Ți-ai făcut temele?...

Pe lista realizărilor extrem de importante pe care trebuie să le obții în viață se află și această propoziție: „Uită complet și pentru totdeauna ce înseamnă cuvântul EȘEC!” 

Este timpul acum să iei o decizie extrem de importantă. Este timpul să înțelegi ceva vital pentru următoarea perioadă a existenței tale. Dacă cei din jurul tău au vehiculat prea des cuvântul „eșec”, eu te îndemn acum să uiți acest cuvânt. 

De fapt, eșecul nu există. Eșecul este doar o noțiune pe care au inventat-o cei care știu doar să se grăbească și să vadă cât mai repede rezultate. Tu trebuie să uiți această noțiune! În loc de cuvântul „eșec”, de acum înainte vei folosi cuvântul „lecție”. 

Evident, reflexul tău de a folosi cuvântul „eșec” este mai greu de schimbat, fiindcă ai folosit întreaga ta viață acest cuvânt. Vestea bună este că un astfel de reflex se poate modifica. Trebuie doar să ai voința și bunăvoința de a face asta. 

În fiecare zi, de dimineața până seara, observă de câte ori te tentează să folosești cuvântul „eșec”. Înlocuiește-l imediat cu cuvântul „lecție”. De asemenea, obișnuiește-te cu gândul că „lecție” este o noțiune care îți aduce mereu numai lucruri bune și progrese. Fiecare lecție te învață câte ceva, iar învățătura este mama progresului. La rândul lui, progresul aduce câte ceva bun în viața ta. Fiecare progres este câte o cărămidă importantă care se adaugă la construcția monumentală a destinului tău fericit. 
De fapt, tot ceea ce există bun chiar acum în viața ta este rezultatul unui lung șir de lecții care au avut loc în trecutul tău, din momentul în care te-ai născut și până azi. 

Hai să ne gândim la un exemplu concret. Acum tu vorbești foarte bine limba ta maternă. Dar oare a fost mereu așa? Desigur că nu. Până să ajungi să stăpânești limba ta maternă, ai trecut printr-un lung șir de lecții. Rosteai greșit destul de multe cuvinte. Cineva negativist ar spune că treceai din eșec în eșec. Făceai destule încercări nereușite. Însă aceste nereușite nu erau ceva rău, ci erau învățăminte despre cum să NU faci ceva, respectiv despre cum să NU rostești un anumit cuvânt. Fiecare încercare ratată era, de fapt, un fel de ghid care te conducea cu răbdare spre calea corectă, respectiv spre rostirea corectă a cuvântului pe care voiai să îl înveți. Nu eșuai, ci învățai. Progresai. Mergeai mai departe, cu încă un pas. 

Mersul mai departe este motiv de bucurie, nu de tristețe. Mersul mai departe, chiar și cu un mic pas, este ceva pozitiv, nu negativ. Prin urmare, ceea ce unii cred că este eșec, nu este eșec, ci lecție prețioasă, motiv de bucurie, motiv de a da o mică petrecere, motiv de mândrie și conștientizarea faptului că tocmai ai mai făcut un pas pe drumul succesului. 

Atunci când greșești ceva și ai impresia că te-ai scufundat în prăpastia ratării, amintește-ți că tocmai ai progresat, că tocmai ai învățat o lecție și că tocmai ai devenit mai bogat. Da, te-ai îmbogățit cu experiență, iar experiența reprezintă o adevărată avere. 

Există un banc foarte educativ. Fiul îl întreabă pe tatăl său, un mare afacerist și plin de succes: „Tată, care este secretul succesului tău?” Afaceristul de mare succes îi răspunde fiului: „Secretul succesului meu stă în aceste două cuvinte: decizii corecte.” Fiul întreabă: „Și cum ai reușit să iei decizii corecte?” Tatăl răspunde: „Secretul luării de decizii corecte stă în aceste două cuvinte: decizii greșite.” 

Fiecare greșeală îți aduce experiență. Fiecare așa-zis eșec te învață câte ceva important. Cu cât ratezi de mai multe ori, cu atât te îmbogățești cu mai multe lecții. 

Dacă tu cumva nu te pricepi la matematică, ai putea să îți folosești voința și perseverența pentru a deveni un as în matematică. Metoda este simplă: rezolvă cât mai multe probleme și fă cât mai multe exerciții. Atunci când ai în față o problemă foarte grea de matematică, ai impresia că nu o poți rezolva niciodată. Este doar o impresie. Dacă te temi să găsești chiar și o soluție greșită, e clar că nu vei ajunge niciodată să rezolvi acea problemă de matematică. Însă dacă abordezi cu curaj orice fel de soluție, chiar și greșită, sigur vei progresa și sigur te vei îndrepta spre soluția corectă a problemei. Fiecare încercare ratată de a rezolva problema de matematică îți indică faptul că nu trebuie să mai încerci niciodată acea soluție, ci să cauți altă soluție. 

Să spunem că ajungi într-o intersecție din care pornesc zece alte drumuri. Doar unul dintre cele zece drumuri te poate duce spre destinație. Însă nu știi care anume este drumul corect. Pentru a afla drumul corect, singura metodă este să încerci fiecare drum. Pur și simplu pornești pe unul dintre cele zece drumuri. Dacă prima încercare te-a dus într-o fundătură, bucură-te! De ce trebuie să te bucuri? Fiindcă tocmai ți-ai făcut o temă și ai învățat o lecție: acest drum nu duce nicăieri. Este lecția din care ai progresat. Tocmai ai aflat că mai ai de încercat nouă drumuri, în loc de zece, adică mai puține, ceea ce este excelent. 
Dacă pornești pe al doilea drum și descoperi că și acel drum este greșit, adică te-a dus tot într-o fundătură, este perfect: ți-ai făcut iar tema și ai învățat iar o lecție care te-a îmbogățit cu experiență. Acum, după două încercări ratate, știi clar că mai ai doar opt drumuri de încercat, în loc de zece, adică mai ai de făcut și mai puține încercări față de momentul în care te aflai la început. Nu mai faci zece încercări, ci faci opt încercări, ceea ce este evident un progres. 

Și treci la următoarea temă, respectiv la următoarea lecție: al treilea drum, adică a treia încercare. Pornești cu curaj și optimism, fiindcă știi ceva extrem de important: tocmai urmează să mai înveți o lecție, în cazul în care nici al treilea drum nu este cel corect, adică drumul spre destinație. Dacă al treilea drum te duce tot într-o fundătură, este cazul să sărbătorești: ai învățat încă o lecție și te afli în posesia unei informații care te apropie de succesul cel mare. Această informație este aur curat. Știi că mai ai de făcut alte șapte încercări, în loc de zece încercări, adică ai de făcut și mai puține încercări. Asta înseamnă că s-a scurtat timpul în care poți ajunge să descoperi drumul corect spre destinație. 

Continui cu perseverență să îți faci temele și, în cele din urmă, descoperi drumul corect și ajungi la destinație.  

Claudiu Neacșu

Țipătul copilului...

Sigur ai observat cum se comportă un copil aflat la vârsta la care încă nu merge la grădiniță. Dacă el dorește o jucărie anume, iar părinții săi nu vor să i-o dea sau să i-o cumpere, începe imediat să urle ca din gură de șarpe. 

Nu toți părinții rezistă unor astfel de țipete. Atunci când copilul urlă fiindcă își dorește ceva, părinții încep să se alerteze. Cu cât țipetele copilului sunt mai puternice și de durată mai lungă, cu atât alerta părinților este mai mare. Dacă țipetele copilului nu se produc din cauza unei dureri sau a unei boli, părinții vor face tot posibilul pentru a îndeplini dorința copilului lor. Ei vor să facă în așa fel încât copilul lor să nu mai plângă. 

Copilul își dorește o jucărie foarte scumpă? Ei bine, dacă asta își dorește, apoi înțelege că urletul lui este un fel de mijloc prin care să își îndeplinească dorința, se va folosi fără menajamente de acest urlet. El simte că de intensitatea țipetelor sale depinde îndeplinirea dorinței care îl macină pe dinăuntru. Instinctul îl învață, încă de la o vârstă foarte fragedă, o lecție extrem de importantă a succesului. Această lecție arată cam așa: „Cu cât țipi mai tare pentru îndeplinirea dorinței tale, cu atât mai repede îți îndeplinești dorința.” Sau, trecând la un limbaj mai adecvat pentru adulți, lecția ar arăta cam așa: „Cu cât lupți mai mult pentru îndeplinirea dorinței tale, cu atât mai repede îți îndeplinești dorința.” 

Țipătul unui copil poate reprezenta un act de voință al acelui copil. Mai departe, după ani și ani, copilul, devenit adult, nu își va mai folosi țipătul, ci actul voinței. 

Prin voință de fier îți poți îndeplini dorințele. Această voință trebuie să fie continuă și neînduplecată. Voința face alianță cu perseverența. O alianță imbatabilă. Voință și perseverență. A vrea, dar nu oricum, ci continuu, până la îndeplinirea dorinței. Voința înseamnă a porni și a merge, iar perseverența înseamnă a merge până la capăt, nu doar până la jumătatea drumului. 

Oare de ce țip copiii așa de tare și așa de mult, atunci când își doresc foarte mult ceva? De ce ei nu țipă doar câteva secunde, apoi să se oprească? Este foarte probabil că ei știu instinctiv secretul succesului: „Nu este suficient suficient să țipi. Trebuie să țipi cu perseverență.” Altfel spus, copiii pot să știe instinctiv ce înseamnă perseverența, înainte ca ei să învețe propriu-zis noțiunea de perseverență. Ei observă că un țipăt scurt sau foarte scurt nu le aduce rezultate. În urma unui țipăt scurt, părinții nu intră prea tare în alertă. Dacă urmează tăcerea după acest țipăt, părinții se liniștesc imediat, își văd de viața lor, iar copilul rămâne cu dorința neîndeplinită. Prin urmare, copilul știe că trebuie să persevereze cu țipătul. Până când? Până când părinții lui îl bagă în seamă și se mobilizează urgent pentru a-i face pe plac. 

Nouă, oamenilor adulți, ni se pare extraordinar să aflăm că un copil știe să își canalizeze în acest fel energia. Copilul care țipă știe ce înseamnă perseverența și își direcționează spre îndeplinirea dorinței sale toată energia de care este capabil. 

De fapt, noi, adulții, avem de învățat o lecție extrem de importantă de la astfel de copii care se folosesc de urlete (respectiv de perseverență) și nu se lasă până când nu își văd visul îndeplinit. Tu cât de tare „țipi” acum pentru a-ți vedea îndeplinite dorințele? Oare câți oameni au renunțat să mai „țipe”, gândindu-se că și așa „țipătul” lor nu le aduce rezultatele dorite? 

Ai observat realitatea copilului care nu știe ce înseamnă să renunțe și să se consoleze? Atunci când este vorba să țipe pentru îndeplinirea dorinței sale, copilul țipă până când se sufocă și este în stare să țipe până la leșin. Însă el pare că nu știe ce este aceea renunțare. El știe doar că trebuie să țipe până când adulții îl bagă în seamă. Am putea spune că un copil care urlă până la epuizare pentru îndeplinirea dorinței sale este un copil care își folosește voința și perseverența. 

Așa cum știm, mulți părinți, din cauză că nu au cum să îndeplinească toate mofturile sau dorințele odraslei lor urlătoare, se resemnează cu aceste urlete ale copilului, le suportă cu stoicism, iar copilul, în cele din urmă, este nevoit să renunțe să mai urle. Pornind de la acest fapt, după mai mulți ani, copilul devenit adult învață o altă lecție, dar care este opusă artei succesului. Din păcate, el învață și o astfel de lecție: „Oprește-te, fiindcă nu vei reuși!” 

Imaginează-ți ce lecție importantă ar învăța copilul ai cărui părinți ar putea să îi îndeplinească toate dorințele, dacă el plânge și urlă cu perseverență. Crescând și devenind adult, el ar învăța această lecție: „Dacă perseverezi suficient de mult timp, îți vei îndeplini dorința.” 

Bineînțeles, trebuie să ținem cont de anumite limite. Nu este chiar în regulă să satisfaci imediat toate dorințele sau capriciile copilului, fiindcă îl vei învăța un răsfățat, un om care așteaptă să primească totul de-a gata, fără să facă un efort constructiv pentru asta. 

Exemplul cu țipătul copilului are rol educativ, pentru ca tu să înțelegi mai bine ce importantă este perseverența atunci când ai o dorință pe care o vrei îndeplinită. Dacă știi ce vrei de la viață, este obligatoriu să fie alături de tine o cantitate infinită de voință și perseverență. Continuă până când reușești! Dacă încă nu ai reușit, continuă! Dar nu te opri niciodată, orice ar fi! Este mult mai bine pentru tine să continui, să lupți, să mai faci un pas, apoi încă un pas. 

Alungă ezitările și mai fă un pas! Succesul nu se află înapoi, ci înaintea ta, iar spre el te îndrepți numai dacă ești hotărât să continui șirul pașilor. Succesul nu se află în zona de confort, nu stă acolo unde te simți tu cel mai în siguranță, ci te așteaptă pe piscul spre care trebuie să urci necontenit, cu voință, cu răbdare, cu strângere din dinți, cu dorința de a lupta și de a îmbrățișa cu inima deschisă orice fel de provocare. 

Claudiu Neacșu

Butoanele...

Undele radio trec prin ziduri și ajung la aparatul aflat în camera ta. Este suficient să apeși un buton, apoi undele radio se transformă în emisiunea la care poți asculta muzică sau știri. Cu un alt buton, poți pur și simplu să schimbi emisiunea. Sau poți să amplifici mărimea sunetului pe care îl auzi la aparatul de radio. Doar îți folosești degetele. Cu un simplu gest, faci să se producă un adevărat fenomen. 

La fel se întâmplă și cu gândurile tale. Dacă apeși butoanele potrivite, îți poți schimba cum vrei gândurile. Bineînțeles, mai întâi trebuie să vrei. E la fel ca la aparatul radio. Degeaba undele radio te înconjoară, dacă tu nu faci gestul minim de a te apropia de aparatul radio, apoi de a-i apăsa butonul de pornire. 

Gândul, de fapt, este o formă de energie. Acest lucru este astăzi destul de bine cunoscut, mulțumită mijloacelor de informare în masă. Fiind o formă de energie, gândul produce rezultate concrete. Dacă apeși, de exemplu, pe butonul întrerupătorului, energia electrică produce lumină în camera ta. La fel e și cu gândul. 

Hai să-ți dau un exemplu foarte simplu. Primești brusc o veste despre un eveniment extrem de fericit și care te privește direct pe tine. Dacă înainte de primirea acelei vești inima îți bătea normal, după ce primești vestea inima începe subit să bată cu intensitate foarte mare. Iată, așadar, efectul concret al gândului. Vestea bună și neașteptată a produs în mintea ta un gând fericit, iar gândul fericit a produs un rezultat concret, adică bătăi accelerate ale inimii. 

Putem spune că este valabilă această ecuație: GÂNDURI = REZULTATE CONCRETE. 

De fapt, dacă stăm și reflectăm mai bine, această ecuație reprezintă un adevărat miracol. Poți folosi forța uluitoare a gândului pentru a produce rezultate mai bune în ceea ce privește viața ta sau viața altor oameni. Noi toți ne dorim o viață cât mai bună, nu-i așa? 

Și uite că acum tu afli, dacă nu cumva știai deja, că ai la dispoziție nu doar forțe exterioare pentru a-ți face o viață mai bună, ci chiar o forță aflată în interiorul tău, adică forța gândului. Te poți servi de tot felul de instrumente care să ducă la creșterea calității vieții tale, însă este extrem de important să îți dai seama că forța gândului tău este cel mai important instrument pe care îl poți folosi. Forța gândului se află la dispoziția ta, însă te servește numai dacă tu vrei asta, adică numai dacă ai voința de a profita de uriașa putere care zace undeva în adâncurile minții tale. 

Primul pas este să devii conștient de puterea gândurilor tale. Următorul pas este să folosești butoanele prin care să declanșezi puterea gândurilor. Degeaba există butoanele, dacă tu nu le folosești. 

Există butoane prin care să declanșezi forța gândului și există, de asemenea, butoane prin care să amplifici această forță. E cam ca la aparatul de radio. Există butonul de pornire și butonul de ajustare a intensității sunetului. Tu poți folosi după bunul tău plac aceste butoane. Desigur, există unele butoane pe care tu deja le folosești aproape fără să îți dai seama. Astfel, atunci când îți pierzi energia cu tot felul de emoții (cum ar fi frica, supărarea, gelozia, etc.), tu deja ai apăsat niște butoane prin care ai declanșat anumite gânduri. Adică ai folosit fără să îți dai seama acele butoane. 

Acum, după ce conștientizezi acest fapt, îți rămâne să eviți folosirea acestor butoane în viitor. Adică nu le mai folosești. Gata, uiți de ele. Mai ai la dispoziție o mulțime de alte butoane prin care să declanșezi forțe mult mai benefice pentru tine. De exemplu, începând de azi uiți ce înseamnă butonul „plângere”. Uiți să te mai plângi de tot ceea ce se petrece în jurul tău. Abandonezi acest buton care nu poate să îți aducă decât energii negative și evenimente care nu te favorizează deloc. Te concentrezi la alte butoane, cum ar fi butonul „gândire pozitivă” sau butonul „încredere în viitor”. Astfel de butoane există, stau cuminți chiar în fața ta și te așteaptă să le folosești. 

Un alt buton pe care trebuie să îl uiți chiar acum se numește „Asta nu se poate face”. Amintește-ți de câte ori ai apăsat până acum pe acest buton, chiar și fără să îți dai seama. Dacă există lucruri pe care încă nu le-ai realizat, înseamnă că foarte probabil ai apăsat din neștiință și de prea multe ori butonul numit „Asta nu se poate face”. 

Gata, începând de azi vei pune o bucată de plastic peste acest buton, iar pe plastic vei scrie: „Interzis a se folosi acest buton! Pericol maxim!” De fiecare dată când simți că te tentează să apeși pe butonul numit „Asta nu se poate face” privești la inscripția de pe bucata de plastic și renunți imediat să apeși. În schimb, trebuie să ai mereu la îndemână butonul numit „Asta se poate face”. Pe acest buton ai voie să apeși de cât mai multe ori, chiar și în fiecare secundă, zi și noapte. Este butonul care îți aduce beneficii imense. Nu numai că este indicat să îl apeși de cât mai multe ori, dar este în folosul tău să îi înveți și pe alți oameni să îl apese cât mai des, pentru propriile lor beneficii. 

Lumea ar deveni subit mult mai bună dacă toți oamenii ar apăsa zilnic butonul numit „Asta se poate face”. S-ar genera dintr-o dată, pe toată planeta, schimbări pozitive care ar influența în bine viețile tuturor oamenilor. Transformările benefice devin posibile prin apăsarea butoanelor potrivite. Iar apăsarea butoanelor este un simplu act de voință, adică o simplă chestiune de a vrea sau a nu vrea. „Da, vreau să apăs numai butoanele care să aducă schimbări pozitive în viața mea și în viețile celorlalți oameni!” Scrie pe o bucată de hârtie acest îndemn mobilizator și ține bucata de hârtie undeva la vedere, într-un loc în care să o poți vedea în cea mai mare parte a timpului zilei. 

Gândurile produc rezultate concrete. Gândurile pozitive sunt butoanele care produc rezultate concrete și fericite în viața ta și în viețile celorlalți oameni.

Claudiu Neacșu

Scepticita...

Într-o zi ascultam la un post de radio o emisiune foarte interesantă, în care prezentatorii discutau despre mai multe cazuri ale unor oameni care, pornind de la nimic, au ajuns să fie milionari în dolari. 

Dintre acele exemple îl redau aici numai pe cel al cuiva care a avut năstrușnica idee de a porni o afacere în care să vândă animale de companie, iar respectivele animale să nu fie altceva decât... simple pietre. Da, ai citit bine. Simple pietre au fost vândute drept animale de companie. Iar cel care a avut această idee a devenit milionar în dolari. Este doar un exemplu. Și este real. 

Ei bine, prezentatorii emisiunii respective s-au mirat foarte tare atunci când au avut de-a face cu comentariul unui ascultător al postului de radio. Acel ascultător spunea foarte convins că aceste exemple de oameni care din nimic au făcut milioane de dolari nu sunt reale. Ba chiar le-a sugerat prezentatorilor emisiunii să lase astfel de... vrăjeli. Prezentatorii au spus atunci că asta este problema pentru foarte mulți oameni: neîncrederea. 

Scepticita este o boală grea, mai ales atunci când cei care suferă de această boală (adică scepticii) au în față realitatea, dar ei tot nu o cred. 

Desigur, exemplele pe care acei prezentatori le-au prezentat în emisiune par halucinante. Dacă ele nu ar fi reale, ar fi chiar incredibile. Într-un anume fel și până la un anume punct, reacțiile celor care nu cred că ele ar fi reale sunt scuzabile. Dar nu și după ce se depășește o limită. 

Adevărul este că pe planeta asta se petrec multe lucruri care par ieșite din comun. Pentru un om obișnuit și care luptă zilnic cu situații pe care toți le cunosc, a lua contact cu informații năucitoare despre oameni care au ajuns să câștige din nimic sume astronomice de bani reprezintă o experiență aproape miraculoasă. 

Omul obișnuit se zbate să câștige un salariu cu care să se întrețină. Pentru acel salariu el muncește aproape zilnic, ani de zile. Și nici vorbă să devină milionar în dolari în urma primirii acelui salariu. Dimpotrivă, constant are de-a face cu muncă multă, pentru bani prea puțini. Și, în momentul în care aude că cineva a reușit să facă vagoane de bani doar pentru faptul că a avut inspirația de a vinde pietre drept animale de companie, simte un fel de enervare, iar enervarea asta se transformă repede în neîncredere. 

Însă viața nu este compusă numai din fapte banale. Din când în când se mai întâmplă și câte o minune. Este adevărat că minunile se întâmplă destul de rar, dar se întâmplă. 

Întrebarea este dacă tu ești pregătit să întâmpini o minune, atunci când aceasta ți se înfățișează. Ca să poți întâmpina o minune, trebuie să o vezi. Ca să o vezi, trebuie să crezi în ea. 

Există două variante. Prima variantă este să nu crezi, adică să te lași pradă acestei boli grele, numită scepticita. A doua variantă este să crezi. Dacă alegi a doua variantă, ce rău ți se poate întâmpla? Niciun rău. Chiar dacă ar fi să suferi vreo dezamăgire din cauză că ai crezut, acea dezamăgire este de fapt o lecție foarte valoroasă pentru tine. 

Întotdeauna este mai bine să crezi decât să nu crezi. Dacă tu crezi și pierzi, de fapt nu pierzi, ci câștigi experiență, înveți o lecție care data viitoare te va ajuta să câștigi mai mult. Dacă nu crezi și nu crezi, ai pierdut din start, fiindcă nu mai ai nicio ocazie de a învăța ceva. Doar rămâi pe locul pe care te afli și atât. Mai departe nu se întâmplă nimic. Nu progresezi nici măcar cu un pas, dacă te macină scepticita. 

Încrederea este unul dintre instrumentele de mare folos atunci când ai nevoie să treci peste un pas dificil. Iar viața are obiceiul să îți pună în față astfel de pași, exact atunci când te aștepți mai puțin. 

Încrederea vine din gândire. Acolo se află leacul pentru boala numită scepticită. Antidotul acestei boli, adică încrederea, nu numai că te smulge din trecutul care poate că nu ți-a adus cine știe ce satisfacții, dar te ghidează și pe drumul minunat al oportunităților de tot felul. Încrederea te face să devii apt pentru a-ți valorifica toate puterile interioare. 

Viața are de toate, situații bune, dar și situații mai puțin bune. Pentru cele mai puțin bune ai mare nevoie de maleabilitate, de capacitatea de a te adapta. Și nu poți avea această capacitate dacă dai dovadă mereu de neîncredere, de atitudine rigidă. Amplitudinea încrederii este hotărâtoare în depășirea celor mai dificile bariere. 

Dacă îți dorești cu adevărat să treci peste obstacole, fă-ți din încredere o obișnuință zilnică, nelipsită nici măcar o secundă. Numai cei neîncrezători sunt cu adevărat neputincioși. Neîncrederea generează frustrări care nu au cum să te motiveze. Nu trebuie niciodată să accepți mediocritatea. 

Calitatea vieții tale depinde și de modul în care te întărești prin gândire pozitivă, prin încredere, prin aspirații mobilizante.

Claudiu Neacșu

Șapte obiceiuri necesare...

Dacă faci un mic experiment și îi întrebi pe toți oamenii despre scopul pe care ei îl au în viață, vei constata că toți îți spun câte ceva despre scopul lor. Toți au câte un scop, mai mic sau mai mare. Unii vor spune că își doresc o carieră înfloritoare. Alții vor spune că își doresc un salariu mai mare. Alții se vor mulțumi să știe că vor fi sănătoși și cu o familie fericită. 

Este foarte bine că toți oamenii au câte un scop în viață. Întrebarea este câți oameni au și un plan foarte bine organizat prin care să ajungă să își atingă scopurile. Ei bine, când este vorba despre un astfel de plan, lucrurile se schimbă. 

Cei mai mulți oameni nu au și un plan pe care să îl urmeze pentru a-și atinge scopurile. Cu alte cuvinte, ei doar își doresc ceva, știu cam cum arată destinația, știu unde se află destinația, dar nu pășesc pe drumul care să îi ducă spre acea destinație. Este ca și cum tu îți dorești să ajungi la Paris, dar nu te urnești din casă. Ai vrea să ajungi la Paris, dar nu faci nimic pentru a te deplasa la aeroport. Nu îți cumperi bilet de avion, nu te informezi despre data și ora plecării și a sosirii, nu știi nimic despre traseu. Dar vrei să ajungi la Paris. Bineînțeles că nu se poate asta. 

Ei bine, în viața de toate zilele există oameni care nu fac nimic pentru a-și îndeplini visul, dar se minunează cum de reușesc unii să își atingă scopurile. Este ca și cum cei care nu fac nimic pentru a ajunge la Paris, nici măcar să vadă la ce oră pleacă avionul, se miră foarte mult cum de unii reușesc să ajungă la Paris, fără să se mai gândească la faptul că cei care au ajuns la Paris au făcut totuși efortul de a se deplasa la aeroport, de a-și cumpăra bilet de avion, de a-și pregăti bagajele, etc. Cei care reușesc să își atingă scopul își formează unele obiceiuri. Primul obicei și cel mai important este să decizi clar și cu putere țelul pe care vrei să îl atingi. Este logic motivul pentru care acest prim obicei este așa de important. 

Imaginează-ți cum ar fi să vrei să pleci să îți petreci undeva concediul, însă nu te poți hotărî unde anume. Să fie la mare? Să fie la munte? Să fie pe Coasta de Azur? Să fie în Elveția? Dacă tot stai și te gândești, fără să decizi unde vrei să ajungi, nu vei reuși să faci nimic. 

Un alt obicei al celor care își ating scopurile este concentrarea asupra aspectelor sau lucrurilor pozitive. Foarte mulți oameni se concentrează prea mult asupra defectelor lor sau asupra unor evenimente negative din trecut. Pare că au plăcerea reală să identifice numai probleme și numai ceea ce a mers rău. Ei nu pot vedea și ceea ce se află dincolo de eșecuri. În felul acesta ei își limitează toate posibilitățile. Nu la fel procedează oamenii care își ating scopurile. Oamenii pozitivi văd pozitivul și își îndeplinesc dorințele. 

Un alt secret pentru a-ți atinge scopul este să faci în fiecare zi câte puțin pentru acel scop. Nu este importantă mărimea pașilor cu care înaintezi, ci numărul acestor pași. Degeaba faci doi sau trei pași foarte mari, apoi te oprești. La destinație ajungi sigur dacă faci toți pașii necesari. Fiecare îmbunătățire zilnică a planului și acțiunilor tale te îndreaptă sigur spre țintă. Direcția înainte poate fi compusă din pași mărunți și mulți. E în regulă așa. Planul tău se realizează, dacă înaintezi constant. 

Un alt obicei al celor care își ating scopurile este că socializează mereu. Pentru ei este ceva obișnuit să cunoască mereu oameni noi. Convingerea lor este că, dacă procedează așa, vor avea pe cine să se bazeze în unele momente mai grele. Dar ei nu doar că fac tot posibilul pentru a cunoaște oameni noi, ci caută să se însoțească numai cu oameni pozitivi, cu persoane de la care au de învățat ceva sau care le pot oferi unele valori esențiale pentru arta de a-ți îndeplini scopurile. Este vorba, în cazul lor, de o socializare foarte bine țintită, cu un scop foarte clar, nu doar de o socializare făcută doar pentru a mai petrece timpul liber. 

Oamenii care ajung la destinație mai urmează un obicei foarte important. Ei acționează. Și, atunci când este vorba să acționeze, ei nu mai stau pe gânduri. Pornesc imediat. Ei sunt conștienți că, dacă amână, această amânare se transformă în ceva veșnic, se perpetuează, adică se ajunge ușor la bătutul pasului pe loc. Ingredientul succesului este acțiune. Fă ceva și pornește acum să faci acel prim pas. Apoi treci imediat la pasul al doilea. Totul este să acționezi, să înaintezi și să nu se oprească niciodată mintea ta din a planifica deja următorul pas. 

În timp ce acționezi, însă, se poate întâmpla să nu ajungi exact atunci când vrei tu la destinație. Una este planul de acasă și alta este ceea ce întâlnești tu pe terenul realității. Drumul spre obiectivul fixat nu decurge întotdeauna conform planului inițial. Asta înseamnă că, de fiecare dată când vezi că lucrurile nu merg cum ai fi vrut să meargă, trebuie să fii destul de flexibil încât să îți schimbi planul inițial. Schimbarea acestui plan poate fi parțială sau totală, în funcție de împrejurări. Modificarea totală a unui plan nu înseamnă câtuși de puțin că ai renunțat la obiectivul fixat. 

Și mai e nevoie de ceva. De multe ori, chiar dacă acționezi fără amânare, chiar dacă îți ajustezi planurile oricând este nevoie, nu reușești să îți atingi obiectivul. Și cum procedezi când se întâmplă așa? Renunți? Desigur că nu. Învingătorii nu renunță niciodată. După ce constați că nimic nu merge cum vrei, perseverența te salvează. 

Exact momentele de îndoială îi călesc pe învingători. Perseverența este mobilul cel mai sigur spre atingerea obiectivului planificat. 

Pentru cei deciși cu adevărat să își îndeplinească dorințele, eșecul nu este o opțiune, ci doar un pas temporar, o ocolire temporară sau o lecție din care au ocazia să învețe destul încât data viitoare să înainteze cu mai multă vigoare.

Claudiu Neacșu

Cele trei creiere...

Oamenii știu că au un singur creier. Aceasta este ideea răspândită în toată lumea. Eventual, mai știu că există două emisfere cerebrale. Oamenii, în viața cea de toate zilele, folosesc chiar și expresii cum ar fi „Ăsta nu are creier deloc.” sau „Îți mai trebuie mult creier.” 

Elevii, la școală, sunt îndemnați mereu să își folosească așa cum trebuie creierul. În spațiul științific, în primul rând, se vehiculează teorii privitoare la procentul de creier pe care îl utilizăm cu adevărat. Una dintre teorii spune că noi ne folosim de fapt doar zece la sută din creier. Alte teorii spun că în realitate folosim un procent mai mare din creier. 

Însă eu cred că există ceva mult mai interesant referitor la creier. Poate că este util să știm cât anume din creier ne folosim, această informație ajutându-ne să ne cunoaștem adevăratul potențial. Atunci când știi cât mai exact unde te afli, poți stabili cât mai exact ce trebuie să faci pentru a parcurge distanța care ți-a mai rămas. Altfel spus, atunci când știi adevăratul tău potențial, știi cât și ce anume mai trebuie mobilizat. 

Dar mai există ceva referitor la creier și care trebuie neapărat să fie cunoscut, fiindcă utilitatea acestei informații este chiar imediată. Este o informație care îi vizează pe absolut toți oamenii. Oare de ce este utilă pentru toți oamenii această informație? Hai să vedem răspunsul. 

Orice om, indiferent cine ar fi el, are de luat zilnic anumite decizii. Unele decizii sunt mai importante, altele nu. Însă, în iureșul evenimentelor zilnice, orice om, indiferent dacă el este cerșetor, director de companie sau președinte de țară, are de luat decizii. Însă nu decizia este problema, ci multitudinea de opțiuni dintre care fiecare om trebuie să aleagă. 

A ști să iei cea mai bună decizie: aceasta este adevărata problemă. Cerșetorul, adică cineva situat pe scara cea mai de jos a societății, poate avea în față o multitudine de opțiuni. Să meargă în partea de vest a orașului sau în partea de est? 

Directorul de companie, la fel, se poate vedea pus în fața situației de a alege dacă să concedieze sau nu o parte dintre angajați. Și, dacă alege să concedieze, va trebui să decidă pe cine anume să concedieze, dat fiind faptul că el îi apreciează și simpatizează pe toți angajații companiei. 

Președintele unei țări poate alege între două opțiuni: dacă să încheie sau nu alianță cu un anumit stat. 

Tu, ca om obișnuit, te poți trezi că ești nevoit să alegi: profiți de o anumită oportunitate (chiar dacă asta înseamnă să renunți la cea mai mare parte a timpului tău liber) sau nu profiți de acea oportunitate (asta însemnând să te bucuri de tot timpul tău liber). 

Pare a fi ceva simplu să iei o decizie. În realitate, este vorba despre o misiune extraordinar de complicată. Oare de ce? Un răspuns la această întrebare este obiceiul creierului de a considera că unele lucruri sunt mai importante decât altele. Mai mult, creierul nu se comportă ca o unitate compactă, ca un organism unit. Dimpotrivă, în creier par să existe forțe care vin în conflict unele cu altele. 

Îți dau acum un exemplu foarte simplu, ca să înțelegi bine această idee. Să spunem că vrei să pornești o afacere foarte profitabilă pentru tine. O parte a creierului îți spune că va fi minunat atunci când vei obține profit și vei putea putea să îți îndeplinești foarte multe dorințe. Însă o altă parte a creierului îți spune că în afacerea asta va trebui să riști o anumită sumă de bani, neavând nicio garanție că îți vei recupera acești bani. 

Și astfel pornește conflictul între cele două părți ale creierului: cea care este încântată de perspectiva câștigului și cea care este înspăimântată de perspectiva pierderii. O decizie care ar fi trebuit să fie simplă s-a transformat în ceva foarte complicat. 

Această complicare se întâmplă din cauză că nu avem un creier care funcționează ca un tot unitar, ci avem mai multe creiere, mai multe forțe care intră în conflict între ele. Astfel, primul creier este cel care dorește numai siguranță și caută să evite din toate puterile tot ceea ce înseamnă risc, pierdere, eșec, nesiguranță. Acest creier te determină să fugi de deciziile riscante sau de orice fel de pedeapsă. 

Al doilea creier este cel care dorește să obțină numai ceea ce se poate obține acum. El funcționează după principiul „Trăiește clipa și nu te mai gândi la viitor!” Acest creier dorește experiențe pozitive și plăcute, dar care se pot produce azi, în acest moment. El te determină să cauți numai munca ușoară, cea care îți aduce rezultate mici și imediate, chiar acum. Chiar dacă rezultatele sunt mici, acest creier este mulțumit. Pentru el, important este ceea ce primește îndată, fără să aștepte deloc, fără să se preocupe de ceea ce va fi în viitor. Pentru al doilea creier, momentul cel mai bun de care trebuie să te bucuri este acum, nu mâine, nu în viitor. 

Cu totul altceva se întâmplă în cazul celui de-al treilea creier. Dacă primul creier evită din toate puterile riscul, iar al doilea creier caută numai bucurii sigure și obținute pe loc, al treilea creier funcționează pe baza principiului „Viitorul este foarte important și el trebuie clădit pas cu pas, începând de acum.” Al treilea creier nu se teme deloc de planurile pe termen lung și foarte lung. Dimpotrivă, el este bucuros să participe la proiecte ale căror rezultate nu se văd deloc acum, dar care pot deveni reale cândva, în viitor. 

Ei bine, după ce ai văzut cum funcționează cele trei creiere, îți poți explica mult mai ușor de ce anume unii oameni nu se pot decide sau se decid foarte, foarte greu atunci când, de exemplu, întâlnesc o oportunitate care i-ar putea ajuta. 

Tu, de fiecare dată când simți că nu știi ce decizie să iei, amintește-ți de cele trei creiere. Unul îți spune să fugi de orice fel de risc, altul îți spune să cauți numai avantajele imediate, iar altul îți spune că este bine să vezi și pe termen lung. 

Fă în așa fel încât să le armonizezi pe cele trei creiere. După ce ele nu vor mai fi în conflict, vei putea lua cea mai bună decizie.

Claudiu Neacșu

Ingredientul secret...

Toți vor să se bucure de succes. După ce scopul este atins, bucuria atingerii acestui scop depășește amintirea obstacolelor pe care a trebuit să le înfruntăm. 

Dar, până când ajungi să te bucuri de realizarea visului tău, este foarte posibil să ai de-a face cu obstacole așa de crunte, încât încrederea cu care ai pornit la drum să se clatine la modul cel mai serios. 

Lipsa de rezultate imediate produce frustrare. E și normal să fie așa. Pornești la drum cu încredere foarte mare în tine și în forțele tale, apoi această încredere se poate diminua, din cauza dificultăților. 

Și ce crezi că se întâmplă după ce scade încrederea? Apare tentația de a renunța la visurile tale. Cu cât dificultatea de a atinge un scop este mai mare, cu atât această tentație de a renunța crește. Vine chiar un moment în care să ai impresia acută că nu vei reuși niciodată să îți îndeplinești visul. 

Într-adevăr, drumul spre succes nu este o linie dreaptă sau o cărare bătută. Nu este nici măcar un drum pe care toate lucrurile să vină de la sine, fără efort, fără sacrificii. Pe drumul spre succes poți să urci, dar, de foarte multe ori, poți să și cobori. Este nevoie de efort pentru a reuși să rezolvi cele mai grele provocări care pot să apară. 

Lupta pentru atingerea succesului nu este doar idealism și fericire, ci și o rutină nesfârșită prin care te îmbărbătezi să faci față descurajării. Succesul are un preț pe care numai învingătorii sunt dispuși să îl plătească. Câștigătorii sunt cei care rămân pozitivi chiar și atunci când au de-a face numai cu eșecuri. 

Pentru cineva care nu este obișnuit cu ceea ce înseamnă gândirea pozitivă, o astfel de atitudine este de neînțeles. Cum adică să rămâi pozitiv chiar și atunci când suferi eșec după eșec? Ei bine, atitudinea este cea care determină aptitudinea de a obține succesul. Învingătorii rămân inspirați și dornici de aventura succesului chiar și atunci când toate străduințele par să nu dea niciun rezultat. 

Pentru luptători nu există teama de eșec, ci numai temerea de a nu se opri vreodată din înaintare. Acest fel de gândire și atitudine este ingredientul secret al celor care, în cele din urmă, reușesc să urce pe o scară foarte înaltă a succesului. Ei resping mereu și mereu orice fel de atitudine de victimă, conștienți că numai consecvența în căutarea ocaziilor favorabile îi va aduce în punctul din care se întrezărește succesul. 

Învingătorii continuă să încerce chiar și după ce au încasat un număr imens de descurajări și eșecuri. Ei cred cu tărie că următoarea șansă se poate ascunde după următoarea cotitură. Chiar dacă ar fi ca toți oamenii din jurul lor să le spună de mii de ori „Renunță!”, ei tot nu s-ar gândi vreodată să renunțe. 

Înțelegi tu oare esența acestei atitudini? În vârful muntelui ajungi numai dacă pornești la drum cu ideea de a încerca încă o dată, apoi încă o dată, apoi încă o dată, la infinit sau până când îți atingi scopul. În vârful muntelui ajungi numai dacă dai dovadă de statornicie. 

Pentru a persevera nu ai nevoie să urmezi o facultate anume, să îți dai doctoratul în cine știe ce domeniu sau să posezi din naștere niște calități extraordinare. Pur și simplu trebuie să vrei să perseverezi și să fii conștient că acest instrument minunat care este statornicia depinde numai de voința ta. În plus, gândește-te că, după ce îți stabilești un scop, dar apoi renunți la el, nu vei ști niciodată ce s-ar fi putut întâmpla dacă ai fi perseverat și nu te-ai fi oprit. Nimeni nu poate ghici viitorul, în așa fel încât să știe dacă e cazul să renunțe sau nu. 

Ia spune, de câte ori ai auzit până acum oameni care, dacă întâlneau o anumită oportunitate, începeau aproape imediat să vină cu scuze de genul „Știi, eu nu sunt sigur dacă o să reușesc sau nu, așa că nu mă bag...”? Păi tocmai asta e ideea. Nimeni nu poate ști ce anume se va întâmpla în viitor, dacă va reuși sau nu într-o anumită acțiune. Iar atitudinea de renunțare din motiv că viitorul este necunoscut este total greșită. Gândește-te ce regret mare te poate chinui după ce constați că, dacă ai fi încercat, ai fi reușit. Sau, mai rău, ce cruntă ar fi dezamăgirea după ce vezi cum alți oameni au reușit exact acolo unde ai renunțat tu. 

Succesul depinde de maniera în care vezi lucrurile. Dacă pentru tine contează numai măreția scopului final, nu te mai temi să întreprinzi acțiuni îndrăznețe, chiar dacă știi foarte bine că mai poți să cazi uneori. Rezultatele se extind pe măsura antrenării spiritului sincer și dedicat unei cauze mărețe. Victoria vine pentru cei care văd dintr-un unghi pozitiv chiar și ideea de nesiguranță a unei oportunități. 

De fapt, învingătorii știu un singur lucru: să continue până la victorie, chiar dacă momentan victoria pare a fi imposibilă. Aceasta este atitudinea care face diferența dintre cei care, totuși, reușesc să avanseze în viață și cei care rămân într-o zonă mai obscură, fără satisfacții deosebite, fără provocări care să merite. 

Trebuie să știi că, dacă persiști destul de mult, obții ceea ce îți dorești. Adevăratul potențial se valorifică numai prin acțiune continuă, răbdătoare, însoțită de entuziasmul luptei. După ce îți propui ceva, mai este nevoie de acțiune, de perseverență și de curajul de a face față temerilor care te pot încerca pe drum. Acționează ordonat, cu înțelepciune, cu rigurozitatea și calmul învingătorilor. Vei constata cum inevitabil apare acea acumulare, apoi amplificare de rezultate care îți permit să câștigi. Da, este nevoie din partea ta și de o anumită investiție de cinism cu care să înfrunți obstacolele, însă doar așa poți depăși gândurile de renunțare, piedicile care vor să te oprească, acțiunea nefastă a nehotărârii. 

Realismul exagerat înseamnă să te împiedici de exact ceea ce nu este esențial pentru obținerea succesului, așa că decide acum să te mobilizezi și să te implici cu toate puterile pentru a birui groparii dorinței și pentru a face saltul calitativ spre viața pe care o dorești. 

Claudiu Neacșu

Popasuri multe...

Atunci când ai de îndeplinit un proiect foarte ambițios, ai nevoie și de foarte multă motivație, adică de acea putere interioară care să te susțină ferm în acțiunile pe care le întreprinzi. Cu cât motivația este mai mare, cu atât puterea ta de a acționa este mai mare. 

Eficiență stă în motivație. La rândul ei, motivația trebuie să primească o cantitate nelimitată de ambiție și dorință. 

Oare cum ai putea să fii motivat dacă nu îți dorești ceva cu ardoare? 

Dorința este un declanșator absolut necesar atunci când vrei să faci primul pas pe un drum la capătul căruia se află un scop mare. Forța dorinței poate fi comparată cu forța adevărului. Atunci când mizezi pe o dorință care vibrează încontinuu în interiorul tău, mintea conștientă poate intui mult mai ușor procesul de construire a succesului. 

Dorința fierbinte merge mână în mână cu încrederea în sine și respinge orice factor care nu te poate ajuta în îndeplinirea ei. Motivația te împinge înainte. După ce ai hotărât că vrei să faci ceva și să îți îndeplinești scopul, îți rămâne să faci primul pas. Mai departe, nimeni din exteriorul tău nu poate influența vigoarea cu care înaintezi, dacă tu nu vrei să ai parte de o astfel de influență. 

Ești independent în ceea ce întreprinzi. Prin urmare, cineva aflat în exteriorul tău nu te poate motiva la fel de bine cum ai face-o tu însuți, folosindu-ți combustibilul interior care este dorința de a reuși. Organizarea eficientă a acțiunilor este strâns legată de modul în care reușești să stăpânești toate posibilitățile prin care eșecurile să devină lecții prețioase, cu o învățătură clară și obligatorie, cea capabilă să te dirijeze pe drumul neîntrerupt spre îndeplinirea visului tău arzător. 

Dacă ai un obiectiv clar, motivația necesară pentru a-l atinge îndepărtează sigur energia mentală negativă care te-ar putea ține pe loc. Vei face tot ceea ce este necesar pentru a reuși. 

Există trei factori care transformă motivația într-un instrument extrem de puternic de atingere a succesului. 

Primul factor este viziunea clară a ceea ce vrei să obții. După ce știi clar ceea ce vrei, intră în scenă cel de-al doilea factor, adică imaginea mentală clară a ceea ce vrei să obții. După ce îți spui că vrei, de exemplu, să câștigi un milion de dolari, această viziune trebuie completată cu o imagine cât mai detaliată despre modul în care te vei bucura de suma de un milion de dolari. 

În felul acesta se cristalizează cel de-al treilea factor, adică dorința puternică de a avea un milion de dolari. Cineva se plânge că nu a obținut rezultatele pe care și le-a dorit. Dar, dacă îl întrebi despre motivația lui, vei constata că aceasta lipsește sau există într-o cantitate foarte mică. Motivația firavă produce rezultate firave. Motivația arzătoare produce rezultate uriașe. 

Uită-te puțin la notele pe care le iau elevii dintr-o clasă. Cei care sunt foarte motivați să învețe obțin note foarte bune. Cei care nu găsesc nicio plăcere și nicio motivație în acțiunea de învățare primesc, evident, note foarte mici. Notele sunt diferite, așa cum și motivațiile fiecărui elev sunt diferite. 

Ambiția și entuziasmul sunt prezente în mod activ acolo unde motivația este și ea prezentă. Omul motivat foarte puternic face tot ceea ce este nevoie pentru a-și atinge scopul. El nu mai ține cont de faptul că anumite acțiuni pot sau nu să îi facă plăcere. Motivația poate ține loc de plăcere, dacă este bine hrănită și adusă la dimensiuni colosale. Gândul la viitoarea mare plăcere a trăirii reale a visului este prin el însuși o motivație capabilă să te dinamiteze. Omul motivat vede deja în mintea lui rezultatul care va veni cândva, în viitor. Cei nemotivați nu sunt capabili să mențină în mintea lor o imagine a unui viitor care încă nu există, dar este pe cale de a fi construit. 

Poți să consideri că motivația este un instrument de care are nevoie orice om care dorește să pășească pe un drum mai bun. Acest instrument trebuie însă să fie întreținut. Astfel, după ce ți-ai stabilit, de exemplu, scopul de a ajunge să câștigi un milion de dolari, care este uriaș, desigur, un pas necesar ar fi să împarți acest obiectiv uriaș în obiective mai mici, în așa fel încât fiecare obiectiv mai mic să fie mai ușor de atins. 

Îți stabilești, să spunem, o mie de obiective de câte o mie de dolari. În felul acesta nu te mai copleșește grandoarea obiectivului de un milion de dolari și te poți concentra mai lejer asupra fiecărui obiectiv de câte o mie de dolari. Este mai ușor să îți menții motivația pentru a cuceri obiectivul de o mie de dolari, apoi următorul obiectiv de o mie de dolari și tot așa. Un obiectiv mai mic, dar sumă din șirul de obiective care compun obiectivul cel mare, te ajută să simți că este mai ușor de îndeplinit chiar obiectivul cel mare. În afară de asta, dacă ai în față un obiectiv mai mic, îți vine mai ușor să îl duci la capăt. 

Este foarte important să termini ceea ce începi. Fiecare obiectiv mic este un antrenament excelent prin care să îți dezvolți capacitatea de a duce la capăt orice alt proiect pe care vei mai dori să îl dezvolți, chiar și un proiect de mărime uriașă. Este extrem de important să ajungi la linia de sosire. Mai trebuie să știi ceva despre importanța asocierii tale cu oameni care sunt mânați de ambiții mari și de motivații pe măsură. Caută mereu compania unor astfel de oameni! Motivația este contagioasă. Și întotdeauna vei avea nevoie de mai multă astfel de contagiune. 

Pe lângă asocierea cu oameni pozitivi, mai trebuie să faci în așa fel încât să valorifici la maxim fiecare oră a zilei. Dacă îți consumi timpul cu lucruri inutile, apare lenea, iar lenea duce la lipsă de motivație. Fii tot timpul ocupat și ține-ți ochii pe țelul tău, chiar dacă întâmpini dificultăți foarte mari sau ai impresia că nu vei reuși să atingi succesul. 

Împarte-ți perseverența în popasuri multe și mici și sigur vei dobândi un succes uriaș!

Claudiu Neacsu

Bagheta magică...

Aproape că nu este zi în care să nu auzi pe cineva că nu se simte bine. Sau, dimpotrivă, îl auzi că se simte foarte bine. Altcineva îți poate declara că se simte cam trist sau deprimat. Un altul spune că se simte plin de voie bună. 

Dacă tu îți simți sufletul plin de entuziasm, obții rezultate mult mai bune atunci când te angrenezi într-o anumită activitate. Prin urmare, eficiența poate fi o urmare firească a stării tale sufletești. 

Optimism și voie bună = eficiență. 

Pesimism și tristețe = lipsă de eficiență. 

Dar oare există un alt element care să influențeze starea ta sufletească? Desigur. Se poate spune că dispoziția sufletească depinde și de imaginație. E așa de simplu! Imaginația este un stimulent destul de serios al stării pozitive din sufletul tău. 
Dacă îți imaginezi plin de încredere că totul va decurge așa cum vrei tu, chiar dacă de multe ori ai de-a face și cu obstacole destul de mari, starea ta interioară se va modifica în conformitate cu această imaginare plină de încredere a unui viitor mult mai bun. Prin urmare, vei acționa cu mult mai multă tragere de inimă, vei munci mai mult, vei simți mai puțin oboseala (sau chiar deloc) și vei putea trece tot mai multe puncte pe lista realizărilor tale. 

Imaginația se produce în mintea ta, însă de acolo, din minte, pornește energia care face mâna să acționeze, cu rezultate concrete în plan material. Hai să ne gândim puțin la exemplul unui halterofil. Dacă, în timpul antrenamentului, halterofilul își imaginează cu încredere și entuziasm că va fi în stare să ridice greutăți din ce în ce mai mari, asta se va întâmpla și în realitate. Imaginația are loc în minte. Înainte de a reuși concret să ridice greutăți mai mari, halterofilul doar își imaginează ceea ce își dorește și nimeni nu poate să vadă ceea ce el își imaginează. Însă, în etapa următoare, alți oameni văd înmărmuriți cum halterofilul ridică greutăți pe care oamenii obișnuiți nu le pot ridica. De acolo, din minte, imaginația a trecut în planul material, adică acolo unde poate fi văzută ca ceva real, palpabil, de necontestat. 

Lucrurile se întâmplă așa cum imaginația își dorește. Dacă îți dorești ceva, important e să îți dorești cu foarte mare putere, ca și cum nimeni și nimic nu te poate împiedica să îți vezi visul îndeplinit în realitate. Din acel moment al dorinței maxime începe să se întâmple miracolul de a face lucrurile să se întâmple. 

Hai să vedem ceva mai detaliat cum anume trebuie să se desfășoare imaginația. Să revenim la exemplul cu halterofilul, deoarece este mai ușor de înțeles. Să spunem că halterofilul vrea să stabilească un nou record mondial, adică să ridice o greutate pe care niciun alt halterofil înaintea lui nu a mai reușit să o ridice. El își imaginează momentul victorios în care ridică deasupra capului greutatea imensă, apoi își imaginează cu cât mai multe detalii momentul în care urcă pe podiumul învingătorilor, iar oamenii îl aclamă plini de uimire și de admirație. 

Însă acest moment de imaginație poate să dureze foarte puțin. De ce? Deoarece halterofilului i se pare că ar fi prea frumos să se întâmple și în realitate așa ceva. Acțiunea de a-și imagina marele lui succes durează foarte puțin, astfel că el va trece la țeluri mai mici, mai ușor de îndeplinit. Și își canalizează energia spre atingerea acelor țeluri mici. Evident, rezultatele pe care le va obține vor fi la fel de mici. Îndoielile au stricat visul magic, l-au făcut să dispară. Odată cu visul magic a dispărut și energia necesară pentru a face performanță. 

Tu poți oricând să îți imaginezi ce minunat ar fi dacă ai câștiga un milion de dolari. Îți poți imagina cu lux de detalii care va fi stilul tău de viață atunci când ai un milion de dolari. Este visul tău magic. Dacă însă lași îndoielile (adică gândurile de genul „Ei, nu am cum să câștig eu un milion de dolari…” sau „Eu niciodată nu voi câștiga un milion de dolari!”), visul magic este distrus. În locul lui rămâne doar o dorință anemică și o energie extrem de scăzută pentru a realiza lucruri mari. Îți vei fixa scopuri ceva mai mici și realiste (cum ar fi un câștig de o mie de dolari, care pare mult mai ușor de obținut) și vei obține lucruri mici. De ce? Deoarece ți-ai distrus visul cel mare și magic. 

Și totuși, dacă vrei să ajungi să îți îndeplinești un vis uriaș, trebuie să eviți greșeala celor care își distrug visurile. Ai un vis uriaș și care altora li se pare prea mare, nerealist sau imposibil de îndeplinit? Dacă răspunsul este da, atunci păstrează acest vis în mintea și în imaginația ta. Păstrează-l mult timp, permanent, până când se îndeplinește. Orice s-ar întâmpla, alege să îți păstrezi visul, în loc să-l distrugi. Cei care au reușit până acum să își îndeplinească visurile sunt cei care și-au păstrat cu mare grijă aceste visuri. În niciun caz nu le-au distrus. 

În loc să viseze doar foarte puțin, apoi să își spună că un astfel de vis nu poate fi posibil în viața reală, învingătorul continuă să viseze chiar și atunci când realitatea îi este potrivnică. Posibilitatea de materializare a unui vis devine certitudine pe măsură ce menții visul în imaginația ta. Cu cât îl menții mai mult timp, cu atât se măresc șansele ca el să se materializeze. 

Una dintre cele mai grave greșeli este să-ți subestimezi puterea visului. Procedează și tu ca învingătorii! Visul tău are nevoie de hrană, iar această hrană este compusă din atenția pe care i-o acorzi, din sentimentele pe care le trăiești, din gândurile pozitive pe care le antrenezi continuu. Aceste ingrediente reprezintă bagheta magică care va transforma în realitate visul tău. 
Bagheta magică energizează mintea și spiritul tău, iar de aici se trece ușor la acțiuni perseverente și rezultate tot mai vizibile. Minunile apar ca urmare a sentimentelor care activează visul. 

Cu cât crezi mai mult în succes, cu atât te îndrepți mai repede spre el. 

Tuturor prietenilor tăi de pe facebook le-ar fi de mare folos să citească și ei acest articol, așa că adaugă-te acum în grupul facebook de mare succes HEYADOO - MEGAFLUX (peste 100 000 de membri activi), pe linkul:

https://www.facebook.com/groups/173261983316579/

și distribuie toate postările de pe acest grup, pentru a le vedea și prietenii tăi.

De asemenea, adaugă-ți toți prietenii în grupul facebook HEYADOO - MEGAFLUX, pentru ca ei să găsească și mai ușor postările de pe acest blog.

Clic aici și creează comunitatea ta specială!

Claudiu Neacșu
Inițiator și Administrator al Grupului HEYADOO - MEGAFLUX
https://www.facebook.com/groups/173261983316579/ 

Combustibilul...

Dacă ai avut norocul să reușești să îți cumperi un automobil de foarte bună calitate, îți mai rămâne să te bucuri sănătos de acest automobil. Este o încântare să vezi ce opțiuni senzaționale are un automobil ultimul răcnet. 

Însă hai să vedem ce se întâmplă dacă acest automobil minunat rămâne fără combustibil. Te mai ajută la ceva toate opțiunile bestiale cu care el este înzestrat? Bineînțeles că nu te mai ajută. Chiar dacă ar fi să ai cel mai sofisticat automobil din lume, el nu te poate ajuta cu nimic dacă nu mai are combustibil. Combustibilul este energia care face automobilul să funcționeze. 

Există azi computere capabile de performanțe de neînchipuit cu ceva ani în urmă. Aceste computere au și ele nevoie de energie pentru a funcționa. Dacă le-ai luat curentul electric, gata, ele sunt total inutile. 

Creierul uman este mult mai complex decât cel mai complex calculator pe care omul l-a creat. La fel ca dispozitivele care au nevoie de o formă de energie pentru a funcționa, creierul uman are și el nevoie de energie, de acea forță vitală care să îi susțină activitatea. 

Telefonul, calculatorul, televizorul, automobilul, dacă nu ar avea energie cu care să funcționeze, ar fi simple bucăți din plastic și metal, fără niciun folos. La fel este cu creierul uman. El nu ar putea funcționa dacă nu ar exista energia vitală. În momentul în care energia vitală îl părăsește, creierul devine o simplă bucată de carne, total inutilă. Dar, atâta vreme cât creierul este în viață, mintea funcționează prin creier, se manifestă prin el, ducând la rezultatele pe care le cunoaștem. 

Dacă ar fi să comparăm cu un calculator creierul, discutăm despre aceleași două componente: hardware și software. În limba engleză, „hard” înseamnă „tare”, iar „ware” înseamnă „articol”. Într-o traducere aproximativă, „hardware” înseamnă componenta tare, materială sau dură a calculatorului, cea pe care o putem atinge. „Soft” înseamnă „slab”, „delicat”, „fin”. Înțelesul cuvântului „software” este de ceva care nu poate fi atins, manifestându-se într-un mod foarte subtil. 

Foarte simplu spus, hardware este componenta materială a calculatorului, iar software este informația sau partea logică fără de care hardware ar fi total inutil. 

Eu aș face o comparație și mai clară. Hai să spunem că hardware este caietul, iar software este ceea ce scrii tu în caiet. Dacă tu scrii, de exemplu, poezii, textele acestor poezii reprezintă partea de software, iar caietul reprezintă partea de hardware, componenta materială, palpabilă, pe care poți pune mâna. Nu ai cum să atingi poeziile (software), pentru că ele reprezintă doar informația. Poți însă să atingi caietul, partea hardware. 

De la magazin poți să cumperi foarte multe caiete. Toate caietele sunt la fel. Ele sunt simple obiecte și sunt utile pentru a scrie ceva pe ele. Și poți să scrii orice pe un caiet, nu doar poezii. Pe un caiet poți să scrii cele mai mari prostii din lume, iar pe alt caiet poți să scrii poezii geniale. Partea de hardware (caietul) este la fel și nu prea ai ce să schimbi la ea. Însă partea de software (cele mai mari prostii din lume sau, dimpotrivă, poeziile geniale) se poate modifica în funcție de voința ta. Dacă vrei să scrii un text foarte frumos și emoționant pe caiet, o poți face. Dacă însă vrei să scrii pe caiet niște tâmpenii, la fel de bine o poți face. Caietul (partea de hardware) așteaptă decizia ta în ceea ce privește textul pe care îl vei scrie (partea de software). 

Creierul uman ar putea fi numit și el „partea de hardware”. Ceea ce gândește omul ar putea fi numit „partea de software”. Creierele oamenilor (hardware) sunt toate cam la fel, așa cum și caietele pot fi la fel. Între creierul unui om care a reușit să obțină un succes colosal și creierul unui om care trăiește pe treapta cea mai de jos a societății nu există prea mari diferențe. Ei au cam același hardware. Dacă ar fi să le observi creierele, vei vedea că nu sunt deosebiri între ele. Două emisfere cerebrale, cam de aceeași mărime. Numărul de neuroni este cam același, în toate creierele. Și totuși, unii oameni reușesc să obțină prea mult succes și bani, iar alții deloc. Asta înseamnă că explicația succesului se află în altă parte. 

Nu, succesul nu depinde de conjuncturile externe. Avem foarte multe exemple de oameni care s-au născut și au trăit un timp în condiții de extremă sărăcie și de lipsuri de tot felul, apoi s-au smuls din acele condiții și au urcat treptele cele mai înalte ale succesului și prosperității. Oare să fie norocul o explicație a succesului? Nu, nici norocul nu este o explicație, deoarece exemplele oamenilor care au reușit să obțină succesul, deși nu s-au bucurat de condiții favorabile succesului, este așa de mare, încât nu poate fi vorba nici despre noroc, nici despre coincidențe. 

Și atunci, ce au făcut ei? Răspunsul e simplu. Pur și simplu au umblat în modul cel mai serios la partea de software. Adică și-au deschis mintea, au scos din ea gândurile pesimiste, au uitat complet părerile conform cărora ei ar fi incapabili să urce pe scara succesului, apoi și-au umplut mintea numai cu proiecte provocatoare, au înlocuit ideea de noroc cu ideea de conștiință care țintește neîncetat spre dezvoltare și prosperitate. 

Arhitectura succesului tău se modifică în funcție de cât de motivat ești să clădești cu puterea minții acel edificiu special al gândirii libere și cutezătoare.Ține minte că pe drumul succesului ai nevoie de combustibil care să pună în funcțiune mașinăria minunată pe care deja o posezi, iar acest combustibil este dorința de a lupta pentru visul tău, fără a te abate nicio clipă de la clarviziunea și disciplina cu care înaintezi. 

Nu capitularea în fața greutăților face această mașinărie să funcționeze, ci fixarea unor țeluri înalte, dorința de schimbare a destinului, ardoarea exemplară cu care anticipezi biruința. 

Poți fi nemulțumit doar atât cât să-ți pui la treabă abilitatea de a te afla în întrecere cu tine însuți, cinic numai în ceea ce privește condițiile vitrege exterioare și animat de intensitatea emoțională cu care acționezi pentru visul tău.

Claudiu Neacșu

Fiindcă așa vreau eu!

Între controlul mental al acțiunilor tale și bunăstarea pe care o dorești există de cele mai multe ori o legătură aproape miraculoasă. Partea frumoasă este că ești deja înzestrat cu o capacitate foarte importantă de a amplifica sentimentele specifice celor numiți „invincibili” și nu este nevoie de un antrenament special pentru a o face și mai puternică. 

Ce faci atunci când, din cauza posibilităților modeste care ți se pun la dispoziție, ești din ce în ce mai descurajat, iar nemulțumirea te asediază pur și simplu? 

Cum faci să te angajezi cu putere într-un proiect cu bătaie lungă, dacă azi te tentează gândul de a abandona ceea ce ar putea fi considerat imposibil de realizat? 

Toți sunt de acord că perseverența este esențială atunci când vine vorba despre efort îndelung și despre ducerea la capăt a unei acțiuni care nu este deloc ușoară. Pentru a trece peste greutăți, obstacole sau neplăceri greu de suportat, perseverența are nevoie de un ajutor de încredere. Aceste ajutor se numește „auto-disciplină”. 

Oamenii cu care ai de-a face te pot controla, însă cel mai important control este cel pe care îl exerciți tu asupra ta însuți. Este ușor să începi ceva, însă este ceva mai dificil să te controlezi permanent în ceea ce faci. 

Nu totul merge conform planului. Și ce faci dacă se întâmplă așa? Acționezi în așa fel încât planul să meargă mai departe. În loc să cazi într-o stare permanentă de negativism, te ridici și continui să acționezi. Negativismul distruge orice urmă de receptivitate față de ocaziile cu mare potențial de revenire pe scena performanței. Să te lași pradă pesimismului și negativității nu este deloc sănătos, așa că trebuie să îți mobilizezi toată capacitatea ta de a te auto-controla. 

Dezamăgirea vine atunci când aștepți să obții rezultate foarte repede. Dacă însă se întâmplă să nu vină foarte repede rezultatele, este imperios necesar să pui în funcțiune auto-controlul, respectiv abilitatea de a renunța la ceea ce ai putea obține imediat, astfel încât să te concentrezi pe obținerea pe termen lung a ceea ce îți dorești. 

Chiar și pentru eliminarea frustrării ai nevoie de auto-control. Pentru nimeni nu este ceva plăcut să fie nevoit să amâne iar și iar atingerea visului. Trebuie să faci un efort considerabil pentru a depăși momentele grele și inerente drumului spre cucerirea piscurilor. 

Auto-disciplina este avantajul liderilor și al celor cu mentalitate de învingător. De asemenea, auto-disciplina este antidotul îndoielii și al inerției. La fel de adevărat este că foarte mulți oameni, după ce aud despre auto-disciplină, se gândesc la ceva neplăcut și care are nevoie de mult efort. Ei cred că procesul de auto-disciplinare este ceva migălos, care cere concentrare continuă. 

Mulți nu sunt convinși că într-adevăr se pot auto-disciplina. Aceasta este o concepție eronată. Adevărul este că oricine poate să respecte un program disciplinat de lucru sau de acțiune. Da, auto-disciplina cere efort foarte mare, însă acest efort nu este neapărat neplăcut. Dimpotrivă, efortul prin care să te auto-disciplinezi poate fi o provocare interesantă și distractivă. 

Dacă ți-ai propus să depășești platitudinea și să dovedești tuturor că unul dintre secretele reușitei tale este modul disciplinat și încăpățânat în care acționezi, atunci sigur vei găsi acea resursă de plăcere a auto-disciplinei. Auto-controlul este o experiență a depășirii convingerilor autolimitative, o manieră de a reacționa cu claritate, sârguința care te susține să continui drumul spre realizări mărețe. 

Beneficiile celor care reușesc să se controleze pe ei înșiși sunt imense. Dacă nu te mulțumești cu puțin și vrei să devii prosper, acțiunea sârguitoare îți va aduce răsplata meritată, mai devreme sau mai târziu. 

Capacitatea de auto-disciplinare nu este o calitate rezervată unei minorități care se comportă precum pustnicii și care se supune unor suferințe continui. Nu. Auto-disciplinarea este un instrument prin care cei care au o dorință arzătoare își materializează visul și ajung să se bucure de realitatea dorinței lor. Dorința nu este ceva neplăcut, ci, dimpotrivă, ceva care generează plăcere. Chiar și lupta grea de îndeplinire a dorinței poate aduce satisfacții. Prin urmare, acțiunea de a te auto-disciplina poate să îți aducă ea însăși satisfacții. 

Învingătorii, cei cu mentalitate de luptător, se bucură de fiecare dată când reușesc ca, prin încordarea voinței, să depășească un obstacol, oricât de mic. Fiecare reușită este urmată de bucurie. Dacă reușita este mai mică, nu este neapărat ca și bucuria să fie la fel de mică, ci, dimpotrivă, să fie foarte mare, deoarece în perspectivă pot exista multe alte reușite mici, iar reușitele mici și multe înseamnă bucurii multe. 

Dacă îți faci un plan de acțiune întins pe o perioadă de zece ani, la prima vedere ar putea să pară ceva îngrozitor să te auto-disciplinezi pe parcursul celor zece ani. Însă nu trebuie să fie deloc îngrozitor. Auto-disciplinarea presupune și planificare la secundă. 

Zece ani înseamnă cel puțin trei mii de zile. Însă acele trei mii de zile nu vin năvală peste tine, toate în același timp. Marele noroc al nostru, al tuturor, este că fiecare zi vine pe rând, chiar dacă ne așteaptă alte mii de zile, toate cu provocările lor. De asemenea, în fiecare zi avem toți la dispoziție același număr de ore și de minute, iar acestea vin pe rând, nu toate odată. Acesta este un mare avantaj, mai ales în ceea ce privește auto-disciplinarea, deoarece, dacă ai în fața ta cinci minute, te poți concentra numai la ceea ce ai de făcut în cele cinci minute. 

La fel, dacă trebuie să te concentrezi la ceea ce ai de făcut în următoarea oră, numai la ceea ce ai de făcut în acea oră te concentrezi, fără nicio grijă că s-ar putea să te copleșească provocări care se vor întâmpla în următoarele ore sau zile. 

De fiecare dată când simți că nu te poți auto-disciplina, amintește-ți că timpul curge cu aceeași viteză, iar fiecare minut te așteaptă cu răbdare să te concentrezi NUMAI la ceea ce trebuie să faci în același minut, fără să te streseze deloc ceea ce va urma în celelalte minute, ore sau zile. 

Conștientizarea timpului reprezintă un instrument foarte puternic pe care să-l folosești în planificarea cât mai exactă a construirii viitorului tău.

Claudiu Neacșu

Primii constructori...

Tastatura pe care o folosești, calculatorul tău, telefonul mobil, imprimanta, televizorul, cuptorul cu microunde, aragazul, frigiderul..., sunt acum realități binecunoscute ție. Le poți folosi zilnic, le poți atinge. Oare cine ar putea spune că televizorul, de exemplu, este doar o iluzie, ceva inexistent, o himeră, o halucinație? 

Ei bine, toate aceste lucruri (realități) erau cândva doar simple... gânduri. Ele nu existau decât sub forma gândurilor. Cineva, cândva, s-a gândit la ceva. Tot felul de fantezii se plimbau prin mintea lor. Aventurierii gândurilor erau încrezători în ideile lor și în gândurilor lor, chiar și atunci când cei din jur nu cunoșteau sau nu înțelegeau aceste „fantasme”. 

Era o vreme când oamenii habar nu aveau ce este acela un televizor, fiindcă televizorul pur și simplu nu exista. Faptul că televizorul nu exista nu a fost însă o problemă pentru unul dintre oameni... Cineva a început să se gândească la ceva ce nu exista în mințile altor oameni. Idei sau gânduri despre ceea ce ar putea fi un televizor se nășteau în mintea cuiva care avea în față un ideal. Chiar dacă alți oameni îl criticau, acel idealist se înflăcăra în fața propriilor lui idei. 

La fel se întâmplă și în zilele noastre. Printre noi există oameni care generează idei și gânduri despre lucruri sau proiecte care nu există și în lumea reală, dar care pot exista cândva, în viitor. Aceasta este prima etapă în procesul de naștere a unei realități: GÂNDUL. În următoarea etapă, cei care au generat gânduri despre viitoarea realitate aduc aceste gânduri la prima formă mai apropiată de realitate: cuvintele. Ei scriu despre ideile lor, le aștern pe hârtie, fac proiecte, planuri, desene, schițe. Ei scriu cărți sau eseuri, întocmesc hărți, fac calcule. 

Evident, cuvintele ajung mult mai ușor la oamenii care nu le pot înțelege imediat. Cuvintele încă NU sunt realitate, ci doar niște simple exprimări ale unor gânduri. Din această cauză, realiștii consideră că aceste cuvinte sunt doar niște fantasme, niște halucinații sau idei în mintea unor visători rupți de realitate. Da, așa se întâmplă în această etapă. Cred că e firesc să se întâmple așa, fiindcă realiștii sunt ancorați în realitatea care există deja, nu în realitatea care va exista sau care este posibil să existe. 

Și totuși, idealiștii își văd mai departe de visul lor. Ei sunt loiali unui țel și sunt conștienți că se află doar într-o anumită etapă a drumului lor: CUVINTELE. Ei nu acceptă înfrângerile și nu rămân în niciun fel de blocaj din cauza criticilor sau ironiilor realiștilor. 

Oricât de încordată ar deveni lupta dintre idealiști și realiști, idealiști își prețuiesc propriile gânduri și cuvinte. Ei nu neglijează nimic din ceea ce ar putea să-i ducă spre următoarea etapă. Și nu pot oferi niciun fel de garanție, nimănui, că visul lor chiar va deveni realitate. Nu garanția de felul acesta îi interesează, ci procesul prin care cuvintele care au izvorât din gândurile lor vor deveni CONVINGERI. Un proiect despre ceva care încă nu există NU este niciodată garantat. 

Pe vremea când telefonul mobil era doar în faza de cuvinte, nimeni nu putea să garanteze că el va deveni realitate. Nu s-a încheiat niciodată un contract în care să se garanteze negru pe alb că telefonul mobil chiar va deveni realitate. 

La fel s-a întâmplat cu toate lucrurile reale pe care le vedem azi în jurul nostru. Inventatorii și întreprinzătorii nu au cum să garanteze printr-un anumit contract că visul lor va deveni realitate. În această privință, visătorii sunt mai realiști decât realiștii. 

Pe visători îi preocupă altceva: cuvintele lor să devină convingerile lor. Inventatorul automobilului, de exemplu, avea nevoie să fie CONVINS în sinea lui (chiar dacă cei din jurul lui nu erau convinși) că ideile lui chiar vor deveni realitate. 

Din momentul în care apare CONVINGEREA neclintită că un vis sau un proiect poate deveni ceva real, începe următoarea etapă: ACȚIUNEA. Visătorul convins de viabilitatea planului său trece la treabă. Convingerile ferme sunt însuflețitoare și au darul de a dinamiza întreaga capacitate creatoare a visătorului. Convingerile răzbat prin oceanul de piedici sau obstacole. Convingerile sunt călăuza performerilor. Convingerile sunt ca o comandă pentru începerea acțiunilor și ducerea lor până la capăt. 

Calea spre realitate presupune să nu fii neglijent cu niciun fel de acțiune care să transforme intențiile în procesul triumfător de construire a visului. După ce convingerile s-au imprimat în subconștientul vizionarului, abilitățile lui sunt puse la treabă. Îngrijorarea pentru viitor lasă loc liber acțiunii constante și disciplinate. Cu fiecare pas parcurs, cu fiecare acțiune dusă la capăt, incertul cedează și dispare. În locul lui se naște un lung șir de realizări mici. Puse cap la cap, ele formează un tot unitar, un proiect din ce în ce mai dezvoltat. Ceea ce era incertitudine devine certitudine. 

Greșelile de pe parcurs ajută și ele la transformarea irealizabilului în realizabil. Greșelile sunt și ele tot un câștig, fiindcă oferă lecții, iar lecțiile sunt pline cu învățăminte despre cum să faci ceva mai bine data viitoare. În urma acțiunilor continui, circumstanțele sunt modificate și devin realitatea cu care iau contact și realiștii, adică cei care inițial ironizau ideile visătorilor. 

Hai să ne amintim puțin ce credeau realiștii despre avion, înainte ca avionul să devină realitate. Realiștii spuneau atunci răspicat că este imposibil ca un obiect mai greu decât aerul să zboare. Asta era convingerea lor și nimeni nu putea să le-o scoată din cap. 

A fost nevoie ca visătorii să creadă în ideile lor, să viseze fără oprire, să-și transforme ideile în cuvinte, apoi cuvintele în convingeri, adică în acea forță invizibilă care i-a împins la acțiuni perseverente. Ei au acționat cu însuflețire și stăpânire de sine, au fost devotați scopului final, s-au ridicat după fiecare eșec, s-au încurajat permanent și nu s-au lăsat îngenuncheați. Au trecut graniță după graniță, au luptat din greu cu obstacolele și, în cele din urmă, au atins culmile succesului. Avionul a devenit realitate, ceva banal, ceva ce pot folosi toți oamenii. 

De fiecare dată când vezi în jurul tău lucruri create de către cineva, amintește-ți că primii constructori ai acelor lucruri reale și palpabile au fost GÂNDURILE.

Claudiu Neacșu