Combustibilul...

Dacă ai avut norocul să reușești să îți cumperi un automobil de foarte bună calitate, îți mai rămâne să te bucuri sănătos de acest automobil. Este o încântare să vezi ce opțiuni senzaționale are un automobil ultimul răcnet. 

Însă hai să vedem ce se întâmplă dacă acest automobil minunat rămâne fără combustibil. Te mai ajută la ceva toate opțiunile bestiale cu care el este înzestrat? Bineînțeles că nu te mai ajută. Chiar dacă ar fi să ai cel mai sofisticat automobil din lume, el nu te poate ajuta cu nimic dacă nu mai are combustibil. Combustibilul este energia care face automobilul să funcționeze. 

Există azi computere capabile de performanțe de neînchipuit cu ceva ani în urmă. Aceste computere au și ele nevoie de energie pentru a funcționa. Dacă le-ai luat curentul electric, gata, ele sunt total inutile. 

Creierul uman este mult mai complex decât cel mai complex calculator pe care omul l-a creat. La fel ca dispozitivele care au nevoie de o formă de energie pentru a funcționa, creierul uman are și el nevoie de energie, de acea forță vitală care să îi susțină activitatea. 

Telefonul, calculatorul, televizorul, automobilul, dacă nu ar avea energie cu care să funcționeze, ar fi simple bucăți din plastic și metal, fără niciun folos. La fel este cu creierul uman. El nu ar putea funcționa dacă nu ar exista energia vitală. În momentul în care energia vitală îl părăsește, creierul devine o simplă bucată de carne, total inutilă. Dar, atâta vreme cât creierul este în viață, mintea funcționează prin creier, se manifestă prin el, ducând la rezultatele pe care le cunoaștem. 

Dacă ar fi să comparăm cu un calculator creierul, discutăm despre aceleași două componente: hardware și software. În limba engleză, „hard” înseamnă „tare”, iar „ware” înseamnă „articol”. Într-o traducere aproximativă, „hardware” înseamnă componenta tare, materială sau dură a calculatorului, cea pe care o putem atinge. „Soft” înseamnă „slab”, „delicat”, „fin”. Înțelesul cuvântului „software” este de ceva care nu poate fi atins, manifestându-se într-un mod foarte subtil. 

Foarte simplu spus, hardware este componenta materială a calculatorului, iar software este informația sau partea logică fără de care hardware ar fi total inutil. 

Eu aș face o comparație și mai clară. Hai să spunem că hardware este caietul, iar software este ceea ce scrii tu în caiet. Dacă tu scrii, de exemplu, poezii, textele acestor poezii reprezintă partea de software, iar caietul reprezintă partea de hardware, componenta materială, palpabilă, pe care poți pune mâna. Nu ai cum să atingi poeziile (software), pentru că ele reprezintă doar informația. Poți însă să atingi caietul, partea hardware. 

De la magazin poți să cumperi foarte multe caiete. Toate caietele sunt la fel. Ele sunt simple obiecte și sunt utile pentru a scrie ceva pe ele. Și poți să scrii orice pe un caiet, nu doar poezii. Pe un caiet poți să scrii cele mai mari prostii din lume, iar pe alt caiet poți să scrii poezii geniale. Partea de hardware (caietul) este la fel și nu prea ai ce să schimbi la ea. Însă partea de software (cele mai mari prostii din lume sau, dimpotrivă, poeziile geniale) se poate modifica în funcție de voința ta. Dacă vrei să scrii un text foarte frumos și emoționant pe caiet, o poți face. Dacă însă vrei să scrii pe caiet niște tâmpenii, la fel de bine o poți face. Caietul (partea de hardware) așteaptă decizia ta în ceea ce privește textul pe care îl vei scrie (partea de software). 

Creierul uman ar putea fi numit și el „partea de hardware”. Ceea ce gândește omul ar putea fi numit „partea de software”. Creierele oamenilor (hardware) sunt toate cam la fel, așa cum și caietele pot fi la fel. Între creierul unui om care a reușit să obțină un succes colosal și creierul unui om care trăiește pe treapta cea mai de jos a societății nu există prea mari diferențe. Ei au cam același hardware. Dacă ar fi să le observi creierele, vei vedea că nu sunt deosebiri între ele. Două emisfere cerebrale, cam de aceeași mărime. Numărul de neuroni este cam același, în toate creierele. Și totuși, unii oameni reușesc să obțină prea mult succes și bani, iar alții deloc. Asta înseamnă că explicația succesului se află în altă parte. 

Nu, succesul nu depinde de conjuncturile externe. Avem foarte multe exemple de oameni care s-au născut și au trăit un timp în condiții de extremă sărăcie și de lipsuri de tot felul, apoi s-au smuls din acele condiții și au urcat treptele cele mai înalte ale succesului și prosperității. Oare să fie norocul o explicație a succesului? Nu, nici norocul nu este o explicație, deoarece exemplele oamenilor care au reușit să obțină succesul, deși nu s-au bucurat de condiții favorabile succesului, este așa de mare, încât nu poate fi vorba nici despre noroc, nici despre coincidențe. 

Și atunci, ce au făcut ei? Răspunsul e simplu. Pur și simplu au umblat în modul cel mai serios la partea de software. Adică și-au deschis mintea, au scos din ea gândurile pesimiste, au uitat complet părerile conform cărora ei ar fi incapabili să urce pe scara succesului, apoi și-au umplut mintea numai cu proiecte provocatoare, au înlocuit ideea de noroc cu ideea de conștiință care țintește neîncetat spre dezvoltare și prosperitate. 

Arhitectura succesului tău se modifică în funcție de cât de motivat ești să clădești cu puterea minții acel edificiu special al gândirii libere și cutezătoare.Ține minte că pe drumul succesului ai nevoie de combustibil care să pună în funcțiune mașinăria minunată pe care deja o posezi, iar acest combustibil este dorința de a lupta pentru visul tău, fără a te abate nicio clipă de la clarviziunea și disciplina cu care înaintezi. 

Nu capitularea în fața greutăților face această mașinărie să funcționeze, ci fixarea unor țeluri înalte, dorința de schimbare a destinului, ardoarea exemplară cu care anticipezi biruința. 

Poți fi nemulțumit doar atât cât să-ți pui la treabă abilitatea de a te afla în întrecere cu tine însuți, cinic numai în ceea ce privește condițiile vitrege exterioare și animat de intensitatea emoțională cu care acționezi pentru visul tău.

Claudiu Neacșu

Fiindcă așa vreau eu!

Între controlul mental al acțiunilor tale și bunăstarea pe care o dorești există de cele mai multe ori o legătură aproape miraculoasă. Partea frumoasă este că ești deja înzestrat cu o capacitate foarte importantă de a amplifica sentimentele specifice celor numiți „invincibili” și nu este nevoie de un antrenament special pentru a o face și mai puternică. 

Ce faci atunci când, din cauza posibilităților modeste care ți se pun la dispoziție, ești din ce în ce mai descurajat, iar nemulțumirea te asediază pur și simplu? 

Cum faci să te angajezi cu putere într-un proiect cu bătaie lungă, dacă azi te tentează gândul de a abandona ceea ce ar putea fi considerat imposibil de realizat? 

Toți sunt de acord că perseverența este esențială atunci când vine vorba despre efort îndelung și despre ducerea la capăt a unei acțiuni care nu este deloc ușoară. Pentru a trece peste greutăți, obstacole sau neplăceri greu de suportat, perseverența are nevoie de un ajutor de încredere. Aceste ajutor se numește „auto-disciplină”. 

Oamenii cu care ai de-a face te pot controla, însă cel mai important control este cel pe care îl exerciți tu asupra ta însuți. Este ușor să începi ceva, însă este ceva mai dificil să te controlezi permanent în ceea ce faci. 

Nu totul merge conform planului. Și ce faci dacă se întâmplă așa? Acționezi în așa fel încât planul să meargă mai departe. În loc să cazi într-o stare permanentă de negativism, te ridici și continui să acționezi. Negativismul distruge orice urmă de receptivitate față de ocaziile cu mare potențial de revenire pe scena performanței. Să te lași pradă pesimismului și negativității nu este deloc sănătos, așa că trebuie să îți mobilizezi toată capacitatea ta de a te auto-controla. 

Dezamăgirea vine atunci când aștepți să obții rezultate foarte repede. Dacă însă se întâmplă să nu vină foarte repede rezultatele, este imperios necesar să pui în funcțiune auto-controlul, respectiv abilitatea de a renunța la ceea ce ai putea obține imediat, astfel încât să te concentrezi pe obținerea pe termen lung a ceea ce îți dorești. 

Chiar și pentru eliminarea frustrării ai nevoie de auto-control. Pentru nimeni nu este ceva plăcut să fie nevoit să amâne iar și iar atingerea visului. Trebuie să faci un efort considerabil pentru a depăși momentele grele și inerente drumului spre cucerirea piscurilor. 

Auto-disciplina este avantajul liderilor și al celor cu mentalitate de învingător. De asemenea, auto-disciplina este antidotul îndoielii și al inerției. La fel de adevărat este că foarte mulți oameni, după ce aud despre auto-disciplină, se gândesc la ceva neplăcut și care are nevoie de mult efort. Ei cred că procesul de auto-disciplinare este ceva migălos, care cere concentrare continuă. 

Mulți nu sunt convinși că într-adevăr se pot auto-disciplina. Aceasta este o concepție eronată. Adevărul este că oricine poate să respecte un program disciplinat de lucru sau de acțiune. Da, auto-disciplina cere efort foarte mare, însă acest efort nu este neapărat neplăcut. Dimpotrivă, efortul prin care să te auto-disciplinezi poate fi o provocare interesantă și distractivă. 

Dacă ți-ai propus să depășești platitudinea și să dovedești tuturor că unul dintre secretele reușitei tale este modul disciplinat și încăpățânat în care acționezi, atunci sigur vei găsi acea resursă de plăcere a auto-disciplinei. Auto-controlul este o experiență a depășirii convingerilor autolimitative, o manieră de a reacționa cu claritate, sârguința care te susține să continui drumul spre realizări mărețe. 

Beneficiile celor care reușesc să se controleze pe ei înșiși sunt imense. Dacă nu te mulțumești cu puțin și vrei să devii prosper, acțiunea sârguitoare îți va aduce răsplata meritată, mai devreme sau mai târziu. 

Capacitatea de auto-disciplinare nu este o calitate rezervată unei minorități care se comportă precum pustnicii și care se supune unor suferințe continui. Nu. Auto-disciplinarea este un instrument prin care cei care au o dorință arzătoare își materializează visul și ajung să se bucure de realitatea dorinței lor. Dorința nu este ceva neplăcut, ci, dimpotrivă, ceva care generează plăcere. Chiar și lupta grea de îndeplinire a dorinței poate aduce satisfacții. Prin urmare, acțiunea de a te auto-disciplina poate să îți aducă ea însăși satisfacții. 

Învingătorii, cei cu mentalitate de luptător, se bucură de fiecare dată când reușesc ca, prin încordarea voinței, să depășească un obstacol, oricât de mic. Fiecare reușită este urmată de bucurie. Dacă reușita este mai mică, nu este neapărat ca și bucuria să fie la fel de mică, ci, dimpotrivă, să fie foarte mare, deoarece în perspectivă pot exista multe alte reușite mici, iar reușitele mici și multe înseamnă bucurii multe. 

Dacă îți faci un plan de acțiune întins pe o perioadă de zece ani, la prima vedere ar putea să pară ceva îngrozitor să te auto-disciplinezi pe parcursul celor zece ani. Însă nu trebuie să fie deloc îngrozitor. Auto-disciplinarea presupune și planificare la secundă. 

Zece ani înseamnă cel puțin trei mii de zile. Însă acele trei mii de zile nu vin năvală peste tine, toate în același timp. Marele noroc al nostru, al tuturor, este că fiecare zi vine pe rând, chiar dacă ne așteaptă alte mii de zile, toate cu provocările lor. De asemenea, în fiecare zi avem toți la dispoziție același număr de ore și de minute, iar acestea vin pe rând, nu toate odată. Acesta este un mare avantaj, mai ales în ceea ce privește auto-disciplinarea, deoarece, dacă ai în fața ta cinci minute, te poți concentra numai la ceea ce ai de făcut în cele cinci minute. 

La fel, dacă trebuie să te concentrezi la ceea ce ai de făcut în următoarea oră, numai la ceea ce ai de făcut în acea oră te concentrezi, fără nicio grijă că s-ar putea să te copleșească provocări care se vor întâmpla în următoarele ore sau zile. 

De fiecare dată când simți că nu te poți auto-disciplina, amintește-ți că timpul curge cu aceeași viteză, iar fiecare minut te așteaptă cu răbdare să te concentrezi NUMAI la ceea ce trebuie să faci în același minut, fără să te streseze deloc ceea ce va urma în celelalte minute, ore sau zile. 

Conștientizarea timpului reprezintă un instrument foarte puternic pe care să-l folosești în planificarea cât mai exactă a construirii viitorului tău.

Claudiu Neacșu

Primii constructori...

Tastatura pe care o folosești, calculatorul tău, telefonul mobil, imprimanta, televizorul, cuptorul cu microunde, aragazul, frigiderul..., sunt acum realități binecunoscute ție. Le poți folosi zilnic, le poți atinge. Oare cine ar putea spune că televizorul, de exemplu, este doar o iluzie, ceva inexistent, o himeră, o halucinație? 

Ei bine, toate aceste lucruri (realități) erau cândva doar simple... gânduri. Ele nu existau decât sub forma gândurilor. Cineva, cândva, s-a gândit la ceva. Tot felul de fantezii se plimbau prin mintea lor. Aventurierii gândurilor erau încrezători în ideile lor și în gândurilor lor, chiar și atunci când cei din jur nu cunoșteau sau nu înțelegeau aceste „fantasme”. 

Era o vreme când oamenii habar nu aveau ce este acela un televizor, fiindcă televizorul pur și simplu nu exista. Faptul că televizorul nu exista nu a fost însă o problemă pentru unul dintre oameni... Cineva a început să se gândească la ceva ce nu exista în mințile altor oameni. Idei sau gânduri despre ceea ce ar putea fi un televizor se nășteau în mintea cuiva care avea în față un ideal. Chiar dacă alți oameni îl criticau, acel idealist se înflăcăra în fața propriilor lui idei. 

La fel se întâmplă și în zilele noastre. Printre noi există oameni care generează idei și gânduri despre lucruri sau proiecte care nu există și în lumea reală, dar care pot exista cândva, în viitor. Aceasta este prima etapă în procesul de naștere a unei realități: GÂNDUL. În următoarea etapă, cei care au generat gânduri despre viitoarea realitate aduc aceste gânduri la prima formă mai apropiată de realitate: cuvintele. Ei scriu despre ideile lor, le aștern pe hârtie, fac proiecte, planuri, desene, schițe. Ei scriu cărți sau eseuri, întocmesc hărți, fac calcule. 

Evident, cuvintele ajung mult mai ușor la oamenii care nu le pot înțelege imediat. Cuvintele încă NU sunt realitate, ci doar niște simple exprimări ale unor gânduri. Din această cauză, realiștii consideră că aceste cuvinte sunt doar niște fantasme, niște halucinații sau idei în mintea unor visători rupți de realitate. Da, așa se întâmplă în această etapă. Cred că e firesc să se întâmple așa, fiindcă realiștii sunt ancorați în realitatea care există deja, nu în realitatea care va exista sau care este posibil să existe. 

Și totuși, idealiștii își văd mai departe de visul lor. Ei sunt loiali unui țel și sunt conștienți că se află doar într-o anumită etapă a drumului lor: CUVINTELE. Ei nu acceptă înfrângerile și nu rămân în niciun fel de blocaj din cauza criticilor sau ironiilor realiștilor. 

Oricât de încordată ar deveni lupta dintre idealiști și realiști, idealiști își prețuiesc propriile gânduri și cuvinte. Ei nu neglijează nimic din ceea ce ar putea să-i ducă spre următoarea etapă. Și nu pot oferi niciun fel de garanție, nimănui, că visul lor chiar va deveni realitate. Nu garanția de felul acesta îi interesează, ci procesul prin care cuvintele care au izvorât din gândurile lor vor deveni CONVINGERI. Un proiect despre ceva care încă nu există NU este niciodată garantat. 

Pe vremea când telefonul mobil era doar în faza de cuvinte, nimeni nu putea să garanteze că el va deveni realitate. Nu s-a încheiat niciodată un contract în care să se garanteze negru pe alb că telefonul mobil chiar va deveni realitate. 

La fel s-a întâmplat cu toate lucrurile reale pe care le vedem azi în jurul nostru. Inventatorii și întreprinzătorii nu au cum să garanteze printr-un anumit contract că visul lor va deveni realitate. În această privință, visătorii sunt mai realiști decât realiștii. 

Pe visători îi preocupă altceva: cuvintele lor să devină convingerile lor. Inventatorul automobilului, de exemplu, avea nevoie să fie CONVINS în sinea lui (chiar dacă cei din jurul lui nu erau convinși) că ideile lui chiar vor deveni realitate. 

Din momentul în care apare CONVINGEREA neclintită că un vis sau un proiect poate deveni ceva real, începe următoarea etapă: ACȚIUNEA. Visătorul convins de viabilitatea planului său trece la treabă. Convingerile ferme sunt însuflețitoare și au darul de a dinamiza întreaga capacitate creatoare a visătorului. Convingerile răzbat prin oceanul de piedici sau obstacole. Convingerile sunt călăuza performerilor. Convingerile sunt ca o comandă pentru începerea acțiunilor și ducerea lor până la capăt. 

Calea spre realitate presupune să nu fii neglijent cu niciun fel de acțiune care să transforme intențiile în procesul triumfător de construire a visului. După ce convingerile s-au imprimat în subconștientul vizionarului, abilitățile lui sunt puse la treabă. Îngrijorarea pentru viitor lasă loc liber acțiunii constante și disciplinate. Cu fiecare pas parcurs, cu fiecare acțiune dusă la capăt, incertul cedează și dispare. În locul lui se naște un lung șir de realizări mici. Puse cap la cap, ele formează un tot unitar, un proiect din ce în ce mai dezvoltat. Ceea ce era incertitudine devine certitudine. 

Greșelile de pe parcurs ajută și ele la transformarea irealizabilului în realizabil. Greșelile sunt și ele tot un câștig, fiindcă oferă lecții, iar lecțiile sunt pline cu învățăminte despre cum să faci ceva mai bine data viitoare. În urma acțiunilor continui, circumstanțele sunt modificate și devin realitatea cu care iau contact și realiștii, adică cei care inițial ironizau ideile visătorilor. 

Hai să ne amintim puțin ce credeau realiștii despre avion, înainte ca avionul să devină realitate. Realiștii spuneau atunci răspicat că este imposibil ca un obiect mai greu decât aerul să zboare. Asta era convingerea lor și nimeni nu putea să le-o scoată din cap. 

A fost nevoie ca visătorii să creadă în ideile lor, să viseze fără oprire, să-și transforme ideile în cuvinte, apoi cuvintele în convingeri, adică în acea forță invizibilă care i-a împins la acțiuni perseverente. Ei au acționat cu însuflețire și stăpânire de sine, au fost devotați scopului final, s-au ridicat după fiecare eșec, s-au încurajat permanent și nu s-au lăsat îngenuncheați. Au trecut graniță după graniță, au luptat din greu cu obstacolele și, în cele din urmă, au atins culmile succesului. Avionul a devenit realitate, ceva banal, ceva ce pot folosi toți oamenii. 

De fiecare dată când vezi în jurul tău lucruri create de către cineva, amintește-ți că primii constructori ai acelor lucruri reale și palpabile au fost GÂNDURILE.

Claudiu Neacșu

Însă asta nu aș face…

Loialitatea față de scopul tău înseamnă să fii la comanda dorințelor tale. Dacă ești devotat idealului pe care îl porți mereu în minte, vei fi și cutezător în ceea ce faci. După ce ajungi la concluzia că într-adevăr merită să lupți pentru un țel, reușești să magnetizezi fluxul de gânduri necesar declanșării șuvoiului energetic cu care să străpungi zidul format din tot felul de obstacole. Însă este necesar să dai tot ce-i mai bun în tine. 

Îndeplinirea unei dorințe mari cere un preț mare. Gândește-te că, atunci când ai de gând să sfidezi tot ceea ce-ți poate fi potrivnic, trebuie să dai dovadă de încăpățânare și răbdare peste limite. 

Există în lumea asta prea mulți oameni care au dorințe uriașe, dar care nu sunt dispuși la acțiuni la fel de uriașe pentru a și le îndeplini. Ei caută mai degrabă să încheie un fel de compromis, în așa fel încât să obțină efecte maxime, dar cu eforturi sau sacrificii minime. Dacă îi întrebi „Vrei să obții cel mai mare succes?”, ei îți vor răspunde „Da, vreau foarte mult!”. Dacă le spui „Ai face totul pentru a obține acest succes?”, ei îți vor răspunde: „Da, însă nu aș face și...” Urmează o listă cu tot felul de lucruri pe care ei NU le-ar face pentru a-și îndeplini visul. 

Însă nu așa funcționează sistemul prin care să-ți vezi visul îndeplinit. Linia de demarcație dintre îndeplinirea unui țel și neîndeplinirea lui constă în această atitudine de a fi dispus să faci orice pentru visul tău. 

Cât timp ești dispus să insiști pentru depășirea oricăror obstacole? Dacă vei spune că vrei să insiști o anumită perioadă, înseamnă că încă nu ești pregătit pentru a-ți realiza visul. Atitudinea corectă este acesta: „Voi insista atât timp cât este nevoie!” 

O capodoperă nu se poate realiza fără acțiune intensă. De asemenea, de multe ori nu există reguli fixe pe care să le urmezi. Trebuie să fii și creativ, să schimbi strategiile ori de câte ori este nevoie, să dai dovadă de o atitudine solidă, pregătită să rezolve orice fel de provocări ivite pe parcurs. 

Mintea deschisă și creatoare este capabilă de multe ori de anticiparea ocaziilor care îți pot deschide tot felul de uși. Nu ai cum să ratezi vreuna din aceste ocazii, dacă fiecare gând al tău este concentrat pe transpunerea în posibilitate reală a tuturor alternativelor favorabile succesului. 

Atitudinea de genul „Dau totul, pentru a obține totul!” te poate propulsa exact acolo unde este șansa cea mai mare de reușită. Dacă nu ești dispus să dai totul, pentru a obține totul, încetul cu încetul te lenevești, iar visul tău se îndepărtează de tine. Nu așa trebuie să se întâmple. Ordinea este de preferat dezordinii. Forța pozitivă a gândurilor constructive și mobilizatoare este de preferat emoțiilor negative. 

A avea o voință nezdruncinată este de preferat automulțumirii de a fi sărac. Atragerea binecuvântărilor depinde de silința cu care îți cultivi atitudinea pozitivă. Dacă pe parcursul către succes contează până și alegerile mărunte, îți dai seama ce impact pot avea alegerile mari, cele de genul „Dau totul, pentru a obține totul!”. 

Imaginează-ți că îndeplinirea dorinței tale depinde numai și numai de tine. Obstacole sunt destule în exteriorul tău. Piedici sunt cam la tot pasul. Dar depășirea lor depinde numai de tine. Cum le poți depăși? Numai dacă faci tot ceea ce trebuie făcut. 
Aici nu mai este vorba despre ceea ce îți place ție să faci. Una este verbul A PLĂCEA, alta este verbul  A TREBUI. Tu, în sinea ta, ar trebui să-ți repeți mereu că, dacă treci peste limitele pe care singur ți le-ai stabilit, înseamnă că poți face mult mai mult decât ți-ai propus să faci. Poți pune cărămidă peste cărămidă, cu aceeași concentrare la fiecare cărămidă, reușind astfel să construiești o casă uriașă. În cazul în care această casă necesită un milion de cărămizi, tu ai de luat o decizie totală: continui până când ai zidit și ultima cărămidă. Iar aici tot atitudinea ta este hotărâtoare. 

Dacă îți impui să faci tot ceea ce trebuie pentru ca nici măcar o singură cărămidă să nu scape atenției și voinței tale, înseamnă că procesul de construire a casei va depinde în totalitate de atenția și voința ta. La fel de adevărat este că, dacă nu ai dispunerea de a face totul pentru ducerea la capăt a construirii casei, sunt foarte mari șanse să te oprești undeva pe drum, iar casa să rămână doar așa, un început de construcție. 

Angajamentul este esențial. Observi că una dintre căile de a NU îți îndeplini visul este atitudinea de dat înapoi atunci când ți se cere să fii dispus la a face totul. Din momentul în care păstrezi unele rezerve în ceea ce privește acțiunile pe care trebuie să le începi sau să le duci la capăt, se diminuează dramatic șansele tale de succes. 

De fapt, atunci când nu ai dispunerea de a face chiar totul pentru îndeplinirea visului tău, înseamnă că acel vis nu este suficient de puternic pentru tine. Adică nu îți dorești din tot sufletul să-ți vezi visul cu ochii. Sau pur și simplu acel vis nu este cu adevărat important pentru tine. Tu dai voie gândurilor auto-limitative să te țină pe loc, când, de fapt, tu porți în tine un potențial nelimitat și care doar așteaptă să fie investit. 

Până când nu pătimești pentru visul tău, nu ai cum să înaintezi cu toată vigoarea spre acest vis. Universul are o mare simpatie pentru cei îndrăzneți și care au voința de a înfăptui lucruri mari, căliți în lupta cu dificultățile. Ei fac totul pentru a-și îndeplini visul. Urmează-le exemplul! 

Ia în piept această provocare: de azi înainte vei da tot ce e mai bun în tine, în schimbul satisfacției uriașe pe care o vei simți în ziua în care viitorul visat acum devine realitate. Lasă entuziasmul să te însoțească pe drumul spre excelență, acompaniat de energie mentală pozitivă, hotărâre de neclintit, abnegație și atitudine de învingător. 

Obișnuiește-te cu gândul că ai oricând libertatea de a-ți mobiliza în modul intensiv toată energia care să-ți materializeze visul.

Claudiu Neacșu

Viteza asta ce este?...

Toată lumea știe ce înseamnă cele cinci viteze ale automobilului. De asemenea, toată lumea știe că este firesc ca, după ce pornești motorul automobilului, să bagi viteza întâi. 

Tu ce-ai spune despre un șofer care vrea să pornească direct cu viteza a cincea? Sigur ai spune că ceva s-a dereglat în mintea lui. Oare chiar așa de nerăbdător să fie el să ajungă la destinație, încât să pornească direct cu viteza a cincea? 

Desigur, ar fi ridicol să se întâmple așa ceva în realitate, adică să existe un șofer care să pornească automobilul direct cu viteza a cincea. 

Ei bine, află că așa ceva există în realitate, dar nu în domeniul automobilelor, ci în cazurile în care oamenii doresc să atingă un anumit nivel al succesului și prosperității. 

De prea multe ori oamenii sunt nerăbdători să ajungă direct pe treapta cea mai înaltă a succesului. Ei vor să obțină totul cât mai rapid, ieri, nu azi, nu mâine. Ieri! Ei vor să câștige mulți bani, dar nu prin așteptare, ci ultra-rapid, accelerat, cu cel mai mic efort posibil sau, dacă se poate, fără niciun efort. 

Asta e ca și cum un șofer ar dori să înainteze direct cu viteza a cincea. Intenția nu este rea. E de preferat întotdeauna să treci direct direct la viteza a cincea, cu scopul firesc de a ajunge cât mai repede la destinație. Numai că firescul este ca automobilul să plece cu viteza a-ntâia. Așa este făcut mecanismul motorului. Așa funcționează. 

Eu nu am auzit vreun șofer să se plângă de faptul că este nevoit să plece cu viteza întâi și nu am întâlnit nici măcar un singur șofer care să facă eforturi intense să plece direct cu viteza a cincea. 

Nu la fel se întâmplă atunci când avem de-a face cu acțiunile de urcare pe scara succesului. Am întâlnit mulți oameni care ar fi dorit să ajungă din prima zi pe scara cea mai de sus a succesului. O astfel de dorință nu este deloc de condamnat, numai că arta atingerii succesului ține seama de niște legi foarte stricte. 

Chiar dacă entuziasmul pornirii la drum este foarte mare, nu este recomandat să începi cu viteza cea mai mare. Un motiv ar fi că succesul reprezintă o transformare, ceea ce înseamnă că este nevoie de acomodare la această schimbare. 

Dacă cineva care merge la sală ca să tragă de fiare își începe antrenamentul fără să facă niciun fel de încălzire, se pune într-un mare pericol, adică poate oricând să sufere o întindere musculară, ceea ce nu este bine. 

Greșeala pe care o fac foarte mulți oameni este să creadă că succesul înseamnă să pornești direct cu viteza cea mai mare. Altfel spus, ei cred în mod eronat că, dacă începi o afacere sau orice fel de proiect, neapărat trebuie să obții rapid rezultate mari, să câștigi imediat bani cu găleata, să poți imediat să te muți într-o vilă de lux și să poți imediat să îți cumperi un automobil ultimul răcnet. 

E ca și cum ei ar crede că, după ce pornești motorul automobilului, neapărat trebuie să țâșnești cu viteza a cincea și să zbori imediat pe autostradă. Dacă proiectul în care ei se implică pornește foarte greu și le aduce foarte greu rezultate, iar acelea sunt foarte mici, ajung să fie convinși, în mod eronat, că proiectul este prea lent și, prin urmare, un eșec. Mare greșeală de gândire! 

Oare ce înseamnă că un automobil pornește cu viteza a cincea? Eșec sau succes? Dacă automobilul pornește cu viteza cea mai mică, înseamnă oare că pornirea acelui automobil a fost un eșec? Nu, bineînțeles că nu!  Pur și simplu automobilul se află în mișcare. El ÎNAINTEAZĂ. 

Prima viteză este lentă, dar este tot înaintare. Viteza a doua este un pic mai rapidă. Automobilul încă nu zboară pe autostradă, însă ÎNAINTEAZĂ și se pregătește să treacă la viteza a treia. Viteza crește. Se trece la viteza a patra. Viteza este tot mai mare. Viteza a cincea este și mai mare. 

Eu nu am auzit pe nimeni care să disprețuiască viteza întâi a automobilului, pe motiv că este prea lentă. De asemenea, eu n-am auzit pe nimeni să spună că viteza întâi a automobilului este un eșec, pe motiv că automobilul nu a putut să treacă direct la viteza a cincea. Viteza întâi este pur și simplu una dintre cele cinci viteze de înaintare. 

Și atunci, oare de ce unii oameni disprețuiesc orice fel de proiect care înaintează prea lent? Răspunsul meu este: fiindcă încă nu au înțeles cum stă treaba cu vitezele de înaintare. 

Un proiect sănătos începe să înainteze cu viteza întâi, cu viteza cea mai lentă. Nu ai cum să treci la viteza a doua până când nu se încheie timpul de rulare cu viteza întâi. Viteza lentă a unei afaceri însă nu este un semn de eșec al acelei afaceri, așa cum viteza întâi a automobilului nu este un semn că acel automobil nu va ajunge niciodată la destinație. 

Dacă proiectul înaintează, chiar și foarte încet, înseamnă că el SE PREGĂTEȘTE pentru următoarea etapă, pentru trecerea la o viteză mai mare. Nu se poate prezice exact după cât timp va trece la următoarea treaptă de viteză. Asta depinde de foarte mulți factori. 

Viața reală presupune să te confrunți cu tot felul de detalii. Însă toate detaliile pot fi întâmpinate cu încredere în succes, cu optimism, cu voința de a trece peste toate obstacolele. 

Ceea ce are loc azi nu are loc și mâine. Azi înaintezi mai lent, iar mâine înaintezi ceva mai repede. 

Oricum ar fi, tot spre obiectivul tău te îndrepți. Chiar dacă vezi că lucrurile bune apar cu viteză mult mai mică decât ți-ai dori, privirea ta trebuie să rămână ațintită tot spre viitor. 

Ofensiva spre marele succes continuă chiar și atunci când abia ai pornit, adică atunci când te afli la viteza întâi. 

Oare ce este viteza întâi? Este tot un succes. 

Viteza mică nu este un motiv pentru a-ți îngropa dorința, ci, dimpotrivă, pentru a merge și mai curajos mai departe, spre următoarea treaptă de viteză. 

Cu cât scopul tău este mai clar, cu atât înaintezi mai repede spre el.

Claudiu Neacșu

Doar atât?...

„Wow! Ce de bani are omul ăsta!” 

„Păi câți bani are?” 

„Mulți, mulți de tot.” 

„Cât de mulți?” 

„Milioane de dolari!” 

„Cred că sigur stă într-o vilă superluxoasă.” 

„Cu piscină.” 

„Nici nu mă gândeam c-ar putea fi altfel.” 

„Dar stai să vezi ce mașină conduce.” 

„Nu-mi mai spune, că mă îmbolnăvesc.” 

Acesta este dialogul a doi oameni pe care i-a impresionat la culme exemplul cuiva super-bogat. Admirația lor față de acest om este aproape mistică, depășind mult limitele simplei aprecieri. E clar că ei au o slăbiciune pentru cei care reușesc să acumuleze averi mari, în timp cât mai scurt. 

S-ar putea să se gândească ei și la faptul că omul acela a muncit foarte mult, însă pentru ei munca mai puțin contează. Ei percep mult mai bine ideea de a produce ceva real, ceva ce se vede acum, nu ceea ce a fost cândva doar o idee sau un vis. 

Pentru mulți oameni, imaginea succesului echivalează cu inventivitatea și „tunurile” date peste noapte. Dacă ai organiza un interviu cu oameni aleși la întâmplare pe stradă și i-ai întreba „Ce înseamnă pentru dumneavoastră un om de succes?”, vei primi de foarte multe ori răspunsuri de genul „Plin de bani, prosper, faimos.” 

Îți sună cunoscut asta? 

„Are mașină și vilă?” 

„Are.” 

„Înseamnă că e un om de succes.” 

ARE ACUM. 

Cât de mult se ia în calcul inteligența unui om, atunci când vrem să facem un fel de radiografie a succesului cuiva? 

Știi bine cum se manifestă oamenii atunci când ei aduc în discuție tot felul de exemple ale celor care ACUM SE SCALDĂ în bani. Pentru ei, succes înseamnă ceea ce este prezent acum, prosperitatea adusă la cote maxime și vizibilă exact în acest moment, nu cândva în viitor. 

Oamenii obișnuiți rezonează cu ceea ce se vede în fața ochilor și poate fi măsurat. Ei îi apreciază și îi admiră pe cei care reușesc să plătească acum ceea ce consumă, nu mai târziu. Pentru ei, adevărata performanța este cea care deja s-a obținut. 

Dacă le-ai spune „Uite, omul ăla face eforturi incredibile pentru a deveni faimos și bogat.”, ei îți vor replica: „Vorbești serios? Și unde locuiește acum omul ăsta?” 

Dacă le spui „El locuiește acum într-un apartament cu două camere, la care plătește chirie. Trăiește cu un salariu modest, dar are o ambiție nemăsurată.”, ei îți vor replica în modul cel mai cinic: „Mă lași? Îmi spui mie de ratatul ăsta? Om de succes este Cutărescu. El are mașini, vile, bani în conturi.” 

Așadar, acești oameni resping ideea de succes în curs de devenire. De ce o resping? Fiindcă nu o înțeleg. 

Adevărul este că percepția celor mai mulți oameni este fixată pe PREZENT. Ei nu pot să își extindă imaginația la ceea ce poate exista mai târziu, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. 

Și totuși, adevăratul succes NU înseamnă să ai cu orice preț ceva ACUM. 

Nu verbul A AVEA este reprezentativ pentru succes, ci verbul  A FI. 

De fapt, adevăratul succes este „să fii pregătit pentru succes”. 

În lumea afacerilor circulă o vorbă: „Nu contează câți bani câștigi, ci câți bani păstrezi.” 

Atunci când vezi pe cineva plin cu bani, cu vile și cu mașini luxoase, întreabă-te dacă acel super-bogat acum, în prezent, știe sau nu cum să-și păstreze banii. Dacă el are ACUM bani, ar fi interesant să afli dacă va mai avea aceeași bani după cinci ani, după zece ani sau după douăzeci de ani. 

S-ar putea să ai chiar lângă tine exemple de oameni care în urmă cu ceva ani erau plini cu bani, iar azi, ACUM, nu mai au nimic sau aproape nimic. De ce nu mai au? Pentru că ei s-au concentrat pe verbul  A AVEA, nu pe verbul A FI. Ei AU AVUT, iar azi ei NU MAI AU. 

Așadar, ce este mai important? A FI OM CARE ȘTIE SĂ PĂSTREZE BANII sau OM CARE DOAR ARE BANI? 

Dar oare este într-adevăr important să știi să păstrezi banii? 

Hai să vedem un exemplu. Dacă Icsulescu a reușit să câștige zece dolari din propria lui afacere (după ce zece oameni au cumpărat produsul său), unii ar putea să îi spună cam disprețuitor: „Cum, numai zece dolari ai câștigat?” 

Aceasta este întrebarea pe care o pun cei care încă nu au înțeles că verbul A FI este cu adevărat important, nu verbul  A AVEA. Icsulescu, dacă păstrează cei zece dolari și îi folosește cu înțelepciune (iar asta presupune ca Icsulescu SĂ FIE un om înțelept), prin cei zece dolari el poate ajunge la încă o sută de oameni care să cumpere produsul său. Asta înseamnă că Icsulescu va câștiga încă o sută de dolari. 

Dar nu faptul de A AVEA o sută de dolari este important pentru Icsulescu, ci faptul că Icsulesu ESTE un afacerist înțelept și folosește judicios cei o sută de dolari,  în așa fel încât prin ei să ajungă la o mie de cumpărători ai produsului său. Și uite așa Icsulescu va câștiga o mie de dolari. 

Așadar, întrebarea corectă NU este „Câți bani ai tu acum?”, ci ”Cum ai de gând să folosești de acum înainte banii pe care îi ai?” 

O altă întrebare potrivită este „Ești capabil să înmulțești în viitor banii pe care îi ai ACUM?” 

Iar ACUM nu contează câți bani ai. Poți avea numai zece dolari. Dar, dacă mintea ta ESTE capabilă să găsească cele mai bune idei prin care cei zece dolari să genereze o sută de dolari, apoi o mie de dolari, apoi zece mii de dolari, apoi o sută de mii de dolari, apoi un milion de dolari..., înseamnă că EȘTI pe drumul cel bun, drumul pe care verbul A FI este cu adevărat important, NU verbul  A AVEA. 

Nu contează ceea ce AI tu în acest moment. Contează numai ceea ce vei face de acum înainte. 

Dacă cineva te întreabă „Cum, numai atât ai câștigat tu până acum?”, dă-i să-i citească exact ceea ce ai citit tu aici. Apoi întreabă-l: „Ai înțeles diferența dintre verbul A AVEA și verbul  A FI?” 

Claudiu Neacșu

Pe care dintre ei pariezi?...

Dacă ar fi să apreciez cu aproximație ce procent din populație își dorește succes și prosperitate, înclin să cred că toți oamenii își doresc succes și prosperitate. 

Practic, fiecare om dorește undeva în adâncul sufletului lui să-i fie măcar un pic mai bine. Dorința există. Întrebarea este de ce nu reușește această dorință să le aducă tuturor oamenilor succes și bogăție. Oare ei mai trebuie să facă ceva ce doar cei care au atins succesul cunosc? Există oare un secret la care au acces numai câțiva aleși? 

Mai mereu auzi afirmații de genul: „Dar eu îmi doresc așa de mult să am succes și bani!” 

Sigur? Sigur îți dorești așa de mult succesul? 

La această întrebare ar trebui să afli chiar acum răspunsul. Pentru aceasta, voi recurge la un exercițiu foarte simplu de imaginație. Este vorba despre câțiva concurenți care participă la o întrecere. La capătul întrecerii se află un premiu foarte mare și foarte atractiv. Numai unul dintre concurenți va ajunge însă să câștige premiul. 

Citește cu atenție ceea ce urmează, pentru că va trebui să ghicești care dintre concurenți va câștiga premiul. 

Concursul acesta este ceva mai special, în sensul că un fel de antrenor-mentor stă lângă fiecare concurent exact înainte ca acest concurent să înceapă să alerge pentru câștigarea premiului. Rolul antrenorului-mentor este să îi scoată pe concurenți din starea lor obișnuită de comoditate. 

Mai întâi trebuie să știi că în acest concurs fiecare concurent trebuie să alerge o distanță de o mie de kilometri. Cel care reușește să parcurgă în timpul cel mai scurt această distanță este învingător. Antrenorul-mentor stă de vorbă cu fiecare concurent, între patru ochi, înainte de a începe să alerge. 

Iată ce îi spune antrenorul-mentor primului concurent: 

„Gândește-te ce mândru vei fi după ce vei câștiga premiul! Toți vor ști că tu ești învingătorul. Toți te vor admira și vor dori să fie în locul tău! Imaginează-ți ce bine te vei simți atunci când vei primi aplauzele tuturor! Tu vei fi eroul lor! Vei fi vedeta! Toate televiziunile se vor bate pentru a transmite știri despre victoria ta. Părinții tăi vor fi foarte mândri de tine. Vecinii te vor admira și te vor saluta cu respect, de fiecare dată când te întâlnești cu ei. În toate ziarele se vor scrie articole elogioase despre tine și despre victoria ta. Vei fi chiar o vedetă națională. Acum ai de făcut doar un efort intens, apoi te vei bucura de laurii gloriei.” 

Se dă startul, iar primul concurent începe să alerge. Vom vedea la final cine va câștiga. 

Acum este rândul celui de-al doilea concurent să se pregătească de cursă. Antrenorul-mentor vine lângă el și, tot între patru ochi, îi spune: 

„După ce vei câștiga acest premiu, vei avea așa de mulți bani, încât îți vei permite să mergi într-o vacanță de lux, undeva unde vremea este mereu caldă și plăcută. Vei sta pe plajă, întins la soare. Te vei relaxa, iar servitorii îți vor aduce pe tavă tot ceea ce vrei. O muzică foarte plăcută se va auzi lângă tine. Totul va fi minunat!” 

Al doilea concurent, sub impulsul imaginii unei vacanțe de vis, țâșnește în cursă. 

Vine rândul celui de-al treilea concurent. Antrenorul-mentor îl ia deoparte și îi spune tot între patru ochi: 

„După ce vei câștiga această cursă, banii pe care îi vei câștiga îți vor permite să îți cumperi automobilul pe care l-ai visat mereu. Va fi un automobil de lux, așa cum nu are nimeni din orașul tău. Imaginează-ți ce mândru vei fi atunci când vei sta la volanul acelui autoturism splendid. Toți prietenii tăi te vor privi cu invidie.” 

Și a pornit și acest concurent, dinamizat de imaginea automobilului pe care prea mult timp l-a visat. 

Antrenorul-mentor se întâlnește acum cu cel de-al patrulea concurent și îi spune: 

„Știu că ți-ai dorit dintotdeauna să ai o casă frumoasă și mare. Ei bine, după ce câștigi premiul acestei curse, vei avea banii cu care să-ți cumperi o vilă de lux. Visul tău fierbinte se va îndeplini. Prietenii tăi te vor vizita, iar tu le vei arăta plin de mândrie casa ta, de fapt vila ta super-luxoasă. Vei fi foarte fericit să organizezi petreceri fastuoase în vila asta mare și frumoasă.” 

Iată că a sosit rândul celui de-al cincilea concurent să intre în cursă. Stai puțin, căci acum antrenorul-mentor nu va veni și pentru el cu un discurs mobilizator format din cele mai motivante cuvinte. Antrenorul-mentor vine călare pe un cal, iar în mână ține un... bici. Iar biciul nu este pentru a-l lovi pe cal. Nu. 

Al cincilea concurent îl privește uimit pe antrenorul-mentor. Ce vrea el să facă acum cu acel bici? Și află imediat răspunsul. Antrenorul-mentor îi strigă concurentului: 

„Pornește acum!” 

Apoi îl lovește puternic cu biciul. Concurentul, șocat de durerea produsă de bici, țâșnește în cursă. Antrenorul-mentor vine după el, călare. Îl lovește iar cu biciul pe concurent. Sub șocul durerii, al cincilea concurent aleargă și nu se mai poate opri. Trece rapid pe lângă ceilalți concurenți, care deja căzuseră răpuși de oboseală. El însă nu se poate opri, fiindcă biciul îl lovește fără milă și îi provoacă dureri insuportabile. 

De fiecare dată când este pe cale să cedeze oboselii, durerea produsă de bici îl electrocutează și îl împinge cu forță înainte, numai înainte. Nu se mai poate gândi la oboseală, fiindcă durerea produsă de bici este mult mai mare. Aleargă și ajunge la capătul distanței. Primește premiul. Este singurul câștigător. 

Asta trebuia să ghicești tu. 

Desigur, ceea ce ai citit acum este un exemplu imaginativ din care trebuie să înțelegi ceva extrem de important. Pentru a rezista în cursa spre succes, nu este suficient să ai o dorință. 

Secretul este ca acea dorință să fie așa de intensă, încât să-ți producă durere, dacă ea nu se îndeplinește. Doar impulsul acelei dureri te poate forța să continui să înaintezi chiar și atunci când ți-ai epuizat toate forțele. 

Una este să ai o dorință extrem de mare, alta este să te „biciuiască” o dorință care te pune pe jar și nu îți dă deloc voie să te oprești, orice s-ar întâmpla.


Claudiu Neacșu

Socoteala din târg...

Un absolvent al Facultății de Matematică din cadrul Universității Stanford a emis legea care îi poartă numele: Legea lui Hofstadter. Iată textul acestei legi: 

„Întotdeauna îți ia mai mult timp decât te aștepți, chiar dacă iei în considerare legea lui Hofstadter.” 

Dacă pornești o afacere, chiar dacă îți stabilești un termen-limită la care afacerea să fie de mare succes, conform legii lui Hofstadter va mai dura până când reușești să îți vezi visul îndeplinit, mult după ce a trecut acel termen-limită. 

Desigur, tu vrei cu putere ca afacerea ta să reușească repede, pentru că nu ai răbdare și ai nevoie urgentă de bani. Dorința de succes rapid este firească, până la urmă. Oare cine ar fi dispus, cu adevărat, să aștepte iar și iar apariția unor rezultate? Sau cine nu s-ar bucura dacă ar primi repede ceva, nu după o îndelungată așteptare? 

Tu, dacă mergi la restaurant și vrei să comanzi o ciorbă fiindcă îți este foarte foame, te bucuri dacă personalul restaurantului este foarte operativ (adică rapid) și nu te lasă să aștepți ciorba mai mult decât trebuie. 

La fel, dacă ospătarul întârzie să îți aducă ciorba, nerăbdarea ta se face simțită și nu îți convine deloc asta. 

Este în firea umană să vrei să primești cât mai repede ceva, nu după ce ți se lungesc urechile de la așteptare. 

În realitatea noastră de zi cu zi, însă, legea lui Hofstadter funcționează cu precizie. Desigur, nu prea ne convine această lege. Oare cui i-ar conveni? Chiar tu poți să constați, atunci când mergi la restaurant, cum funcționează această lege. 

Transpusă în cuvintele noastre, legea lui Hofstadter aplicată la restaurant ar suna cam așa: 

„Întodeauna ospătarul întârzie mai mult decât te aștepți, chiar dacă te aștepți ca ospătarul să întârzie.” 

Hofstadter ăsta parcă vrea mereu să ne reamintească cine este el și ce mare descoperire a făcut. Avem de-a face cu o minte de matematician, iar cu matematica nu te joci. 

Legea lui Hofstadter nu ține cont nici măcar de faptul că trăim în secolul vitezei. Ce „secolul vitezei”?... Nu există așa ceva pentru legea lui Hofstadter. 

Da, lumea nu mai are răbdare. Lumea vrea repede să fie mai bine. Numai că Hofstadter nu s-a gândit deloc la nerăbdarea oamenilor. Matematica nu cunoaște noțiunile de răbdare sau nerăbdare. Matematica nu știe că oamenii vor să primească repede bani și succes. Matematica spune că 1 + 1 = 2. Chiar dacă oamenii și-ar dori din toate puterile lor ca 1 adunat cu 1 să dea 3, matematica nu ține cont deloc de dorința lor și își aplică legea implacabilă. 

Hofstadter, atunci când a scris legea căreia i-a dat numele lui, a folosit noțiuni de matematică, nu noțiuni de psihologie. El pur și simplu a constatat realitatea și a îmbrăcat sub forma unei legi această constatare. 

Dacă aștepți trenul și te aștepți că trenul întârzie, trenul va veni mai târziu decât te aștepți tu să întârzie, chiar dacă te aștepți să întârzie. Legea lui Hofstadter exprimă matematică, iar matematica este realitate. Nu contează faptul că vrei tu ca trenul să vină la timp. Contează că trebuie să funcționeze legea lui Hofstadter. 

Bine, dar ce putem face noi, cei care vrem totuși să obținem repede rezultate? Dacă legea lui Hofstadter este așa de nemiloasă, ce rost mai are să facem un plan pe care să îl urmăm? Conform legii lui Hofstadter, acel plan oricum nu se va îndeplini atunci când vrem noi. 

Ei bine, tocmai din cauza legii lui Hofstadter este nevoie de cât mai multă dezvoltare personală, este nevoie să citești mereu și mereu texte motivaționale, este nevoie să te întărești în interiorul tău și să te adaptezi la orice fel de situație, chiar și la situațiile imposibile. 

Eu spun că legea lui Hofstadter este ceva bun, un factor care poate ajuta la dezvoltarea capacităților noastre interioare. Gândește-te puțin la ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu ar fi existat legea lui Hofstadter. Asta ar fi însemnat că toate ar fi decurs extrem de ușor. 

Dacă ai fi pornit orice fel de afacere, ai fi constatat cu bucurie imensă că profitul apare foarte repede, aproape peste noapte. Dacă ai fi vrut să dezvolți orice fel de proiect, ai fi observat cum proiectul se dezvoltă ușor, fără nicio bătaie de cap, fără niciun stres. Nu ai fi avut nevoie să te înarmezi cu răbdare, cu perseverență, cu voință. Nu ai fi avut nevoie să participi la cursuri de dezvoltare personală sau să citești mereu tot felul de cărți motivaționale. 

Ce nevoie ar avea Hercule să meargă la sală și să se antreneze, dacă el oricum este plin de mușchi? 

Păi hai să vedem ce se întâmplă cu astronauții care stau mai mult timp în spațiul cosmic. Din cauza imponderabilității, ei nu mai au nevoie să își folosească picioarele. Și, dacă ei nu mai au nevoie să meargă, mușchii picioarelor se atrofiază. Prin urmare, la prima vedere pare a fi ceva uimitor să plutești, să învingi gravitația, să nu mai depinzi de gravitație și să nu mai fii nevoit să mergi pe picioarele tale. Însă așa ceva este foarte rău pentru mușchii picioarelor tale. 

Așa este și cu legea lui Hofstadter. La prima vedere, ar fi ceva foarte bine și frumos să nu ai deloc de-a face cu legea lui Hofstadter și să reușești să obții succes după succes, repede, fără aproape niciun efort, fără obstacole, fără descurajări, fără dezamăgiri, doar așa, ca un fel de marș triumfător. Sigur ți-ai dori să se întâmple o astfel de splendoare. 

Numai că nu ar fi deloc în regulă să se întâmple așa ceva. Motivul este simplu: se atrofiază exact calitățile de care poți avea oricând nevoie în viață. 

Calitățile precum perseverența, voința, răbdarea au nevoie să fie mereu antrenate, nu să fie lăsate în uitare. 

Obstacolele întăresc voința. Dacă nu ar exista obstacole, voința s-ar atrofia. Fără voință, omul e ca o legumă care doar viețuiește. 

Da, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la târg, datorită obstacolelor care te pot întârzia. Dar asta nu e ceva rău, ci ceva benefic pentru antrenarea calităților tale.

Claudiu Neacșu 

Respectă-i și pe ei...

Am avut norocul să văd odată un film foarte interesant și inspirat din fapte reale. Personajul principal al filmului, Ben Carson, este un neurochirurg de talie mondială. Însă el nu a fost doar un medic oarecare, ci a ajuns așa de bun în specializarea lui (operații pe creierul copiilor), încât a reușit să facă intervenții chirurgicale acolo unde toți ceilalți specialiști, de pe toată planeta, băteau în retragere. 

Mai pe scurt spus, Ben Carson a devenit cel mai bun neurochirurg pediatru din lume, având curaj să opereze acolo unde nimeni nu avea curaj să opereze. Ceea ce pentru alți neurochirurgi era imposibil, pentru Ben Carson devenea posibil. 

Noi, ceilalți oameni, îl vedem acum pe Ben Carson ca pe un om extrem de inteligent, perfect pregătit în specialitatea lui, un om care pare că s-a născut cu cartea în mână, dornic să învețe zi și noapte, dornic să fie un profesionist desăvârșit. Și este ceva normal să îl percepem în felul acesta, ca pe un tip briliant, specialist strălucit, un om al elitelor. El este cel care a reușit să facă lucruri pe care ceilalți specialiști le considerau imposibile. Singura variantă este ca noi să îl admirăm și să îl considerăm chiar un geniu. 

Ben Carson a ajuns numărul unu mondial. Și cum să nu admirăm o astfel de performanță? Cum să nu considerăm ca fiind un fel de geniu un astfel de om? 

Ei bine, aș vrea să îți spun acum un detaliu destul de important din viața lui Ben Carson. Așa cum vei vedea și în filmul despre viața lui, Ben Carson a fost în timpul școlii un elev mediocru. De fapt, el era ultimul elev din clasă, cu notele cele mai mici. Colegii lui râdeau de el. Nu citea cărți, nu îl ducea capul, nu învăța. Mama lui era cea care îl mai îmboldea să citească.  

Mai direct spus, ceilalți elevi din clasă îl vedeau pe Ben ca fiind un prost. Pentru ei, el era prostul clasei. Ultimul. Cel mai slab. Cel fără niciun viitor. Cel care părea să aibă toate șansele de a deveni un ratat, un nimeni. Nu avea o memorie strălucită. Nu avea o inteligență strălucită. 

Noi, după ce aflăm azi povestea vieții lui Ben Carson, nu ne mai revenim din uluire. Cum a fost oare posibil ca cel care arăta toate semnele că va fi un ratat a devenit numărul unu pe toată planeta, în specialitatea lui? Uite că a fost posibil. 

De fapt, în cazul lui Ben Carson nu este vorba despre niciun fel de miracol. Ben Carson NU este o excepție, ci regula. Ben Carson este doar un exemplu care vrea să ne amintească adevărul acesta: fiecare om este genial într-un anume domeniu. 

Un alt adevăr este acesta: fiecare om NU poate fi genial în toate domeniile. De fapt, este foarte posibil ca cineva să fie prost de-a binelea în toate domeniile, cu excepția unui singur domeniu, în care este GENIAL. Tot secretul este ca fiecare om să descopere exact acel domeniu în care se poate manifesta ca un geniu. 

Dacă ne amintim exemplul lui Ben Carson, am putea fi tentați să credem că, după ce a fost ultimul elev din clasă, adică cel mai prost, el s-a deșteptat așa, dintr-o dată, i s-a dezvoltat memoria, i-a crescut inteligența, putând astfel deveni numărul unu mondial. Eu aș spune că altceva s-a întâmplat. Ben Carson și-a descoperit vocația, adică direcția în care putea să se manifeste ca un geniu, în mod natural, fără să se forțeze deloc. 

Privește te rog la elevii din clasa unei școli oarecare. Vei vedea că mulți dintre ei au note foarte slabe, iar alții (în număr mai mic) au note excelente, ba chiar 10 pe linie. Oare numai cei care au 10 pe linie pot fi extrem de talentați sau geniali într-un anume domeniu? 

Exemplul lui Ben Carson demontează acest mit al elevilor de nota 10. El a fost ultimul din clasă, a avut cele mai mici note și a fost subestimat în ultimul hal. Colegii care aveau note mult mai bune decât el nu au devenit lideri mondial într-un anume domeniu. 

Tu trebuie să reții ceva extrem de important. Porți în tine o putere fenomenală, uriașă: puterea de geniu. 

Știu, este posibil ca tu să nu fi conștientizat până acum că într-adevăr ai putea fi geniu într-un anume domeniu. Poate ai știut că geniile sunt doar excepții, oameni speciali care excelează în domenii cum ar fi muzica, pictura, literatura, știința, etc. Însă NU doar în astfel de domenii poți fi genial, ci ÎN ORICE DOMENIU. 

Cineva poate fi un geniu în domeniul ceasornicăriei, de exemplu. Altcineva poate fi genial și campion în saltul cu parașuta. Un altul poate fi genial în domeniul iluzionismului. Un altul poate fi geniu în domeniul mecanicii auto, de exemplu. Altcineva poate fi genial în domeniul creșterii viermilor de mătase. Lista poate continua la infinit. 

Dacă până acum nu te-ai gândit cu toată seriozitatea la faptul că ai putea fi geniu într-un anume domeniu, ai timp de acum încolo să faci asta. 

Și mai trebuie să știi ceva foarte important. Nu există o vârstă anume la care poți să descoperi acel domeniu în care poți să fii cel mai bun din lume sau genial. Unii descoperă acel domeniu pe la vârsta de 20 de ani, alții pe la vârsta de 50 de ani sau chiar mai târziu. 

Știi ce se spune: mai bine mai târziu, decât niciodată. Aceasta este o lecție foarte importantă, la care se adaugă o altă lecție, la fel de importantă. 

Pe parcursul vieții ai de-a face cu tot felul de oameni. Cert este că îți formezi o părere despre cei cu care ajungi să interacționezi sau despre care afli cu ajutorul diferitelor medii (TV, presă, etc.). Ai grijă la părerea pe care ți-o formezi despre ei! Niciodată nu poți să știi dacă omul pe care îl vezi azi și îl subestimezi nu cumva va ajunge într-o bună zi faimos în lumea întreagă. Și atunci ce îi vei mai spune? Că nu ți-ai dat seama la timp de adevăratul lui potențial? Scuzele vor fi inutile... 

E mai bine să știi de pe acum că cei din urmă pot deveni cei dintâi... 

Respectă-i și pe cei care acum sunt ultimii... Nu se știe ce vor deveni ei mai târziu... 


Claudiu Neacșu

De unde vine puterea...

Lumina care vine de la soare pătrunde prin fereastra casei tale și luminează camera în care stai. 

Tu îți poți imagina viața în absența luminii? Îți poți imagina cum ar fi să stai tot timpul în întuneric? 

Lumina soarelui este binefăcătoare. Fără ea, viața noastră ar fi imposibilă. Toți oamenii știu ce înseamnă lumina. Dar oare știu toți oamenii ce înseamnă cu adevărat lumina? Le-ar folosi la ceva dacă ar ști și ce înseamnă lumina din punct de vedere fizic? 
Oamenii sunt mulțumiți să știe că soarele este disponibil gratis pentru ei, în fiecare zi, asigurându-i că, după ce trece noaptea, le va oferi din plin lumină. Unii oameni sunt mai sensibili la lumina soarelui, astfel că sunt nevoiți să o evite, oarecum. Însă și ei au nevoie, până la urmă, de soare. Oare cum ar fi vacanțele noastre dacă nu ar fi soarele care să ne învăluie pe plaje cu razele lui? Cum ar fi viața noastră dacă am trăi într-o noapte continuă? 

Lumina este inofensivă și binefăcătoare. Nimeni nu ar putea concepe cum ar fi să trăiască fără această radiație electromagnetică. Noi știm că putem să vedem lumina, fără să ne gândim prea des că mai există și lumini invizibile, pe care nu le putem vedea: lumina infraroșie sau lumina ultravioletă. 

Imaginează-ți o rază de lumină. O poți vedea. Dacă o poți vedea, înseamnă că ea este reală. Raza de lumină poate trece prin geamul ferestrei tale. Dacă nu ar trece, în camera ta ar fi întuneric, deși afară este ziuă, iar soarele luminează tot ceea ce se află dincolo de fereastră. 

Acum imaginează-ți o rază de lumină care se oprește asupra unei bucăți de tablă. Poate să treacă dincolo de tablă această rază de lumină? Nu poate. Toată lumea știe că nu poate. Raza de lumină este compusă din fotoni, adică din cuante de lumină. 

Numele „foton” vine din limba greacă, de la cuvântul „phos”, care înseamnă „lumină”. Toate formele de lumină (vizibilă, dar și invizibilă) se compun din fotoni. Lumina care vine de la bec este incoerentă. La fel este și lumina de la soare. Incoerent înseamnă lipsit de închegare, fără șir, fără consecvență. Din cauza acestei incoerențe, lumina care pornește de la bec, de exemplu, nu poate să străpungă pereții sau mobilierul din camera ta. 

Incoerența înseamnă lipsă de forță. Lumina obișnuită (incoerentă) este lipsită de forță. 

Cu totul altceva se întâmplă în cazul laserului. Toată lumea a auzit de laser. Un dispozitiv optic generează un fascicul coerent de lumină. Cam acesta este principiul de funcționare al laserului. Mai simplu spus, laser înseamnă lumină coerentă, disciplinată, respectiv fotoni care se propagă toți în același fel, disciplinați. Și mai simplu spus, fotonii care acționează toți la fel, nu fiecare după cum vrea, constituie laserul. 

Ca să înțelegi și mai bine ce înseamnă laserul, gândește-te la 100 de soldați care stau în curtea unei unități militare. Fotonii luminii obișnuite sunt ca soldații care nu primesc niciun ordin, de la nimeni. Ei fac ce doresc: stau de vorbă, se plimbă, se întind pe jos, fumează, etc. Eficiența acelui grup de 100 de soldați este minimă. Noi doar îi vedem și atât. 

În cazul laserului însă, fotonii se comportă cu totul altfel. Ei se disciplinează exact ca cei 100 de soldați pe care îi aliniază ordinele unui ofițer. Grupul celor 100 de soldați devine brusc disciplinat și eficient. Soldații acționează toți conform unui singur ordin, nu fiecare după cum îl taie capul. Prin urmare, eficiența acestui grup de soldați este maximă. Fiecare soldat, luat individual, are o putere foarte mică. Însă faptul că toți soldații acționează ca și cum ar fi unul singur duce la o putere extrem de mare a întregului grup. 

Fiecare foton (adică fiecare component al luminii) are o putere extrem de mică, așa de mică încât nici nu poate fi luată în considerare. Gândește-te și tu: dacă nici măcar o rază obișnuită de lumină nu are efect asupra unei bucăți de metal, cum ar putea avea vreun efect un biet foton? Ei bine, asta face laserul: aliniază fotonii, îi face să acționeze toți la fel. Laserul reușește să străpungă chiar și metalul. Îți dai seama ce forță imensă presupune acțiunea de a străpunge metalul? De unde vine forța asta? 

Fiecare foton este total neputincios. Și atunci, care este secretul puterii uriașe a laserului? Oare de ce, după ce se aliniază și se disciplinează fotoni neputincioși, rezultă o putere capabilă să străpungă metalul? Cum este posibil ca, din unirea mai multor neputințe, să rezulte o putere uriașă? 

Secretul stă în DISCIPLINĂ. Ceea ce este mic nu are putere. Fiecare foton NU are putere. Însă disciplinarea fotonilor duce la putere. 

Fiecare om, luat individual, nu are cine știe ce putere. Însă mai mulți oameni, dacă acționează toți și în același timp, generează o putere uriașă. Secretul este ca acei oameni să gândească LA FEL și să acționeze LA FEL. 

Poate un singur om să ridice un pietroi cu greutatea de o mie de tone? Nu poate! Omul este prea slab ca să ridice acest pietroi. Acum imaginează-ți că o mie de oameni stau aliniați lângă pietroi, iar fiecare om vine și încearcă să ridice singur pietroiul. Va reuși măcar unul dintre ei să ridice pietroiul de o mie de kilograme? Nu va reuși. Dar hai să vedem dacă TOȚI cei o mie de oameni acționează ÎN ACELAȘI TIMP pentru a ridica pietroiul de o mie de kilograme. Vor reuși ei să ridice pietroiul? Da, îl vor ridica foarte ușor. 

Din aceste exemple trebuie să înțelegi ceva foarte important. Nu contează cât de mici sunt forțele unor acțiuni individuale sau ale unor oameni. Important este ca aceste forțe să se unească, să se disciplineze și să se alinieze perfect. Din unirea multor forțe mici rezultă o putere uriașă. 

O mare greșeală pe care o fac unii oameni este să subestimeze rezultatele mici sau puterile mici. Tu trebuie să eviți această greșeală! Nu rezultatele mici sunt importante, ci ceea ce rezultă din unirea acestor rezultate mici. 

În loc să subestimezi rezultatele mici, mai bine gândește-te la puterea uriașă a rezultatelor mici, multe, repetate la infinit. 

Unirea este putere! 


Claudiu Neacșu

Lingoul de aur...

Prea mulți oameni se plâng de sărăcie, de lipsuri, de condiții vitrege de viață. Prea mulți oameni dau vina pe probleme care vin întotdeauna de undeva din exteriorul lor. Prea mulți oameni țin mereu apăsat degetul pe butonul unei alarme care, de cele mai multe ori, se dovedește a fi falsă. 

Într-adevăr, intențiile de bine nu se materializează întotdeauna și pentru toți. Însă asta nu înseamnă că nu trebuie să căutăm adevărata cauză a lucrurilor. 

Imaginează-ți că ai în casă un lingou de aur, iar valoarea acestui lingou este de 1 milion de dolari. Altfel spus, după ce vinzi lingoul de aur, tu te alegi cu 1 milion de dolari. Însă, până în momentul în care reușești să faci vânzarea acelui lingou de aur, posibilitățile tale de trai sunt foarte modeste. 

Hai să spunem că o duci greu, te zbați să achiți facturile și datoriile. Lingoul de aur se află în casa ta, ascuns într-un dulap, într-un loc pe care numai tu îl știi. În același timp, faci eforturi să ieși din condiția ta precară. Timpul tău zilnic se împarte între mersul la job și căutarea persoanei care va putea cumpăra lingoul tău de aur. Problema este că nu reușești să găsești foarte ușor persoana care să cumpere de la tine lingoul de aur. 

Rămâne însă această întrebare: atâta vreme cât tu ai în casă un lingou de aur în valoare de 1 milion de dolari, dar încă nu ai găsit pe nimeni care să îl cumpere, tu ești un om sărac sau bogat? Răspunsurile ar putea fi diferite. 

Care este situația materială a unui om care abia reușește să își plătească facturile, deși în dulapul din casă are un lingou de aur în valoare de 1 milion de dolari? Unii ar spune că ești sărac până în momentul în care reușești să găsești cumpărător pentru bucata de aur. Alții ar spune că de fapt ești mereu bogat, deoarece ești proprietarul acelei bucăți de aur. 

Oare care este adevărul? Ești bogat sau ești sărac? Dacă tu știi că ai o bucată mare de aur și o ții ascunsă în dulap, măcar ai la dispoziție un început de la care poate porni ceva imens. Ne-am putea întreba ce se întâmplă cu cineva care are în casă o bucată mare de aur, în valoare de 1 milion de dolari, ascunsă bine într-un dulap, însă nu știe nimic de existența acelei bucăți de aur? Situația asta chiar ar fi tragică. 

Acest exemplu cu lingoul de aur are rol educațional, adică vrea să îi facă pe toți oamenii conștienți de comoara pe care o posedă, dar care stă nefolosită sau nevalorificată. 

Partea tristă este că foarte mulți oameni nici măcar nu sunt conștienți că dețin o comoară a cărei valoare este așa de mare, încât cu greu poate fi estimată. Ei fac eforturi imense să obțină succes sau prosperitate prin exploatarea unor resurse care se află undeva foarte departe, ignorând exact ceea ce se află lângă ei și este cu adevărat valoros. 

Tu ce-ai putea spune despre cineva care deține în casă un lingou de aur, însă nu face niciun efort pentru a găsi un cumpărător, deoarece nici măcar nu știe că deține un lingou de aur? Probabil ai încerca să îi explici că este cazul să facă ceva în privința bucății de aur, adică să înceapă urgent să caute cumpărătorul pe care l-ar putea interesa acea bucată de aur. Dar mai întâi trebuie ca deținătorul aurului să meargă exact la dulapul în care se află aurul, să-l deschidă și să se convingă că într-adevăr acolo este aur. 

Hai să vedem în ce constă de fapt acea valoare uriașă pe care o deții chiar în acest moment și te așteaptă să o folosești. Toată lumea este de acord cu faptul că prosperitatea este un rezultat, iar rezultatele apar datorită ideilor bune. Dar ce sunt ideile bune sau, mai exact, cum apar ele? 

Ideile izvorăsc din gândurile tale. Cu cât gândești mai mult și mai eficient, cu atât emiți idei mai bune. Cu cât ideile bune apar în număr mai mare și în ritm mai rapid, cu atât mai repede găsești cele mai potrivite și mai eficiente căi de obținere a succesului și prosperității. 

Să ne întoarcem puțin la modul în care funcționează creierul. Eu am încercat odată să-mi imaginez cam ce înseamnă numărul uriaș de circa o sută de miliarde de neuroni aflați în creierul uman. O cale de a-ți imagina așa ceva este să te pui în situația de a număra câte un neuron în fiecare secundă. Dacă ai putea face așa ceva, ți-ar lua cel puțin trei mii de ani ca să numeri toți neuronii din creierul tău. Trei mii de ani, secundă după secundă! După ce mi-am dat seama cam ce înseamnă asta, m-am cutremurat. 
Dacă e să ne gândim și la numărul conexiunilor posibile dintre neuroni, rezultă ceva colosal, o putere uriașă care zace în noi. Folosesc cuvântul „zace”, deoarece foarte mulți oameni nu sunt conștienți de această putere din interiorul lor și, prin urmare, nici măcar nu știu că pot oricând să o folosească spre propriul lor bine. E ca și cum ar poseda un lingou de aur, dar nu îi exploatează valoarea. 

Inteligența ta este aurul tău cenușiu. Spre deosebire de un simplu lingou de aur, aurul cenușiu NU se epuizează niciodată. Numărul conexiunilor posibile dintre neuroni este așa de mare încât, oricât de multe idei excepționale ai emite (ca urmare a acestor conexiuni), întotdeauna rămân multe alte idei pe care ai mai putea să le găsești. 

Gândește-te cum ar fi să scoți aur dintr-o mină, iar aurul acela nu se termină niciodată. Chiar dacă vagoanele în număr nelimitat scot continuu aur din mină, cantitatea de aur este la fel de mare. 

De fiecare dată când înveți ceva nou sau găsești o idee excelentă, asta se întâmplă deoarece niște neuroni s-au conectat în moduri în care până atunci nu existau. 

Numărul conexiunilor neuronale este inepuizabil. Aceste conexiuni reprezintă aur, deoarece din ele pot rezulta valori cu corespondent material în lumea din jurul nostru. 

Folosește-ți aurul cenușiu! 

Claudiu Neacșu