri vreodată din înaintare. Acest fel de gândire și atitudine este ingredientul secret al celor care, în cele din urmă, reușesc să urce pe o scară foarte înaltă a succesului. Ei resping mereu și mereu orice fel de atitudine de victimă, conștienți că numai consecvența în căutarea ocaziilor favorabile îi va aduce în punctul din care se întrezărește succesul. 

Învingătorii continuă să încerce chiar și după ce au încasat un număr imens de descurajări și eșecuri. Ei cred cu tărie că următoarea șansă se poate ascunde după următoarea cotitură. Chiar dacă ar fi ca toți oamenii din jurul lor să le spună de mii de ori „Renunță!”, ei tot nu s-ar gândi vreodată să renunțe. 

Înțelegi tu oare esența acestei atitudini? În vârful muntelui ajungi numai dacă pornești la drum cu ideea de a încerca încă o dată, apoi încă o dată, apoi încă o dată, la infinit sau până când îți atingi scopul. În vârful muntelui ajungi numai dacă dai dovadă de statornicie. 

Pentru a persevera nu ai nevoie să urmezi o facultate anume, să îți dai doctoratul în cine știe ce domeniu sau să posezi din naștere niște calități extraordinare. Pur și simplu trebuie să vrei să perseverezi și să fii conștient că acest instrument minunat care este statornicia depinde numai de voința ta. În plus, gândește-te că, după ce îți stabilești un scop, dar apoi renunți la el, nu vei ști niciodată ce s-ar fi putut întâmpla dacă ai fi perseverat și nu te-ai fi oprit. Nimeni nu poate ghici viitorul, în așa fel încât să știe dacă e cazul să renunțe sau nu. 

Ia spune, de câte ori ai auzit până acum oameni care, dacă întâlneau o anumită oportunitate, începeau aproape imediat să vină cu scuze de genul „Știi, eu nu sunt sigur dacă o să reușesc sau nu, așa că nu mă bag...”? Păi tocmai asta e ideea. Nimeni nu poate ști ce anume se va întâmpla în viitor, dacă va reuși sau nu într-o anumită acțiune. Iar atitudinea de renunțare din motiv că viitorul este necunoscut este total greșită. Gândește-te ce regret mare te poate chinui după ce constați că, dacă ai fi încercat, ai fi reușit. Sau, mai rău, ce cruntă ar fi dezamăgirea după ce vezi cum alți oameni au reușit exact acolo unde ai renunțat tu. 

Succesul depinde de maniera în care vezi lucrurile. Dacă pentru tine contează numai măreția scopului final, nu te mai temi să întreprinzi acțiuni îndrăznețe, chiar dacă știi foarte bine că mai poți să cazi uneori. Rezultatele se extind pe măsura antrenării spiritului sincer și dedicat unei cauze mărețe. Victoria vine pentru cei care văd dintr-un unghi pozitiv chiar și ideea de nesiguranță a unei oportunități. 

De fapt, învingătorii știu un singur lucru: să continue până la victorie, chiar dacă momentan victoria pare a fi imposibilă. Aceasta este atitudinea care face diferența dintre cei care, totuși, reușesc să avanseze în viață și cei care rămân într-o zonă mai obscură, fără satisfacții deosebite, fără provocări care să merite. 

Trebuie să știi că, dacă persiști destul de mult, obții ceea ce îți dorești. Adevăratul potențial se valorifică numai prin acțiune continuă, răbdătoare, însoțită de entuziasmul luptei. După ce îți propui ceva, mai este nevoie de acțiune, de perseverență și de curajul de a face față temerilor care te pot încerca pe drum. Acționează ordonat, cu înțelepciune, cu rigurozitatea și calmul învingătorilor. Vei constata cum inevitabil apare acea acumulare, apoi amplificare de rezultate care îți permit să câștigi. Da, este nevoie din partea ta și de o anumită investiție de cinism cu care să înfrunți obstacolele, însă doar așa poți depăși gândurile de renunțare, piedicile care vor să te oprească, acțiunea nefastă a nehotărârii. 

Realismul exagerat înseamnă să te împiedici de exact ceea ce nu este esențial pentru obținerea succesului, așa că decide acum să te mobilizezi și să te implici cu toate puterile pentru a birui groparii dorinței și pentru a face saltul calitativ spre viața pe care o dorești. 

Claudiu Neacșu

Popasuri multe...

Atunci când ai de îndeplinit un proiect foarte ambițios, ai nevoie și de foarte multă motivație, adică de acea putere interioară care să te susțină ferm în acțiunile pe care le întreprinzi. Cu cât motivația este mai mare, cu atât puterea ta de a acționa este mai mare. 

Eficiență stă în motivație. La rândul ei, motivația trebuie să primească o cantitate nelimitată de ambiție și dorință. 

Oare cum ai putea să fii motivat dacă nu îți dorești ceva cu ardoare? 

Dorința este un declanșator absolut necesar atunci când vrei să faci primul pas pe un drum la capătul căruia se află un scop mare. Forța dorinței poate fi comparată cu forța adevărului. Atunci când mizezi pe o dorință care vibrează încontinuu în interiorul tău, mintea conștientă poate intui mult mai ușor procesul de construire a succesului. 

Dorința fierbinte merge mână în mână cu încrederea în sine și respinge orice factor care nu te poate ajuta în îndeplinirea ei. Motivația te împinge înainte. După ce ai hotărât că vrei să faci ceva și să îți îndeplinești scopul, îți rămâne să faci primul pas. Mai departe, nimeni din exteriorul tău nu poate influența vigoarea cu care înaintezi, dacă tu nu vrei să ai parte de o astfel de influență. 

Ești independent în ceea ce întreprinzi. Prin urmare, cineva aflat în exteriorul tău nu te poate motiva la fel de bine cum ai face-o tu însuți, folosindu-ți combustibilul interior care este dorința de a reuși. Organizarea eficientă a acțiunilor este strâns legată de modul în care reușești să stăpânești toate posibilitățile prin care eșecurile să devină lecții prețioase, cu o învățătură clară și obligatorie, cea capabilă să te dirijeze pe drumul neîntrerupt spre îndeplinirea visului tău arzător. 

Dacă ai un obiectiv clar, motivația necesară pentru a-l atinge îndepărtează sigur energia mentală negativă care te-ar putea ține pe loc. Vei face tot ceea ce este necesar pentru a reuși. 

Există trei factori care transformă motivația într-un instrument extrem de puternic de atingere a succesului. 

Primul factor este viziunea clară a ceea ce vrei să obții. După ce știi clar ceea ce vrei, intră în scenă cel de-al doilea factor, adică imaginea mentală clară a ceea ce vrei să obții. După ce îți spui că vrei, de exemplu, să câștigi un milion de dolari, această viziune trebuie completată cu o imagine cât mai detaliată despre modul în care te vei bucura de suma de un milion de dolari. 

În felul acesta se cristalizează cel de-al treilea factor, adică dorința puternică de a avea un milion de dolari. Cineva se plânge că nu a obținut rezultatele pe care și le-a dorit. Dar, dacă îl întrebi despre motivația lui, vei constata că aceasta lipsește sau există într-o cantitate foarte mică. Motivația firavă produce rezultate firave. Motivația arzătoare produce rezultate uriașe. 

Uită-te puțin la notele pe care le iau elevii dintr-o clasă. Cei care sunt foarte motivați să învețe obțin note foarte bune. Cei care nu găsesc nicio plăcere și nicio motivație în acțiunea de învățare primesc, evident, note foarte mici. Notele sunt diferite, așa cum și motivațiile fiecărui elev sunt diferite. 

Ambiția și entuziasmul sunt prezente în mod activ acolo unde motivația este și ea prezentă. Omul motivat foarte puternic face tot ceea ce este nevoie pentru a-și atinge scopul. El nu mai ține cont de faptul că anumite acțiuni pot sau nu să îi facă plăcere. Motivația poate ține loc de plăcere, dacă este bine hrănită și adusă la dimensiuni colosale. Gândul la viitoarea mare plăcere a trăirii reale a visului este prin el însuși o motivație capabilă să te dinamiteze. Omul motivat vede deja în mintea lui rezultatul care va veni cândva, în viitor. Cei nemotivați nu sunt capabili să mențină în mintea lor o imagine a unui viitor care încă nu există, dar este pe cale de a fi construit. 

Poți să consideri că motivația este un instrument de care are nevoie orice om care dorește să pășească pe un drum mai bun. Acest instrument trebuie însă să fie întreținut. Astfel, după ce ți-ai stabilit, de exemplu, scopul de a ajunge să câștigi un milion de dolari, care este uriaș, desigur, un pas necesar ar fi să împarți acest obiectiv uriaș în obiective mai mici, în așa fel încât fiecare obiectiv mai mic să fie mai ușor de atins. 

Îți stabilești, să spunem, o mie de obiective de câte o mie de dolari. În felul acesta nu te mai copleșește grandoarea obiectivului de un milion de dolari și te poți concentra mai lejer asupra fiecărui obiectiv de câte o mie de dolari. Este mai ușor să îți menții motivația pentru a cuceri obiectivul de o mie de dolari, apoi următorul obiectiv de o mie de dolari și tot așa. Un obiectiv mai mic, dar sumă din șirul de obiective care compun obiectivul cel mare, te ajută să simți că este mai ușor de îndeplinit chiar obiectivul cel mare. În afară de asta, dacă ai în față un obiectiv mai mic, îți vine mai ușor să îl duci la capăt. 

Este foarte important să termini ceea ce începi. Fiecare obiectiv mic este un antrenament excelent prin care să îți dezvolți capacitatea de a duce la capăt orice alt proiect pe care vei mai dori să îl dezvolți, chiar și un proiect de mărime uriașă. Este extrem de important să ajungi la linia de sosire. Mai trebuie să știi ceva despre importanța asocierii tale cu oameni care sunt mânați de ambiții mari și de motivații pe măsură. Caută mereu compania unor astfel de oameni! Motivația este contagioasă. Și întotdeauna vei avea nevoie de mai multă astfel de contagiune. 

Pe lângă asocierea cu oameni pozitivi, mai trebuie să faci în așa fel încât să valorifici la maxim fiecare oră a zilei. Dacă îți consumi timpul cu lucruri inutile, apare lenea, iar lenea duce la lipsă de motivație. Fii tot timpul ocupat și ține-ți ochii pe țelul tău, chiar dacă întâmpini dificultăți foarte mari sau ai impresia că nu vei reuși să atingi succesul. 

Împarte-ți perseverența în popasuri multe și mici și sigur vei dobândi un succes uriaș!

Claudiu Neacsu