Țipătul copilului...

Sigur ai observat cum se comportă un copil aflat la vârsta la care încă nu merge la grădiniță. Dacă el dorește o jucărie anume, iar părinții săi nu vor să i-o dea sau să i-o cumpere, începe imediat să urle ca din gură de șarpe. 

Nu toți părinții rezistă unor astfel de țipete. Atunci când copilul urlă fiindcă își dorește ceva, părinții încep să se alerteze. Cu cât țipetele copilului sunt mai puternice și de durată mai lungă, cu atât alerta părinților este mai mare. Dacă țipetele copilului nu se produc din cauza unei dureri sau a unei boli, părinții vor face tot posibilul pentru a îndeplini dorința copilului lor. Ei vor să facă în așa fel încât copilul lor să nu mai plângă. 

Copilul își dorește o jucărie foarte scumpă? Ei bine, dacă asta își dorește, apoi înțelege că urletul lui este un fel de mijloc prin care să își îndeplinească dorința, se va folosi fără menajamente de acest urlet. El simte că de intensitatea țipetelor sale depinde îndeplinirea dorinței care îl macină pe dinăuntru. Instinctul îl învață, încă de la o vârstă foarte fragedă, o lecție extrem de importantă a succesului. Această lecție arată cam așa: „Cu cât țipi mai tare pentru îndeplinirea dorinței tale, cu atât mai repede îți îndeplinești dorința.” Sau, trecând la un limbaj mai adecvat pentru adulți, lecția ar arăta cam așa: „Cu cât lupți mai mult pentru îndeplinirea dorinței tale, cu atât mai repede îți îndeplinești dorința.” 

Țipătul unui copil poate reprezenta un act de voință al acelui copil. Mai departe, după ani și ani, copilul, devenit adult, nu își va mai folosi țipătul, ci actul voinței. 

Prin voință de fier îți poți îndeplini dorințele. Această voință trebuie să fie continuă și neînduplecată. Voința face alianță cu perseverența. O alianță imbatabilă. Voință și perseverență. A vrea, dar nu oricum, ci continuu, până la îndeplinirea dorinței. Voința înseamnă a porni și a merge, iar perseverența înseamnă a merge până la capăt, nu doar până la jumătatea drumului. 

Oare de ce țip copiii așa de tare și așa de mult, atunci când își doresc foarte mult ceva? De ce ei nu țipă doar câteva secunde, apoi să se oprească? Este foarte probabil că ei știu instinctiv secretul succesului: „Nu este suficient suficient să țipi. Trebuie să țipi cu perseverență.” Altfel spus, copiii pot să știe instinctiv ce înseamnă perseverența, înainte ca ei să învețe propriu-zis noțiunea de perseverență. Ei observă că un țipăt scurt sau foarte scurt nu le aduce rezultate. În urma unui țipăt scurt, părinții nu intră prea tare în alertă. Dacă urmează tăcerea după acest țipăt, părinții se liniștesc imediat, își văd de viața lor, iar copilul rămâne cu dorința neîndeplinită. Prin urmare, copilul știe că trebuie să persevereze cu țipătul. Până când? Până când părinții lui îl bagă în seamă și se mobilizează urgent pentru a-i face pe plac. 

Nouă, oamenilor adulți, ni se pare extraordinar să aflăm că un copil știe să își canalizeze în acest fel energia. Copilul care țipă știe ce înseamnă perseverența și își direcționează spre îndeplinirea dorinței sale toată energia de care este capabil. 

De fapt, noi, adulții, avem de învățat o lecție extrem de importantă de la astfel de copii care se folosesc de urlete (respectiv de perseverență) și nu se lasă până când nu își văd visul îndeplinit. Tu cât de tare „țipi” acum pentru a-ți vedea îndeplinite dorințele? Oare câți oameni au renunțat să mai „țipe”, gândindu-se că și așa „țipătul” lor nu le aduce rezultatele dorite? 

Ai observat realitatea copilului care nu știe ce înseamnă să renunțe și să se consoleze? Atunci când este vorba să țipe pentru îndeplinirea dorinței sale, copilul țipă până când se sufocă și este în stare să țipe până la leșin. Însă el pare că nu știe ce este aceea renunțare. El știe doar că trebuie să țipe până când adulții îl bagă în seamă. Am putea spune că un copil care urlă până la epuizare pentru îndeplinirea dorinței sale este un copil care își folosește voința și perseverența. 

Așa cum știm, mulți părinți, din cauză că nu au cum să îndeplinească toate mofturile sau dorințele odraslei lor urlătoare, se resemnează cu aceste urlete ale copilului, le suportă cu stoicism, iar copilul, în cele din urmă, este nevoit să renunțe să mai urle. Pornind de la acest fapt, după mai mulți ani, copilul devenit adult învață o altă lecție, dar care este opusă artei succesului. Din păcate, el învață și o astfel de lecție: „Oprește-te, fiindcă nu vei reuși!” 

Imaginează-ți ce lecție importantă ar învăța copilul ai cărui părinți ar putea să îi îndeplinească toate dorințele, dacă el plânge și urlă cu perseverență. Crescând și devenind adult, el ar învăța această lecție: „Dacă perseverezi suficient de mult timp, îți vei îndeplini dorința.” 

Bineînțeles, trebuie să ținem cont de anumite limite. Nu este chiar în regulă să satisfaci imediat toate dorințele sau capriciile copilului, fiindcă îl vei învăța un răsfățat, un om care așteaptă să primească totul de-a gata, fără să facă un efort constructiv pentru asta. 

Exemplul cu țipătul copilului are rol educativ, pentru ca tu să înțelegi mai bine ce importantă este perseverența atunci când ai o dorință pe care o vrei îndeplinită. Dacă știi ce vrei de la viață, este obligatoriu să fie alături de tine o cantitate infinită de voință și perseverență. Continuă până când reușești! Dacă încă nu ai reușit, continuă! Dar nu te opri niciodată, orice ar fi! Este mult mai bine pentru tine să continui, să lupți, să mai faci un pas, apoi încă un pas. 

Alungă ezitările și mai fă un pas! Succesul nu se află înapoi, ci înaintea ta, iar spre el te îndrepți numai dacă ești hotărât să continui șirul pașilor. Succesul nu se află în zona de confort, nu stă acolo unde te simți tu cel mai în siguranță, ci te așteaptă pe piscul spre care trebuie să urci necontenit, cu voință, cu răbdare, cu strângere din dinți, cu dorința de a lupta și de a îmbrățișa cu inima deschisă orice fel de provocare. 

Claudiu Neacșu