Cele trei creiere...

Oamenii știu că au un singur creier. Aceasta este ideea răspândită în toată lumea. Eventual, mai știu că există două emisfere cerebrale. Oamenii, în viața cea de toate zilele, folosesc chiar și expresii cum ar fi „Ăsta nu are creier deloc.” sau „Îți mai trebuie mult creier.” 

Elevii, la școală, sunt îndemnați mereu să își folosească așa cum trebuie creierul. În spațiul științific, în primul rând, se vehiculează teorii privitoare la procentul de creier pe care îl utilizăm cu adevărat. Una dintre teorii spune că noi ne folosim de fapt doar zece la sută din creier. Alte teorii spun că în realitate folosim un procent mai mare din creier. 

Însă eu cred că există ceva mult mai interesant referitor la creier. Poate că este util să știm cât anume din creier ne folosim, această informație ajutându-ne să ne cunoaștem adevăratul potențial. Atunci când știi cât mai exact unde te afli, poți stabili cât mai exact ce trebuie să faci pentru a parcurge distanța care ți-a mai rămas. Altfel spus, atunci când știi adevăratul tău potențial, știi cât și ce anume mai trebuie mobilizat. 

Dar mai există ceva referitor la creier și care trebuie neapărat să fie cunoscut, fiindcă utilitatea acestei informații este chiar imediată. Este o informație care îi vizează pe absolut toți oamenii. Oare de ce este utilă pentru toți oamenii această informație? Hai să vedem răspunsul. 

Orice om, indiferent cine ar fi el, are de luat zilnic anumite decizii. Unele decizii sunt mai importante, altele nu. Însă, în iureșul evenimentelor zilnice, orice om, indiferent dacă el este cerșetor, director de companie sau președinte de țară, are de luat decizii. Însă nu decizia este problema, ci multitudinea de opțiuni dintre care fiecare om trebuie să aleagă. 

A ști să iei cea mai bună decizie: aceasta este adevărata problemă. Cerșetorul, adică cineva situat pe scara cea mai de jos a societății, poate avea în față o multitudine de opțiuni. Să meargă în partea de vest a orașului sau în partea de est? 

Directorul de companie, la fel, se poate vedea pus în fața situației de a alege dacă să concedieze sau nu o parte dintre angajați. Și, dacă alege să concedieze, va trebui să decidă pe cine anume să concedieze, dat fiind faptul că el îi apreciează și simpatizează pe toți angajații companiei. 

Președintele unei țări poate alege între două opțiuni: dacă să încheie sau nu alianță cu un anumit stat. 

Tu, ca om obișnuit, te poți trezi că ești nevoit să alegi: profiți de o anumită oportunitate (chiar dacă asta înseamnă să renunți la cea mai mare parte a timpului tău liber) sau nu profiți de acea oportunitate (asta însemnând să te bucuri de tot timpul tău liber). 

Pare a fi ceva simplu să iei o decizie. În realitate, este vorba despre o misiune extraordinar de complicată. Oare de ce? Un răspuns la această întrebare este obiceiul creierului de a considera că unele lucruri sunt mai importante decât altele. Mai mult, creierul nu se comportă ca o unitate compactă, ca un organism unit. Dimpotrivă, în creier par să existe forțe care vin în conflict unele cu altele. 

Îți dau acum un exemplu foarte simplu, ca să înțelegi bine această idee. Să spunem că vrei să pornești o afacere foarte profitabilă pentru tine. O parte a creierului îți spune că va fi minunat atunci când vei obține profit și vei putea putea să îți îndeplinești foarte multe dorințe. Însă o altă parte a creierului îți spune că în afacerea asta va trebui să riști o anumită sumă de bani, neavând nicio garanție că îți vei recupera acești bani. 

Și astfel pornește conflictul între cele două părți ale creierului: cea care este încântată de perspectiva câștigului și cea care este înspăimântată de perspectiva pierderii. O decizie care ar fi trebuit să fie simplă s-a transformat în ceva foarte complicat. 

Această complicare se întâmplă din cauză că nu avem un creier care funcționează ca un tot unitar, ci avem mai multe creiere, mai multe forțe care intră în conflict între ele. Astfel, primul creier este cel care dorește numai siguranță și caută să evite din toate puterile tot ceea ce înseamnă risc, pierdere, eșec, nesiguranță. Acest creier te determină să fugi de deciziile riscante sau de orice fel de pedeapsă. 

Al doilea creier este cel care dorește să obțină numai ceea ce se poate obține acum. El funcționează după principiul „Trăiește clipa și nu te mai gândi la viitor!” Acest creier dorește experiențe pozitive și plăcute, dar care se pot produce azi, în acest moment. El te determină să cauți numai munca ușoară, cea care îți aduce rezultate mici și imediate, chiar acum. Chiar dacă rezultatele sunt mici, acest creier este mulțumit. Pentru el, important este ceea ce primește îndată, fără să aștepte deloc, fără să se preocupe de ceea ce va fi în viitor. Pentru al doilea creier, momentul cel mai bun de care trebuie să te bucuri este acum, nu mâine, nu în viitor. 

Cu totul altceva se întâmplă în cazul celui de-al treilea creier. Dacă primul creier evită din toate puterile riscul, iar al doilea creier caută numai bucurii sigure și obținute pe loc, al treilea creier funcționează pe baza principiului „Viitorul este foarte important și el trebuie clădit pas cu pas, începând de acum.” Al treilea creier nu se teme deloc de planurile pe termen lung și foarte lung. Dimpotrivă, el este bucuros să participe la proiecte ale căror rezultate nu se văd deloc acum, dar care pot deveni reale cândva, în viitor. 

Ei bine, după ce ai văzut cum funcționează cele trei creiere, îți poți explica mult mai ușor de ce anume unii oameni nu se pot decide sau se decid foarte, foarte greu atunci când, de exemplu, întâlnesc o oportunitate care i-ar putea ajuta. 

Tu, de fiecare dată când simți că nu știi ce decizie să iei, amintește-ți de cele trei creiere. Unul îți spune să fugi de orice fel de risc, altul îți spune să cauți numai avantajele imediate, iar altul îți spune că este bine să vezi și pe termen lung. 

Fă în așa fel încât să le armonizezi pe cele trei creiere. După ce ele nu vor mai fi în conflict, vei putea lua cea mai bună decizie.

Claudiu Neacșu