vineri, 9 noiembrie 2018

Cum să învingi lenea...



Este foarte plăcut să știi că ai cumpărat un automobil de calitate extra. 

Dacă ar fi să alegi între un automobil produs de o firmă japoneză și unul produs de o firmă din altă țară, ce ai alege? Cele mai mari șanse sunt să alegi automobilul produs de firma japoneză. 

Toată lumea știe ce bune sunt automobilele, calculatoarele, motocicletele sau televizoarele produse în Japonia. Când spunem „Japonia”, spunem „calitate”. 

În urma unui dezastru (cele două bombe atomice aruncate asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki), națiunea japoneză a reușit să renască în mod uluitor. În fiecare japonez par să existe calități care cam lipsesc la alte nații: hărnicie, inteligență, seriozitate. 

Tu ce părere ai despre cineva care este foarte harnic? Îl vezi ca pe un om care trebăluiește toată ziua, ca o albină, cu dragoste de muncă, fără să-l preocupe odihna sau relaxarea. Muncă, muncă și iar muncă. 

Dacă ai citit cumva romanul „Shogun”, există acolo o scenă în care se descrie modul în care un grup de japonezi fac curățenie pe un vas. Din descriere înțelegem că nu este vorba doar despre niște oameni foarte harnici, ci despre adevărați demoni, extra-harnici, care par să fie fanatizați de ideea de muncă. Romanul „Shogun” pare să aibă scopul de a ne convinge și mai mult de faptul că japonezii au hărnicia în sânge. 

Și nu este vorba numai despre hărnicie. Noi îi percepem pe japonezi ca fiind și foarte inteligenți. Wow, ce combinație! Hărnicie și inteligență! Când vedem ce produse electronice de calitate produc japonezii, aproape involuntar le admirăm inteligența. Convingerea noastră este că acea calitate a produselor electronice (fiind vorba, până la urmă, despre electronică, nu despre un oarecare domeniu) izvorăște din inteligența japonezilor. Cineva prost sau pe care nu îl duce mintea nu prea are cum să proiecteze și să fabrice ceva așa de complex cum sunt produsele electronice. Când spui „specialist în electronică”, spui „om foarte deștept”. 

Celor mai mulți oameni le vine mai ușor să înțeleagă noțiunile „harnic” și „inteligent”. Atunci când te minunezi de cât de bun este un televizor sau un automobil produs în Japonia, îți spui: „Păi da, sunt harnici și inteligenți japonezii ăștia. Cum să nu fabrice așa ceva?” 

Eu însă înclin să cred că adevăratul secret al miracolului japonez este altul. Din momentul în care am aflat despre conceptul kaizen, am înțeles că, de fapt, renașterea Japoniei se bazează pe ceva mult mai simplu, dar, în același timp, cam greu de înțeles de către unii oameni. 

Oameni harnici și inteligenți sunt în toată lumea. Dacă este să ne gândim la numărul oamenilor harnici și inteligenți, aflăm că acest număr este mult mai mare decât al japonezilor harnici și inteligenți. Și totuși, Japonia este o putere mondială în ceea ce privește exportul produselor de calitate. 

Ca să sintetizez și să exprim cât mai simplu conceptul kaizen, aș spune cam așa: obișnuiește-te să obții zilnic acumulări foarte mici, una după alta, continuu. Câte puțin, dar zilnic! Cam acesta este kaizen. 

Eu îndrăznesc să spun că acest concept kaizen este mai potrivit pentru oamenii leneși, nu pentru cei harnici. Este ușor de înțeles ce înseamnă hărnicia: să muncești ca un bezmetic, ore în șir, zi de zi, cu pauze cât mai puține și cât mai scurte. Însă nu este deloc atractivă o astfel de hărnicie. Munca grea și continuă înseamnă oboseală. Iar oboseala înseamnă epuizare. Evident, epuizarea duce la lipsă de eficiență. Hărnicia este un fel de „hei-rup” de mobilizare 100% a forțelor și de obținere rapidă în proporție de 100% a celor mai bune rezultate. 

Ei bine, kaizen este total opus acestei idei de muncă grea. Japonezii au îmbrățișat mult mai ușor ideea de kaizen, decât ideea de muncă grea. Să progresezi în fiecare zi măcar cu 1%, NU cu 100%. Cam asta înseamnă kaizen. 

Nu e nevoie să muncești zilnic ca un fanatic și să-ți storci 100% forțele. Kaizen înseamnă să înaintezi câte puțin, dar în fiecare zi, pe termen foarte lung. În fiecare zi îmbunătățește câte ceva. Nu contează ce anume îmbunătățești. Important e să nu lași să treacă nici măcar o zi fără să aduci câte o îmbunătățire minusculă, de 1%. Azi 1%, mâine 1%, poimâine 1%. Și tot așa. 

Nu e nevoie să te întinzi la 2%. Rămâi la 1%, ca și cum ți-ar fi lene să treci la 2%. Doar 1%, dar zi după zi, săptămână după săptămână, lună după lună, an după an. Așa vei dobândi o eficiență înspăimântătoare. 

Dacă tu muncești la un anume proiect și în fiecare zi îl îmbunătățești cu 1% (atât, cu 1%, nici măcar cu 2%), proiectul respectiv dobândește zilnic o calitate care, în cele din urmă, devine super-calitate. Degeaba încerci să dai acum, pe termen scurt, tot ceea ce e mai bun în tine. Strategia aceasta nu dă rezultate bune. În schimb, dacă progresezi și perfecționezi totul numai pe bucățele foarte mici (1% în fiecare zi) și menții zilnic acest ritm de 1% (ritmul melcului), vei constata că în timp se produc acumulări uluitoare, iar în final va rezulta un proiect care îi va uimi pe toți oamenii. 

Kaizen nu înseamnă să te forțezi să obții rapid rezultate mari și bune, ci înseamnă să ai răbdare, să te concentrezi zilnic doar la acel 1%, să înaintezi ca melcul, dar sigur. 100% și repede înseamnă lipsă de eficiență. 1% și zilnic, continuu, pe termen foarte lung, înseamnă eficiență spectaculoasă. 

De fiecare dată când te minunezi de calitatea unui televizor produs în Japonia, amintește-ți că în spatele acelei calități se află dorința de perfecționare în feliuțe mici și zilnice, de câte 1%. 

Desigur, kaizen se poate aplica în toate domeniile și pentru toți oamenii. Cine te oprește să aplici kaizen în viața ta, pentru a obține rezultate mult mai bune decât până acum? Gândește-te că, de fapt, kaizen este un fel de metodă pentru cei leneși. Trebuie să faci un efort mult mai mic atunci când te concentrezi să realizezi azi 1%, nu 100%, nici măcar 2%. Faci efortul minuscul de a înainta azi cu numai 1%. Nu trebuie să muncești mult, pentru o felie uriașă, ci muncești pentru o feliuță extrem de mică, de 1%. Dacă mesteci numai feliuțe foarte mici, dar continuu, cu pauze și relaxare după fiecare feliuță, ajungi să mesteci un număr uriaș de feliuțe. 

Oamenii harnici muncesc mult (100%). Oamenii leneși preferă să muncească puțin (câte 1%) și pe o perioadă întinsă foarte mult, iar după fiecare 1% să se bucure de câte o pauză. 

Kaizen este o metodă de a învinge lenea, dar, în mod paradoxal, nu prin hărnicie. E cam ciudat cum acest concept kaizen (parcă special destinat oamenilor leneși) i-a ajutat pe japonezi să devină super-eficienți și să uimească întreaga lume cu realizările lor. Cert este că pe japonezi i-a ajutat conceptul kaizen. La fel te poate ajuta și pe tine. Folosește-l!


Claudiu Neacșu

Un comentariu:

Aceiași nuntași…

Nunta poate fi un eveniment foarte plăcut. Este o ocazie excelentă de a reuni într-un singur loc mai mulți oameni care se cunosc între ...