Ca furnicile…

Oamenii de știință încă nu au reușit să își dea seama cum stă treaba cu somnul furnicilor. La ora la care eu scriu aceste rânduri, modul în care furnicile dorm este încă un mare mister. Nu s-a descoperit exact cât dorm furnicile. De asemenea, nu există prea multe informații referitoare la forma somnului furnicilor. 

Un studiu efectuat asupra furnicilor arată că reginele dorm circa nouă ore pe zi, în timp ce furnicile lucrătoare dorm cam jumătate din aceste ore, adică circa patru ore. Mai mult, furnicile lucrătoare nici măcar nu dorm continuu în cele aproape patru ore, ci ațipesc de cam două sute de ori. 

De fapt, furnicile nu au un anumit program pentru somn. Ele pot ațipi oricând, în timpul zilei sau în timpul nopții. Fiecare repriză de somn la furnicile lucrătoare durează cam un minut. În restul timpul, ce crezi că fac furnicile? Muncesc, evident. Hărnicia lor este exemplară. 

Deja este celebră și fabula în care furnica cea harnică nu duce grija timpurilor în care va veni iarna. Furnica muncește și adună din timp rezerve de hrană pentru vremurile grele. Însă nu hărnicia este ceea ce definește, de fapt, viața furnicilor. 
Imaginează-ți că o furnică ar ajunge într-un loc în care nu se mai află alte furnici, pe o insulă în mijlocul oceanului. Furnica aceasta are la dispoziție destule rezerve de hrană. Ar putea să muncească zi și noapte, fără să doarmă deloc, cu singurul scop de a aduna provizii cât mai multe. Oare chiar așa s-ar întâmpla în realitate? Nu, realitatea este alta. 

Furnica nu muncește pentru ea. Fabula cu greierele și furnica este, într-un anume fel, nedreaptă cu furnica, fiindcă nu reflectă tot adevărul. Scopul furnicii nu este să strângă pentru ea. Dacă ar fi să dăm un exemplu de lipsă totală de egoism, acest exemplu i-ar aparține furnicii. 

Oare cum îți poți imagina că o furnică ar putea să își părăsească suratele, să se retragă într-un loc izolat, iar acolo să adune numai pentru ea cât mai multe provizii? S-ar întâmpla în realitate așa ceva? Bineînțeles că nu. 

Deși furnica este foarte harnică și ar fi în stare, ar aduna numai pentru ea cantități uriașe de provizii. S-ar îmbogăți și s-ar putea bucura numai ea de roadele muncii sale. 

Însă furnica pare să știe mai bine decât oricine ce înseamnă echipa. Oricând ar putea să se întrețină singură, adică să fie pe cont propriu. Dar nu face așa ceva. Furnicile înseamnă echipă. Furnicile nu muncesc singure, ci împreună. Ele nu acționează singure, ci în echipă. 

Oare ce diferență este între acțiunea individuală și acțiunea în echipă? Este o diferență enormă! 

Hai să ne gândim la forța unei singure furnici. Cât de puternică este o furnică, dacă o privim doar ca pe un simplu individ? Nici vorbă să fie puternică. O singură furnică este extrem de slabă. Dacă bate vântul mai tare, o poate lua pe sus. 

În comparație cu un elefant, de exemplu, cât de slabă este o singură furnică? O astfel de comparație aproape că este lipsită de sens. O singură furnică nu îi poate face elefantului nici măcar cel mai mic rău. 

Am râde toți cu hohote dacă am vedea o furnică așa de ambițioasă încât să își dorească să răpună un elefant. Indiferent de cât de curajoasă sau de războinică ar fi acea furnică, ea nu va reuși niciodată să pună la pământ un elefant. Chiar dacă și-ar aduna toată voința, eforturile furnicii ar fi egale cu zero. 

Desigur, furnica ar putea avea ideea să se asocieze cu alte furnici, cu scopul de a reuși împreună să îl doboare pe elefant. Oare de câte furnici ar fi nevoie pentru doborârea elefantului? Ce spui dacă echipa aceasta foarte ambițioasă ar cuprinde o mie de furnici? Ar reuși ea să doboare elefantul? O mie de furnici... Sunt destul de multe. Însă ele formează o echipă prea mică pentru a învinge elefantul. 

Dar ce spui de o sută de mii de furnici? O armată uriașă, nu-i așa? Ei bine, nici măcar armata formată din o sută de mii de furnici nu este destul de puternică pentru a pune la pământ elefantul. 

Bine, bine, hai să vedem cât de mare ar trebui să fie acea armată de furnici care să poată doborî un elefant. 

Sincer, nu știu ce să răspund. Adică nu știu câte furnici trebuie să cuprindă exact echipa capabilă să învingă elefantul. Însă știu sigur ceva: dacă toate furnicile din lume s-ar aduna într-o echipă care să acționeze cu un singur scop, adică pentru doborârea elefantului, acea echipă ar reuși sigur și precis să doboare elefantul. Și mă bazez pe ceva foarte exact atunci când spun asta. 

Imaginează-ți că toți oamenii de pe planetă, da, toți oamenii, se adună și acționează cu un singur scop foarte precis: să doboare un singur elefant. Crezi că vor reuși? Bineînțeles că vor reuși! 

Gândește-te ce înseamnă circa șapte miliarde de oameni perfect coordonați și care asaltează un singur elefant. Ei bine, greutatea unei furnici este de circa un milion mai mică decât a unui om. Însă furnicile sunt de un milion de ori mai multe decât oamenii. Asta înseamnă că greutatea totală a furnicilor de pe toată planeta este egală cu greutatea totală a celor circa șapte miliarde de oameni. 

Ecuația este simplă. Dacă toți oamenii de pe planetă reușesc sigur să doboare un elefant, toate furnicile de pe planetă reușesc la fel de sigur să doboare un elefant. 

Practic, acum va trebui să înveți o lecție foarte importantă. 

O singură furnică este foarte harnică și, în același timp, foarte slabă, neputincioasă, incapabilă să realizeze lucruri mari. 
Însă, atunci când vine vorba despre cucerirea unui obiectiv imposibil pentru o singură furnică, respectiv doborârea unui elefant, acest obiectiv devine perfect posibil dacă acea furnică neputincioasă se integrează într-o echipă uriașă, formată din toate furnicile de pe planetă. 

Fiecare om are o putere foarte mică, neglijabilă. 

Oamenii ar deveni extrem de eficienți dacă ar acționa precum furnicile, adică în echipă, toți în același gând, toți în aceeași direcție: transformarea imposibilului în posibil. 

Claudiu Neacșu