luni, 24 septembrie 2018

Dacă nici măcar un pai...




Conceptul de gândire pozitivă este deja binecunoscut oamenilor. 

S-au scris nenumărate cărți despre gândirea pozitivă. S-au ținut foarte multe prelegeri sau seminarii pe această temă. Și se vor mai ține. Bibliotecile și librăriile se îmbogățesc constant cu cărți tot mai bune și mai interesante pe tema gândirii pozitive și a dezvoltării personale. 

Vorbim despre un fenomen foarte benefic tuturor celor care aderă la el. A gândi pozitiv nu este nimic rău, dimpotrivă. Rău este să crezi că totul merge pe dos. Gândirea negativă este rea, deoarece ea nu face altceva decât să îi construiască individului un sistem de convingeri lipsite total de forța de a realiza chiar și lucruri destul de mici. 

Fără gândire pozitivă, nici măcar nu poți să muți un pai dintr-un loc în altul. Cel care gândește negativ, după ce vede paiul și ia la cunoștință despre sarcina de a-l muta într-un alt loc, începe să emită idei negative, de genul: 

„Dacă m-aș apleca să ridic paiul și să-l mut în altă parte, e posibil ca exact atunci să bată vântul și să-l ia din fața mea. Și am făcut degeaba efortul.” 

„A, nu. Dacă ridic paiul, e posibil ca exact atunci să se stârnească o rafală de vânt foarte puternic, să-l smulgă din mână și să mi-l arunce în ochi.” 

„Păi de ce să mut eu paiul ăla într-un alt loc? Mie ce-mi iese din asta? E un efort să mă aplec după pai. Mai bine stau așa, fluier și mă uit la stele.” 

„De unde știu eu că paiul ăsta nu e plin cu substanțe pesticide? Dacă îl ating, s-ar putea să mă îmbolnăvesc foarte grav. Mai bine îmi văd de treaba mea.” 

„Să mut un pai dintr-un loc în altul? Ce-i asta? O glumă? De ce să mut un pai? Asta e ridicol. Sigur cineva vrea să-mi facă o farsă.” 

„Da, da, lasă că știu eu. Acum trebuie doar să mut paiul în alt loc, apoi aflu că trebuie să-l mut iar, apoi iar. Și tot așa. Mai bine nu intru în jocul ăsta ciudat.” 

Și seria acestor gânduri negative poate continua. 

Negativistul caută mereu motive pentru a NU face ceva. Și chiar găsește astfel de motive. 

În acest exemplu vezi cum NU muți nici măcar un pai dintr-un loc în altul, dacă gândești negativ. Și este vorba despre o acțiune banală și extrem de simplă: mutatul paiului dintr-un loc în altul! 

Păi, dacă nici măcar un pai nu poți să muți, dacă nu ai gândire pozitivă, ce să mai spunem de multe alte acțiuni mult mai complicate? Oare de ce ne mai mirăm că în lume se petrec atâtea rele, dacă știm că, de fapt, gândirea negativă face ca lucrurile pozitive să NU se întâmple? 

Hai să facem un mic exercițiu de imaginație. Da, imaginează-ți că toți oamenii din lume, fără nici măcar o excepție, își însușesc gândirea pozitivă și uită complet orice fel de gânduri negative. 

Imaginează-ți că toată populația planetei este formată din oameni care își fixează țeluri înalte, luptă cu răbdare și perseverență pentru atingerea acelor țeluri, sunt calmi, sunt pozitivi, concentrați doar la lucrurile constructive, benefice pentru toți. 

Dacă toți, dar toți oamenii de pe planetă devin preocupați de tot ceea ce înseamnă dezvoltare personală și creșterea gândirii pozitive, acești oameni nu vor mai avea niciun motiv să comită infracțiuni mai mari sau mai mici. Pe ei îi va interesa cum să își valorifice cât mai bine potențialul interior, talentele, pentru că orice om are cel puțin un talent care să-i aducă succes și bani. Nu le va mai sta mintea la găsirea căilor prin care să îi înșele pe alți oameni, pentru că în fiecare minut vor urma calea gândirii pozitive și constructive, vor dori să înainteze mereu cu câte un nou pas în direcția îndeplinirii visului lor, vor da maximă atenție relației lor cu ceilalți oameni. 

De fapt, toate cărțile de dezvoltare personală îi învață pe oameni cum să fie încrezători în succes și în capacitatea lor de a obține numai prin căi morale succesul. Îi învață cum să fie mai înțelepți, calmi, maleabili, buni cu ceilalți oameni, capabili să poarte un dialog, capabili să facă față advsersităților, deschiși față de orice fel de idee constructivă. 

Dacă TOȚI oamenii ar citi mereu cărți de dezvoltare personală și ar gândi numai POZITIV, lumea ar deveni un adevărat paradis. Nu ar mai fi sărăcie nicăieri în lume, nu ar mai fi războaie. Conflictele dintre oameni vor fi de domeniul istoriei, deoarece oamenii nu vor mai fi interesați de conflictul cu semenii lor, ci de propria dezvoltare personală. Infracționalitatea și răutatea dispar numai dacă toți oamenii își însușesc gândirea pozitivă. 

Tu ce ai face dacă ai afla că s-a înfiinţat Mişcarea Mondială a Gândirii Pozitive? Dacă ai şti că o astfel de organizaţie reuşeşte să facă mult mai bună viaţa tuturor oamenilor, inclusiv a ta, ai adera imediat la ea, fără să mai stai pe gânduri. Să aderi la o organizaţie este foarte uşor. 

Însă ce faci după ce afli că Mişcarea Mondială a Gândirii Pozitive creşte numai dacă oamenii cărora le place această idee se anunță între ei? 

La început, Mișcarea Mondială a Gândirii Pozitive ar putea avea doar 10 membri. Pare puțin? Doar pare. Gândește-te că cei 10 membri gândesc pozitiv. Asta înseamnă că sigur îşi pot stabili ţelul de a forma fiecare câte un grup de alţi 10 oameni pe care să îi înveţe ce înseamnă gândirea pozitivă. Dacă nu ar fi aşa, locul celor 10 oameni nu este în Mişcarea Mondială a Gândirii Pozitive, ci în altă parte. Însă, dacă ei într-adevăr au gândire pozitivă, Mișcarea Mondială a Gândirii Pozitive va crește cu încă 100 de membri. 

Se reia procesul. Cei 100 de noi membri, dacă într-adevăr și-au însușit gândirea pozitivă, vor aduce încă 1000 de noi membri în Mișcarea Mondială a Gândirii Pozitive. De la 1000 de noi membri se ajunge, prin creștere virală și exponențială, din om în om, la 10 000 de noi membri, apoi la 100 000 de noi membri, apoi la 1 000 000 de noi membri. 

Pas cu pas, numărul membrilor din Mișcarea Mondială a Gândirii Pozitive ajunge la tot mai multe milioane. Pe măsură ce se mărește, Mișcarea Mondială a Gândirii Pozitive capătă tot mai multă influență și tot mai multă putere financiară. Asta înseamnă că are forța de a educa tot mai mulți oameni în spiritul gândirii pozitive, până când se ajunge la momentul în care TOȚI oamenii de pe planetă gândesc pozitiv. 

Da, este posibil așa ceva, deoarece multe schimbări mari se pot face prin educație. Gândește-te, de exemplu, la faptul că cetățenii din Occident și-au format reflexul de a NU arunca gunoaie pe jos. Acest reflex s-a format prin educație, de-a lungul timpului, iar educația asta s-a făcut și forțat. 

Realiștii nu sunt dispuși să creadă că este posibil ca toți locuitorii planetei să fie educați să gândească pozitiv. Însă adevărul este că nu realiștii au contribuit, de-a lungul istoriei, la progresul omenirii, ci oamenii care au avut curajul să vadă altfel lucrurile, dintr-o perspectivă care multora li se pare irațională, nu rațională. 

Eu sunt convins că va veni vremea în care ceea ce scriu acum va deveni realitate.


Claudiu Neacșu

2 comentarii:

Aceiași nuntași…

Nunta poate fi un eveniment foarte plăcut. Este o ocazie excelentă de a reuni într-un singur loc mai mulți oameni care se cunosc între ...