De unde vine puterea...

Lumina care vine de la soare pătrunde prin fereastra casei tale și luminează camera în care stai. 

Tu îți poți imagina viața în absența luminii? Îți poți imagina cum ar fi să stai tot timpul în întuneric? 

Lumina soarelui este binefăcătoare. Fără ea, viața noastră ar fi imposibilă. Toți oamenii știu ce înseamnă lumina. Dar oare știu toți oamenii ce înseamnă cu adevărat lumina? Le-ar folosi la ceva dacă ar ști și ce înseamnă lumina din punct de vedere fizic? 
Oamenii sunt mulțumiți să știe că soarele este disponibil gratis pentru ei, în fiecare zi, asigurându-i că, după ce trece noaptea, le va oferi din plin lumină. Unii oameni sunt mai sensibili la lumina soarelui, astfel că sunt nevoiți să o evite, oarecum. Însă și ei au nevoie, până la urmă, de soare. Oare cum ar fi vacanțele noastre dacă nu ar fi soarele care să ne învăluie pe plaje cu razele lui? Cum ar fi viața noastră dacă am trăi într-o noapte continuă? 

Lumina este inofensivă și binefăcătoare. Nimeni nu ar putea concepe cum ar fi să trăiască fără această radiație electromagnetică. Noi știm că putem să vedem lumina, fără să ne gândim prea des că mai există și lumini invizibile, pe care nu le putem vedea: lumina infraroșie sau lumina ultravioletă. 

Imaginează-ți o rază de lumină. O poți vedea. Dacă o poți vedea, înseamnă că ea este reală. Raza de lumină poate trece prin geamul ferestrei tale. Dacă nu ar trece, în camera ta ar fi întuneric, deși afară este ziuă, iar soarele luminează tot ceea ce se află dincolo de fereastră. 

Acum imaginează-ți o rază de lumină care se oprește asupra unei bucăți de tablă. Poate să treacă dincolo de tablă această rază de lumină? Nu poate. Toată lumea știe că nu poate. Raza de lumină este compusă din fotoni, adică din cuante de lumină. 

Numele „foton” vine din limba greacă, de la cuvântul „phos”, care înseamnă „lumină”. Toate formele de lumină (vizibilă, dar și invizibilă) se compun din fotoni. Lumina care vine de la bec este incoerentă. La fel este și lumina de la soare. Incoerent înseamnă lipsit de închegare, fără șir, fără consecvență. Din cauza acestei incoerențe, lumina care pornește de la bec, de exemplu, nu poate să străpungă pereții sau mobilierul din camera ta. 

Incoerența înseamnă lipsă de forță. Lumina obișnuită (incoerentă) este lipsită de forță. 

Cu totul altceva se întâmplă în cazul laserului. Toată lumea a auzit de laser. Un dispozitiv optic generează un fascicul coerent de lumină. Cam acesta este principiul de funcționare al laserului. Mai simplu spus, laser înseamnă lumină coerentă, disciplinată, respectiv fotoni care se propagă toți în același fel, disciplinați. Și mai simplu spus, fotonii care acționează toți la fel, nu fiecare după cum vrea, constituie laserul. 

Ca să înțelegi și mai bine ce înseamnă laserul, gândește-te la 100 de soldați care stau în curtea unei unități militare. Fotonii luminii obișnuite sunt ca soldații care nu primesc niciun ordin, de la nimeni. Ei fac ce doresc: stau de vorbă, se plimbă, se întind pe jos, fumează, etc. Eficiența acelui grup de 100 de soldați este minimă. Noi doar îi vedem și atât. 

În cazul laserului însă, fotonii se comportă cu totul altfel. Ei se disciplinează exact ca cei 100 de soldați pe care îi aliniază ordinele unui ofițer. Grupul celor 100 de soldați devine brusc disciplinat și eficient. Soldații acționează toți conform unui singur ordin, nu fiecare după cum îl taie capul. Prin urmare, eficiența acestui grup de soldați este maximă. Fiecare soldat, luat individual, are o putere foarte mică. Însă faptul că toți soldații acționează ca și cum ar fi unul singur duce la o putere extrem de mare a întregului grup. 

Fiecare foton (adică fiecare component al luminii) are o putere extrem de mică, așa de mică încât nici nu poate fi luată în considerare. Gândește-te și tu: dacă nici măcar o rază obișnuită de lumină nu are efect asupra unei bucăți de metal, cum ar putea avea vreun efect un biet foton? Ei bine, asta face laserul: aliniază fotonii, îi face să acționeze toți la fel. Laserul reușește să străpungă chiar și metalul. Îți dai seama ce forță imensă presupune acțiunea de a străpunge metalul? De unde vine forța asta? 

Fiecare foton este total neputincios. Și atunci, care este secretul puterii uriașe a laserului? Oare de ce, după ce se aliniază și se disciplinează fotoni neputincioși, rezultă o putere capabilă să străpungă metalul? Cum este posibil ca, din unirea mai multor neputințe, să rezulte o putere uriașă? 

Secretul stă în DISCIPLINĂ. Ceea ce este mic nu are putere. Fiecare foton NU are putere. Însă disciplinarea fotonilor duce la putere. 

Fiecare om, luat individual, nu are cine știe ce putere. Însă mai mulți oameni, dacă acționează toți și în același timp, generează o putere uriașă. Secretul este ca acei oameni să gândească LA FEL și să acționeze LA FEL. 

Poate un singur om să ridice un pietroi cu greutatea de o mie de tone? Nu poate! Omul este prea slab ca să ridice acest pietroi. Acum imaginează-ți că o mie de oameni stau aliniați lângă pietroi, iar fiecare om vine și încearcă să ridice singur pietroiul. Va reuși măcar unul dintre ei să ridice pietroiul de o mie de kilograme? Nu va reuși. Dar hai să vedem dacă TOȚI cei o mie de oameni acționează ÎN ACELAȘI TIMP pentru a ridica pietroiul de o mie de kilograme. Vor reuși ei să ridice pietroiul? Da, îl vor ridica foarte ușor. 

Din aceste exemple trebuie să înțelegi ceva foarte important. Nu contează cât de mici sunt forțele unor acțiuni individuale sau ale unor oameni. Important este ca aceste forțe să se unească, să se disciplineze și să se alinieze perfect. Din unirea multor forțe mici rezultă o putere uriașă. 

O mare greșeală pe care o fac unii oameni este să subestimeze rezultatele mici sau puterile mici. Tu trebuie să eviți această greșeală! Nu rezultatele mici sunt importante, ci ceea ce rezultă din unirea acestor rezultate mici. 

În loc să subestimezi rezultatele mici, mai bine gândește-te la puterea uriașă a rezultatelor mici, multe, repetate la infinit. 

Unirea este putere! 


Claudiu Neacșu

Lingoul de aur...

Prea mulți oameni se plâng de sărăcie, de lipsuri, de condiții vitrege de viață. Prea mulți oameni dau vina pe probleme care vin întotdeauna de undeva din exteriorul lor. Prea mulți oameni țin mereu apăsat degetul pe butonul unei alarme care, de cele mai multe ori, se dovedește a fi falsă. 

Într-adevăr, intențiile de bine nu se materializează întotdeauna și pentru toți. Însă asta nu înseamnă că nu trebuie să căutăm adevărata cauză a lucrurilor. 

Imaginează-ți că ai în casă un lingou de aur, iar valoarea acestui lingou este de 1 milion de dolari. Altfel spus, după ce vinzi lingoul de aur, tu te alegi cu 1 milion de dolari. Însă, până în momentul în care reușești să faci vânzarea acelui lingou de aur, posibilitățile tale de trai sunt foarte modeste. 

Hai să spunem că o duci greu, te zbați să achiți facturile și datoriile. Lingoul de aur se află în casa ta, ascuns într-un dulap, într-un loc pe care numai tu îl știi. În același timp, faci eforturi să ieși din condiția ta precară. Timpul tău zilnic se împarte între mersul la job și căutarea persoanei care va putea cumpăra lingoul tău de aur. Problema este că nu reușești să găsești foarte ușor persoana care să cumpere de la tine lingoul de aur. 

Rămâne însă această întrebare: atâta vreme cât tu ai în casă un lingou de aur în valoare de 1 milion de dolari, dar încă nu ai găsit pe nimeni care să îl cumpere, tu ești un om sărac sau bogat? Răspunsurile ar putea fi diferite. 

Care este situația materială a unui om care abia reușește să își plătească facturile, deși în dulapul din casă are un lingou de aur în valoare de 1 milion de dolari? Unii ar spune că ești sărac până în momentul în care reușești să găsești cumpărător pentru bucata de aur. Alții ar spune că de fapt ești mereu bogat, deoarece ești proprietarul acelei bucăți de aur. 

Oare care este adevărul? Ești bogat sau ești sărac? Dacă tu știi că ai o bucată mare de aur și o ții ascunsă în dulap, măcar ai la dispoziție un început de la care poate porni ceva imens. Ne-am putea întreba ce se întâmplă cu cineva care are în casă o bucată mare de aur, în valoare de 1 milion de dolari, ascunsă bine într-un dulap, însă nu știe nimic de existența acelei bucăți de aur? Situația asta chiar ar fi tragică. 

Acest exemplu cu lingoul de aur are rol educațional, adică vrea să îi facă pe toți oamenii conștienți de comoara pe care o posedă, dar care stă nefolosită sau nevalorificată. 

Partea tristă este că foarte mulți oameni nici măcar nu sunt conștienți că dețin o comoară a cărei valoare este așa de mare, încât cu greu poate fi estimată. Ei fac eforturi imense să obțină succes sau prosperitate prin exploatarea unor resurse care se află undeva foarte departe, ignorând exact ceea ce se află lângă ei și este cu adevărat valoros. 

Tu ce-ai putea spune despre cineva care deține în casă un lingou de aur, însă nu face niciun efort pentru a găsi un cumpărător, deoarece nici măcar nu știe că deține un lingou de aur? Probabil ai încerca să îi explici că este cazul să facă ceva în privința bucății de aur, adică să înceapă urgent să caute cumpărătorul pe care l-ar putea interesa acea bucată de aur. Dar mai întâi trebuie ca deținătorul aurului să meargă exact la dulapul în care se află aurul, să-l deschidă și să se convingă că într-adevăr acolo este aur. 

Hai să vedem în ce constă de fapt acea valoare uriașă pe care o deții chiar în acest moment și te așteaptă să o folosești. Toată lumea este de acord cu faptul că prosperitatea este un rezultat, iar rezultatele apar datorită ideilor bune. Dar ce sunt ideile bune sau, mai exact, cum apar ele? 

Ideile izvorăsc din gândurile tale. Cu cât gândești mai mult și mai eficient, cu atât emiți idei mai bune. Cu cât ideile bune apar în număr mai mare și în ritm mai rapid, cu atât mai repede găsești cele mai potrivite și mai eficiente căi de obținere a succesului și prosperității. 

Să ne întoarcem puțin la modul în care funcționează creierul. Eu am încercat odată să-mi imaginez cam ce înseamnă numărul uriaș de circa o sută de miliarde de neuroni aflați în creierul uman. O cale de a-ți imagina așa ceva este să te pui în situația de a număra câte un neuron în fiecare secundă. Dacă ai putea face așa ceva, ți-ar lua cel puțin trei mii de ani ca să numeri toți neuronii din creierul tău. Trei mii de ani, secundă după secundă! După ce mi-am dat seama cam ce înseamnă asta, m-am cutremurat. 
Dacă e să ne gândim și la numărul conexiunilor posibile dintre neuroni, rezultă ceva colosal, o putere uriașă care zace în noi. Folosesc cuvântul „zace”, deoarece foarte mulți oameni nu sunt conștienți de această putere din interiorul lor și, prin urmare, nici măcar nu știu că pot oricând să o folosească spre propriul lor bine. E ca și cum ar poseda un lingou de aur, dar nu îi exploatează valoarea. 

Inteligența ta este aurul tău cenușiu. Spre deosebire de un simplu lingou de aur, aurul cenușiu NU se epuizează niciodată. Numărul conexiunilor posibile dintre neuroni este așa de mare încât, oricât de multe idei excepționale ai emite (ca urmare a acestor conexiuni), întotdeauna rămân multe alte idei pe care ai mai putea să le găsești. 

Gândește-te cum ar fi să scoți aur dintr-o mină, iar aurul acela nu se termină niciodată. Chiar dacă vagoanele în număr nelimitat scot continuu aur din mină, cantitatea de aur este la fel de mare. 

De fiecare dată când înveți ceva nou sau găsești o idee excelentă, asta se întâmplă deoarece niște neuroni s-au conectat în moduri în care până atunci nu existau. 

Numărul conexiunilor neuronale este inepuizabil. Aceste conexiuni reprezintă aur, deoarece din ele pot rezulta valori cu corespondent material în lumea din jurul nostru. 

Folosește-ți aurul cenușiu! 

Claudiu Neacșu

Cum să învingi lenea...

Este foarte plăcut să știi că ai cumpărat un automobil de calitate extra. 

Dacă ar fi să alegi între un automobil produs de o firmă japoneză și unul produs de o firmă din altă țară, ce ai alege? Cele mai mari șanse sunt să alegi automobilul produs de firma japoneză. 

Toată lumea știe ce bune sunt automobilele, calculatoarele, motocicletele sau televizoarele produse în Japonia. Când spunem „Japonia”, spunem „calitate”. 

În urma unui dezastru (cele două bombe atomice aruncate asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki), națiunea japoneză a reușit să renască în mod uluitor. În fiecare japonez par să existe calități care cam lipsesc la alte nații: hărnicie, inteligență, seriozitate. 

Tu ce părere ai despre cineva care este foarte harnic? Îl vezi ca pe un om care trebăluiește toată ziua, ca o albină, cu dragoste de muncă, fără să-l preocupe odihna sau relaxarea. Muncă, muncă și iar muncă. 

Dacă ai citit cumva romanul „Shogun”, există acolo o scenă în care se descrie modul în care un grup de japonezi fac curățenie pe un vas. Din descriere înțelegem că nu este vorba doar despre niște oameni foarte harnici, ci despre adevărați demoni, extra-harnici, care par să fie fanatizați de ideea de muncă. Romanul „Shogun” pare să aibă scopul de a ne convinge și mai mult de faptul că japonezii au hărnicia în sânge. 

Și nu este vorba numai despre hărnicie. Noi îi percepem pe japonezi ca fiind și foarte inteligenți. Wow, ce combinație! Hărnicie și inteligență! Când vedem ce produse electronice de calitate produc japonezii, aproape involuntar le admirăm inteligența. Convingerea noastră este că acea calitate a produselor electronice (fiind vorba, până la urmă, despre electronică, nu despre un oarecare domeniu) izvorăște din inteligența japonezilor. Cineva prost sau pe care nu îl duce mintea nu prea are cum să proiecteze și să fabrice ceva așa de complex cum sunt produsele electronice. Când spui „specialist în electronică”, spui „om foarte deștept”. 

Celor mai mulți oameni le vine mai ușor să înțeleagă noțiunile „harnic” și „inteligent”. Atunci când te minunezi de cât de bun este un televizor sau un automobil produs în Japonia, îți spui: „Păi da, sunt harnici și inteligenți japonezii ăștia. Cum să nu fabrice așa ceva?” 

Eu însă înclin să cred că adevăratul secret al miracolului japonez este altul. Din momentul în care am aflat despre conceptul kaizen, am înțeles că, de fapt, renașterea Japoniei se bazează pe ceva mult mai simplu, dar, în același timp, cam greu de înțeles de către unii oameni. 

Oameni harnici și inteligenți sunt în toată lumea. Dacă este să ne gândim la numărul oamenilor harnici și inteligenți, aflăm că acest număr este mult mai mare decât al japonezilor harnici și inteligenți. Și totuși, Japonia este o putere mondială în ceea ce privește exportul produselor de calitate. 

Ca să sintetizez și să exprim cât mai simplu conceptul kaizen, aș spune cam așa: obișnuiește-te să obții zilnic acumulări foarte mici, una după alta, continuu. Câte puțin, dar zilnic! Cam acesta este kaizen. 

Eu îndrăznesc să spun că acest concept kaizen este mai potrivit pentru oamenii leneși, nu pentru cei harnici. Este ușor de înțeles ce înseamnă hărnicia: să muncești ca un bezmetic, ore în șir, zi de zi, cu pauze cât mai puține și cât mai scurte. Însă nu este deloc atractivă o astfel de hărnicie. Munca grea și continuă înseamnă oboseală. Iar oboseala înseamnă epuizare. Evident, epuizarea duce la lipsă de eficiență. Hărnicia este un fel de „hei-rup” de mobilizare 100% a forțelor și de obținere rapidă în proporție de 100% a celor mai bune rezultate. 

Ei bine, kaizen este total opus acestei idei de muncă grea. Japonezii au îmbrățișat mult mai ușor ideea de kaizen, decât ideea de muncă grea. Să progresezi în fiecare zi măcar cu 1%, NU cu 100%. Cam asta înseamnă kaizen. 

Nu e nevoie să muncești zilnic ca un fanatic și să-ți storci 100% forțele. Kaizen înseamnă să înaintezi câte puțin, dar în fiecare zi, pe termen foarte lung. În fiecare zi îmbunătățește câte ceva. Nu contează ce anume îmbunătățești. Important e să nu lași să treacă nici măcar o zi fără să aduci câte o îmbunătățire minusculă, de 1%. Azi 1%, mâine 1%, poimâine 1%. Și tot așa. 

Nu e nevoie să te întinzi la 2%. Rămâi la 1%, ca și cum ți-ar fi lene să treci la 2%. Doar 1%, dar zi după zi, săptămână după săptămână, lună după lună, an după an. Așa vei dobândi o eficiență înspăimântătoare. 

Dacă tu muncești la un anume proiect și în fiecare zi îl îmbunătățești cu 1% (atât, cu 1%, nici măcar cu 2%), proiectul respectiv dobândește zilnic o calitate care, în cele din urmă, devine super-calitate. Degeaba încerci să dai acum, pe termen scurt, tot ceea ce e mai bun în tine. Strategia aceasta nu dă rezultate bune. În schimb, dacă progresezi și perfecționezi totul numai pe bucățele foarte mici (1% în fiecare zi) și menții zilnic acest ritm de 1% (ritmul melcului), vei constata că în timp se produc acumulări uluitoare, iar în final va rezulta un proiect care îi va uimi pe toți oamenii. 

Kaizen nu înseamnă să te forțezi să obții rapid rezultate mari și bune, ci înseamnă să ai răbdare, să te concentrezi zilnic doar la acel 1%, să înaintezi ca melcul, dar sigur. 100% și repede înseamnă lipsă de eficiență. 1% și zilnic, continuu, pe termen foarte lung, înseamnă eficiență spectaculoasă. 

De fiecare dată când te minunezi de calitatea unui televizor produs în Japonia, amintește-ți că în spatele acelei calități se află dorința de perfecționare în feliuțe mici și zilnice, de câte 1%. 

Desigur, kaizen se poate aplica în toate domeniile și pentru toți oamenii. Cine te oprește să aplici kaizen în viața ta, pentru a obține rezultate mult mai bune decât până acum? Gândește-te că, de fapt, kaizen este un fel de metodă pentru cei leneși. Trebuie să faci un efort mult mai mic atunci când te concentrezi să realizezi azi 1%, nu 100%, nici măcar 2%. Faci efortul minuscul de a înainta azi cu numai 1%. Nu trebuie să muncești mult, pentru o felie uriașă, ci muncești pentru o feliuță extrem de mică, de 1%. Dacă mesteci numai feliuțe foarte mici, dar continuu, cu pauze și relaxare după fiecare feliuță, ajungi să mesteci un număr uriaș de feliuțe. 

Oamenii harnici muncesc mult (100%). Oamenii leneși preferă să muncească puțin (câte 1%) și pe o perioadă întinsă foarte mult, iar după fiecare 1% să se bucure de câte o pauză. 

Kaizen este o metodă de a învinge lenea, dar, în mod paradoxal, nu prin hărnicie. E cam ciudat cum acest concept kaizen (parcă special destinat oamenilor leneși) i-a ajutat pe japonezi să devină super-eficienți și să uimească întreaga lume cu realizările lor. Cert este că pe japonezi i-a ajutat conceptul kaizen. La fel te poate ajuta și pe tine. Folosește-l!


Claudiu Neacșu

Care mână este mai caldă?...

Mulți oameni sunt convinși că gândurile reprezintă ceva abstract, ceva ce există în mintea noastră, idei, închipuiri fără nicio forță, fără formă, fără consistență. Oare așa să fie? Oare gândurile sunt ceva care se întâmplă fără efecte asupra lumii înconjurătoare? 

Îți propun un fel de experiment pe care îl poți face imediat. Scopul acestui experiment este să îți demonstreze clar că toate gândurile tale NU reprezintă o fantezie sau ceva abstract, imaterial. Pentru acest experiment este nevoie de încă o persoană. 
Iată cum procedezi. Stai pe un scaun sau pe o canapea, într-o stare de totală relaxare. Închizi ochii, pui ambele mâini pe genunchi și, fără să miști absolut deloc mâinile, îți imaginezi cât mai clar și cât mai puternic cum una dintre mâinile tale SE ÎNCĂLZEȘTE. Trebuie să crezi cu adevărat că numai una dintre mâini se încălzește. 

Imaginează-ți cu putere și credință cum sângele tău circulă mai intens prin mâna care vrei să se încălzească. Simte căldura care se adună în mâna la care te gândești! Gândește-te că este foarte ușor ca mâna la care te concentrezi să se încălzească din ce în ce mai tare. Imaginează-ți cu putere că mâna ta a stat lipită de un calorifer foarte fierbinte. 

Acordă-ți cel puțin 10 minute pentru acest proces de imaginație. Important este să menții măcar timp de 10 minute șirul gândurilor referitoare la mâna ta care se încălzește din ce în ce mai tare. Trebuie să-ți imaginezi cu așa de mare putere că mâna ta se încălzește, încât să simți efectiv cum mâna ta se încălzește. 

Te aștepți ca mâna ta să se încălzească și chiar așa va fi. Efectul de încălzire apare dacă tu chiar crezi că mâna se va încălzi. 

Amintește-ți cei doi factori care duc la reușita acestui experiment: imaginația și credința. Trebuie să CREZI că ceea ce îți IMAGINEZI chiar se întâmplă cu ADEVĂRAT. 

Și reține că tu nu te miști deloc. Nici cel mai mic mușchi al corpului tău nu se mișcă. Numai imaginația ta este febrilă și se îndreaptă constant asupra mâinii care se încălzește. 

După 10 minute de concentrare intensă, spune-i persoanei care participă la experiment să ia mâinile tale în mâinile ei și să încerce să își dea seama care mână este mai caldă. Vei constata că acea persoană îți va spune care dintre cele două mâini ale tale este mai caldă. Experiment reușit! Rezultatul te va uimi. Numai cu forța minții tale ai reușit să produci o modificare în corpul tău. 

Pentru ca mâna ta să se încălzească, trebuie ca sângele să circule mai intens în acea mână. 

Însă circulația mai intensă a sângelui ce este, de fapt? Este un proces real, la fel de real ca un râu care curge prin matca lui. Dacă debitul unui râu este mai mic, apoi acest debit crește brusc, poți spune că ai de-a face cu un eveniment real, care poate fi observat, de necontestat. 

În cazul experimentului tău s-a produs un eveniment la fel de real: circulația mult mai intensă a sângelui, însă nu prin tot corpul, ci numai prin mâna la care te-ai gândit tu mai intens. 

Reține: tu nu ai mișcat nici măcar cu un milimetru mâna care s-a încălzit. Și totuși, mâna s-a încălzit. Cum? Prin acțiunea gândurilor tale. Atât. 

Gândurile, deși nu pot fi văzute și nu pot fi atinse, ca și cum ar fi imateriale, produc efecte asupra materiei. În cazul experimentului nostru, gândurile tale (care par a fi imateriale, doar simple idei în mintea ta), au produs efecte reale asupra unei componente reale a corpului tău, adică asupra sângelui tău. 

Gândurile tale, deși nu pot fi atinse, au produs un fenomen real al sângelui, iar sângele poate fi atins. Altfel spus, ceva care nu poate fi atins (gândul) a influențat concret ceva care poate fi atins (sângele). Imaterialul a influențat materialul. Asta mie mi se pare uluitor. Aș putea spune că este vorba despre un alt miracol al naturii. 

Dacă vrei să ai o confirmare mai clară a rezultatelor acestui experiment, poți recurge la ajutorul mai multor persoane. Reiei procedura prin care te concentrezi la încălzirea unei mâini, doar cu forța gândului. Participanților la experiment le ceri ca, după ce ei îți ating mâinile, să noteze pe câte un bilețel ce mână li s-a părut că este mai caldă (stânga sau dreapta). Abia după ce toți au scris această informație, se desfac bilețelele. Dacă, de exemplu, din șapte participanți, șase au scris corect care mână s-a încălzit, înseamnă că experimentul este confirmat. 

Eventual, poți să scrii și tu dinainte, pe un alt bilețel, ce mână intenționezi să-ți încălzești cu puterea gândului. Și așa toți participanții la experiment se conving 100% că într-adevăr gândurile tale au produs încălzirea unei mâini. Participanții te pot vedea pe tine cum te concentrezi și cum stai total nemișcat. Ei știu astfel sigur că nu folosești niciun fel de truc pentru a-ți încălzi mâna. Participanții la experiment nu au cum să-ți ghicească gândurile. Abia după ce se deschid toate bilețelele (ale lor și al tău) ei se conving că DA, gândurile tale chiar au produs efecte reale asupra materiei din care este format trupul tău. 

Acest experiment oferă, de fapt, o lecție din care toți oamenii au de învățat ceva extrem de important. 

Gândul nu este ceva imaterial, abstract sau fantezie. Gândul este ENERGIE care, după ce este direcționată foarte precis, produce efecte reale și vizibile. 

Aceste efecte nu se limitează numai la propriul nostru trup. Gândurile produc efecte care expandează dincolo de trupul tău. Gândurile concentrate zilnic în direcția obținerii unui mare succes produc efecte în ceea ce privește toate acțiunile tale, iar acțiunile acumulate duc la rezultate din ce în ce mai mari. 

Gândurile construiesc realitatea, nu dintr-o dată, ci treptat, din aproape în aproape. 

Important este să înțelegi foarte bine și pentru totdeauna acest adevăr: toate gândurile tale sunt, de fapt, o FORȚĂ ENERGETICĂ foarte mare. 

Forța există. Totul este să te decizi să o folosești. 

Acordă maximă atenție gândurilor tale! Cu ajutorul gândurilor poți realiza multe lucruri uimitoare.


Claudiu Neacșu

Întrecerea...

Într-o bună zi a început o petrecere foarte interesantă. Cineva a avut ideea de a aduna la un loc 20 de oameni doritori să câștige un premiu destul de măricel. Nu a fost prea greu să îi adune pe cei 20 de participanți la concurs. Toți voiau să ia parte la o experiență inedită și, dacă era posibil, să se aleagă și cu premiul. 

Concursul a avut loc pe malul unui lac superb, nu prea mare, liniștit. 

În prima zi a concursului, organizatorul a venit în fața concurenților și le-a spus: 

„Concursul durează un anumit număr de zile. Nu vă voi spune dinainte câte zile durează. În acest timp niciun concurent nu are voie să mănânce nimic și nici nu poate să bea nimic. Acum vedeți că pe lac se află un nufăr. Acest nufăr are o calitate cam ciudată: se înmulțește în fiecare zi. Da, în fiecare zi, fiecare nufăr dă naștere la alți 2 nuferi. Concurenții nu au altceva de făcut decât să privească atenți suprafața lacului și să observe cum se înmulțesc nuferii. Concurentul care nu mai rezistă foamei și setei și decide că vrea să mănânce sau să bea apă va părăsi concursul, adică va pierde. Câștigător va fi cel care rezistă până în ziua în care suprafața lacului va fi acoperită COMPLET cu nuferi.” 

Concurenții au înțeles regulamentul. După o zi, pe suprafața lacului erau 2 nuferi, în loc de unul. Organizatorul concursului avusese dreptate. Numărul nuferilor se dubla în fiecare zi. 

Însă un concurent nu a mai putut rezista din cauza foamei și a decis să părăsească echipa. Și-a dat seama că mai avea multe zile de așteptat, dacă pe suprafața lacului erau abia 2 nuferi. 

După încă o zi, pe suprafața lacului erau 4 nuferi. Însă mai era mult până când lacul să fie plin de nuferi. Descurajarea, foamea și setea îl determinară pe încă un concurent să renunțe. Și așa au rămas 18 concurenți. 

A mai trecut o zi. Pe suprafața lacului erau 8 nuferi. Toți concurenții erau convinși că s-a dublat numărul nuferilor, însă unul dintre ei nu a mai rezistat și a decis să plece. Au rămas 17 concurenți cărora li se părea că suprafața lacului nu se va umple niciodată cu nuferi. 

După o altă zi, 16 nuferi erau pe suprafața lacului. Un alt concurent nu a mai rezistat. Foamea și setea erau prea crunte, iar nuferii se înmulțeau parcă foarte greu. Și așa au rămas 16 concurenți. 

A mai trecut o zi, iar pe suprafața apei erau 32 de nuferi. Încă un concurent a clacat. Cei 15 concurenți rămași sperau că vor rezista până la capăt, deși cea mai mare suprafață a lacului era NEocupată de nuferi. 

În următoarea zi, 64 de nuferi erau pe suprafața lacului. Însă foamea și setea erau tot mai greu de suportat. Un alt concurent a decis că nu mai poate rezista. Au rămas 14 concurenți. 

A mai trecut o zi. Greu. Pe suprafața lacului erau 128 de nuferi. Însă au rămas 13 concurenți, deoarece încă unul nu a mai rezistat foamei și setei. 

După altă zi, 256 de nuferi erau pe suprafața lacului. Încă un concurent a clacat, astfel că au rămas 12 concurenți hotărâți să sfideze foamea și setea. 

Cu greu a mai trecut o zi, iar numărul nuferilor de pe lac era de 512. Însă a mai renunțat un concurent, răpus de descurajare. Au rămas 11 concurenți. Cei 512 nuferi păreau așa de puțini în comparație cu suprafața lacului! 

După o altă zi, erau 1024 de nuferi pe lac. Încă un concurent a decis că nu merită să rabde atât timp foamea și setea. Și așa au rămas 10 temerari. Oare vor avea tăria să reziste până la capăt? 

A trecut o altă zi, iar pe lac erau 2048 de nuferi. Număr dublat, însă cea mai mare parte a lacului era tot NEacoperită cu nuferi. Încă un concurent și-a pierdut răbdarea și puterea de a rezista. Cei 9 concurenți rămași erau și ei descurajați, însă au decis să continue. 

După altă zi, pe lac erau 4096 de nuferi. Încă un concurent a clacat. Au rămas 8 concurenți.  Oare ei cum se vor comporta? 

A mai trecut o zi, iar pe lac erau 8192 de nuferi, o mică grămăjoară. Se părea că lacul nu va fi acoperit niciodată complet cu nuferi, așa că un alt concurent a decis să renunțe. Au rămas 7 concurenți. 

După o altă zi, pe lac erau 16384 de nuferi. Însă cea mai mare parte a lacului tot NEacoperită cu nuferi era. Și așa au rămas 6 concurenți, după ce unul dintre ei a hotărât să plece. 

A mai trecut o zi, iar pe lac erau 32768 de nuferi. Numai că lacul, în cea mai mare parte, era liber, fără nuferi pe el. Descurajarea a răpus încă un concurent. Și așa au rămas 5 concurenți. 

După o altă zi, pe lac erau 65536 de nuferi. Însă tot nu era suficient. Lacul, în cea mai mare parte, era liber. Și așa au rămas 4 concurenți. Încă o zi. Pe lac erau 131 072 de nuferi. Mulți, însă prea puțini pentru a acoperi complet lacul. Descurajant! Un alt concurent a plecat acasă. 

După o altă zi, pe lac erau 262 144 de nuferi, iar numărul concurenților era redus la 2. 

A trecut o altă zi, după care pe lac erau 524 288 de nuferi. Însă lacul tot nu era ocupat complet de nuferi, așa că unul dintre cei 2 concurenți nu a mai rezistat și a plecat, convins că nuferii niciodată nu vor putea să acopere complet suprafața lacului. 

În ziua următoare, pe lac erau 1 048 576 de nuferi. Singurul concurent rămas (adică finalistul) a văzut cu uimire și bucurie că nuferii ocupau COMPLET suprafața lacului. Și-a dat seama că era nevoie de 1 milion de nuferi pentru ca suprafața lacului să fie acoperită complet. Însă la acel milion s-a ajuns exact în ultima zi a concursului. În toate celelalte zile se părea că nuferii nu vor acoperi niciodată complet lacul, chiar dacă se dublau în fiecare zi. 

Din acest concurs tu trebuie să înveți o regulă extrem de importantă a succesului: 

CÂȘTIGĂ NUMAI CEI CARE REZISTĂ PÂNĂ LA CAPĂT.

Claudiu Neacșu

Mai mult decât poți...

Gândirea ne mai face și farse. De fapt, viața o forțează în unele momente să emită idei despre lucruri al căror potențial de realizare se află mult sub capacitatea noastră. 

De multe ori constați că ai fi putut fi mult mai curajos într-o anumită situație sau că te-ai fi putut comporta cu mult mai multă inteligență. Și știi ceva? Ai dreptate. Dacă revezi puțin unele situații din trecutul tău, ajungi la concluzia că atunci ai fi putut avea mult mai multă inspirație, mult mai mult curaj, mult mai multă prezență de spirit. Și de ce nu s-a întâmplat așa? E clar că atunci s-a produs un blocaj. Iar blocajul a început, evident, în mintea ta. Unde în altă parte ar fi putut să înceapă? Totul pornește din gândirea ta. 

Blocajul nu ar trebui să te îngrijoreze. Nu el este cu adevărat important, ci altceva. Important este să înțelegi că tu ești o ființă unică și porți în tine un potențial pe care nimeni nu ți-l poate egala. Altfel spus, ceea ce poți face tu nu mai poate face altcineva. Și, dacă e să pătrundem în zona potențialului tău unic, poți să știi cu siguranță că întotdeauna te afli undeva în fața unei bariere de care nu treci decât foarte rar. 

Este ca și cum tu poți să alergi o mie de metri, dar alergi numai nouă sute de metri. Asta înseamnă că, în cazul celor o mie de metri, tu nu ți-ai folosit la maxim potențialul. Rămâne o distanță de o sută de metri pe care tu ai fi putut să o parcurgi, dar nu ai parcurs-o. De ce? Deoarece așa ai vrut tu. 

Cuvântul „potențial” vine de la „pot”, iar „pot” poate însemna și „tot”. Dacă nu faci tot ceea ce poți real să faci, înseamnă că potențialul tău rămâne nefolosit. 

Hai să vedem de ce rămâne nefolosit acest potențial. Cauza principală este acest gând: „Vreau să rămân acolo unde sunt.” Atunci când singurul tău scop este să rămâi acolo unde ești, este imposibil să înaintezi. Știi că ar putea fi mereu mai bine pentru tine, numai că acest bine nu se produce atâta vreme cât tu vrei să rămâi acolo unde ești. 

„Mai bine” înseamnă să mergi „mai departe”, adică într-un loc situat în afara locului în care tu te simți acum confortabil și nu ai vrea să-l părăsești. Și, dacă ai vrea cumva să părăsești locul actual, nu este suficient. După dorință trebuie să vină acțiunea. 

Mulți oameni și-ar dori să plece undeva unde le-ar fi mai bine. Dar asta nu înseamnă că iau și decizia de a pleca. Îi vezi că își doresc mai mult, dar nu fac nimic pentru a obține mai mult. Nu e vorba numai despre hotărârea de a pleca din zona de confort, ci de a utiliza tot ceea ce deja tu ai în interiorul tău. 

Fiecare om este înzestrat cu un anumit talent. Această înzestrare nu depinde de țara în care te naști, de condițiile sociale sau economice în care trăiești. Este foarte important să reții asta. Un copil înzestrat cu talentul de a cânta la pian poartă în el acest talent chiar dacă s-a născut și crește într-o țară săracă din Africa sau, dimpotrivă, într-o metropolă dezvoltată din Statele Unite ale Americii. 

Talentul se susține prin el însuși. Talentul îl ai sau nu îl ai. Nu trebuie să ceri cuiva voie pentru a avea talent într-un anumit domeniu. Te naști cu un anume talent și atât. Mai departe tu trebuie să descoperi cu ce talent te-ai născut. 

Un lucru trebuie să știi: sigur ai un anumit talent. În această privință, tu nu ești mai prejos față de niciun alt om. Nu ești mai prejos nici măcar față de cel mai de succes om de pe planetă sau față de cel mai bogat om. 

Crezi că tu ești mai prejos decât Bill Gates, de exemplu? Nu. Bill Gates nu a făcut altceva decât să-și valorifice la maxim talentul cu care s-a născut. Tu poate că nu ai talentul lui Bill Gates, însă sigur ai alt talent, în alt domeniu. Și, după ce îți valorifici la maxim talentul tău, adică talentul cu care te-ai născut, poți deveni un om de succes, prosper și fericit. 

Și ca să mai știi ceva, tu nici măcar față de genii nu te deosebești cu nimic. Mozart sau Leonardo da Vinci, de exemplu, nu aveau un creier mai mare decât al tău. Ei pur și simplu și-au pus la treabă talentul cu care s-au născut. 

De altfel, știi și tu că există oameni GENIALI într-un anume domeniu, dar complet neputincioși (sau proști de-a binelea) în alt domeniu. Se poate vedea asta foarte ușor în rândul elevilor. Un elev extrem de talentat (ba chiar genial) la matematică poate fi foarte slab la literatură. Un elev care are numai note de 10 la chimie, de exemplu, poate avea numai note de 5 la istorie. Oare asta înseamnă că elevul care are numai note de 10 la istorie este mai prost decât elevul care are numai note de 10 la chimie? Nu. Pur și simplu este vorba despre o lege implacabilă a naturii: fiecare om se naște cu un anume talent. 

Tu SIGUR poți fi GENIAL într-un anume domeniu, deși în toate celelalte domenii poți fi total incapabil. Însă sigur există un domeniu în care tu poți să EXCELEZI și să obții rezultate GENIALE. Dar care este acel domeniu? Asta numai tu poți să descoperi. 
Cert este că, după ce descoperi domeniul în care poți fi genial chiar și fără să faci eforturi deosebite, viața ta ia o întorsătură cu totul și cu totul spectaculoasă. Important este să înțelegi că în niciun caz nu ești un om ratat. Niciodată nu ai cum să rămâi în încremenirea eșecului! 

Acum știi că porți în tine sămânța GENIULUI într-un anume domeniu. Rămâne să crezi în reușita ta, să privești cu încredere în viitor, să-ți iei un angajament că vei reuși să atingi cel mai mare succes posibil și să acționezi cu hotărâre și perseverență pentru îndeplinirea visului tău.


Claudiu Neacșu

Vrăjitorul din sufragerie...

Se va mai duce mult timp „războiul” dintre cele două tabere înverșunate și care țin cu putere de propriile lor mentalități: realiștii și idealiștii. 

Oamenii sunt diferiți între ei și așa s-ar părea că ar fi normal. Fiecare om este încântat de propriile lui păreri, deoarece sunt ale lui, nu ale altcuiva. 

Pentru realiști, idealiștii sunt un fel de specie ciudată. Realiștii nu înțeleg cum de pot exista oameni care să creadă în ceva ce încă nu există sau în ceva care nu poate fi văzut, auzit sau atins. 

Idealiștii, adică visătorii (nerealiștii, cei cu capul în nori), sunt pentru realiști un fel de ciudățenie. A încerca să convingi un realist să o apuce pe calea idealiștilor reprezintă o misiune aproape imposibilă. 

De fapt, în cele mai multe cazuri, este chiar o misiune imposibilă. Să nu se supere realiștii pe mine, dar eu cred că ei au capacitatea de a vedea numai ceea ce se petrece acum, în prezent. Eventual, ei mai pot adăuga circa 30 de zile la perioada din viitor pe care să o aibă în vedere. Mai departe..., totul rămâne la alegerea destinului, pentru ei. 

Pentru realiști, viitorul care se va întinde în următoarele 6 luni sau în următorii 10 ani reprezintă un fel de „Vom vedea ce va fi.” Dacă totuși mai există realiști care au o idee despre ce se va întâmpla în următorii lor 5 ani, acești 5 ani pot fi, de exemplu, durata studiilor universitare. 

Toți știu că facultatea durează câțiva ani, iar la sfârșit pot primi o diplomă și un serviciu. Realiștii acceptă foarte ușor asta. Facultatea este ceva palpabil. Diploma este ceva palpabil și vizibil. Serviciul este ceva palpabil. Toți realiștii sunt gata să se înhame la parcurgerea anilor de facultate, deoarece la capăt au garanția că vor primi ceea ce doresc. 

Desigur, idealiștii pot face și ei asta, la fel de ușor, ba chiar mai ușor. Caracteristica de bază a realiștilor este că lor nu le place să amestece ceea ce este vizibil cu ceea ce este invizibil. Ceea ce se vede este garanția. Iar garanția este rațiunea de a fi a realiștilor. 

Orice lucru care nu este garantat, este fără acoperire în realitate, pentru realiști. Ei cred doar ceea ce văd sau ceea ce li se oferă în mod garantat. Realiștii se apucă să facă numai ceea ce cred ei că pot SIGUR să facă. 

Idealiștii procedează exact pe dos: sunt gata să se apuce și de proiecte pentru care nu le poate oferi nimeni niciun fel de garanție în ceea ce privește succesul lor. 

Cuvântul „realiști” provine din cuvântul „realitate”. Iar realitatea, pentru realiști, NU este ceea ce ar putea deveni cândva, ci ceea ce este deja prezent. Pentru realiști, realitate este formată numai din aceste cuvinte: VĂD, AUD, SIMT, PIPĂI, MIROS. 
Altfel spus, realiștii acceptă numai ceea ce pot recepționa cu cele 5 simțuri sau, în unele cazuri, numai ceea ce le oferă o garanție prezentată într-o formă cât mai instituționalizată (de genul „contract” semnat de ambele părți). Pe realiști îi înspăimântă cuvântul „risc”. 

De asemenea, a încerca să convingi un realist să se avânte într-un proiect care ar putea fi posibil (sau nu) să se îndeplinească echivalează cu un fel de timp pierdut. 

„Posibilitate” este pentru realiști un cuvânt groaznic. E posibil să reușesc sau să nu reușesc... Realiștii nu pot concepe decât ceea ce este SIGUR. Iar ceea ce poate fi văzut acum este sigur, spun ei. 

„Dacă văd, cred!” Aceasta este deviza realiștilor. Ceea ce nu poate fi văzut, este un fel de vrăjeală..., pentru realiști. „Vrăjeală” vine de la „vrajă”. Vrăjitor este cel care reușește să facă lucruri aparent imposibile. 

Tu ai putea să apeși oare un buton dacă nu te afli chiar lângă acel buton? Din punctul de vedere al realiștilor, așa ceva este imposibil. Însă din punctul de vedere al celor care se ocupă cu... vrăjile (cu transformarea invizibilului în posibil) este perfect posibil să apeși un buton chiar dacă nu te afli lângă el. 

Este greu acum să mai găsești o locuință în care să nu se afle un... vrăjitor. Acest vrăjitor este... telecomanda. Da, telecomanda din sufragerie. Stai comod pe canapea, iei telecomanda în mână, apeși un buton și televizorul se deschide. Între tine și televizor pare că nu se află nimic. 

Dacă ar fi să mergem până la capăt cu realismul, am putea spune că între telecomandă și televizor se află doar aerul. Bineînțeles că nu este așa. Între telecomandă în funcțiune și televizor se află unde infraroșii. Datorită acestor unde, televizor pornește. Însă noi nu putem vedea undele infraroșii! Dacă nu le vedem, înseamnă oare că ele nu există? 

Îți propun să-ți imaginezi ceva foarte interesant. Imaginează-ți că tocmai l-ai întâlnit pe Realistul Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă. Acest om care a rămas în urmă cu progresul tehnologiei este convins că televizorul poate fi pornit numai dacă apeși butonul de pornire montat în acel televizor. 

Dacă îi arăți o telecomandă Realistului Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă și îi explici că, după ce apeși un buton al telecomenzii, televizorul va porni prin acțiunea undelor infraroșii (invizibile pentru ochii noștri), Realistul Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă NU te va crede și îți va spune că bați câmpii. 

Iată cam ce-ți poate spune Realistul Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă: 

„Eu nu văd undele astea infraroșii. Dacă nu le văd, înseamnă că ele nu există. Așa că lasă-mă cu abureli din astea.” 

Ai vrea să-i faci pe loc o demonstrație și să-i arăți ce mult se înșeală, însă, dacă telecomanda nu are baterii și abia mâine poți să cumperi bateriile necesare, Realistul Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă este cel care ARE DREPTATE. 

Dar asta până mâine. Azi, însă, deoarece undele infraroșii nu pot fi văzute, Realistul Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă este cel cu dreptatea în mână, cel care te disprețuiește pe tine și îți spune verde în față că ești un idealist, un visător care crede în lucruri care nu există (adică în unde infraroșii), un naiv care se lasă păcălit de fantezii (adică de idei absurde cum ar fi undele infraroșii, invenții ale minții). 

Neavând baterii cu care să faci telecomanda să funcționeze, ești nevoit (în calitate de idealist) să bați în retragere, pentru că în fața Realistului Care NU A Văzut Niciodată O Telecomandă contează numai ceea ce se vede ACUM, azi, în secunda asta, NU mâine, NU altădată (după ce eventual reușești tu să aduci bateriile pentru telecomandă). 

Exemplul cu telecomanda vrea să-ți arate mai clar ce luptă tristă se duce între realiști și idealiști. 

Într-adevăr, idealiștii sunt cei care transformă lumea. Însă la fel de adevărat este că, atâta vreme cât idealiștii încă NU au reușit să-și transforme visul în realitate (ÎNCĂ!), realiștii iau în râs acest vis, considerându-l o simplă himeră, o fantezie, o idee absurdă și atât. 

Dacă visul se îndeplinește, de exemplu, abia după 10 ani, realiștii sunt, în acești 10 ani, cei inteligenți și cu picioarele pe pământ, iar idealiștii sunt cei naivi, cu mintea rătăcită, pierzători de timp, cu capul în nori. 

Însă, după ce visul se îndeplinește și devine REALITATE, raportul se inversează... Idealiștii sunt atunci cei triumfători, iar realiștii sunt cei care vin cu scuze de genul „Nu mi-am dat seama... Am greșit... Abia acum am înțeles...” 

Dar la ce mai folosesc atunci scuzele?...


Claudiu Neacșu

Comandantul...

O cetate, chiar dacă este mare și bogată, supraviețuiește numai dacă locuitorii ei sunt determinați să o apere. 

Zidurile cetății pot fi înalte și solide, construite din cea mai dură piatră. 

Cetatea poate fi rezultatul unui proiect la care au lucrat cei mai buni arhitecți din lume. Zidurile cetății pot fi așa de puternice, încât să reziste și celui mai cumplit cutremur. 

O astfel de cetate devine foarte repede faimoasă. Bunul renume o ajută să devină un loc perfect pentru comerț și pentru orice fel de activități economice destinate să aducă belșug locuitorilor ei. 

Cetatea devine astfel o oază de bogăție și fericire. 
Nimeni nu vrea să părăsească o astfel de cetate. Și de ce ar face-o? Aici, între zidurile puternice, se află tot ceea ce este necesar unei vieți îndestulate. Fiecare locuitor al cetății are la dispoziție alimente proaspete în fiecare zi. Fiecare familie este bine hrănită și nu duce lipsă de nimic. 

Mijloacele unei vieți fericite se află la îndemâna tuturor. Nimeni nu are nevoie de aventura călătoriilor în ținuturi care ar putea avea mai multă bogăție. Aici se află bogăția, în interiorul cetății, nu în altă parte. Toți locuitorii cetății se pot considera norocoși. 

Cu alți oameni, din alte cetăți, soarta nu a fost la fel de generoasă. Practic, cetatea cu ziduri groase, puternice și rezistente este ca o mamă grijulie pentru toți locuitorii ei. 

Însă această fericire atrage invidia locuitorilor altor cetăți. În alte cetăți nu s-a acumulat atâta bogăție, astfel că locuitorii lor devin tot mai frustrați. Gândurile lor se îndreaptă tot mai mult spre cetatea puternică și îmbelșugată. 
Conducătorii lor știu asta. Ei știu că trebuie să facă urgent ceva în privința nemulțumirilor propriilor supuși. Nu li se pare drept ca acea cetate să fie îndestulată, iar celelalte cetăți să se zbată în sărăcie. 

Acești conducători decid să se alieze și să formeze o armată imensă. Scopul acestei armate este clar: cucerirea cetății îmbelșugate. Planul conducătorilor aliați este ca, după ce va fi cucerită cetatea îmbelșugată, toate bogățiile ei să se împartă la locuitorii celorlalte cetăți. 

Cetatea îmbelșugată are și ea o armată formată din soldați aleși din rândul celor mai puternici și mai curajoși tineri. Această armată are și un comandant. 

Așa cum era de așteptat, vestea că alte cetăți își vor trimite armatele pentru a pune în aplicare un plan de cucerire ajunge la urechile tuturor locuitorilor cetății îmbelșugate. Locuitorii sunt cuprinși de teamă. 

Soldații armatei cetății îmbelșugate devin și ei foarte îngrijorați și așteaptă ordinele comandantului lor. 

Iată, armatele vrăjmașe se află deja lângă zidurile cetății, gata să o atace și să o cucerească. 

Din nefericire, comandantul armatei cetății îmbelșugate este un om fricos, slab, gata să cedeze în fața oricărui obstacol, oricât de mic. Nu știe să întocmească rapid un plan de apărare, nu știe să dea ordine ferme. 

Soldații sunt foarte bine antrenați și curajoși, însă ei nu pot să facă nimic fără ordinele precise și viguroase venite de la comandantul lor. Fără coordonarea venită din partea unui comandant calm, puternic și disciplinat, soldații nu au cum să dea randamentul cerut într-o luptă disperată de apărare a cetății. 

Mulți soldați și-au dat seama că trebuie neapărat să facă ceva, să găsească o soluție prin care să-și pună la conducerea armatei un alt comandant. Asta a fost cea mai bună decizie pe care au luat-o. Au găsit printre ei un luptător experimentat, curajos, calm, capabil să facă față chiar și celor mai disperate situații. 

Celălalt comandant s-a dovedit așa de slab încât nu s-a împotrivit deloc atunci când soldații s-au adunat în jurul său și i-au spus clar că este cazul să plece din fruntea armatei. 

Vechiul comandant a plecat și a lăsat locul cuiva care într-adevăr are calități pentru a fi comandant. 

Noul comandant și-a dovedit imediat calitățile. A întocmit rapid planul de apărare, și-a organizat armata și a participat activ la toate operațiunile vitale ale luptei de apărare. 

Bătălia a fost înverșunată. Armatele cotropitoare voiau cu orice preț să cucerească cetatea. Știau că dincolo de zidurile groase se află bogății nenumărate. Însă nu știau că trebuie mai întâi să învingă o armată formată din soldați foarte bine motivați, însuflețiți de spiritul neînfricat al unui comandant care știe exact ce are de făcut, stăpân pe el însuși chiar și în momentele în care totul părea a fi pierdut, fără nicio speranță de reușită. 

Apărătorii cetății au luptat cu eroism, cu curaj maxim, cu credința că stă mereu cu ochii pe ei un comandant mult mai curajos și mai ferm decât toți soldații la un loc. 

Și uite așa apărătorii cetății au câștigat bătălia. Au pus pe fugă armatele vrăjmașe și au scris o pagină glorioasă de istorie. 
Această mică poveste cu cetatea îmbelșugată, cu armata ei de apărători și cu comandantul capabil să o conducă este un exercițiu de imaginație care să te ajute pe tine să înțelegi ceva foarte important. 

Comandantul cetății reprezintă gândurile tale. 

Comandantul este COMANDA. 

De la comandă pleacă totul. 

Comanda fermă și curajoasă înseamnă acțiuni ferme și curajoase. 

Acțiunile ferme și curajoase înseamnă REZULTATE ferme. 

Acțiunile reprezintă armata formată din soldați. 

Gândurile tale sunt ca un comandant. 

Dacă gândurile sunt anemice, lipsite de hotărâre, lipsite de curaj, la fel vor fi și acțiunile tale, lipsite de fermitate și de eficiență. Rezultatele vor fi astfel anemice, aproape invizibile. 

Este suficient să schimbi comandantul armatei (adică să schimbi gândurile care coordonează acțiunile) și gata, TOTUL SE SCHIMBĂ în bine. 

Acțiunile tale sunt gata să asculte ordinele venite din partea unor gânduri curajoase și ferme (adică din partea unui comandant care știe exact ce vrea). 

Tot secretul este să pui în fruntea armatei comandantul potrivit. 

Altfel spus, tot secretul este să pui la comanda acțiunilor tale gândurile potrivite, adică gândurile pozitive, optimiste, constructive, curajoase, încrezătoare în succes. 

O simplă schimbare poate schimba totul. 

Dacă nu schimbi comandantul (adică dacă nu schimbi gândurile), situația lâncezește în continuare. 

Dacă însă schimbi comandantul (adică dacă îți schimbi pur și simplu gândurile), vei observa cum totul se accelerează spre acțiuni pozitive și puternice, apoi spre rezultate tot mai vizibile și mai concrete. 


Claudiu Neacșu

Femeia invizibilă...

Este foarte posibil ca tu să fi auzit de personajul numit „Omul invizibil”. Desigur, el este un personaj imaginar. Povestea lui este foarte interesantă. 

Dar de „Femeia invizibilă” ai auzit? Eu nu am auzit de un astfel de personaj, însă mi-am propus să-mi imaginez cum ar fi dacă ar exista o femeie care să stea la zece metri în fața mea și să nu o văd deloc. 

S-ar putea să te întrebi ce vreau eu să-ți spun cu „Femeia invizibilă”. Nu te mai întreba. Vei afla chiar acum răspunsul. 

Hai să facem un exercițiu foarte interesant de imaginație. Da, imaginează-ți că în fața ta se află o femeie complet invizibilă. Este o femeie tânără și care... tocmai a rămas însărcinată. 

Toți oamenii maturi știu ce înseamnă ca o femeie să rămână însărcinată. Știi și tu: o singură celulă aparținând bărbatului se unește cu o singură celulă aparținând femeii. Din unirea a doar două celule rezultă o nouă ființă umană. 

Tu ești rezultatul unirii a două celule așa de mici (mici, mici, mici de tot), încât, practic, nici nu le poți vedea cu ochiul liber. 

Hai să revenim la exercițiul nostru de imaginație. Dacă femeia care tocmai a rămas însărcinată (adică femeia care poartă în interiorul ei două celule unite) este invizibilă și stă la o distanță de zece metri în fața ta, tu nu vezi nimic, absolut nimic. Nu le vezi nici măcar pe cele două celule reunite și aflate undeva în interiorul corpului ei. Vezi doar aerul din fața ta și ce mai este prin preajmă. 

Bun, hai să continuăm experimentul imaginar. Să presupunem că în fiecare zi (DA, ÎN FIECARE ZI) ai posibilitatea să revii în același loc, la fel, la o distanță de zece metri de femeia invizibilă și însărcinată. Oare vei vedea ceva din ceea ce se întâmplă cu cele două celule reunite? Nu, nu vei vedea nimic. Ar fi ca și cum cele două celule nici nu există. Ele însă sunt vizibile, nu invizibile ca femeia care le poartă. 

Cele două celule pot fi văzute la microscop, însă, așa cum stai tu acum, la distanța de zece metri de femeia invizibilă, nu vezi nimic. Cele două celule se află undeva deasupra pământului, cam la înălțimea stomacului tău, doar că tu nu le vezi. Dar noua ființă deja crește! 

Din două celule se formează patru celule. Tu încă nu le vezi. Din patru celule se formează opt celule. Tu încă nu le vezi. Fiecare celulă se divide la rândul ei. Numărul celulelor se dublează și crește exponențial. 

Tu încerci să vezi ceva, dar nu vezi nimic. Doar aer. Totul este invizibil în fața ta. Celulele se divid în continuare, se multiplică, iar noua ființă devine tot mai mare. 

Și, la un moment dat, într-o anumită zi, tu ÎNCEPI SĂ VEZI CEVA. Începi să vezi cum undeva în aer apare un punctuleț. Acest punctuleț este acea organizare de foarte multe celule care s-au multiplicat și se multiplică în continuare. Pare că acel punctuleț a apărut de nicăieri, așa, ca o magie. 

Și punctulețul CREȘTE în fiecare zi. De fiecare dată când revii în acel loc, vezi cum punctulețul este tot mai mare. 

Zilele trec, iar tu vezi tot mai clar forma viitoarei ființe umane. 

După o perioadă de nouă luni, vezi un copilaș care parcă a apărut de nicăieri, din nimic, din ceva invizibil. În fața ta părea că nu se află nimic, dar, de fapt, SE AFLA CEVA. 

Așa ai apărut și tu. Acum ești un om în toată firea, cu o personalitate a ta, cu gânduri, cu conștiință, cu un trup pe care ți-l îngrijești. Însă, la început, tu ai fost doar o simplă alăturare de două celule așa de mici, încât păreau să nu existe. 
Acum ești o ființă concretă, din carne și oase, însă la început erai doar două celule, mici și de nevăzut, ca și cum nici nu ar fi existat. 

Acum tu ești un conglomerat de multe galaxii de celule. 

Știi din câte celule este format corpul tău? Din peste 75 de trilioane de celule!!! În Calea Lactee nu sunt așa de multe stele! Adică numărul celulelor din corpul tău este mai mare decât numărul de stele din Calea Lactee! Și la asta s-a ajuns de la două celule pe care nici măcar nu le poți vedea! Uluitor! Cu adevărat uluitor! 

Și știi câți neuroni se află în creierul tău? Ține-te bine: cam o sută de miliarde de neuroni!!! Poți încerca să-ți dai seama ce înseamnă acest număr colosal. Dacă ai sta zi și noapte și ai număra câte un neuron în fiecare secundă, ți-ar lua peste trei mii de ani să numeri toți neuronii care se află chiar acum în creierul tău!!! Wow!!! Este foarte greu numai să-ți imaginezi numărul de neuroni. Nu mai spun cum ar fi dacă ai încerca să-ți imaginezi și numărul de conexiuni posibile dintre neuroni. 

Practic, există o infinitate de moduri în care neuronii din creierul tău se pot conecta. Fiecare gând de-al tău, oricât de mic ar fi el, este rezultatul conexiunii dintre neuroni. Cu cât gândești mai mult, cu atât se formează mai multe noi conexiuni între neuroni. Și, dacă numărul acestor conexiuni neuronale se poate extinde la infinit, îți poți da ușor seama că și numărul gândurilor tale se poate extinde la infinit. 

Dar nu numai numărul gândurilor. De fiecare dată când înveți ceva nou, pac, s-au mai conectat niște neuroni în creierul tău, în moduri care înainte nu existau. De fiecare dată când îți vine câte o idee nouă, de fapt, pac, tocmai s-au mai conectat niște neuroni în creierul tău. 

Și, cum numărul conexiunilor neuronale se poate extinde la infinit, numărul ideilor tale se poate extinde și el la infinit. Niciodată nu vei ajunge să gândești destul de mult. Întotdeauna POȚI GÂNDI MULT MAI MULT! Niciodată nu ai ajuns la capătul ideilor bune pe care le poți avea. Întotdeauna poți găsi mult mai multe idei! 

Niciodată nu ai cum să spui: „Gata, am terminat toate posibilitățile. Nu mai am nicio idee care să mă ajute.” 

Ba da! Mai ai extrem de multe idei! Mai poți găsi o infinitate de alte idei bune și care să te ajute! Mai există o infinitate de potențiale noi conexiuni între neuronii tăi și pe care abia din momentul acesta le poți exploata! 

Idei noi înseamnă posibilități noi! 

Ține minte asta: IDEI NOI = POSIBILITĂȚI NOI. 

Tu poți avea de acum înainte multe, multe, multe idei noi și excelente, așa de multe, încât nici nu le poți număra. Când mai auzi oameni care se plâng că nu mai este nimic de făcut, că s-a terminat totul, că nu mai este nicio șansă, că nu mai știu ce să facă, dă-le să citească exact ceea ce citești tu acum. Fă-i să înțeleagă că, de fapt, au în creierul lor un număr de neuroni așa de mare, încât acesta le poate genera un număr infinit de idei noi și mult mai bune. 

Niciodată, dar niciodată NU ești înfrânt, dacă îți pui la treabă potențialul infinit al creierului! Chiar dacă până acum ai avut multe eșecuri, chiar dacă ai avut ratări după ratări, de acum înainte, din clipa aceasta, în fața ta se deschide un ocean infinit de noi și noi conexiuni între neuronii creierului tău, adică un ocean infinit de noi și noi idei bune și excelente, un ocean infinit de noi și noi posibilități prin care să obții SUCCESUL. 

Gândește-te în fiecare zi la asta! Gândește-te bine!

Claudiu Neacșu

Dacă nici măcar un pai...

Conceptul de gândire pozitivă este deja binecunoscut oamenilor. 

S-au scris nenumărate cărți despre gândirea pozitivă. S-au ținut foarte multe prelegeri sau seminarii pe această temă. Și se vor mai ține. Bibliotecile și librăriile se îmbogățesc constant cu cărți tot mai bune și mai interesante pe tema gândirii pozitive și a dezvoltării personale. 

Vorbim despre un fenomen foarte benefic tuturor celor care aderă la el. A gândi pozitiv nu este nimic rău, dimpotrivă. Rău este să crezi că totul merge pe dos. Gândirea negativă este rea, deoarece ea nu face altceva decât să îi construiască individului un sistem de convingeri lipsite total de forța de a realiza chiar și lucruri destul de mici. 

Fără gândire pozitivă, nici măcar nu poți să muți un pai dintr-un loc în altul. Cel care gândește negativ, după ce vede paiul și ia la cunoștință despre sarcina de a-l muta într-un alt loc, începe să emită idei negative, de genul: 

„Dacă m-aș apleca să ridic paiul și să-l mut în altă parte, e posibil ca exact atunci să bată vântul și să-l ia din fața mea. Și am făcut degeaba efortul.” 

„A, nu. Dacă ridic paiul, e posibil ca exact atunci să se stârnească o rafală de vânt foarte puternic, să-l smulgă din mână și să mi-l arunce în ochi.” 

„Păi de ce să mut eu paiul ăla într-un alt loc? Mie ce-mi iese din asta? E un efort să mă aplec după pai. Mai bine stau așa, fluier și mă uit la stele.” 

„De unde știu eu că paiul ăsta nu e plin cu substanțe pesticide? Dacă îl ating, s-ar putea să mă îmbolnăvesc foarte grav. Mai bine îmi văd de treaba mea.” 

„Să mut un pai dintr-un loc în altul? Ce-i asta? O glumă? De ce să mut un pai? Asta e ridicol. Sigur cineva vrea să-mi facă o farsă.” 

„Da, da, lasă că știu eu. Acum trebuie doar să mut paiul în alt loc, apoi aflu că trebuie să-l mut iar, apoi iar. Și tot așa. Mai bine nu intru în jocul ăsta ciudat.” 

Și seria acestor gânduri negative poate continua. 

Negativistul caută mereu motive pentru a NU face ceva. Și chiar găsește astfel de motive. 

În acest exemplu vezi cum NU muți nici măcar un pai dintr-un loc în altul, dacă gândești negativ. Și este vorba despre o acțiune banală și extrem de simplă: mutatul paiului dintr-un loc în altul! 

Păi, dacă nici măcar un pai nu poți să muți, dacă nu ai gândire pozitivă, ce să mai spunem de multe alte acțiuni mult mai complicate? Oare de ce ne mai mirăm că în lume se petrec atâtea rele, dacă știm că, de fapt, gândirea negativă face ca lucrurile pozitive să NU se întâmple? 

Hai să facem un mic exercițiu de imaginație. Da, imaginează-ți că toți oamenii din lume, fără nici măcar o excepție, își însușesc gândirea pozitivă și uită complet orice fel de gânduri negative. 

Imaginează-ți că toată populația planetei este formată din oameni care își fixează țeluri înalte, luptă cu răbdare și perseverență pentru atingerea acelor țeluri, sunt calmi, sunt pozitivi, concentrați doar la lucrurile constructive, benefice pentru toți. 

Dacă toți, dar toți oamenii de pe planetă devin preocupați de tot ceea ce înseamnă dezvoltare personală și creșterea gândirii pozitive, acești oameni nu vor mai avea niciun motiv să comită infracțiuni mai mari sau mai mici. Pe ei îi va interesa cum să își valorifice cât mai bine potențialul interior, talentele, pentru că orice om are cel puțin un talent care să-i aducă succes și bani. Nu le va mai sta mintea la găsirea căilor prin care să îi înșele pe alți oameni, pentru că în fiecare minut vor urma calea gândirii pozitive și constructive, vor dori să înainteze mereu cu câte un nou pas în direcția îndeplinirii visului lor, vor da maximă atenție relației lor cu ceilalți oameni. 

De fapt, toate cărțile de dezvoltare personală îi învață pe oameni cum să fie încrezători în succes și în capacitatea lor de a obține numai prin căi morale succesul. Îi învață cum să fie mai înțelepți, calmi, maleabili, buni cu ceilalți oameni, capabili să poarte un dialog, capabili să facă față advsersităților, deschiși față de orice fel de idee constructivă. 

Dacă TOȚI oamenii ar citi mereu cărți de dezvoltare personală și ar gândi numai POZITIV, lumea ar deveni un adevărat paradis. Nu ar mai fi sărăcie nicăieri în lume, nu ar mai fi războaie. Conflictele dintre oameni vor fi de domeniul istoriei, deoarece oamenii nu vor mai fi interesați de conflictul cu semenii lor, ci de propria dezvoltare personală. Infracționalitatea și răutatea dispar numai dacă toți oamenii își însușesc gândirea pozitivă. 

Tu ce ai face dacă ai afla că s-a înfiinţat Mişcarea Mondială a Gândirii Pozitive? Dacă ai şti că o astfel de organizaţie reuşeşte să facă mult mai bună viaţa tuturor oamenilor, inclusiv a ta, ai adera imediat la ea, fără să mai stai pe gânduri. Să aderi la o organizaţie este foarte uşor. 

Însă ce faci după ce afli că Mişcarea Mondială a Gândirii Pozitive creşte numai dacă oamenii cărora le place această idee se anunță între ei? 

La început, Mișcarea Mondială a Gândirii Pozitive ar putea avea doar 10 membri. Pare puțin? Doar pare. Gândește-te că cei 10 membri gândesc pozitiv. Asta înseamnă că sigur îşi pot stabili ţelul de a forma fiecare câte un grup de alţi 10 oameni pe care să îi înveţe ce înseamnă gândirea pozitivă. Dacă nu ar fi aşa, locul celor 10 oameni nu este în Mişcarea Mondială a Gândirii Pozitive, ci în altă parte. Însă, dacă ei într-adevăr au gândire pozitivă, Mișcarea Mondială a Gândirii Pozitive va crește cu încă 100 de membri. 

Se reia procesul. Cei 100 de noi membri, dacă într-adevăr și-au însușit gândirea pozitivă, vor aduce încă 1000 de noi membri în Mișcarea Mondială a Gândirii Pozitive. De la 1000 de noi membri se ajunge, prin creștere virală și exponențială, din om în om, la 10 000 de noi membri, apoi la 100 000 de noi membri, apoi la 1 000 000 de noi membri. 

Pas cu pas, numărul membrilor din Mișcarea Mondială a Gândirii Pozitive ajunge la tot mai multe milioane. Pe măsură ce se mărește, Mișcarea Mondială a Gândirii Pozitive capătă tot mai multă influență și tot mai multă putere financiară. Asta înseamnă că are forța de a educa tot mai mulți oameni în spiritul gândirii pozitive, până când se ajunge la momentul în care TOȚI oamenii de pe planetă gândesc pozitiv. 

Da, este posibil așa ceva, deoarece multe schimbări mari se pot face prin educație. Gândește-te, de exemplu, la faptul că cetățenii din Occident și-au format reflexul de a NU arunca gunoaie pe jos. Acest reflex s-a format prin educație, de-a lungul timpului, iar educația asta s-a făcut și forțat. 

Realiștii nu sunt dispuși să creadă că este posibil ca toți locuitorii planetei să fie educați să gândească pozitiv. Însă adevărul este că nu realiștii au contribuit, de-a lungul istoriei, la progresul omenirii, ci oamenii care au avut curajul să vadă altfel lucrurile, dintr-o perspectivă care multora li se pare irațională, nu rațională. 

Eu sunt convins că va veni vremea în care ceea ce scriu acum va deveni realitate.


Claudiu Neacșu

PENTRU TOȚI ELEVII ȘI STUDENȚII. FOARTE IMPORTANT!

Atenție mare! TOȚI elevii și toți studenții trebuie să citească ceea ce scrie mai jos, cuvânt cu cuvânt! Este vorba despre informații VITALE pentru succesul lor la toate viitoarele examene! 

Dacă tu nu mai ești elev sau student, dar ai copii care merg la școală sau la facultate, dă-le neapărat să citească acest articol! Le va folosi enorm!

Dacă nu ai copii, dar ai prieteni sau cunoscuți care au copii elevi sau studenți, spune-le neapărat să citească acest articol, toți, cu mic, cu mare! Și să-l dea copiilor lor, să-l citească și ei!

Învățarea pentru examene presupune, într-o proporție destul de mare, MEMORAREA unei cantități considerabile de informații.

Tu, dacă ești elev sau student care trebuie să memoreze pagini după pagini, încărcate cu informații noi și complicate, trebuie să faci un efort care îți consumă timp și energie.

Numai că, dacă nu cunoști câteva tehnici esențiale pentru a-ți face memorarea mai ușoară și mai eficientă, riști să te trezești la examen că nu obții rezultatele dorite.

În acest articol vei citi despre o tehnică menită să te ajute foarte mult atunci când ai în față multe pagini de memorat. Folosește cu încredere această tehnică! Vei observa fulgerător, în minutele următoare, cum se îmbunătățește capacitatea ta de memorare.

Mai întâi trebuie să cunoști ceva extrem de important. Creierul tău (DA, al tău!) conține cam 100 de miliarde de neuroni. Un număr imens! Știi cam ce înseamnă acest număr colosal de neuroni? Ca să-ți faci o mică idee, imaginează-ți că în FIECARE SECUNDĂ, zi și noapte, numeri câte un neuron. Secunda și neuronul. Secunda și neuronul. Știi cât timp îți trebuie ca să numeri toți neuronii DIN CREIERUL TĂU? Peste trei mii de ani!!!

Nici măcar numărul stelelor din galaxia Calea Lactee nu este mai mare decât numărul neuronilor din creierul tău! Iar fiecare neuron se poate conecta, la rândul său, cu alți neuroni, într-o infinitate de moduri. De fiecare dată când înveți ceva nou, s-au mai conectat niște neuroni. Și, deoarece numărul conexiunilor posibile dintre neuroni poate crește la infinit, numărul informațiilor noi pe care le poți învăța poate crește și el la infinit. Altfel spus, oricât de mult ai învăța și ai memora, întotdeauna poți învăța și memora mult mai mult. 

Dar nu este vorba numai despre memorare aici. Foarte important este ca tu să crezi și să înțelegi că ai deja în creier un potențial extraordinar de mare. Citește și articolul despre puterea ascunsă și uriașă a minții tale. 

Clic pe linkul:

http://neclintit.blogspot.com/2018/08/arata-mi-o-singura-minune-apoi-voi-crede.html

Acum, după ce ai conștientizat câte ceva despre uriașul care zace în creierul tău, să trecem la următorul pas.

Dacă ar fi să fac o reprezentare simplă a modului în care percepi tu informațiile pe care vrei să le memorezi, această reprezentare ar arăta cam așa:

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

Fiecare liniuță din rând este câte o informație foarte mică.   

Simplu spus, tu vezi multe-multe rânduri pline cu tot felul de chestii pe care trebuie să le îndeși undeva în mintea ta, apoi să ți le amintești în timpul examenului. Iar treaba asta pare a fi tare urâtă și de nesuportat, nu-i așa?

Ei bine, de acum înainte, de fiecare dată când te apuci să înveți pentru examene, IMAGINEAZĂ-ți cu putere și cu credință că tu, de fapt, nu vezi informațiile așa:

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

ci așa:

-

Pauză și relaxare.

- 

Pauză și relaxare.

-

Pauză și relaxare.

Și la fel continuă procesul.

Hai să-ți explic.

Memorarea nu poate fi ajutată prin efort de memorare. Cu cât faci eforturi să memorezi mai bine, cu atât reușești mai puțin să memorezi.

Efortul este de fapt altul. Efortul este de a-ți imagina.

Da, cu cât îți imaginezi mai clar și mai puternic ceva, cu atât memorezi mai bine și mai trainic.

Să trecem la un exemplu concret.

Imaginează-ți că tu nu ai altceva de făcut decât să memorezi CÂTE 5 CUVINTE PE ZI. Atât, 5 cuvinte pe zi. Adică azi memorezi numai 5 cuvinte și gata, faci pauză până mâine. După ce memorezi cele 5 cuvinte, te ocupi de orice altceva vrei tu: te joci, te plimbi, te uiți la televizor, etc. Dar cele 5 cuvinte de pe ziua de azi le-ai memorat pe toate, în ordine. Azi te concentrezi numai la cele 5 cuvinte, ca și cum mâine și pentru tot restul vieții tale nu mai ai nimic altceva de memorat. Adică imaginează-ți că, pentru tot restul vieții tale, ai de memorat doar acele 5 cuvinte, fără nimic altceva.

Desigur, va fi extrem de ușor să faci asta. Imaginează clar, cu putere și cu credință maximă, că, de fapt, pentru examen ai de memorat AZI, acum, NUMAI 5 CUVINTE, în ordine. Dacă le știi pe cele 5 cuvinte pe dinafară, în ordine, gata, ai luat examenul. AZI te gândești numai la cele 5 cuvinte! 

Oare poți face asta? Poți realiza performanța de a memora AZI numai 5 cuvinte, în ordine, indiferent care ar fi cele 5 cuvinte? SIGUR CĂ DA!

Bun. Acum imaginează-ți că pentru examen ai de memorat o carte care conține 200 000 de cuvinte. Asta înseamnă o carte de circa 500 de pagini, adică o „cărămidă”, un volum foarte gros.

Dacă memorezi numai câte 5 cuvinte pe zi, îți sunt necesare 40 000 de zile pentru a memora toate cele 500 de pagini ale cărții, adică circa 110 ani.

Desigur, tu nu ai cum să-ți rezervi 110 ani pentru a memora cartea de 500 de pagini. Examenul are loc mult mai devreme. Aici este vorba doar despre tehnica de a-ți imagina ceva care să-ți accelereze memorarea.

Tehnica este să împarți absolut toate informațiile în bucăți foarte, foarte mici (de câte circa 5 cuvinte) și să-ți imaginezi cu putere și credință maximă faptul că ai de memorat doar acele 5 cuvinte, nimic altceva. Pe cele 5 cuvinte ți le vei aminti foarte ușor, oricând, zi și noapte, pentru tot restul vieții tale, ca și cum ar fi cele mai importante cuvinte din lume.

Imaginează-ți cu putere că tu chiar ai la dispoziție 110 ani pentru a memora cele 500 de pagini. 

Imaginează-ți că intervalul zi-noapte nu durează 24 ore, ci numai câteva secunde. 

Imaginează-ți că, după ce ai memorat 5 cuvinte, în cele câteva secunde care urmează au trecut de fapt 24 de ore și ai trecut în următoarea zi, adică la următoarele 5 cuvinte.

Imaginează-ți că fiecare set de câteva cuvinte este unic. Adică, dacă tu memorezi 5 cuvinte din cele 200 000 de cuvinte, doar 5 cuvinte ai de memorat, iar restul de 199 995 de cuvinte nici nu există și nu trebuie să le înveți niciodată. 

După ce ai memorat încă 5 cuvinte, imaginează-ți că restul de 199 990 de cuvinte nici nu există și nu trebuie să le înveți niciodată. 

Și tot așa.

Acum mai trebuie să știi ceva foarte important.

De fiecare dată când înveți și memorezi o cantitate mică de informație (compusă din circa 5 cuvinte), imaginează-ți (de fapt, CREDE CU PUTERE) că tu NU înveți acea informație pentru examen, ci o înveți pur și simplu pentru că așa vrei, cu scopul de a o putea povesti oricând prietenilor tăi, la un suc în oraș sau cu orice ocazie, oricând.

Hai să vedem un exemplu concret.

Să citim acest text:

„Sistemul nervos central poate fi împărțit, din punct de vedere anatomic în două elemente importante: măduva spinării (legată direct de trunchiul cerebral) și encefalul, sau creierul asa cum îl știm toți.” 

Sursa textului: https://www.qbebe.ro/sanatate/neurologie/anatomia_creierului

Să presupunem că acest text face parte din multele alte pagini pe care le ai de învățat pentru examen. 

Mai întâi, trebuie să transformi textul, din forma:

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------

în forma:

-

Pauză și relaxare.

- 

Pauză și relaxare.

-

Pauză și relaxare.

Adică nu mai vezi textul sub forma:

„Sistemul nervos central poate fi împărțit, din punct de vedere anatomic în două elemente importante: măduva spinării (legată direct de trunchiul cerebral) și encefalul, sau creierul asa cum îl știm toți.” 

Îl împarți în bucăți foarte mici de informație:

Bucățica 1: „Sistemul nervos central are două elemente.” 

Pauză și relaxare.

Bucățica 2: „Discutăm din punct de vedere anatomic cele două elemente.”

Pauză și relaxare.

Bucățica 3: „Primul element al sistemului nervos central este măduva spinării.”

Pauză și relaxare.

Bucățica 4: „Al doilea element al sistemului nervos central este encefalul.”

Pauză și relaxare.

Bucățica 5: „Măduva spinării este legată direct de trunchiul cerebral.”

Pauză și relaxare.

Bucățica 6: „Encefalul este de fapt creierul, așa cum îl știm noi.”

Pauză și relaxare.

Imaginează-ți cu credință maximă că fiecare „Pauză și relaxare.” intercalată între bucățile de informație de mai sus reprezintă un interval de câte 24 de ore. Adică imaginează-ți cu credință maximă că, după ce memorezi Bucățica 1, trec 24 de ore (până a doua zi). După ce memorezi Bucățica 2, imaginează-ți că trec alte 24 de ore (până în ziua următoare). Și tot așa. 

De fapt, ce am făcut noi acum?

Imaginează-ți că în farfurie se află o bucată mare de friptură. Cum o mănânci? Ce faci mai întâi? E simplu. Mai întâi tai friptura în bucăți mai mici, cu cuțitul. Apoi mesteci bine fiecare bucățică, fără grabă. Dacă încerci să bagi în tine friptura întreagă și imediat, fără să o tai și fără să o mesteci bucățică după bucățică, în mod sigur nu vei reuși să o mănânci.

La fel am făcut și cu textul de mai sus. Prima dată l-am tăiat în bucățele.

Apoi începem să „mestecăm” bine-bine fiecare bucățică de informație.

Începi cu Bucățica 1: „Sistemul nervos central are două elemente.”

Și aici aplici tehnica de imaginație, exact cum ți-am explicat.

Îți imaginezi că, de fapt, tu nu trebuie să știi pentru examen faptul că „Sistemul nervos central are două elemente.”

Imaginează-ți că NU ai niciun fel de examen. Gata, au dispărut examenele!

Imaginează-ți cu credință maximă, ca și cum este real totul, că tu vrei pur și simplu să știi pentru tot restul vieții tale doar această informație: „Sistemul nervos central are două elemente.”

Are două elemente, nu trei, nu patru. Două. Cine? Sistemul nervos central. Atât trebuie să știi. Atât trebuie să ții minte toată viața ta: 

„Sistemul nervos central are două elemente.”

Uită că mai ai alte bucățele de informație de „mestecat”!

Tu știi doar atât, că ai de ținut minte bucățica asta, pentru toată viața ta:

„Sistemul nervos central are două elemente.” 

Și nu o ții minte pentru ziua examenului, ci pentru tot restul vieții tale. Vrei să știi că „Sistemul nervos central are două elemente.” doar așa, pentru a te da mare în fața prietenilor tăi, atunci când stai cu ei la un suc, în oraș. Și mai știi pentru că TE PASIONEAZĂ la nebunie faptul că sistemul nervos central are două elemente.

Imaginează-ți că te-ai hotărât cu toată seriozitatea să ții minte doar atât și nimic altceva:

„Sistemul nervos central are două elemente.”

Apoi, când ești la un suc cu prietenii tăi, fără să ai în fața ta nicio carte, niciun text scris, le spui deodată, așa, ca să le arăți ce lucru important ai aflat tu:

„Voi știți că sistemul nervos central are două elemente?”

Iar prietenii tăi rămân uimiți. Nu știau asta, dar te aprobă.

Iar ție îți pare așa de bine că tocmai le-ai spus ceva foarte important:

„Sistemul nervos central are două elemente.”

Repeți tehnica aceasta cu celelalte bucățele de informație.

Este extrem de important să-ți imaginezi cu credință maximă că toate bucățile de informație pe care le înveți te interesează extrem de mult (ca și cum fiecare bucățică de informație ar fi cel mai important lucru din viața ta) și că înveți doar așa, pentru plăcerea ta. Examenele au dispărut!

Gândește-te puțin la microbiști. Dacă stai de vorbă cu cineva pasionat de fotbal, vei observa că știe PE DE ROST o mulțime de nume de fotbaliști, o mulțime de date despre ei (unde s-au născut, la ce echipe au jucat, ce meciuri au câștigat, ce meciuri au pierdut, ce meciuri vor juca, ce bani au primit, clasamente, rezultate, etc.), o mulțime de detalii peste detalii. Crezi oare că acest microbist înfocat a făcut eforturi intense pentru a memora toate aceste informații? Nu! Le-a memorat pur și simplu pentru că le-a considerat extrem de importante. Nu le-a memorat pentru examene, ci pur și simplu le-a considerat fiind foarte importante PENTRU EL.

Textul de mai sus (cu cele două componente ale sistemului nervos central) l-am luat la întâmplare, ca exemplu demonstrativ. Însă tehnica imaginației, așa cum ți-am explicat-o eu, se aplică pentru orice fel de texte, din tot felul de domenii: istorie, literatură, geografie, biologie, sociologie, psihologie, drept, etc. 

De azi înainte, de fiecare dată când înveți pentru examene, aplică tehnica descrisă mai sus.

Desigur, pe măsură ce aplici această tehnică, vei constata că o folosești tot mai ușor. Prin antrenament sistematic, te vei obișnui cu tehnica imaginației și o vei utiliza tot mai firesc, cu rezultate tot mai bune. 

Imaginația SE ANTRENEAZĂ exact ca mușchii. Este ca în sport. Cu cât te antrenezi mai mult, cu atât devii mai performant.

Cu cât folosești mai mult tehnica imaginației, cu atât imaginația ta devine mai puternică și mai eficientă. 

Eu le urez tuturor elevilor și studenților cât mai multă imaginație! Succesul la examene vine el apoi firesc!

Claudiu Neacșu