Cele trei creiere...

Oamenii știu că au un singur creier. Aceasta este ideea răspândită în toată lumea. Eventual, mai știu că există două emisfere cerebrale. Oamenii, în viața cea de toate zilele, folosesc chiar și expresii cum ar fi „Ăsta nu are creier deloc.” sau „Îți mai trebuie mult creier.” 

Elevii, la școală, sunt îndemnați mereu să își folosească așa cum trebuie creierul. În spațiul științific, în primul rând, se vehiculează teorii privitoare la procentul de creier pe care îl utilizăm cu adevărat. Una dintre teorii spune că noi ne folosim de fapt doar zece la sută din creier. Alte teorii spun că în realitate folosim un procent mai mare din creier. 

Însă eu cred că există ceva mult mai interesant referitor la creier. Poate că este util să știm cât anume din creier ne folosim, această informație ajutându-ne să ne cunoaștem adevăratul potențial. Atunci când știi cât mai exact unde te afli, poți stabili cât mai exact ce trebuie să faci pentru a parcurge distanța care ți-a mai rămas. Altfel spus, atunci când știi adevăratul tău potențial, știi cât și ce anume mai trebuie mobilizat. 

Dar mai există ceva referitor la creier și care trebuie neapărat să fie cunoscut, fiindcă utilitatea acestei informații este chiar imediată. Este o informație care îi vizează pe absolut toți oamenii. Oare de ce este utilă pentru toți oamenii această informație? Hai să vedem răspunsul. 

Orice om, indiferent cine ar fi el, are de luat zilnic anumite decizii. Unele decizii sunt mai importante, altele nu. Însă, în iureșul evenimentelor zilnice, orice om, indiferent dacă el este cerșetor, director de companie sau președinte de țară, are de luat decizii. Însă nu decizia este problema, ci multitudinea de opțiuni dintre care fiecare om trebuie să aleagă. 

A ști să iei cea mai bună decizie: aceasta este adevărata problemă. Cerșetorul, adică cineva situat pe scara cea mai de jos a societății, poate avea în față o multitudine de opțiuni. Să meargă în partea de vest a orașului sau în partea de est? 

Directorul de companie, la fel, se poate vedea pus în fața situației de a alege dacă să concedieze sau nu o parte dintre angajați. Și, dacă alege să concedieze, va trebui să decidă pe cine anume să concedieze, dat fiind faptul că el îi apreciează și simpatizează pe toți angajații companiei. 

Președintele unei țări poate alege între două opțiuni: dacă să încheie sau nu alianță cu un anumit stat. 

Tu, ca om obișnuit, te poți trezi că ești nevoit să alegi: profiți de o anumită oportunitate (chiar dacă asta înseamnă să renunți la cea mai mare parte a timpului tău liber) sau nu profiți de acea oportunitate (asta însemnând să te bucuri de tot timpul tău liber). 

Pare a fi ceva simplu să iei o decizie. În realitate, este vorba despre o misiune extraordinar de complicată. Oare de ce? Un răspuns la această întrebare este obiceiul creierului de a considera că unele lucruri sunt mai importante decât altele. Mai mult, creierul nu se comportă ca o unitate compactă, ca un organism unit. Dimpotrivă, în creier par să existe forțe care vin în conflict unele cu altele. 

Îți dau acum un exemplu foarte simplu, ca să înțelegi bine această idee. Să spunem că vrei să pornești o afacere foarte profitabilă pentru tine. O parte a creierului îți spune că va fi minunat atunci când vei obține profit și vei putea putea să îți îndeplinești foarte multe dorințe. Însă o altă parte a creierului îți spune că în afacerea asta va trebui să riști o anumită sumă de bani, neavând nicio garanție că îți vei recupera acești bani. 

Și astfel pornește conflictul între cele două părți ale creierului: cea care este încântată de perspectiva câștigului și cea care este înspăimântată de perspectiva pierderii. O decizie care ar fi trebuit să fie simplă s-a transformat în ceva foarte complicat. 

Această complicare se întâmplă din cauză că nu avem un creier care funcționează ca un tot unitar, ci avem mai multe creiere, mai multe forțe care intră în conflict între ele. Astfel, primul creier este cel care dorește numai siguranță și caută să evite din toate puterile tot ceea ce înseamnă risc, pierdere, eșec, nesiguranță. Acest creier te determină să fugi de deciziile riscante sau de orice fel de pedeapsă. 

Al doilea creier este cel care dorește să obțină numai ceea ce se poate obține acum. El funcționează după principiul „Trăiește clipa și nu te mai gândi la viitor!” Acest creier dorește experiențe pozitive și plăcute, dar care se pot produce azi, în acest moment. El te determină să cauți numai munca ușoară, cea care îți aduce rezultate mici și imediate, chiar acum. Chiar dacă rezultatele sunt mici, acest creier este mulțumit. Pentru el, important este ceea ce primește îndată, fără să aștepte deloc, fără să se preocupe de ceea ce va fi în viitor. Pentru al doilea creier, momentul cel mai bun de care trebuie să te bucuri este acum, nu mâine, nu în viitor. 

Cu totul altceva se întâmplă în cazul celui de-al treilea creier. Dacă primul creier evită din toate puterile riscul, iar al doilea creier caută numai bucurii sigure și obținute pe loc, al treilea creier funcționează pe baza principiului „Viitorul este foarte important și el trebuie clădit pas cu pas, începând de acum.” Al treilea creier nu se teme deloc de planurile pe termen lung și foarte lung. Dimpotrivă, el este bucuros să participe la proiecte ale căror rezultate nu se văd deloc acum, dar care pot deveni reale cândva, în viitor. 

Ei bine, după ce ai văzut cum funcționează cele trei creiere, îți poți explica mult mai ușor de ce anume unii oameni nu se pot decide sau se decid foarte, foarte greu atunci când, de exemplu, întâlnesc o oportunitate care i-ar putea ajuta. 

Tu, de fiecare dată când simți că nu știi ce decizie să iei, amintește-ți de cele trei creiere. Unul îți spune să fugi de orice fel de risc, altul îți spune să cauți numai avantajele imediate, iar altul îți spune că este bine să vezi și pe termen lung. 

Fă în așa fel încât să le armonizezi pe cele trei creiere. După ce ele nu vor mai fi în conflict, vei putea lua cea mai bună decizie.

Claudiu Neacșu

Ingredientul secret...

Toți vor să se bucure de succes. După ce scopul este atins, bucuria atingerii acestui scop depășește amintirea obstacolelor pe care a trebuit să le înfruntăm. 

Dar, până când ajungi să te bucuri de realizarea visului tău, este foarte posibil să ai de-a face cu obstacole așa de crunte, încât încrederea cu care ai pornit la drum să se clatine la modul cel mai serios. 

Lipsa de rezultate imediate produce frustrare. E și normal să fie așa. Pornești la drum cu încredere foarte mare în tine și în forțele tale, apoi această încredere se poate diminua, din cauza dificultăților. 

Și ce crezi că se întâmplă după ce scade încrederea? Apare tentația de a renunța la visurile tale. Cu cât dificultatea de a atinge un scop este mai mare, cu atât această tentație de a renunța crește. Vine chiar un moment în care să ai impresia acută că nu vei reuși niciodată să îți îndeplinești visul. 

Într-adevăr, drumul spre succes nu este o linie dreaptă sau o cărare bătută. Nu este nici măcar un drum pe care toate lucrurile să vină de la sine, fără efort, fără sacrificii. Pe drumul spre succes poți să urci, dar, de foarte multe ori, poți să și cobori. Este nevoie de efort pentru a reuși să rezolvi cele mai grele provocări care pot să apară. 

Lupta pentru atingerea succesului nu este doar idealism și fericire, ci și o rutină nesfârșită prin care te îmbărbătezi să faci față descurajării. Succesul are un preț pe care numai învingătorii sunt dispuși să îl plătească. Câștigătorii sunt cei care rămân pozitivi chiar și atunci când au de-a face numai cu eșecuri. 

Pentru cineva care nu este obișnuit cu ceea ce înseamnă gândirea pozitivă, o astfel de atitudine este de neînțeles. Cum adică să rămâi pozitiv chiar și atunci când suferi eșec după eșec? Ei bine, atitudinea este cea care determină aptitudinea de a obține succesul. Învingătorii rămân inspirați și dornici de aventura succesului chiar și atunci când toate străduințele par să nu dea niciun rezultat. 

Pentru luptători nu există teama de eșec, ci numai temerea de a nu se opri vreodată din înaintare. Acest fel de gândire și atitudine este ingredientul secret al celor care, în cele din urmă, reușesc să urce pe o scară foarte înaltă a succesului. Ei resping mereu și mereu orice fel de atitudine de victimă, conștienți că numai consecvența în căutarea ocaziilor favorabile îi va aduce în punctul din care se întrezărește succesul. 

Învingătorii continuă să încerce chiar și după ce au încasat un număr imens de descurajări și eșecuri. Ei cred cu tărie că următoarea șansă se poate ascunde după următoarea cotitură. Chiar dacă ar fi ca toți oamenii din jurul lor să le spună de mii de ori „Renunță!”, ei tot nu s-ar gândi vreodată să renunțe. 

Înțelegi tu oare esența acestei atitudini? În vârful muntelui ajungi numai dacă pornești la drum cu ideea de a încerca încă o dată, apoi încă o dată, apoi încă o dată, la infinit sau până când îți atingi scopul. În vârful muntelui ajungi numai dacă dai dovadă de statornicie. 

Pentru a persevera nu ai nevoie să urmezi o facultate anume, să îți dai doctoratul în cine știe ce domeniu sau să posezi din naștere niște calități extraordinare. Pur și simplu trebuie să vrei să perseverezi și să fii conștient că acest instrument minunat care este statornicia depinde numai de voința ta. În plus, gândește-te că, după ce îți stabilești un scop, dar apoi renunți la el, nu vei ști niciodată ce s-ar fi putut întâmpla dacă ai fi perseverat și nu te-ai fi oprit. Nimeni nu poate ghici viitorul, în așa fel încât să știe dacă e cazul să renunțe sau nu. 

Ia spune, de câte ori ai auzit până acum oameni care, dacă întâlneau o anumită oportunitate, începeau aproape imediat să vină cu scuze de genul „Știi, eu nu sunt sigur dacă o să reușesc sau nu, așa că nu mă bag...”? Păi tocmai asta e ideea. Nimeni nu poate ști ce anume se va întâmpla în viitor, dacă va reuși sau nu într-o anumită acțiune. Iar atitudinea de renunțare din motiv că viitorul este necunoscut este total greșită. Gândește-te ce regret mare te poate chinui după ce constați că, dacă ai fi încercat, ai fi reușit. Sau, mai rău, ce cruntă ar fi dezamăgirea după ce vezi cum alți oameni au reușit exact acolo unde ai renunțat tu. 

Succesul depinde de maniera în care vezi lucrurile. Dacă pentru tine contează numai măreția scopului final, nu te mai temi să întreprinzi acțiuni îndrăznețe, chiar dacă știi foarte bine că mai poți să cazi uneori. Rezultatele se extind pe măsura antrenării spiritului sincer și dedicat unei cauze mărețe. Victoria vine pentru cei care văd dintr-un unghi pozitiv chiar și ideea de nesiguranță a unei oportunități. 

De fapt, învingătorii știu un singur lucru: să continue până la victorie, chiar dacă momentan victoria pare a fi imposibilă. Aceasta este atitudinea care face diferența dintre cei care, totuși, reușesc să avanseze în viață și cei care rămân într-o zonă mai obscură, fără satisfacții deosebite, fără provocări care să merite. 

Trebuie să știi că, dacă persiști destul de mult, obții ceea ce îți dorești. Adevăratul potențial se valorifică numai prin acțiune continuă, răbdătoare, însoțită de entuziasmul luptei. După ce îți propui ceva, mai este nevoie de acțiune, de perseverență și de curajul de a face față temerilor care te pot încerca pe drum. Acționează ordonat, cu înțelepciune, cu rigurozitatea și calmul învingătorilor. Vei constata cum inevitabil apare acea acumulare, apoi amplificare de rezultate care îți permit să câștigi. Da, este nevoie din partea ta și de o anumită investiție de cinism cu care să înfrunți obstacolele, însă doar așa poți depăși gândurile de renunțare, piedicile care vor să te oprească, acțiunea nefastă a nehotărârii. 

Realismul exagerat înseamnă să te împiedici de exact ceea ce nu este esențial pentru obținerea succesului, așa că decide acum să te mobilizezi și să te implici cu toate puterile pentru a birui groparii dorinței și pentru a face saltul calitativ spre viața pe care o dorești. 

Claudiu Neacșu

Popasuri multe...

Atunci când ai de îndeplinit un proiect foarte ambițios, ai nevoie și de foarte multă motivație, adică de acea putere interioară care să te susțină ferm în acțiunile pe care le întreprinzi. Cu cât motivația este mai mare, cu atât puterea ta de a acționa este mai mare. 

Eficiență stă în motivație. La rândul ei, motivația trebuie să primească o cantitate nelimitată de ambiție și dorință. 

Oare cum ai putea să fii motivat dacă nu îți dorești ceva cu ardoare? 

Dorința este un declanșator absolut necesar atunci când vrei să faci primul pas pe un drum la capătul căruia se află un scop mare. Forța dorinței poate fi comparată cu forța adevărului. Atunci când mizezi pe o dorință care vibrează încontinuu în interiorul tău, mintea conștientă poate intui mult mai ușor procesul de construire a succesului. 

Dorința fierbinte merge mână în mână cu încrederea în sine și respinge orice factor care nu te poate ajuta în îndeplinirea ei. Motivația te împinge înainte. După ce ai hotărât că vrei să faci ceva și să îți îndeplinești scopul, îți rămâne să faci primul pas. Mai departe, nimeni din exteriorul tău nu poate influența vigoarea cu care înaintezi, dacă tu nu vrei să ai parte de o astfel de influență. 

Ești independent în ceea ce întreprinzi. Prin urmare, cineva aflat în exteriorul tău nu te poate motiva la fel de bine cum ai face-o tu însuți, folosindu-ți combustibilul interior care este dorința de a reuși. Organizarea eficientă a acțiunilor este strâns legată de modul în care reușești să stăpânești toate posibilitățile prin care eșecurile să devină lecții prețioase, cu o învățătură clară și obligatorie, cea capabilă să te dirijeze pe drumul neîntrerupt spre îndeplinirea visului tău arzător. 

Dacă ai un obiectiv clar, motivația necesară pentru a-l atinge îndepărtează sigur energia mentală negativă care te-ar putea ține pe loc. Vei face tot ceea ce este necesar pentru a reuși. 

Există trei factori care transformă motivația într-un instrument extrem de puternic de atingere a succesului. 

Primul factor este viziunea clară a ceea ce vrei să obții. După ce știi clar ceea ce vrei, intră în scenă cel de-al doilea factor, adică imaginea mentală clară a ceea ce vrei să obții. După ce îți spui că vrei, de exemplu, să câștigi un milion de dolari, această viziune trebuie completată cu o imagine cât mai detaliată despre modul în care te vei bucura de suma de un milion de dolari. 

În felul acesta se cristalizează cel de-al treilea factor, adică dorința puternică de a avea un milion de dolari. Cineva se plânge că nu a obținut rezultatele pe care și le-a dorit. Dar, dacă îl întrebi despre motivația lui, vei constata că aceasta lipsește sau există într-o cantitate foarte mică. Motivația firavă produce rezultate firave. Motivația arzătoare produce rezultate uriașe. 

Uită-te puțin la notele pe care le iau elevii dintr-o clasă. Cei care sunt foarte motivați să învețe obțin note foarte bune. Cei care nu găsesc nicio plăcere și nicio motivație în acțiunea de învățare primesc, evident, note foarte mici. Notele sunt diferite, așa cum și motivațiile fiecărui elev sunt diferite. 

Ambiția și entuziasmul sunt prezente în mod activ acolo unde motivația este și ea prezentă. Omul motivat foarte puternic face tot ceea ce este nevoie pentru a-și atinge scopul. El nu mai ține cont de faptul că anumite acțiuni pot sau nu să îi facă plăcere. Motivația poate ține loc de plăcere, dacă este bine hrănită și adusă la dimensiuni colosale. Gândul la viitoarea mare plăcere a trăirii reale a visului este prin el însuși o motivație capabilă să te dinamiteze. Omul motivat vede deja în mintea lui rezultatul care va veni cândva, în viitor. Cei nemotivați nu sunt capabili să mențină în mintea lor o imagine a unui viitor care încă nu există, dar este pe cale de a fi construit. 

Poți să consideri că motivația este un instrument de care are nevoie orice om care dorește să pășească pe un drum mai bun. Acest instrument trebuie însă să fie întreținut. Astfel, după ce ți-ai stabilit, de exemplu, scopul de a ajunge să câștigi un milion de dolari, care este uriaș, desigur, un pas necesar ar fi să împarți acest obiectiv uriaș în obiective mai mici, în așa fel încât fiecare obiectiv mai mic să fie mai ușor de atins. 

Îți stabilești, să spunem, o mie de obiective de câte o mie de dolari. În felul acesta nu te mai copleșește grandoarea obiectivului de un milion de dolari și te poți concentra mai lejer asupra fiecărui obiectiv de câte o mie de dolari. Este mai ușor să îți menții motivația pentru a cuceri obiectivul de o mie de dolari, apoi următorul obiectiv de o mie de dolari și tot așa. Un obiectiv mai mic, dar sumă din șirul de obiective care compun obiectivul cel mare, te ajută să simți că este mai ușor de îndeplinit chiar obiectivul cel mare. În afară de asta, dacă ai în față un obiectiv mai mic, îți vine mai ușor să îl duci la capăt. 

Este foarte important să termini ceea ce începi. Fiecare obiectiv mic este un antrenament excelent prin care să îți dezvolți capacitatea de a duce la capăt orice alt proiect pe care vei mai dori să îl dezvolți, chiar și un proiect de mărime uriașă. Este extrem de important să ajungi la linia de sosire. Mai trebuie să știi ceva despre importanța asocierii tale cu oameni care sunt mânați de ambiții mari și de motivații pe măsură. Caută mereu compania unor astfel de oameni! Motivația este contagioasă. Și întotdeauna vei avea nevoie de mai multă astfel de contagiune. 

Pe lângă asocierea cu oameni pozitivi, mai trebuie să faci în așa fel încât să valorifici la maxim fiecare oră a zilei. Dacă îți consumi timpul cu lucruri inutile, apare lenea, iar lenea duce la lipsă de motivație. Fii tot timpul ocupat și ține-ți ochii pe țelul tău, chiar dacă întâmpini dificultăți foarte mari sau ai impresia că nu vei reuși să atingi succesul. 

Împarte-ți perseverența în popasuri multe și mici și sigur vei dobândi un succes uriaș!

Claudiu Neacsu

Bagheta magică...

Aproape că nu este zi în care să nu auzi pe cineva că nu se simte bine. Sau, dimpotrivă, îl auzi că se simte foarte bine. Altcineva îți poate declara că se simte cam trist sau deprimat. Un altul spune că se simte plin de voie bună. 

Dacă tu îți simți sufletul plin de entuziasm, obții rezultate mult mai bune atunci când te angrenezi într-o anumită activitate. Prin urmare, eficiența poate fi o urmare firească a stării tale sufletești. 

Optimism și voie bună = eficiență. 

Pesimism și tristețe = lipsă de eficiență. 

Dar oare există un alt element care să influențeze starea ta sufletească? Desigur. Se poate spune că dispoziția sufletească depinde și de imaginație. E așa de simplu! Imaginația este un stimulent destul de serios al stării pozitive din sufletul tău. 
Dacă îți imaginezi plin de încredere că totul va decurge așa cum vrei tu, chiar dacă de multe ori ai de-a face și cu obstacole destul de mari, starea ta interioară se va modifica în conformitate cu această imaginare plină de încredere a unui viitor mult mai bun. Prin urmare, vei acționa cu mult mai multă tragere de inimă, vei munci mai mult, vei simți mai puțin oboseala (sau chiar deloc) și vei putea trece tot mai multe puncte pe lista realizărilor tale. 

Imaginația se produce în mintea ta, însă de acolo, din minte, pornește energia care face mâna să acționeze, cu rezultate concrete în plan material. Hai să ne gândim puțin la exemplul unui halterofil. Dacă, în timpul antrenamentului, halterofilul își imaginează cu încredere și entuziasm că va fi în stare să ridice greutăți din ce în ce mai mari, asta se va întâmpla și în realitate. Imaginația are loc în minte. Înainte de a reuși concret să ridice greutăți mai mari, halterofilul doar își imaginează ceea ce își dorește și nimeni nu poate să vadă ceea ce el își imaginează. Însă, în etapa următoare, alți oameni văd înmărmuriți cum halterofilul ridică greutăți pe care oamenii obișnuiți nu le pot ridica. De acolo, din minte, imaginația a trecut în planul material, adică acolo unde poate fi văzută ca ceva real, palpabil, de necontestat. 

Lucrurile se întâmplă așa cum imaginația își dorește. Dacă îți dorești ceva, important e să îți dorești cu foarte mare putere, ca și cum nimeni și nimic nu te poate împiedica să îți vezi visul îndeplinit în realitate. Din acel moment al dorinței maxime începe să se întâmple miracolul de a face lucrurile să se întâmple. 

Hai să vedem ceva mai detaliat cum anume trebuie să se desfășoare imaginația. Să revenim la exemplul cu halterofilul, deoarece este mai ușor de înțeles. Să spunem că halterofilul vrea să stabilească un nou record mondial, adică să ridice o greutate pe care niciun alt halterofil înaintea lui nu a mai reușit să o ridice. El își imaginează momentul victorios în care ridică deasupra capului greutatea imensă, apoi își imaginează cu cât mai multe detalii momentul în care urcă pe podiumul învingătorilor, iar oamenii îl aclamă plini de uimire și de admirație. 

Însă acest moment de imaginație poate să dureze foarte puțin. De ce? Deoarece halterofilului i se pare că ar fi prea frumos să se întâmple și în realitate așa ceva. Acțiunea de a-și imagina marele lui succes durează foarte puțin, astfel că el va trece la țeluri mai mici, mai ușor de îndeplinit. Și își canalizează energia spre atingerea acelor țeluri mici. Evident, rezultatele pe care le va obține vor fi la fel de mici. Îndoielile au stricat visul magic, l-au făcut să dispară. Odată cu visul magic a dispărut și energia necesară pentru a face performanță. 

Tu poți oricând să îți imaginezi ce minunat ar fi dacă ai câștiga un milion de dolari. Îți poți imagina cu lux de detalii care va fi stilul tău de viață atunci când ai un milion de dolari. Este visul tău magic. Dacă însă lași îndoielile (adică gândurile de genul „Ei, nu am cum să câștig eu un milion de dolari…” sau „Eu niciodată nu voi câștiga un milion de dolari!”), visul magic este distrus. În locul lui rămâne doar o dorință anemică și o energie extrem de scăzută pentru a realiza lucruri mari. Îți vei fixa scopuri ceva mai mici și realiste (cum ar fi un câștig de o mie de dolari, care pare mult mai ușor de obținut) și vei obține lucruri mici. De ce? Deoarece ți-ai distrus visul cel mare și magic. 

Și totuși, dacă vrei să ajungi să îți îndeplinești un vis uriaș, trebuie să eviți greșeala celor care își distrug visurile. Ai un vis uriaș și care altora li se pare prea mare, nerealist sau imposibil de îndeplinit? Dacă răspunsul este da, atunci păstrează acest vis în mintea și în imaginația ta. Păstrează-l mult timp, permanent, până când se îndeplinește. Orice s-ar întâmpla, alege să îți păstrezi visul, în loc să-l distrugi. Cei care au reușit până acum să își îndeplinească visurile sunt cei care și-au păstrat cu mare grijă aceste visuri. În niciun caz nu le-au distrus. 

În loc să viseze doar foarte puțin, apoi să își spună că un astfel de vis nu poate fi posibil în viața reală, învingătorul continuă să viseze chiar și atunci când realitatea îi este potrivnică. Posibilitatea de materializare a unui vis devine certitudine pe măsură ce menții visul în imaginația ta. Cu cât îl menții mai mult timp, cu atât se măresc șansele ca el să se materializeze. 

Una dintre cele mai grave greșeli este să-ți subestimezi puterea visului. Procedează și tu ca învingătorii! Visul tău are nevoie de hrană, iar această hrană este compusă din atenția pe care i-o acorzi, din sentimentele pe care le trăiești, din gândurile pozitive pe care le antrenezi continuu. Aceste ingrediente reprezintă bagheta magică care va transforma în realitate visul tău. 
Bagheta magică energizează mintea și spiritul tău, iar de aici se trece ușor la acțiuni perseverente și rezultate tot mai vizibile. Minunile apar ca urmare a sentimentelor care activează visul. 

Cu cât crezi mai mult în succes, cu atât te îndrepți mai repede spre el. 

Tuturor prietenilor tăi de pe facebook le-ar fi de mare folos să citească și ei acest articol, așa că adaugă-te acum în grupul facebook de mare succes HEYADOO - MEGAFLUX (peste 100 000 de membri activi), pe linkul:

https://www.facebook.com/groups/173261983316579/

și distribuie toate postările de pe acest grup, pentru a le vedea și prietenii tăi.

De asemenea, adaugă-ți toți prietenii în grupul facebook HEYADOO - MEGAFLUX, pentru ca ei să găsească și mai ușor postările de pe acest blog.

Clic aici și creează comunitatea ta specială!

Claudiu Neacșu
Inițiator și Administrator al Grupului HEYADOO - MEGAFLUX
https://www.facebook.com/groups/173261983316579/ 

Combustibilul...

Dacă ai avut norocul să reușești să îți cumperi un automobil de foarte bună calitate, îți mai rămâne să te bucuri sănătos de acest automobil. Este o încântare să vezi ce opțiuni senzaționale are un automobil ultimul răcnet. 

Însă hai să vedem ce se întâmplă dacă acest automobil minunat rămâne fără combustibil. Te mai ajută la ceva toate opțiunile bestiale cu care el este înzestrat? Bineînțeles că nu te mai ajută. Chiar dacă ar fi să ai cel mai sofisticat automobil din lume, el nu te poate ajuta cu nimic dacă nu mai are combustibil. Combustibilul este energia care face automobilul să funcționeze. 

Există azi computere capabile de performanțe de neînchipuit cu ceva ani în urmă. Aceste computere au și ele nevoie de energie pentru a funcționa. Dacă le-ai luat curentul electric, gata, ele sunt total inutile. 

Creierul uman este mult mai complex decât cel mai complex calculator pe care omul l-a creat. La fel ca dispozitivele care au nevoie de o formă de energie pentru a funcționa, creierul uman are și el nevoie de energie, de acea forță vitală care să îi susțină activitatea. 

Telefonul, calculatorul, televizorul, automobilul, dacă nu ar avea energie cu care să funcționeze, ar fi simple bucăți din plastic și metal, fără niciun folos. La fel este cu creierul uman. El nu ar putea funcționa dacă nu ar exista energia vitală. În momentul în care energia vitală îl părăsește, creierul devine o simplă bucată de carne, total inutilă. Dar, atâta vreme cât creierul este în viață, mintea funcționează prin creier, se manifestă prin el, ducând la rezultatele pe care le cunoaștem. 

Dacă ar fi să comparăm cu un calculator creierul, discutăm despre aceleași două componente: hardware și software. În limba engleză, „hard” înseamnă „tare”, iar „ware” înseamnă „articol”. Într-o traducere aproximativă, „hardware” înseamnă componenta tare, materială sau dură a calculatorului, cea pe care o putem atinge. „Soft” înseamnă „slab”, „delicat”, „fin”. Înțelesul cuvântului „software” este de ceva care nu poate fi atins, manifestându-se într-un mod foarte subtil. 

Foarte simplu spus, hardware este componenta materială a calculatorului, iar software este informația sau partea logică fără de care hardware ar fi total inutil. 

Eu aș face o comparație și mai clară. Hai să spunem că hardware este caietul, iar software este ceea ce scrii tu în caiet. Dacă tu scrii, de exemplu, poezii, textele acestor poezii reprezintă partea de software, iar caietul reprezintă partea de hardware, componenta materială, palpabilă, pe care poți pune mâna. Nu ai cum să atingi poeziile (software), pentru că ele reprezintă doar informația. Poți însă să atingi caietul, partea hardware. 

De la magazin poți să cumperi foarte multe caiete. Toate caietele sunt la fel. Ele sunt simple obiecte și sunt utile pentru a scrie ceva pe ele. Și poți să scrii orice pe un caiet, nu doar poezii. Pe un caiet poți să scrii cele mai mari prostii din lume, iar pe alt caiet poți să scrii poezii geniale. Partea de hardware (caietul) este la fel și nu prea ai ce să schimbi la ea. Însă partea de software (cele mai mari prostii din lume sau, dimpotrivă, poeziile geniale) se poate modifica în funcție de voința ta. Dacă vrei să scrii un text foarte frumos și emoționant pe caiet, o poți face. Dacă însă vrei să scrii pe caiet niște tâmpenii, la fel de bine o poți face. Caietul (partea de hardware) așteaptă decizia ta în ceea ce privește textul pe care îl vei scrie (partea de software). 

Creierul uman ar putea fi numit și el „partea de hardware”. Ceea ce gândește omul ar putea fi numit „partea de software”. Creierele oamenilor (hardware) sunt toate cam la fel, așa cum și caietele pot fi la fel. Între creierul unui om care a reușit să obțină un succes colosal și creierul unui om care trăiește pe treapta cea mai de jos a societății nu există prea mari diferențe. Ei au cam același hardware. Dacă ar fi să le observi creierele, vei vedea că nu sunt deosebiri între ele. Două emisfere cerebrale, cam de aceeași mărime. Numărul de neuroni este cam același, în toate creierele. Și totuși, unii oameni reușesc să obțină prea mult succes și bani, iar alții deloc. Asta înseamnă că explicația succesului se află în altă parte. 

Nu, succesul nu depinde de conjuncturile externe. Avem foarte multe exemple de oameni care s-au născut și au trăit un timp în condiții de extremă sărăcie și de lipsuri de tot felul, apoi s-au smuls din acele condiții și au urcat treptele cele mai înalte ale succesului și prosperității. Oare să fie norocul o explicație a succesului? Nu, nici norocul nu este o explicație, deoarece exemplele oamenilor care au reușit să obțină succesul, deși nu s-au bucurat de condiții favorabile succesului, este așa de mare, încât nu poate fi vorba nici despre noroc, nici despre coincidențe. 

Și atunci, ce au făcut ei? Răspunsul e simplu. Pur și simplu au umblat în modul cel mai serios la partea de software. Adică și-au deschis mintea, au scos din ea gândurile pesimiste, au uitat complet părerile conform cărora ei ar fi incapabili să urce pe scara succesului, apoi și-au umplut mintea numai cu proiecte provocatoare, au înlocuit ideea de noroc cu ideea de conștiință care țintește neîncetat spre dezvoltare și prosperitate. 

Arhitectura succesului tău se modifică în funcție de cât de motivat ești să clădești cu puterea minții acel edificiu special al gândirii libere și cutezătoare.Ține minte că pe drumul succesului ai nevoie de combustibil care să pună în funcțiune mașinăria minunată pe care deja o posezi, iar acest combustibil este dorința de a lupta pentru visul tău, fără a te abate nicio clipă de la clarviziunea și disciplina cu care înaintezi. 

Nu capitularea în fața greutăților face această mașinărie să funcționeze, ci fixarea unor țeluri înalte, dorința de schimbare a destinului, ardoarea exemplară cu care anticipezi biruința. 

Poți fi nemulțumit doar atât cât să-ți pui la treabă abilitatea de a te afla în întrecere cu tine însuți, cinic numai în ceea ce privește condițiile vitrege exterioare și animat de intensitatea emoțională cu care acționezi pentru visul tău.

Claudiu Neacșu

Fiindcă așa vreau eu!

Între controlul mental al acțiunilor tale și bunăstarea pe care o dorești există de cele mai multe ori o legătură aproape miraculoasă. Partea frumoasă este că ești deja înzestrat cu o capacitate foarte importantă de a amplifica sentimentele specifice celor numiți „invincibili” și nu este nevoie de un antrenament special pentru a o face și mai puternică. 

Ce faci atunci când, din cauza posibilităților modeste care ți se pun la dispoziție, ești din ce în ce mai descurajat, iar nemulțumirea te asediază pur și simplu? 

Cum faci să te angajezi cu putere într-un proiect cu bătaie lungă, dacă azi te tentează gândul de a abandona ceea ce ar putea fi considerat imposibil de realizat? 

Toți sunt de acord că perseverența este esențială atunci când vine vorba despre efort îndelung și despre ducerea la capăt a unei acțiuni care nu este deloc ușoară. Pentru a trece peste greutăți, obstacole sau neplăceri greu de suportat, perseverența are nevoie de un ajutor de încredere. Aceste ajutor se numește „auto-disciplină”. 

Oamenii cu care ai de-a face te pot controla, însă cel mai important control este cel pe care îl exerciți tu asupra ta însuți. Este ușor să începi ceva, însă este ceva mai dificil să te controlezi permanent în ceea ce faci. 

Nu totul merge conform planului. Și ce faci dacă se întâmplă așa? Acționezi în așa fel încât planul să meargă mai departe. În loc să cazi într-o stare permanentă de negativism, te ridici și continui să acționezi. Negativismul distruge orice urmă de receptivitate față de ocaziile cu mare potențial de revenire pe scena performanței. Să te lași pradă pesimismului și negativității nu este deloc sănătos, așa că trebuie să îți mobilizezi toată capacitatea ta de a te auto-controla. 

Dezamăgirea vine atunci când aștepți să obții rezultate foarte repede. Dacă însă se întâmplă să nu vină foarte repede rezultatele, este imperios necesar să pui în funcțiune auto-controlul, respectiv abilitatea de a renunța la ceea ce ai putea obține imediat, astfel încât să te concentrezi pe obținerea pe termen lung a ceea ce îți dorești. 

Chiar și pentru eliminarea frustrării ai nevoie de auto-control. Pentru nimeni nu este ceva plăcut să fie nevoit să amâne iar și iar atingerea visului. Trebuie să faci un efort considerabil pentru a depăși momentele grele și inerente drumului spre cucerirea piscurilor. 

Auto-disciplina este avantajul liderilor și al celor cu mentalitate de învingător. De asemenea, auto-disciplina este antidotul îndoielii și al inerției. La fel de adevărat este că foarte mulți oameni, după ce aud despre auto-disciplină, se gândesc la ceva neplăcut și care are nevoie de mult efort. Ei cred că procesul de auto-disciplinare este ceva migălos, care cere concentrare continuă. 

Mulți nu sunt convinși că într-adevăr se pot auto-disciplina. Aceasta este o concepție eronată. Adevărul este că oricine poate să respecte un program disciplinat de lucru sau de acțiune. Da, auto-disciplina cere efort foarte mare, însă acest efort nu este neapărat neplăcut. Dimpotrivă, efortul prin care să te auto-disciplinezi poate fi o provocare interesantă și distractivă. 

Dacă ți-ai propus să depășești platitudinea și să dovedești tuturor că unul dintre secretele reușitei tale este modul disciplinat și încăpățânat în care acționezi, atunci sigur vei găsi acea resursă de plăcere a auto-disciplinei. Auto-controlul este o experiență a depășirii convingerilor autolimitative, o manieră de a reacționa cu claritate, sârguința care te susține să continui drumul spre realizări mărețe. 

Beneficiile celor care reușesc să se controleze pe ei înșiși sunt imense. Dacă nu te mulțumești cu puțin și vrei să devii prosper, acțiunea sârguitoare îți va aduce răsplata meritată, mai devreme sau mai târziu. 

Capacitatea de auto-disciplinare nu este o calitate rezervată unei minorități care se comportă precum pustnicii și care se supune unor suferințe continui. Nu. Auto-disciplinarea este un instrument prin care cei care au o dorință arzătoare își materializează visul și ajung să se bucure de realitatea dorinței lor. Dorința nu este ceva neplăcut, ci, dimpotrivă, ceva care generează plăcere. Chiar și lupta grea de îndeplinire a dorinței poate aduce satisfacții. Prin urmare, acțiunea de a te auto-disciplina poate să îți aducă ea însăși satisfacții. 

Învingătorii, cei cu mentalitate de luptător, se bucură de fiecare dată când reușesc ca, prin încordarea voinței, să depășească un obstacol, oricât de mic. Fiecare reușită este urmată de bucurie. Dacă reușita este mai mică, nu este neapărat ca și bucuria să fie la fel de mică, ci, dimpotrivă, să fie foarte mare, deoarece în perspectivă pot exista multe alte reușite mici, iar reușitele mici și multe înseamnă bucurii multe. 

Dacă îți faci un plan de acțiune întins pe o perioadă de zece ani, la prima vedere ar putea să pară ceva îngrozitor să te auto-disciplinezi pe parcursul celor zece ani. Însă nu trebuie să fie deloc îngrozitor. Auto-disciplinarea presupune și planificare la secundă. 

Zece ani înseamnă cel puțin trei mii de zile. Însă acele trei mii de zile nu vin năvală peste tine, toate în același timp. Marele noroc al nostru, al tuturor, este că fiecare zi vine pe rând, chiar dacă ne așteaptă alte mii de zile, toate cu provocările lor. De asemenea, în fiecare zi avem toți la dispoziție același număr de ore și de minute, iar acestea vin pe rând, nu toate odată. Acesta este un mare avantaj, mai ales în ceea ce privește auto-disciplinarea, deoarece, dacă ai în fața ta cinci minute, te poți concentra numai la ceea ce ai de făcut în cele cinci minute. 

La fel, dacă trebuie să te concentrezi la ceea ce ai de făcut în următoarea oră, numai la ceea ce ai de făcut în acea oră te concentrezi, fără nicio grijă că s-ar putea să te copleșească provocări care se vor întâmpla în următoarele ore sau zile. 

De fiecare dată când simți că nu te poți auto-disciplina, amintește-ți că timpul curge cu aceeași viteză, iar fiecare minut te așteaptă cu răbdare să te concentrezi NUMAI la ceea ce trebuie să faci în același minut, fără să te streseze deloc ceea ce va urma în celelalte minute, ore sau zile. 

Conștientizarea timpului reprezintă un instrument foarte puternic pe care să-l folosești în planificarea cât mai exactă a construirii viitorului tău.

Claudiu Neacșu

Primii constructori...

Tastatura pe care o folosești, calculatorul tău, telefonul mobil, imprimanta, televizorul, cuptorul cu microunde, aragazul, frigiderul..., sunt acum realități binecunoscute ție. Le poți folosi zilnic, le poți atinge. Oare cine ar putea spune că televizorul, de exemplu, este doar o iluzie, ceva inexistent, o himeră, o halucinație? 

Ei bine, toate aceste lucruri (realități) erau cândva doar simple... gânduri. Ele nu existau decât sub forma gândurilor. Cineva, cândva, s-a gândit la ceva. Tot felul de fantezii se plimbau prin mintea lor. Aventurierii gândurilor erau încrezători în ideile lor și în gândurilor lor, chiar și atunci când cei din jur nu cunoșteau sau nu înțelegeau aceste „fantasme”. 

Era o vreme când oamenii habar nu aveau ce este acela un televizor, fiindcă televizorul pur și simplu nu exista. Faptul că televizorul nu exista nu a fost însă o problemă pentru unul dintre oameni... Cineva a început să se gândească la ceva ce nu exista în mințile altor oameni. Idei sau gânduri despre ceea ce ar putea fi un televizor se nășteau în mintea cuiva care avea în față un ideal. Chiar dacă alți oameni îl criticau, acel idealist se înflăcăra în fața propriilor lui idei. 

La fel se întâmplă și în zilele noastre. Printre noi există oameni care generează idei și gânduri despre lucruri sau proiecte care nu există și în lumea reală, dar care pot exista cândva, în viitor. Aceasta este prima etapă în procesul de naștere a unei realități: GÂNDUL. În următoarea etapă, cei care au generat gânduri despre viitoarea realitate aduc aceste gânduri la prima formă mai apropiată de realitate: cuvintele. Ei scriu despre ideile lor, le aștern pe hârtie, fac proiecte, planuri, desene, schițe. Ei scriu cărți sau eseuri, întocmesc hărți, fac calcule. 

Evident, cuvintele ajung mult mai ușor la oamenii care nu le pot înțelege imediat. Cuvintele încă NU sunt realitate, ci doar niște simple exprimări ale unor gânduri. Din această cauză, realiștii consideră că aceste cuvinte sunt doar niște fantasme, niște halucinații sau idei în mintea unor visători rupți de realitate. Da, așa se întâmplă în această etapă. Cred că e firesc să se întâmple așa, fiindcă realiștii sunt ancorați în realitatea care există deja, nu în realitatea care va exista sau care este posibil să existe. 

Și totuși, idealiștii își văd mai departe de visul lor. Ei sunt loiali unui țel și sunt conștienți că se află doar într-o anumită etapă a drumului lor: CUVINTELE. Ei nu acceptă înfrângerile și nu rămân în niciun fel de blocaj din cauza criticilor sau ironiilor realiștilor. 

Oricât de încordată ar deveni lupta dintre idealiști și realiști, idealiști își prețuiesc propriile gânduri și cuvinte. Ei nu neglijează nimic din ceea ce ar putea să-i ducă spre următoarea etapă. Și nu pot oferi niciun fel de garanție, nimănui, că visul lor chiar va deveni realitate. Nu garanția de felul acesta îi interesează, ci procesul prin care cuvintele care au izvorât din gândurile lor vor deveni CONVINGERI. Un proiect despre ceva care încă nu există NU este niciodată garantat. 

Pe vremea când telefonul mobil era doar în faza de cuvinte, nimeni nu putea să garanteze că el va deveni realitate. Nu s-a încheiat niciodată un contract în care să se garanteze negru pe alb că telefonul mobil chiar va deveni realitate. 

La fel s-a întâmplat cu toate lucrurile reale pe care le vedem azi în jurul nostru. Inventatorii și întreprinzătorii nu au cum să garanteze printr-un anumit contract că visul lor va deveni realitate. În această privință, visătorii sunt mai realiști decât realiștii. 

Pe visători îi preocupă altceva: cuvintele lor să devină convingerile lor. Inventatorul automobilului, de exemplu, avea nevoie să fie CONVINS în sinea lui (chiar dacă cei din jurul lui nu erau convinși) că ideile lui chiar vor deveni realitate. 

Din momentul în care apare CONVINGEREA neclintită că un vis sau un proiect poate deveni ceva real, începe următoarea etapă: ACȚIUNEA. Visătorul convins de viabilitatea planului său trece la treabă. Convingerile ferme sunt însuflețitoare și au darul de a dinamiza întreaga capacitate creatoare a visătorului. Convingerile răzbat prin oceanul de piedici sau obstacole. Convingerile sunt călăuza performerilor. Convingerile sunt ca o comandă pentru începerea acțiunilor și ducerea lor până la capăt. 

Calea spre realitate presupune să nu fii neglijent cu niciun fel de acțiune care să transforme intențiile în procesul triumfător de construire a visului. După ce convingerile s-au imprimat în subconștientul vizionarului, abilitățile lui sunt puse la treabă. Îngrijorarea pentru viitor lasă loc liber acțiunii constante și disciplinate. Cu fiecare pas parcurs, cu fiecare acțiune dusă la capăt, incertul cedează și dispare. În locul lui se naște un lung șir de realizări mici. Puse cap la cap, ele formează un tot unitar, un proiect din ce în ce mai dezvoltat. Ceea ce era incertitudine devine certitudine. 

Greșelile de pe parcurs ajută și ele la transformarea irealizabilului în realizabil. Greșelile sunt și ele tot un câștig, fiindcă oferă lecții, iar lecțiile sunt pline cu învățăminte despre cum să faci ceva mai bine data viitoare. În urma acțiunilor continui, circumstanțele sunt modificate și devin realitatea cu care iau contact și realiștii, adică cei care inițial ironizau ideile visătorilor. 

Hai să ne amintim puțin ce credeau realiștii despre avion, înainte ca avionul să devină realitate. Realiștii spuneau atunci răspicat că este imposibil ca un obiect mai greu decât aerul să zboare. Asta era convingerea lor și nimeni nu putea să le-o scoată din cap. 

A fost nevoie ca visătorii să creadă în ideile lor, să viseze fără oprire, să-și transforme ideile în cuvinte, apoi cuvintele în convingeri, adică în acea forță invizibilă care i-a împins la acțiuni perseverente. Ei au acționat cu însuflețire și stăpânire de sine, au fost devotați scopului final, s-au ridicat după fiecare eșec, s-au încurajat permanent și nu s-au lăsat îngenuncheați. Au trecut graniță după graniță, au luptat din greu cu obstacolele și, în cele din urmă, au atins culmile succesului. Avionul a devenit realitate, ceva banal, ceva ce pot folosi toți oamenii. 

De fiecare dată când vezi în jurul tău lucruri create de către cineva, amintește-ți că primii constructori ai acelor lucruri reale și palpabile au fost GÂNDURILE.

Claudiu Neacșu

Însă asta nu aș face…

Loialitatea față de scopul tău înseamnă să fii la comanda dorințelor tale. Dacă ești devotat idealului pe care îl porți mereu în minte, vei fi și cutezător în ceea ce faci. După ce ajungi la concluzia că într-adevăr merită să lupți pentru un țel, reușești să magnetizezi fluxul de gânduri necesar declanșării șuvoiului energetic cu care să străpungi zidul format din tot felul de obstacole. Însă este necesar să dai tot ce-i mai bun în tine. 

Îndeplinirea unei dorințe mari cere un preț mare. Gândește-te că, atunci când ai de gând să sfidezi tot ceea ce-ți poate fi potrivnic, trebuie să dai dovadă de încăpățânare și răbdare peste limite. 

Există în lumea asta prea mulți oameni care au dorințe uriașe, dar care nu sunt dispuși la acțiuni la fel de uriașe pentru a și le îndeplini. Ei caută mai degrabă să încheie un fel de compromis, în așa fel încât să obțină efecte maxime, dar cu eforturi sau sacrificii minime. Dacă îi întrebi „Vrei să obții cel mai mare succes?”, ei îți vor răspunde „Da, vreau foarte mult!”. Dacă le spui „Ai face totul pentru a obține acest succes?”, ei îți vor răspunde: „Da, însă nu aș face și...” Urmează o listă cu tot felul de lucruri pe care ei NU le-ar face pentru a-și îndeplini visul. 

Însă nu așa funcționează sistemul prin care să-ți vezi visul îndeplinit. Linia de demarcație dintre îndeplinirea unui țel și neîndeplinirea lui constă în această atitudine de a fi dispus să faci orice pentru visul tău. 

Cât timp ești dispus să insiști pentru depășirea oricăror obstacole? Dacă vei spune că vrei să insiști o anumită perioadă, înseamnă că încă nu ești pregătit pentru a-ți realiza visul. Atitudinea corectă este acesta: „Voi insista atât timp cât este nevoie!” 

O capodoperă nu se poate realiza fără acțiune intensă. De asemenea, de multe ori nu există reguli fixe pe care să le urmezi. Trebuie să fii și creativ, să schimbi strategiile ori de câte ori este nevoie, să dai dovadă de o atitudine solidă, pregătită să rezolve orice fel de provocări ivite pe parcurs. 

Mintea deschisă și creatoare este capabilă de multe ori de anticiparea ocaziilor care îți pot deschide tot felul de uși. Nu ai cum să ratezi vreuna din aceste ocazii, dacă fiecare gând al tău este concentrat pe transpunerea în posibilitate reală a tuturor alternativelor favorabile succesului. 

Atitudinea de genul „Dau totul, pentru a obține totul!” te poate propulsa exact acolo unde este șansa cea mai mare de reușită. Dacă nu ești dispus să dai totul, pentru a obține totul, încetul cu încetul te lenevești, iar visul tău se îndepărtează de tine. Nu așa trebuie să se întâmple. Ordinea este de preferat dezordinii. Forța pozitivă a gândurilor constructive și mobilizatoare este de preferat emoțiilor negative. 

A avea o voință nezdruncinată este de preferat automulțumirii de a fi sărac. Atragerea binecuvântărilor depinde de silința cu care îți cultivi atitudinea pozitivă. Dacă pe parcursul către succes contează până și alegerile mărunte, îți dai seama ce impact pot avea alegerile mari, cele de genul „Dau totul, pentru a obține totul!”. 

Imaginează-ți că îndeplinirea dorinței tale depinde numai și numai de tine. Obstacole sunt destule în exteriorul tău. Piedici sunt cam la tot pasul. Dar depășirea lor depinde numai de tine. Cum le poți depăși? Numai dacă faci tot ceea ce trebuie făcut. 
Aici nu mai este vorba despre ceea ce îți place ție să faci. Una este verbul A PLĂCEA, alta este verbul  A TREBUI. Tu, în sinea ta, ar trebui să-ți repeți mereu că, dacă treci peste limitele pe care singur ți le-ai stabilit, înseamnă că poți face mult mai mult decât ți-ai propus să faci. Poți pune cărămidă peste cărămidă, cu aceeași concentrare la fiecare cărămidă, reușind astfel să construiești o casă uriașă. În cazul în care această casă necesită un milion de cărămizi, tu ai de luat o decizie totală: continui până când ai zidit și ultima cărămidă. Iar aici tot atitudinea ta este hotărâtoare. 

Dacă îți impui să faci tot ceea ce trebuie pentru ca nici măcar o singură cărămidă să nu scape atenției și voinței tale, înseamnă că procesul de construire a casei va depinde în totalitate de atenția și voința ta. La fel de adevărat este că, dacă nu ai dispunerea de a face totul pentru ducerea la capăt a construirii casei, sunt foarte mari șanse să te oprești undeva pe drum, iar casa să rămână doar așa, un început de construcție. 

Angajamentul este esențial. Observi că una dintre căile de a NU îți îndeplini visul este atitudinea de dat înapoi atunci când ți se cere să fii dispus la a face totul. Din momentul în care păstrezi unele rezerve în ceea ce privește acțiunile pe care trebuie să le începi sau să le duci la capăt, se diminuează dramatic șansele tale de succes. 

De fapt, atunci când nu ai dispunerea de a face chiar totul pentru îndeplinirea visului tău, înseamnă că acel vis nu este suficient de puternic pentru tine. Adică nu îți dorești din tot sufletul să-ți vezi visul cu ochii. Sau pur și simplu acel vis nu este cu adevărat important pentru tine. Tu dai voie gândurilor auto-limitative să te țină pe loc, când, de fapt, tu porți în tine un potențial nelimitat și care doar așteaptă să fie investit. 

Până când nu pătimești pentru visul tău, nu ai cum să înaintezi cu toată vigoarea spre acest vis. Universul are o mare simpatie pentru cei îndrăzneți și care au voința de a înfăptui lucruri mari, căliți în lupta cu dificultățile. Ei fac totul pentru a-și îndeplini visul. Urmează-le exemplul! 

Ia în piept această provocare: de azi înainte vei da tot ce e mai bun în tine, în schimbul satisfacției uriașe pe care o vei simți în ziua în care viitorul visat acum devine realitate. Lasă entuziasmul să te însoțească pe drumul spre excelență, acompaniat de energie mentală pozitivă, hotărâre de neclintit, abnegație și atitudine de învingător. 

Obișnuiește-te cu gândul că ai oricând libertatea de a-ți mobiliza în modul intensiv toată energia care să-ți materializeze visul.

Claudiu Neacșu

Viteza asta ce este?...

Toată lumea știe ce înseamnă cele cinci viteze ale automobilului. De asemenea, toată lumea știe că este firesc ca, după ce pornești motorul automobilului, să bagi viteza întâi. 

Tu ce-ai spune despre un șofer care vrea să pornească direct cu viteza a cincea? Sigur ai spune că ceva s-a dereglat în mintea lui. Oare chiar așa de nerăbdător să fie el să ajungă la destinație, încât să pornească direct cu viteza a cincea? 

Desigur, ar fi ridicol să se întâmple așa ceva în realitate, adică să existe un șofer care să pornească automobilul direct cu viteza a cincea. 

Ei bine, află că așa ceva există în realitate, dar nu în domeniul automobilelor, ci în cazurile în care oamenii doresc să atingă un anumit nivel al succesului și prosperității. 

De prea multe ori oamenii sunt nerăbdători să ajungă direct pe treapta cea mai înaltă a succesului. Ei vor să obțină totul cât mai rapid, ieri, nu azi, nu mâine. Ieri! Ei vor să câștige mulți bani, dar nu prin așteptare, ci ultra-rapid, accelerat, cu cel mai mic efort posibil sau, dacă se poate, fără niciun efort. 

Asta e ca și cum un șofer ar dori să înainteze direct cu viteza a cincea. Intenția nu este rea. E de preferat întotdeauna să treci direct direct la viteza a cincea, cu scopul firesc de a ajunge cât mai repede la destinație. Numai că firescul este ca automobilul să plece cu viteza a-ntâia. Așa este făcut mecanismul motorului. Așa funcționează. 

Eu nu am auzit vreun șofer să se plângă de faptul că este nevoit să plece cu viteza întâi și nu am întâlnit nici măcar un singur șofer care să facă eforturi intense să plece direct cu viteza a cincea. 

Nu la fel se întâmplă atunci când avem de-a face cu acțiunile de urcare pe scara succesului. Am întâlnit mulți oameni care ar fi dorit să ajungă din prima zi pe scara cea mai de sus a succesului. O astfel de dorință nu este deloc de condamnat, numai că arta atingerii succesului ține seama de niște legi foarte stricte. 

Chiar dacă entuziasmul pornirii la drum este foarte mare, nu este recomandat să începi cu viteza cea mai mare. Un motiv ar fi că succesul reprezintă o transformare, ceea ce înseamnă că este nevoie de acomodare la această schimbare. 

Dacă cineva care merge la sală ca să tragă de fiare își începe antrenamentul fără să facă niciun fel de încălzire, se pune într-un mare pericol, adică poate oricând să sufere o întindere musculară, ceea ce nu este bine. 

Greșeala pe care o fac foarte mulți oameni este să creadă că succesul înseamnă să pornești direct cu viteza cea mai mare. Altfel spus, ei cred în mod eronat că, dacă începi o afacere sau orice fel de proiect, neapărat trebuie să obții rapid rezultate mari, să câștigi imediat bani cu găleata, să poți imediat să te muți într-o vilă de lux și să poți imediat să îți cumperi un automobil ultimul răcnet. 

E ca și cum ei ar crede că, după ce pornești motorul automobilului, neapărat trebuie să țâșnești cu viteza a cincea și să zbori imediat pe autostradă. Dacă proiectul în care ei se implică pornește foarte greu și le aduce foarte greu rezultate, iar acelea sunt foarte mici, ajung să fie convinși, în mod eronat, că proiectul este prea lent și, prin urmare, un eșec. Mare greșeală de gândire! 

Oare ce înseamnă că un automobil pornește cu viteza a cincea? Eșec sau succes? Dacă automobilul pornește cu viteza cea mai mică, înseamnă oare că pornirea acelui automobil a fost un eșec? Nu, bineînțeles că nu!  Pur și simplu automobilul se află în mișcare. El ÎNAINTEAZĂ. 

Prima viteză este lentă, dar este tot înaintare. Viteza a doua este un pic mai rapidă. Automobilul încă nu zboară pe autostradă, însă ÎNAINTEAZĂ și se pregătește să treacă la viteza a treia. Viteza crește. Se trece la viteza a patra. Viteza este tot mai mare. Viteza a cincea este și mai mare. 

Eu nu am auzit pe nimeni care să disprețuiască viteza întâi a automobilului, pe motiv că este prea lentă. De asemenea, eu n-am auzit pe nimeni să spună că viteza întâi a automobilului este un eșec, pe motiv că automobilul nu a putut să treacă direct la viteza a cincea. Viteza întâi este pur și simplu una dintre cele cinci viteze de înaintare. 

Și atunci, oare de ce unii oameni disprețuiesc orice fel de proiect care înaintează prea lent? Răspunsul meu este: fiindcă încă nu au înțeles cum stă treaba cu vitezele de înaintare. 

Un proiect sănătos începe să înainteze cu viteza întâi, cu viteza cea mai lentă. Nu ai cum să treci la viteza a doua până când nu se încheie timpul de rulare cu viteza întâi. Viteza lentă a unei afaceri însă nu este un semn de eșec al acelei afaceri, așa cum viteza întâi a automobilului nu este un semn că acel automobil nu va ajunge niciodată la destinație. 

Dacă proiectul înaintează, chiar și foarte încet, înseamnă că el SE PREGĂTEȘTE pentru următoarea etapă, pentru trecerea la o viteză mai mare. Nu se poate prezice exact după cât timp va trece la următoarea treaptă de viteză. Asta depinde de foarte mulți factori. 

Viața reală presupune să te confrunți cu tot felul de detalii. Însă toate detaliile pot fi întâmpinate cu încredere în succes, cu optimism, cu voința de a trece peste toate obstacolele. 

Ceea ce are loc azi nu are loc și mâine. Azi înaintezi mai lent, iar mâine înaintezi ceva mai repede. 

Oricum ar fi, tot spre obiectivul tău te îndrepți. Chiar dacă vezi că lucrurile bune apar cu viteză mult mai mică decât ți-ai dori, privirea ta trebuie să rămână ațintită tot spre viitor. 

Ofensiva spre marele succes continuă chiar și atunci când abia ai pornit, adică atunci când te afli la viteza întâi. 

Oare ce este viteza întâi? Este tot un succes. 

Viteza mică nu este un motiv pentru a-ți îngropa dorința, ci, dimpotrivă, pentru a merge și mai curajos mai departe, spre următoarea treaptă de viteză. 

Cu cât scopul tău este mai clar, cu atât înaintezi mai repede spre el.

Claudiu Neacșu

Doar atât?...

„Wow! Ce de bani are omul ăsta!” 

„Păi câți bani are?” 

„Mulți, mulți de tot.” 

„Cât de mulți?” 

„Milioane de dolari!” 

„Cred că sigur stă într-o vilă superluxoasă.” 

„Cu piscină.” 

„Nici nu mă gândeam c-ar putea fi altfel.” 

„Dar stai să vezi ce mașină conduce.” 

„Nu-mi mai spune, că mă îmbolnăvesc.” 

Acesta este dialogul a doi oameni pe care i-a impresionat la culme exemplul cuiva super-bogat. Admirația lor față de acest om este aproape mistică, depășind mult limitele simplei aprecieri. E clar că ei au o slăbiciune pentru cei care reușesc să acumuleze averi mari, în timp cât mai scurt. 

S-ar putea să se gândească ei și la faptul că omul acela a muncit foarte mult, însă pentru ei munca mai puțin contează. Ei percep mult mai bine ideea de a produce ceva real, ceva ce se vede acum, nu ceea ce a fost cândva doar o idee sau un vis. 

Pentru mulți oameni, imaginea succesului echivalează cu inventivitatea și „tunurile” date peste noapte. Dacă ai organiza un interviu cu oameni aleși la întâmplare pe stradă și i-ai întreba „Ce înseamnă pentru dumneavoastră un om de succes?”, vei primi de foarte multe ori răspunsuri de genul „Plin de bani, prosper, faimos.” 

Îți sună cunoscut asta? 

„Are mașină și vilă?” 

„Are.” 

„Înseamnă că e un om de succes.” 

ARE ACUM. 

Cât de mult se ia în calcul inteligența unui om, atunci când vrem să facem un fel de radiografie a succesului cuiva? 

Știi bine cum se manifestă oamenii atunci când ei aduc în discuție tot felul de exemple ale celor care ACUM SE SCALDĂ în bani. Pentru ei, succes înseamnă ceea ce este prezent acum, prosperitatea adusă la cote maxime și vizibilă exact în acest moment, nu cândva în viitor. 

Oamenii obișnuiți rezonează cu ceea ce se vede în fața ochilor și poate fi măsurat. Ei îi apreciază și îi admiră pe cei care reușesc să plătească acum ceea ce consumă, nu mai târziu. Pentru ei, adevărata performanța este cea care deja s-a obținut. 

Dacă le-ai spune „Uite, omul ăla face eforturi incredibile pentru a deveni faimos și bogat.”, ei îți vor replica: „Vorbești serios? Și unde locuiește acum omul ăsta?” 

Dacă le spui „El locuiește acum într-un apartament cu două camere, la care plătește chirie. Trăiește cu un salariu modest, dar are o ambiție nemăsurată.”, ei îți vor replica în modul cel mai cinic: „Mă lași? Îmi spui mie de ratatul ăsta? Om de succes este Cutărescu. El are mașini, vile, bani în conturi.” 

Așadar, acești oameni resping ideea de succes în curs de devenire. De ce o resping? Fiindcă nu o înțeleg. 

Adevărul este că percepția celor mai mulți oameni este fixată pe PREZENT. Ei nu pot să își extindă imaginația la ceea ce poate exista mai târziu, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. 

Și totuși, adevăratul succes NU înseamnă să ai cu orice preț ceva ACUM. 

Nu verbul A AVEA este reprezentativ pentru succes, ci verbul  A FI. 

De fapt, adevăratul succes este „să fii pregătit pentru succes”. 

În lumea afacerilor circulă o vorbă: „Nu contează câți bani câștigi, ci câți bani păstrezi.” 

Atunci când vezi pe cineva plin cu bani, cu vile și cu mașini luxoase, întreabă-te dacă acel super-bogat acum, în prezent, știe sau nu cum să-și păstreze banii. Dacă el are ACUM bani, ar fi interesant să afli dacă va mai avea aceeași bani după cinci ani, după zece ani sau după douăzeci de ani. 

S-ar putea să ai chiar lângă tine exemple de oameni care în urmă cu ceva ani erau plini cu bani, iar azi, ACUM, nu mai au nimic sau aproape nimic. De ce nu mai au? Pentru că ei s-au concentrat pe verbul  A AVEA, nu pe verbul A FI. Ei AU AVUT, iar azi ei NU MAI AU. 

Așadar, ce este mai important? A FI OM CARE ȘTIE SĂ PĂSTREZE BANII sau OM CARE DOAR ARE BANI? 

Dar oare este într-adevăr important să știi să păstrezi banii? 

Hai să vedem un exemplu. Dacă Icsulescu a reușit să câștige zece dolari din propria lui afacere (după ce zece oameni au cumpărat produsul său), unii ar putea să îi spună cam disprețuitor: „Cum, numai zece dolari ai câștigat?” 

Aceasta este întrebarea pe care o pun cei care încă nu au înțeles că verbul A FI este cu adevărat important, nu verbul  A AVEA. Icsulescu, dacă păstrează cei zece dolari și îi folosește cu înțelepciune (iar asta presupune ca Icsulescu SĂ FIE un om înțelept), prin cei zece dolari el poate ajunge la încă o sută de oameni care să cumpere produsul său. Asta înseamnă că Icsulescu va câștiga încă o sută de dolari. 

Dar nu faptul de A AVEA o sută de dolari este important pentru Icsulescu, ci faptul că Icsulesu ESTE un afacerist înțelept și folosește judicios cei o sută de dolari,  în așa fel încât prin ei să ajungă la o mie de cumpărători ai produsului său. Și uite așa Icsulescu va câștiga o mie de dolari. 

Așadar, întrebarea corectă NU este „Câți bani ai tu acum?”, ci ”Cum ai de gând să folosești de acum înainte banii pe care îi ai?” 

O altă întrebare potrivită este „Ești capabil să înmulțești în viitor banii pe care îi ai ACUM?” 

Iar ACUM nu contează câți bani ai. Poți avea numai zece dolari. Dar, dacă mintea ta ESTE capabilă să găsească cele mai bune idei prin care cei zece dolari să genereze o sută de dolari, apoi o mie de dolari, apoi zece mii de dolari, apoi o sută de mii de dolari, apoi un milion de dolari..., înseamnă că EȘTI pe drumul cel bun, drumul pe care verbul A FI este cu adevărat important, NU verbul  A AVEA. 

Nu contează ceea ce AI tu în acest moment. Contează numai ceea ce vei face de acum înainte. 

Dacă cineva te întreabă „Cum, numai atât ai câștigat tu până acum?”, dă-i să-i citească exact ceea ce ai citit tu aici. Apoi întreabă-l: „Ai înțeles diferența dintre verbul A AVEA și verbul  A FI?” 

Claudiu Neacșu

Pe care dintre ei pariezi?...

Dacă ar fi să apreciez cu aproximație ce procent din populație își dorește succes și prosperitate, înclin să cred că toți oamenii își doresc succes și prosperitate. 

Practic, fiecare om dorește undeva în adâncul sufletului lui să-i fie măcar un pic mai bine. Dorința există. Întrebarea este de ce nu reușește această dorință să le aducă tuturor oamenilor succes și bogăție. Oare ei mai trebuie să facă ceva ce doar cei care au atins succesul cunosc? Există oare un secret la care au acces numai câțiva aleși? 

Mai mereu auzi afirmații de genul: „Dar eu îmi doresc așa de mult să am succes și bani!” 

Sigur? Sigur îți dorești așa de mult succesul? 

La această întrebare ar trebui să afli chiar acum răspunsul. Pentru aceasta, voi recurge la un exercițiu foarte simplu de imaginație. Este vorba despre câțiva concurenți care participă la o întrecere. La capătul întrecerii se află un premiu foarte mare și foarte atractiv. Numai unul dintre concurenți va ajunge însă să câștige premiul. 

Citește cu atenție ceea ce urmează, pentru că va trebui să ghicești care dintre concurenți va câștiga premiul. 

Concursul acesta este ceva mai special, în sensul că un fel de antrenor-mentor stă lângă fiecare concurent exact înainte ca acest concurent să înceapă să alerge pentru câștigarea premiului. Rolul antrenorului-mentor este să îi scoată pe concurenți din starea lor obișnuită de comoditate. 

Mai întâi trebuie să știi că în acest concurs fiecare concurent trebuie să alerge o distanță de o mie de kilometri. Cel care reușește să parcurgă în timpul cel mai scurt această distanță este învingător. Antrenorul-mentor stă de vorbă cu fiecare concurent, între patru ochi, înainte de a începe să alerge. 

Iată ce îi spune antrenorul-mentor primului concurent: 

„Gândește-te ce mândru vei fi după ce vei câștiga premiul! Toți vor ști că tu ești învingătorul. Toți te vor admira și vor dori să fie în locul tău! Imaginează-ți ce bine te vei simți atunci când vei primi aplauzele tuturor! Tu vei fi eroul lor! Vei fi vedeta! Toate televiziunile se vor bate pentru a transmite știri despre victoria ta. Părinții tăi vor fi foarte mândri de tine. Vecinii te vor admira și te vor saluta cu respect, de fiecare dată când te întâlnești cu ei. În toate ziarele se vor scrie articole elogioase despre tine și despre victoria ta. Vei fi chiar o vedetă națională. Acum ai de făcut doar un efort intens, apoi te vei bucura de laurii gloriei.” 

Se dă startul, iar primul concurent începe să alerge. Vom vedea la final cine va câștiga. 

Acum este rândul celui de-al doilea concurent să se pregătească de cursă. Antrenorul-mentor vine lângă el și, tot între patru ochi, îi spune: 

„După ce vei câștiga acest premiu, vei avea așa de mulți bani, încât îți vei permite să mergi într-o vacanță de lux, undeva unde vremea este mereu caldă și plăcută. Vei sta pe plajă, întins la soare. Te vei relaxa, iar servitorii îți vor aduce pe tavă tot ceea ce vrei. O muzică foarte plăcută se va auzi lângă tine. Totul va fi minunat!” 

Al doilea concurent, sub impulsul imaginii unei vacanțe de vis, țâșnește în cursă. 

Vine rândul celui de-al treilea concurent. Antrenorul-mentor îl ia deoparte și îi spune tot între patru ochi: 

„După ce vei câștiga această cursă, banii pe care îi vei câștiga îți vor permite să îți cumperi automobilul pe care l-ai visat mereu. Va fi un automobil de lux, așa cum nu are nimeni din orașul tău. Imaginează-ți ce mândru vei fi atunci când vei sta la volanul acelui autoturism splendid. Toți prietenii tăi te vor privi cu invidie.” 

Și a pornit și acest concurent, dinamizat de imaginea automobilului pe care prea mult timp l-a visat. 

Antrenorul-mentor se întâlnește acum cu cel de-al patrulea concurent și îi spune: 

„Știu că ți-ai dorit dintotdeauna să ai o casă frumoasă și mare. Ei bine, după ce câștigi premiul acestei curse, vei avea banii cu care să-ți cumperi o vilă de lux. Visul tău fierbinte se va îndeplini. Prietenii tăi te vor vizita, iar tu le vei arăta plin de mândrie casa ta, de fapt vila ta super-luxoasă. Vei fi foarte fericit să organizezi petreceri fastuoase în vila asta mare și frumoasă.” 

Iată că a sosit rândul celui de-al cincilea concurent să intre în cursă. Stai puțin, căci acum antrenorul-mentor nu va veni și pentru el cu un discurs mobilizator format din cele mai motivante cuvinte. Antrenorul-mentor vine călare pe un cal, iar în mână ține un... bici. Iar biciul nu este pentru a-l lovi pe cal. Nu. 

Al cincilea concurent îl privește uimit pe antrenorul-mentor. Ce vrea el să facă acum cu acel bici? Și află imediat răspunsul. Antrenorul-mentor îi strigă concurentului: 

„Pornește acum!” 

Apoi îl lovește puternic cu biciul. Concurentul, șocat de durerea produsă de bici, țâșnește în cursă. Antrenorul-mentor vine după el, călare. Îl lovește iar cu biciul pe concurent. Sub șocul durerii, al cincilea concurent aleargă și nu se mai poate opri. Trece rapid pe lângă ceilalți concurenți, care deja căzuseră răpuși de oboseală. El însă nu se poate opri, fiindcă biciul îl lovește fără milă și îi provoacă dureri insuportabile. 

De fiecare dată când este pe cale să cedeze oboselii, durerea produsă de bici îl electrocutează și îl împinge cu forță înainte, numai înainte. Nu se mai poate gândi la oboseală, fiindcă durerea produsă de bici este mult mai mare. Aleargă și ajunge la capătul distanței. Primește premiul. Este singurul câștigător. 

Asta trebuia să ghicești tu. 

Desigur, ceea ce ai citit acum este un exemplu imaginativ din care trebuie să înțelegi ceva extrem de important. Pentru a rezista în cursa spre succes, nu este suficient să ai o dorință. 

Secretul este ca acea dorință să fie așa de intensă, încât să-ți producă durere, dacă ea nu se îndeplinește. Doar impulsul acelei dureri te poate forța să continui să înaintezi chiar și atunci când ți-ai epuizat toate forțele. 

Una este să ai o dorință extrem de mare, alta este să te „biciuiască” o dorință care te pune pe jar și nu îți dă deloc voie să te oprești, orice s-ar întâmpla.


Claudiu Neacșu

Socoteala din târg...

Un absolvent al Facultății de Matematică din cadrul Universității Stanford a emis legea care îi poartă numele: Legea lui Hofstadter. Iată textul acestei legi: 

„Întotdeauna îți ia mai mult timp decât te aștepți, chiar dacă iei în considerare legea lui Hofstadter.” 

Dacă pornești o afacere, chiar dacă îți stabilești un termen-limită la care afacerea să fie de mare succes, conform legii lui Hofstadter va mai dura până când reușești să îți vezi visul îndeplinit, mult după ce a trecut acel termen-limită. 

Desigur, tu vrei cu putere ca afacerea ta să reușească repede, pentru că nu ai răbdare și ai nevoie urgentă de bani. Dorința de succes rapid este firească, până la urmă. Oare cine ar fi dispus, cu adevărat, să aștepte iar și iar apariția unor rezultate? Sau cine nu s-ar bucura dacă ar primi repede ceva, nu după o îndelungată așteptare? 

Tu, dacă mergi la restaurant și vrei să comanzi o ciorbă fiindcă îți este foarte foame, te bucuri dacă personalul restaurantului este foarte operativ (adică rapid) și nu te lasă să aștepți ciorba mai mult decât trebuie. 

La fel, dacă ospătarul întârzie să îți aducă ciorba, nerăbdarea ta se face simțită și nu îți convine deloc asta. 

Este în firea umană să vrei să primești cât mai repede ceva, nu după ce ți se lungesc urechile de la așteptare. 

În realitatea noastră de zi cu zi, însă, legea lui Hofstadter funcționează cu precizie. Desigur, nu prea ne convine această lege. Oare cui i-ar conveni? Chiar tu poți să constați, atunci când mergi la restaurant, cum funcționează această lege. 

Transpusă în cuvintele noastre, legea lui Hofstadter aplicată la restaurant ar suna cam așa: 

„Întodeauna ospătarul întârzie mai mult decât te aștepți, chiar dacă te aștepți ca ospătarul să întârzie.” 

Hofstadter ăsta parcă vrea mereu să ne reamintească cine este el și ce mare descoperire a făcut. Avem de-a face cu o minte de matematician, iar cu matematica nu te joci. 

Legea lui Hofstadter nu ține cont nici măcar de faptul că trăim în secolul vitezei. Ce „secolul vitezei”?... Nu există așa ceva pentru legea lui Hofstadter. 

Da, lumea nu mai are răbdare. Lumea vrea repede să fie mai bine. Numai că Hofstadter nu s-a gândit deloc la nerăbdarea oamenilor. Matematica nu cunoaște noțiunile de răbdare sau nerăbdare. Matematica nu știe că oamenii vor să primească repede bani și succes. Matematica spune că 1 + 1 = 2. Chiar dacă oamenii și-ar dori din toate puterile lor ca 1 adunat cu 1 să dea 3, matematica nu ține cont deloc de dorința lor și își aplică legea implacabilă. 

Hofstadter, atunci când a scris legea căreia i-a dat numele lui, a folosit noțiuni de matematică, nu noțiuni de psihologie. El pur și simplu a constatat realitatea și a îmbrăcat sub forma unei legi această constatare. 

Dacă aștepți trenul și te aștepți că trenul întârzie, trenul va veni mai târziu decât te aștepți tu să întârzie, chiar dacă te aștepți să întârzie. Legea lui Hofstadter exprimă matematică, iar matematica este realitate. Nu contează faptul că vrei tu ca trenul să vină la timp. Contează că trebuie să funcționeze legea lui Hofstadter. 

Bine, dar ce putem face noi, cei care vrem totuși să obținem repede rezultate? Dacă legea lui Hofstadter este așa de nemiloasă, ce rost mai are să facem un plan pe care să îl urmăm? Conform legii lui Hofstadter, acel plan oricum nu se va îndeplini atunci când vrem noi. 

Ei bine, tocmai din cauza legii lui Hofstadter este nevoie de cât mai multă dezvoltare personală, este nevoie să citești mereu și mereu texte motivaționale, este nevoie să te întărești în interiorul tău și să te adaptezi la orice fel de situație, chiar și la situațiile imposibile. 

Eu spun că legea lui Hofstadter este ceva bun, un factor care poate ajuta la dezvoltarea capacităților noastre interioare. Gândește-te puțin la ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu ar fi existat legea lui Hofstadter. Asta ar fi însemnat că toate ar fi decurs extrem de ușor. 

Dacă ai fi pornit orice fel de afacere, ai fi constatat cu bucurie imensă că profitul apare foarte repede, aproape peste noapte. Dacă ai fi vrut să dezvolți orice fel de proiect, ai fi observat cum proiectul se dezvoltă ușor, fără nicio bătaie de cap, fără niciun stres. Nu ai fi avut nevoie să te înarmezi cu răbdare, cu perseverență, cu voință. Nu ai fi avut nevoie să participi la cursuri de dezvoltare personală sau să citești mereu tot felul de cărți motivaționale. 

Ce nevoie ar avea Hercule să meargă la sală și să se antreneze, dacă el oricum este plin de mușchi? 

Păi hai să vedem ce se întâmplă cu astronauții care stau mai mult timp în spațiul cosmic. Din cauza imponderabilității, ei nu mai au nevoie să își folosească picioarele. Și, dacă ei nu mai au nevoie să meargă, mușchii picioarelor se atrofiază. Prin urmare, la prima vedere pare a fi ceva uimitor să plutești, să învingi gravitația, să nu mai depinzi de gravitație și să nu mai fii nevoit să mergi pe picioarele tale. Însă așa ceva este foarte rău pentru mușchii picioarelor tale. 

Așa este și cu legea lui Hofstadter. La prima vedere, ar fi ceva foarte bine și frumos să nu ai deloc de-a face cu legea lui Hofstadter și să reușești să obții succes după succes, repede, fără aproape niciun efort, fără obstacole, fără descurajări, fără dezamăgiri, doar așa, ca un fel de marș triumfător. Sigur ți-ai dori să se întâmple o astfel de splendoare. 

Numai că nu ar fi deloc în regulă să se întâmple așa ceva. Motivul este simplu: se atrofiază exact calitățile de care poți avea oricând nevoie în viață. 

Calitățile precum perseverența, voința, răbdarea au nevoie să fie mereu antrenate, nu să fie lăsate în uitare. 

Obstacolele întăresc voința. Dacă nu ar exista obstacole, voința s-ar atrofia. Fără voință, omul e ca o legumă care doar viețuiește. 

Da, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la târg, datorită obstacolelor care te pot întârzia. Dar asta nu e ceva rău, ci ceva benefic pentru antrenarea calităților tale.

Claudiu Neacșu