Treapta cea mai de sus...

„Dar eu nu cred că pot câștiga un milion de dolari! Este prea mult! Este exagerat! Hai să coborâm cu picioarele pe pământ! Este mai bine să îmi propun ceva realist. Zece mii de dolari, de exemplu...” 

Dacă până acum nu ai auzit pe nimeni rostind astfel de propoziții, este posibil să auzi de acum înainte, cândva, în această viață. Ei bine, în acel moment trebuie să știi că omul care spune așa ceva face o mare greșeală. 

Oare de ce este greșit să îți faci planuri grandioase, chiar dacă pare mai în regulă să te mulțumești cu scopuri mici și ușor de atins? Răspunsul este simplu. Atunci când te mulțumești cu puțin sau cu obiective care par rezonabile, există riscul imens ca tu să nu obții nici măcar acel puțin. Adică există riscul să nu te alegi cu nimic. Și atunci, ce sens mai are să îți fixezi obiective mici, dacă oricum nu le vei atinge? 

S-ar putea să spui că aici este vorba despre un fel de paradox. Cum adică să nu îți poți îndeplini dorințele mici, dacă ele sunt ușor de îndeplinit? Acest paradox are o explicație foarte logică. Hai să urmărim câteva exemple foarte simple, pentru a înțelege mai bine raționamentul. 

Să spunem că ți-ai fixat ca obiectiv câștigul de o mie de dolari. Pare un obiectiv rezonabil, de bun-simț, mult mai de bun-simț decât obiectivul câștigului de un milion de dolari. OK, te-ai oprit la obiectivul de o mie de dolari. Până aici, totul pare a fi în regulă. Numai că, de aici înainte, iată ce se va întâmpla: drumul până la obiectivul de o mie de dolari nu va fi nici el prea simplu. În orice caz, nu va fi așa de simplu încât să nu conțină nici măcar câteva obstacole, chiar și mici fiind ele. Pentru a îndepărta aceste obstacole, ai nevoie de o anumită cantitate de voință. Însă această voință lipsește. De ce lipsește? Fiindcă voința are nevoie de un combustibil foarte prețios: motivația. 

În exemplul nostru, fiind vorba despre un obiectiv modest și aparent realist (adică acel câștig de o mie de dolari), motivația este foarte mică, fiindcă, să fim serioși, cu o mie de dolari nu poți să faci mare lucru, așa că nici motive puternice pentru a-i obține nu vei avea. Prin urmare, se declanșează „lanțul slăbiciunilor”: lipsa de motivație duce la lipsă de voință, iar lipsa de voință este cauza care face ca obstacolele, chiar și mici, să rămână permanent pe drum. Rezultatul? Obiectivul de o mie de dolari nu mai poate fi atins. Și ce vei face atunci? Vei coborî orizontul de așteptare. 

Îți vei spune că poate e prea greu să câștigi o mie de dolari și îți vei stabili un nou obiectiv, ceva mai jos și aparent mai ușor de atins: opt sute de dolari. Însă și în cazul acestui al doilea obiectiv se va întâmpla la fel, adică se va declanșa același „lanț al slăbiciunilor”: lipsa de motivație duce la lipsa de voință, lipsa de voință face ca obstacolele să rămână fixate pe drum, iar obstacolele te împiedică să câștigi suma de opt sute de dolari. Și iar îți spui că poate obiectivul de opt sute de dolari este prea ambițios pentru puterile tale. 

Prin urmare, iar cobori ștacheta. Îți vei propune că vrei să câștigi, de exemplu, o sumă ceva mai mică: cinci sute de dolari. Evident, fiind vorba despre o sumă și mai mică, motivația va fi și ea mult mai mică. Voința va fi pe măsura motivației, adică foarte mică, iar obstacolele rămân la locul lor și te împiedică să atingi obiectivul de cinci sute de dolari. „Lanțul slăbiciunilor” a funcționat iar. 

Însă vine iar tentația de a coborî ștacheta și de a-ți stabili obiective din ce în ce mai mici, crezând eronat că vei reuși să găsești până la urmă un obiectiv potrivit pentru forțele tale. Îți vei propune să câștigi trei sute de dolari, apoi vei coborî ștacheta la obiectivul de două sute de dolari. Dar, din cauza „Lanțului slăbiciunilor”, iar cobori ștacheta și ajungi la obiectivul de o sută de dolari, apoi la cel de cincizeci de dolari, apoi la cel de treizeci de dolari, apoi la cel de zece dolari, apoi la… Apoi, la nimic! 

Ai tot coborât ștacheta, ai tot redus cantitatea de motivație și de voință, apoi, la final, te-ai ales cu… zero. Această contradicție între „A dori mult, ba chiar nelimitat” și „A dori puțin și doar ceea ce pare a fi rezonabil” există la nivelul întregii societăți și s-a manifestat într-un context istoric pe care toată lumea îl cunoaște. 

Hai să ne gândim puțin la dihotomia Capitalism - Comunism. Azi știm bine că dezideratul comunismului este un eșec lamentabil. De ce? Fiindcă în comunism oamenii erau îndemnați, ba chiar forțați, să își dorească puțin, să se limiteze la un anumit prag. Comunismul ducea o luptă declarată împotriva celor care își doreau mai mult, mereu mai mult, fără limite. 

Era clar că o astfel de concepție („Dorește-ți puțin și nu visa la mai mult!”) era din start sortită eșecului. Prin urmare, comunismul a căzut. Comunismul este un experiment eșuat. 

Capitalismul, dimpotrivă, a rezistat. Și va rezista. De ce? Fiindcă adevărata fire a oamenilor se manifestă prin dorința fierbinte de a obține mai mult, mereu mai mult, fără limite, fără praguri impuse sau auto-impuse, fără ștachete care să coboare mereu tot mai jos. Deviza capitalismului este: „Mai sus, mereu mai sus! Mai mult, mereu mai mult!” 

Istoria a dovedit deja că ideea corectă este aceasta: „Stabilește-ți obiective mărețe, tot mai mărețe! Urcă mereu ștacheta!” 

Nu este greșit să îți propui să câștigi suma de un milion de dolari! Ba chiar este indicat să ridici mereu ștacheta, adică să îți propui să lupți din răsputeri pentru un câștig mai mare de un milion de dolari. 

Cu cât obiectivul tău este mai mare și aparent mai lipsit de rațiune, cu atât motivația ta crește. Cu cât motivația ta crește, cu atât voința ta crește și ea. O voință în continuă creștere te susține continuu pe drumul spre cele mai ambițioase și mai mari țeluri ale tale. 

Țintește mereu treapta cea mai de sus și vei câștiga!

Claudiu Neacșu