A continua cu înverșunare să înaintezi chiar și pe un drum care pare că nu mai duce nicăieri pare a fi ceva absurd.
Tu ce ai spune despre cineva care continuă să lupte mai ales după ce toată lumea vede că este înfrânt? Cel mai probabil ai declara că acel luptător fără speranțe este nebun de-a binelea.
Întrebarea este dacă tu ai înțelege cu adevărat amplitudinea țelului acelui luptător. Măcar ai putea intui că pe el îl mobilizează un scop aflat dincolo de limita înțelegerii tale. Până când nu îți stabilești și tu un astfel de scop, nu ai cum să susții acel tip de luptă extremă.
Foarte mulți oameni își stabilesc obiective care pot fi atinse relativ ușor. Ei au o logică foarte simplă. Astfel, acțiunea lor se desfășoară până în punctul în care se pot observa rapid rezultate palpabile, adică până în punctul care exclude orice fel de dezamăgire. Nu e deloc greu de înțeles o astfel de logică.
Iată cam ce își spun cei care se limitează la obiective cât mai ușor de atins: „Ce-i în mână nu-i minciună.” „Hai să fim cu picioarele pe pământ.” „Aici și acum. Doar asta contează.”
Evitarea dezamăgirilor: acesta este un obiectiv extrem de important pentru oamenii neobișnuiți cu modul de gândire al luptătorilor. Asta nu înseamnă neapărat că este ceva greșit să îți stabilești obiective care pot fi cucerite relativ repede sau cu efort nu exagerat de mare. Greșeala este să îți stabilești NUMAI obiective care pot fi atinse cât mai ușor și cât mai repede. Eu voi aduce aici câteva argumente care să sunțină această afirmație.
Dacă îți propui un țel care poate fi atins ușor, înseamnă că efortul pentru a atinge acel țel nu este prea mare. Efortul mic înseamnă lipsa acelei pasiuni care să mobilizeze tot ceea ce este mai bun în tine.
Imaginează-ți puțin pe cineva care se gândește să picteze un tablou, dar nu are deloc pasiunea pentru a face asta. Adică doar și-a propus să picteze un tablou, însă nu este talentat la pictură și nu simte niciun fel de atracție pentru acest domeniu. Neavând această pasiune, această chemare de a crea ceva venit din adâncul sufletului său, el nu poate să dea tot ce e mai bun. Va ieși un tablou, însă acel tablou nu va avea niciun fel de sclipire și îi va lăsa indiferenți pe toți iubitorii de pictură.
De ce s-a întâmplat așa? Fiindcă lipsa de pasiune nu a scos tot ceea ce era mai bun în cel care s-a apucat să picteze un tablou. De asemenea, lipsa unui scop măreț nu i-a permis acestui amator să își exploateze absolut toate resursele interioare. Prin urmare, lipsa oricărui progres este ceva de la sine înțeles.
Nu ai cum să progresezi dacă faci numai eforturi mici. Rezultate consistente se obțin prin eforturi duse chiar la extrem, prin acea ardere foarte intensă care are loc în interiorul tău.
Dacă dai puțin, primești puțin. Dacă dai mult, primești mult.
Acum aș vrea să închizi ochii și să te gândești cu putere la un scop care este numai al tău, la un scop pe care vrei din tot sufletul să-l vezi transpus în realitate. Nu contează că în acest moment visul tău este imposibil de îndeplinit. Treci peste partea asta cu imposibilitatea.
Imaginează-ți că dorința ta deja s-a îndeplinit. Ba chiar imaginează-ți cât mai multe detalii ale scenei în care tu trăiești în realitate visul, nu doar în mintea ta. Gândește-te că ești un fel de cameră video care filmează de aproape tot ceea ce se întâmplă în locul acela în care tu te bucuri real de îndeplinirea dorinței tale. Camera video surprinde toate detaliile. Nu-i scapă nimic.
Tu însă ești mai mult decât o cameră video care filmează imagini și captează sunete. Tu poți să îți imaginezi mult mai multe detalii, chiar și detalii care țin de miros, de gust sau de simțul tactil. Camera video înregistrează imagini și sunet, însă tu îți poți imagina și ce miroase în momentul în care îți trăiești visul.
Poți să-ți imaginezi senzațiile tactile, adică exact ceea ce nu poate face camera video. Imaginația ta îți poate oferi mult mai multe detalii decât îți poate oferi camera video. Asta înseamnă că poți să trăiești momentele de gustare a îndeplinirii dorinței ca și cum ar fi reale aceste momente.
Bun, acestea sunt clipele tale de extaz. După ce le trăiești în imaginație, dar nu oricum, ci cu lux de detalii, revii la viața reală și constați că da, acesta este scopul tău.
Însă mai trebuie să faci ceva. După ce ți-ai adus în imaginație scopul tău, vezi dacă ai dispunerea de a face totul pentru îndeplinirea acestui scop. Dacă observi că nu ai această dispunere, adică ai face ceva pentru scopul tău, dar nu chiar totul, adică ai avea unele rezerve în unele situații, înseamnă că trebuie să revii la visul pe care l-ai trăit în imaginație și să aduci detalii mai multe în acest vis.
Dacă încă ai ezitări în ceea ce privește disponibilitatea de a te arunca în cea mai dură luptă, înseamnă că detaliile pe care ți le-ai imaginat nu sunt destul de puternice încât să te frigă pe dinăuntru și să te ridice din pat, din comoditatea cu care te-ai obișnuit.
Cu cât adaugi mai multe detalii picante și fierbinți visului tău, cu atât acest vis contează mai mult pentru tine. Nu are importanță faptul că visul este pe moment inaccesibil sau chiar imposibil de atins. Importantă este tăria visului, scara valorică pe care acesta se situează.
Numai un scop de amploare uriașă reușește să stoarcă din tine toate resursele de energie, de capacitate de luptă. Numai un țel uriaș și foarte greu, ba chiar aproape imposibil de atins, te ajută să evoluezi, să devii mai bun, mai puternic, mai eficient.
Țelurile mici și ușor de atins sunt bune doar pentru a-ți da ție satisfacția efemeră că ai reușit să faci ceva mic. Însă țelurile mari, țelurile care par utopice, te transformă cu adevărat într-un luptător, te oțelesc, te călesc și te aduc în rândul elitelor.
Claudiu Neacșu
Adevarat.
RăspundețiȘtergereFelicitări!!!